Socotelile de acasă nu se prea potrivesc cu cele din târg
După epuizarea efectului narcotic al sărbătorilor de iarnă, românii sunt obligaţi să constate că 2017 este un an plin de provocări şi probleme. Acum o sută de ani, înfrântă de armatele Puterilor Centrale şi trădată de Rusia, România era pe marginea prăpastiei. Entuziasmul din 1916 se epuizase sub presiunea evenimentelor. Istoria, desigur, nu se repetă, dar poate furniza modele de acţiune şi învăţăminte ce nu ar trebui uitate.
Citeste tot articolul
Cum a ajuns Băsescu vocea opoziţiei, în două ţări
Nu puţini au fost cei care i-au cântat prohodul fostului preşedinte Traian Băsescu după plecarea de la Cotroceni. Rămas, practic, fără partid şi fără oameni de bază, după problemele cu justiţia ale Elenei Udrea, izolat de media, după ce i-a atacat el însuşi pe foştii "băsişti", Băsescu părea să se scufunde într-un discurs radicalizat, care nu prea consona cu sobrietatea instituţională pe care o afişase cât era în fruntea statului.
Citeste tot articolul
România de mâine şi alegerile de alaltăieri
Au trecut şi alegerile acestea. Unii au jubilat, alţii au plâns. Puţini se gândesc să analizeze şi altceva, în afară de victoria PSD şi înfrângerea PNL. Cu excepţia colegilor de la "Vice", nu am văzut niciun articol în presa quality (că aşa îi place să se numească, deşi nu mai are calitate de mult), despre motivul absenteismului tinerilor.
Citeste tot articolul
MARA TEODOR - "Catastrofa a început cu segregarea şcolară"
Interviul de faţă a fost realizat cu un interlocutor mai puţin obişnuit. Fost ofiţer în Serviciul Român de Informaţii, el a activat în judeţul Harghita şi a ajuns să demisioneze, fiind nemulţumit de reacţia autorităţilor centrale, la problemele cu care se confruntă românii din centrul Ardealului. Numele este fictiv.
Citeste tot articolul
DUMITRU CĂLINA: "Spânzul mi-a salvat viaţa"
E avocat, are 70 de ani şi trăieşte în Iaşi. Acum 28 de ani, era condamnat la moarte de o boală perfidă: cancerul. Hotărât să nu se dea bătut, a luptat pentru viaţa lui pe toate fronturile, chiar dacă ştia că bătălia e dificilă, iar steagul victoriei, greu de ridicat. Perseverent în căutări şi ajutat şi de un dram de noroc, în final, a supravieţuit cancerului, cu ajutorul unei plante miraculoase: spânzul.
Citeste tot articolul
Leacuri din cămara de alimente: Cartofii şi varza
Oare există cineva care să nu se confrunte cu ele? Problemele de sănătate pe care ni le scoate-n cale viaţa, începând cu bolile copilăriei, continuând cu răcelile, afecţiunile stomacale şi intestinale, durerile articulaţiilor şi câte şi mai câte. Dulapul pentru medicamente este plin cu cele mai importante tablete, picături şi plasturi. Dar merită să aruncăm o privire şi în cămară sau în frigider, unde se află alimente naturale, de toate zilele, care ne fac bine şi pe care le avem mereu la-ndemână.
Citeste tot articolul
PORTOCALELE
La doar câteva sute de kilometri de graniţele noastre, pe malurile Mediteranei, la vremea aceasta se coc portocalele: un spectacol de miresme, gust şi culoare, care ajunge şi în casele noastre, e drept, prin intermediul magazinelor. Însă, dincolo de faptul că portocalele sunt pe cât de arătoase, pe atât de delicioase, ele mai au o calitate excepţională: aceea de aliment-medicament...
Citeste tot articolul
Jos ridurile!
