Iubirea, singurul adevăr absolut
- Eşti născut în Portugalia. De ce ai ales România?
- Când am venit în România, nu m-am gândit că o să rămân. Lucram în Portugalia la o companie multinaţională americană. Mi s-a propus un contract pentru un an în Arad, în vederea deschiderii unei fabrici noi. Am acceptat. Era o provocare foarte interesantă pentru mine la nivel profesional şi personal. Numai că un an s-a transformat în... 11. And still counting... Mi-am dat demisia de la locul de muncă din Portugalia, pentru că nu mă mai regăseam acolo, nu mă simţeam fericit şi, împreună cu noua mea familie, am ales să ne întoarcem în România. De asta iubesc viaţa! Totul se poate schimba în fiecare clipă.
- Noua ta familie, adică...
- Adică Alina, soţia mea, şi cei doi copii ai noştri. Iubirea este singurul adevăr absolut în acest univers. Importanţa ei este vitală pentru oricine, indiferent că este artist, medic, inginer sau chelner. Alinei îi datorez mult din ceea ce sunt astăzi şi îi voi fi etern recunoscător pentru toată răbdarea, înţelegerea şi aprecierea pe care mi le-a oferit în cele mai grele momente din viaţa mea. Avem doi copii minunaţi, iubiţi şi foarte luminoşi, care ne umplu inima de bucurie în fiecare zi. Ei şi Alina sunt motivele pentru care mă simt un om fericit şi împlinit. Familia mea este şi va fi întotdeauna baza care mi-a redefinit viaţa, m-a ajutat să îmi găsesc adevărata menire.
- Muzica?
- Da, muzica. La 16 ani, am primit prima chitară acustică, dar cântam doar de plăcere, împreună cu prietenii. Decizia de a cânta la un mod profesionist a apărut abia în România, prin 2000, când am luat câteva lecţii de canto la Şcoala Populară de Artă din Arad, timp de aproximativ un an de zile. Pur şi simplu, mă simţeam incomplet. Chiar dacă, din punct de vedere financiar, nu îmi lipsea nimic, nu eram fericit, simţeam un gol imens în suflet. După primul eveniment la care am cântat, în 2011, am realizat cât de mult îmi place pe scenă, mai ales că am avut şi un feedback foarte bun. Am decis să aflu cine sunt cu adevărat. După lungi discuţii cu mine însumi, am ajuns la o singură concluzie: muzica şi scena sunt şi vor fi singurele în măsură să îmi liniştească sufletul. În acel moment, a fost simplu să aleg acest drum. Uneori, şi mie mi se pare greu, dar cu multă ambiţie, perseverenţă şi o muncă infinită, visele pot deveni realitate.
- Participarea la "Vocea României" şi la "X Factor" te-au ajutat în ascensiunea ta muzicală?
- Concursurile TV de acest gen sunt benefice pentru moment, îţi oferă în primul rând vizibilitate naţională. Asta e foarte important, pentru că anumite uşi se deschid ceva mai repede. Pentru mine, "Vocea României" şi "X Factor" au reprezentat un început. Dar, dacă nu aş fi muncit enorm ulterior, nimeni nu şi-ar fi amintit azi că am fost acolo. Cât despre oportunităţi, pe acestea mi le-am creat singur.
Sempre Amalia
Fado, adică pasiune
- Nu e vorba de compromisuri, mai degrabă de alegeri. Am ales şi mi-am asumat o viaţă oarecum instabilă, pentru că am ales ca muzica să-mi fie singura sursă de venit. Am fost sfătuit de nenumărate ori să nu fac asta, dar nu cred că puteam ajunge aici, dacă mă concentram pe mai multe obiective. Am făcut şi fac multe sacrificii personale pentru a reuşi tot ceea ce îmi propun la nivel profesional. Dar voi reuşi, oricât de mult va dura!
- Locuieşti în Arad, dar străbaţi, cântând, toată ţara. Crezi că există, în România, un complex al provinciei, în muzică?
- Cred că există un complex al provinciei în mai multe domenii, nu doar în muzică, dar la fel cred că totul depinde de ce vrei să faci şi, mai ales, de cum vrei să faci. Simt că ceea ce vreau eu să fac în viaţa mea nu implică să mă mut în alt oraş. Aşa că o să îmi gestionez cariera ca să pot locui unde sunt acum, unde sunt copiii mei. Ăsta e cel mai important lucru. Nu am ambiţii nemăsurabile, ştiu exact ce vreau şi ce mă face fericit, aşa că sunt sigur că îmi voi putea îndeplini obiectivele în carieră, chiar locuind aici, în Arad. Şi mai cred că oamenii de care te înconjori pot avea o influenţă pozitivă în evoluţia carierei tale, dar la fel cred şi că oameni frumoşi poţi găsi indiferent unde locuieşti.
- Ce pregăteşti acum, muzical vorbind?
- Pe plan muzical, vreau să promovez cultura portugheză, atât în România, cât şi în străinătate, în Europa. Am un proiect ce se desfăşoară pe durata a trei ani de zile, intitulat "Alma No Fado". Primul spectacol a fost la Arad, iar în urma lui a fost lansat un album de muzică live, un DVD cu întregul spectacol, precum şi un video de prezentare. Am lansat un videoclip pentru una dintre cele zece piese de pe album, iar în octombrie, 2015, am avut un turneu naţional, în şapte oraşe din ţară. De asemenea, avem deja în producţie un film documentar, pe care l-am început anul trecut, care va participa la câteva concursuri de film.
- Tocmai te pregăteşti de cel de-al doilea Turneu naţional de muzică fado: "SEMPRE AMALIA". Pentru o anumită generaţie de iubitori ai muzicii fado, aceasta se identifică, într-adevăr, cu Amalia Rodrigues. De ce turneul pe care ţi l-ai propus pentru acest an este un tribut adus ei?
