Ei vin în Capitală pe 6 iunie, la Romexpo, pentru un concert incendiar, de promovare a primului lor disc comun, intitulat chiar "Hollywood Vampires".
Iar dacă asocierea celor doi rockeri legendari - solistul vocal Alice Cooper şi chitaristul Joe Perry nu vi se pare ceva chiar ieşit din comun, cu siguranţă că numele actorului Johnny Depp, prezent în acelaşi context, vă face să strigaţi "Ura!". Da! aţi citit bine, este vorba chiar de Johnny Depp, simpaticul şi excentricul actor american ce-l interpretează pe căpitanul Jack Sparrow în "Piraţii din Caraibe". De când s-a apucat el de muzică? Ei bine, de multişor, de când avea 12 ani şi a primit cadou de la mama lui o chitară. De altfel primul lui vis a fost să devină cântăreţ de muzică rock, şi nu actor. A şi cântat în mai multe trupe, însă cu niciuna dintre ele nu a dat lovitura pe piaţa muzicală. Dar dacă norocul l-a ocolit ca muzician, a nimerit-o cu actoria, unde a făcut, după cum bine ştiţi, o super-carieră. Nu a renunţat însă nici la prima lui dragoste, muzica, şi a cochetat cu ea de câte ori a putut. A colaborat cu trupa britanică Oasis şi, în general, cu oricine i-a acordat o cât de mică şansă. "Lumea nu îl cunoaşte ca muzician, dar este uimitor de bun. A cântat cu Aerosmith de 4-5 ori. Iubeşte chitara şi orice tip de muzică. Are un stil propriu şi poate cânta aproape orice. Pe mine m-a uimit. Eu l-am rugat să mă înveţe câte ceva, căci sunt anumite lucruri pe care n-am apucat să le învăţ", spunea celebrul chitarist Joe Perry, care îi este azi coleg de trupă.
Cum a luat naştere The Hollywood Vampires? Ei bine, dintr-un fel de joacă. "E o poveste interesantă... ideea ne-a încolţit în timpul filmărilor la «Dark Shadows» («Umbre întunecate»), un film cu vampiri, în care am apărut şi eu alături de Johnny... Eram în Londra şi am avut chef să cânt în «Club 100» (un club faimos, pe Oxford Street - n.r.). E un club în care au cântat şi Stones sau Jeff Beck. M-am gândit că ar fi grozav să fac cover şi să cânt, la cererea publicului, melodii ca: «Back in the U.S.S.R» (The Beatles n.r.) sau «Brown Sugar» (The Rolling Stones n.r.). ?n seara aceea i-am zis şi lui Johnny: «Ia-ţi şi tu chitara şi hai cu noi!». Era la filmări dar... surpriză... avea şi chitara la el. Ne-am distrat pe cinste, atât noi, cât şi spectatorii. Iar Johnny a ştiut să cânte toate melodiile cerute de public. M-am gândit atunci că ar fi grozav să facem un album cu melodii celebre, dedicat tuturor prietenilor noştri de beţie, mari muzicieni, care între timp au murit: Jim Morrison, Jimi Hendrix, Marc Bolan, Harry Nilsson, John Lennon, Keith Moon...", povestea Alice Cooper, într-un interviu recent.
Sex, droguri, alcool şi rock'n'roll
Şi s-a dovedit că alcoolul poate să facă, uneori, şi minuni. Unul din locurile în care îşi dădeau întâlnire starurile muzicii rock pomenite mai sus era localul Rainbow Bar & Grill, din Los Angeles. "Ca să fii acceptat în club, trebuia doar să-i bagi sub masă pe ceilalţi membri. Adică să bei mai mult ca ei. Un lucru deloc uşor", îşi aminteşte azi Cooper, fostul preşedinte al acestui club de muzicieni talentaţi, dar pierduţi. De acolo s-au inspirat pentru numele trupei de azi cele trei vedete americane: Cooper, Perry şi Depp, chiar dacă şi pentru "Vampirii de la Hollywood" au apus, de ceva vreme, zilele acelea sălbatice. Alice Cooper (68 ani), de exemplu, nu a mai pus gura pe băutură de pe la jumătatea anilor `80, când a fost internat în stare gravă cu ciroză hepatică. Şi tot de pe atunci l-a redescoperit şi pe Dumnezeu, reconvertindu-se la creştinism, de care se îndepărtase în tinereţe, chiar dacă este fiul unui predicator. Joe Perry (65 ani), chitaristul de la Aerosmith, a avut şi el propriii lui demoni, alcoolul fiind depăşit pe lista viciilor lui doar de droguri. A trecut prin atâtea clinici de dezintoxicare, că aproape le-a şi pierdut şirul. Iar astăzi pare că s-a liniştit şi încearcă să nu recidiveze. Şi nici "mezinul" trupei, Johnny Depp (52 ani), nu a trecut de pragul celebrităţii, fără "încercări" cu droguri şi alcool. "Azi încercăm să reînviem zilele de odinioară, dar fără alcool", spunea Cooper într-un interviu televizat. El îi urmăreşte pe partenerii lui de trupă de azi ca un şoim, ca nu cumva să cadă iar pe drumul pierzaniei. De altfel, de când s-a lăsat de alcool, Alice este dispus să-i consilieze pe toţi prietenii lui care au o problemă cu băutura. "Le-am spus tuturor că sunt disponibil oricând. Mă pot suna la orice oră, dacă au nevoie să-i ajut cu un sfat, cu ceva", mărturisea într-un interviu mai vechi.
Din nostalgii, deci, a luat naştere această nouă super trupă rock, Hollywood Vampires. Nostalgii după nişte vremuri trecute, când piaţa muzicală era asaltată de o mulţime de tineri talentaţi şi visători. Şi nu în ultimul rând, din dorul de a cânta din nou în cluburi mai mici, în care poţi să iei contact mai uşor cu fanii, decât pe un stadion: "Toţi trei am început să cântăm prin baruri şi cluburi. ?mi era dor de vremurile acelea. E o senzaţie specială, ceva ce un stadion nu-ţi prea poate oferi", spunea Cooper în acelaşi interviu televizat. Au trecut însă aproape trei ani de când le-a venit ideea organizării trupei, până la punerea ei în practică, căci toţi sunt implicaţi în propriile lor proiecte. Johnny filmează de zor, Alice are concerte iar Joe continuă să fie membru de bază al trupei Aerosmith şi să cânte alături de ei. Totuşi, au reuşit să-şi coordoneze, în cele din urmă, programele, şi să realizeze un album omagial, dedicat tuturor starurilor rock ale anilor `70. Iar pe acest disc al lor, lansat în septembrie 2015, nu se găsesc numai melodii celebre, compuse de vechii amici ai lui Cooper şi Perry: Paul McCartney, Marc Bolan, John Lennon, Jimi Hendrix, Jim Morrison, Jimmy Page sau Pete Townshend, ci şi trei melodii nou-nouţe originale: "The Last Vampire", "Raise the Dead" şi "My Dead Drunk Friends".
Dar faima celor trei vampiri a devenit atât de mare, încât cluburile şi barurile s-au dovedit prea mici pentru afluenţa de public, locul lor fiind luat de stadioane. Anul acesta, The Hollywood Vampires au cântat, în februarie, la premiile Grammy, eclipsându-le chiar şi pe tinerele cântăreţe la modă azi: Taylor Swift, Adele şi Lady Gaga.
(Pentru concertul de la Romexpo, mai puteţi găsi bilete în reţeaua Eventim la trei categorii de preţuri: Normal Circle - 169 lei, Golden - 279 lei şi Diamond - 459 lei.)