Să-ncepem anul cu cea mai chinuitoare problemă a femeilor: ridurile, pe care sărbătorile le accentuează întotdeauna în mod dramatic - spaţii închise, fum, lipsa umidităţii, exces de alcool şi grăsimi - câte cuvinte, atâţia duşmani ai tenului. Cum să îi "lichidăm"? Transformând greşelile în avantaje: aer curat, hidratare intensivă, diete alimentare, lichide... dar mai bine citiţi programul menit să vă readucă zâmbetul - fără riduri - pe obraz!
Citeste tot articolul
Tinctura din fructe de soc
Este remediul care conduce detaşat în topul produselor de slăbit de la noi. Care este secretul său? În primul rând, este un laxativ puternic şi blând, care poate fi luat pe termen lung, fără a da dependenţă şi fără a produce iritaţii sau alte efecte adverse. Apoi, fructele de soc conţin substanţe care pe termen lung inhibă apetitul alimentar, au efecte de eliminare a apei din corp atât prin diureză, cât şi prin transpiraţie, fiind un remediu de slăbit complex.
Citeste tot articolul
Mămăligă ca-n Italia!
Mămăligă prăjită cu slăninuţă şi ciuperci. Se pun la fiert, într-o oală, 1,2 l de apă cu o linguriţă de sare în 10 g unt. Când începe să clocotească apa, se trage oala pe marginea plitei, se toarnă mălaiul în ploaie şi se fierbe mămăliga, încet, circa 15-20 de minute, amestecând întruna. Se unge o tavă cu 10 g unt, se toarnă mămăliga în tavă, se netezeşte la suprafaţă şi se lasă să se răcească...
Citeste tot articolul
Aventuri în Micul Paris - Duelurile dâmboviţene
Pe la sfârşitul secolului 19, onoarea se bucura de mare cinste printre români şi era apărată, la o adică, prin dueluri purtate cu sabia şi pistolul care, atunci când nu erau "aranjate", se terminau adesea mortal. O modă anacronică astăzi, când onoarea a ieşit complet din dicţionar.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Cred că, la o evaluare din viitor a anilor noştri, istoria literară va avea de unde să cearnă destule nume şi titluri. Între ele, şi pe cel al Ioanei Pârvulescu şi al noului ei roman, pe cât de original, pe atât de plăcut la lectură. Original - fiindcă personajul principal e o casă veche din Braşov (fost Kronstadt-Brassó, fost Oraşul Stalin), de pe strada Sfântul Ioan (fostă Maiakowski), şi care, din 1931 şi până azi, s-a identificat cu existenţele a patru generaţii din aceeaşi familie.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Pentru generaţia mea, dar şi a copiilor noştri care au crescut cu aceste cărţi în casă, Ilf şi Petrov, alături de Hasek cu al său "Soldat Svejk" sunt scriitori-cult, citiţi-răscitiţi cu delicii, citaţi între noi într-un limbaj conspirativ, fiindcă se potrivea de minune şi se potriveşte şi azi realităţilor româneşti.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
La noi, mecenatul e azi inexistent fiindcă bogaţii de top au în general o educaţie precară şi o lipsă de gust care sare în ochi. Atunci când totuşi investesc în artă, o fac doar în opere cu cotă sigură, colecţiile fiind văzute ca un depozit nesupus fluctuaţiilor bursei. Ceea ce-i interesează e valoarea de piaţă, nu valoarea artistică, pe care de altfel nici nu sunt capabili să o aprecieze.
Citeste tot articolul
DIRECŢIA 5 - "Am făcut doar ce am simţit!"
Sunt 25 de ani de când formaţia Direcţia 5 se află în primele rânduri ale vieţii muzicale din România. Cu toate acestea, sunt uimitor de puţine interviurile pe care membrii trupei sau liderul acesteia, Marian Ionescu, să le fi acordat presei româneşti. "Formula AS" face, se pare, excepţie, dovadă, adevărata "masă rotundă" la care Marian Ionescu i-a adunat pe toţi colegii săi - Cristi Enache, Toni Şeicărescu, Nicu Damalan, Marius Keseri, Carmin Ionescu - acceptând cu amabilitate să ne vorbească despre muzica lor, despre suflet şi poezie, despre România.