- Amalia Rodrigues a fost şi este iubită de publicul românesc pentru concertele susţinute la Festivalul "Cerbul de Aur" de la Braşov (1968, 1969) şi la Sala Palatului în Bucureşti, de mai multe ori. A fost un om extraordinar, cu o sensibilitate unică, o femeie plină de iubire, cu un suflet simplu şi cald. A arătat lumii întregi acest gen muzical al nostru, fado, şi a dus, astfel, numele Portugaliei la un nivel înalt, cum foarte puţini au reuşit. Am ales să-i ofer un tribut aici, în România, pentru că o iubesc şi pentru că publicul românesc mi-a cerut să fac acest lucru. Turneul dedicat Amaliei Rodrigues este un proiect complex, riscant, dar pentru care sunt pregătit, pentru că merită. Este dorinţa mea de a putea oferi românilor o experienţă unică, diferită de tot ce s-a văzut până acum în acest gen muzical. Vreau să prezint cultura portugheză într-un mod pur. Românii au ocazia să devină co-organizatori ai acestui turneu, pentru ca el să se poată desfăşura începând din primăvara aceasta. Am demarat o campanie de strângere de fonduri, şi fiecare persoană poate contribui cu ce sumă doreşte. Proiectul este mult mai mare, conceput pe o durată de trei ani şi, dacă Dumnezeu ne va ajuta, va fi unul extraordinar, cu o mulţime de surprize. Asta, pentru că nu duc lipsă de idei, iar ambiţiile mele sunt pe măsură. Începem deocamdată cu şapte spectacole în şapte oraşe mari din România.
Fado, adică muzica sufletului
- De obicei, definesc fado ca o melancolie veselă, în sensul în care se scrie şi se cântă mult despre dor, lipsuri, durere, dar şi despre mare, patrie şi bucurie. Fado este muzica sufletului, nu se înţelege, nici nu se explică, doar se întâmplă! Aşa spunea Amalia Rodrigues, şi cred şi eu asta. Personal, simt o stare de exuberanţă şi o dorinţă imensă de a transmite sentimente puternice prin intermediul muzicii fado.
- Muzica fado se cântă pe străzi şi în taverne, face parte din viaţa de zi cu zi a portughezilor. Nu i se ştirbeşte din valoare, din autenticitate, aducând-o pe scenă, mai ales în condiţiile erei tehnologice actuale?
- Muzica fado a evoluat mult, şi astăzi vedem marile artiste portugheze, precum Mariza, Ana Moura sau Carminho, folosind instrumente noi faţă de cele două tradiţionale muzicii fado, chitara portugheză şi chitara clasică. Dar, în esenţă, a rămas un gen aparte, fidel naturii sale primare: un cântec al Lisabonei şi al Portugaliei, un cântec despre iubire, mare şi viaţă, dornic să fie mai mult decât un simbol al identităţii Portugaliei, recunoscut în ţară şi peste hotare.
Îmi place mult limba română
- Regăseşti în fado şi ceva din copilăria ta?
- Eu provin dintr-o familie simplă, tata este lăcătuş şi mama casnică. Am crescut într-un cartier liniştit din Lisabona şi am avut o tinereţe cât se poate de simplă şi obişnuită. Vacanţele le-am petrecut la ţară, în fiecare an, şi erau tot timpul un moment foarte aşteptat, pentru că întâlneam prieteni pe care îi vedeam doar o dată pe an şi era o mare bucurie. Îmi amintesc cu drag de activităţile sportive din tinereţea mea, mai ales cele de nataţie şi fotbal de sală, pe care le-am făcut la un nivel de semi-performanţă. Am un frate cu trei ani şi jumătate mai tânăr, care a urmat meseria tatălui nostru şi astăzi lucrează împreună cu el, la atelier.
- Ce înseamnă România pentru tine?
- România e acasă. Este locul unde am aflat cine sunt şi ce vreau pentru mine în această viaţă.
- Vorbeşti foarte bine limba română. A fost greu s-o înveţi?
- Am început să învăţ limba română din prima zi în care am ajuns aici. Mi-a plăcut foarte mult. Lucram într-o instituţie cu români şi mi s-a părut corect să învăţ şi să le vorbesc în limba lor. Aproximativ într-un an, un an şi jumătate, am ajuns să înţeleg, să scriu şi să vorbesc în limba română, la nivel conversaţional. Mi-a plăcut şi pentru că este o limbă latină, la fel ca portugheza. În special când citesc găsesc multe elemente comune. Adevărul este că am o pasiune pentru a învăţa limbi străine. Am lucrat şi în ţările arabe şi am avut ocazia să învăţ limba arabă. Dacă aş fi stat mai mult, cred că ajungeam să o vorbesc bine. Din această pasiune, momentan am ajuns să vorbesc cât de cât corect în română, franceză, engleză şi spaniolă.
- Cum arată viaţa ta atunci când nu eşti pe scenă?
- În afara scenei, sunt un om cât se poate de obişnuit, în primul rând un tată dedicat şi iubitor. Sunt un optimist convins, care crede cu tărie în ceea ce simte că este destinul lui. Tot timpul mi-am dorit să ajut oamenii, iar de când am hotărât să trăiesc făcând ce îmi place, după ce am pornit pe drumul acesta muzical, am făcut câteva turnee de spectacole caritabile în ţară. Am considerat că, dacă imaginea şi muzica mea pot să ajute la strângerea de fonduri, nu văd nici un motiv pentru care aş refuza să particip.
Foto: arhiva personală Ricardo Caria
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