Citeste tot articolul
Prof. Dr. FRANZ RUPPERT - "Bolile, cu foarte puţine excepţii, îşi au cauza în relaţiile noastre"
"Ceea ce am înţeles în toţi anii mei de lucru cu pacienţii este că bolile, cu puţine excepţii (când e vorba de accidente fizice sau diverşi viruşi), îşi au cauza în relaţiile noastre. Ceea ce ne îmbolnăveşte este felul în care psihicul nostru experimentează relaţiile importante. O experienţă sufletească traumatică creşte de patru ori riscul de a suferi de boli precum diabetul sau cancerul."
Citeste tot articolul
LOREDANA GROZA - "De când mă ştiu, îmi doresc să cânt şi să fac oamenii fericiţi"
Anul 2016 a fost unul foarte important în viaţa mea, pentru că am început să preţuiesc, poate mai mult decât oricând, valoarea clipei trăite, indiferent că e o clipă plictisitoare, una grea, una veselă. Încerc să mă bucur de fiecare secundă a vieţii, fără s-o mai judec, cum avem tendinţa cu toţii să judecăm anumite clipe din viaţa noastră, preţuindu-le doar pe cele plăcute.
Citeste tot articolul
Pe urmele Părintelui Arsenie Boca - Întâlnire în temniţă
Înainte de a învăţa de la ruşi metodele sălbatice de smulgere a declaraţiilor de vinovăţie, Securitatea comunistă din România se mai purta cu mănuşi. Agenţii recrutaţi dintre tinerii îndoctrinaţi în şcolile de partid şi îmbrăcaţi în timpul serviciului în uniforme albastre mai rămăseseră cu o oarecare pojghiţă de bună cuviinţă, chiar dacă o afişau ostentativ.
Citeste tot articolul
SABINA FATI - "Am vrut să aflu de ce e tot timpul război la Marea Neagră, încă de acum 3000 de ani"
E un vis mai vechi al meu de a merge în jurul Mării Negre. Aş fi vrut că aceasta să fie prima călătorie, înainte de a merge pe Drumul Mătăsii. E un vis care s-a născut nu numai din dorinţa de a călători, ci şi din curiozitatea de a afla de ce este tot timpul război la Marea Neagră: încă de pe vremea lui Darius cel Mare şi chiar mai dinainte.
Citeste tot articolul
ZODIACUL ANULUI 2017
Marte rămâne la cârma energiilor planetare până la echinocţiul de primăvară. Putem lua decizii inspirate şi radicale între 29 ianuarie-10 martie, când Marte trece prin Berbec. Din 21 martie, preia ştafeta Soarele, care "cu mare noroc stăpâneşte pe cei puternici şi pre regi". Numărul de aur al acestui an e 4. În an guvernat de Soare, poveştile de dragoste (temperamentale, în cea mai mare parte) înfloresc, mai ales că Jupiter în Balanţă (până pe 11 octombrie) promite un număr mare de căsătorii.
Citeste tot articolul
Ce aşteptaţi de la 2017?
MIHAI CĂLIN: "Profesional, am un singur plan: continuarea unei piese de anul trecut, «Prenumele», scrisă de doi autori francezi. Noua piesă se va numi «Cina de adio». E o comedie foarte bună, pe care încercăm să o prezentăm în februarie. Nu este vorba de Teatrul Naţional, ci ţine de domeniul teatrului independent."
Citeste tot articolul
Săptămâna 12-18 ianuarie
Prima Lună plină a anului tocmai s-a produs, în semnul Racului, adâncindu-ne sentimentele care ne leagă de familie, tradiţie, locuri care ne-au marcat. În continuarea intervalului e bine să trecem la consolidarea stării de sănătate, mai ales a sistemului imun. Şi chestiunile casnice pot fi organizate cu eficienţă. Mercur reintră în Capricorn, perminţându-ne să purtăm discuţii constructive legate de carieră.
Citeste tot articolul