Pentru generaţia mea, dar şi a copiilor noştri care au crescut cu aceste cărţi în casă, Ilf şi Petrov, alături de Hasek cu al său "Soldat Svejk" sunt scriitori-cult, citiţi-răscitiţi cu delicii, citaţi între noi într-un limbaj conspirativ, fiindcă se potrivea de minune şi se potriveşte şi azi realităţilor româneşti. Ceea ce era de bănuit, că cele două romane satirice apărute în URSS în 1928 şi 1931 au trecut prin mai multe rânduri de cenzuri comuniste, inclusiv cea românească pentru savuroasa versiune a lui Tudor Muşatescu, se poate vedea în aceste noi ediţii de la Polirom, în care tăieturile din text şi chiar suprimările de capitole întregi făcute de "vigilenţii" cenzori ideologici au revenit la locul lor, cu alt corp de literă pentru a fi distincte. Reconstituirea după manuscrise şi cercetări în arhivele cenzurii sovietice se datorează fiicei lui Ilf, Aleksandra, care abia după anul 2000 a putut publica la Moscova textele integrale ale celor două romane. E de apreciat şi munca migăloasă a Anei-Maria Brezuleanu şi a Magdei Achim de a confrunta cu originalul adaptarea lui Tudor Muşatescu, de a explica în note ceea ce nu mai ştiu despre epocă cititorii secolului XXI şi de a traduce în spiritul întregului fragmentele inedite. Şi pentru asta cele două capodopere umoristice ale lui Ilf şi Petrov, publicate în colecţia de buzunar a Poliromului, merită reluate de fanii vechi. Iar cei care le citesc pentru prima oară pot descoperi toate aventurile "marelui maestru al combinaţiilor", Ostap Bender, în încercarea lui donquijotescă de a-şi înfăptui visurile de îmbogăţire într-un regim care, teoretic, nu mai permitea asemenea aspiraţii. În societatea supusă unui strict control birocratic şi derutantelor comandamente propagandistice, aventurierul e mereu în căutarea unor comori - nişte bijuterii ascunse de teama confiscării în "Douăsprezece scaune" sau "fondul" ilicit al unui funcţionar sovietic ce a exploatat deciziile absurde ale regimului în "Viţelul de aur" - care să-i înlesnească evadarea din "raiul comunist" şi o viaţă fără griji dincolo. Căutările îl asociază cu diverşi foşti, deposedaţi de dictatura roşie de toate bunurile lor, cu marginali trăind de azi pe mâine din imposturi, cerşetorii, hoţii, într-un periplu de la Moscova până în Caucaz şi de pe şantierele din Asia până la graniţa cu România. Descurcăreţul se izbeşte mereu de, dar şi foloseşte, hăţişurile imensei birocraţii sovietice în care incompetenţa, prostia, aroganţa şi cinismul sunt la ordinea zilei. Umorul coroziv al autorilor surprinde grotescul şi absurdul acestui tip de societate în care egalitatea şi dreptatea socială erau doar demagogie. Situaţii şi formulări de un haz nebun, fixate de Ilf şi Petrov în urmă cu aproape nouă decenii, pot fi regăsite şi în viaţa cotidiană de azi, în veşnica tranziţie românească, asemănătoare în multe privinţe cu perioada NEP-ului, ceea ce demonstrează că "Douăsprezece scaune" şi "Viţelul de aur" - considerate printre cele mai bune opere satirice din literatura universală - îşi păstrează prospeţimea, cel puţin în partea noastră de lume care a trăit în comunism. Dacă aveţi în preajmă oameni cu simţul umorului, cărţile lui Ilf şi Petrov pot fi un apreciat dar de sărbători.
Selecţia "Formula AS"
* Ilf şi Petrov, "Douăsprezece scaune", traducere de Tudor Muşatescu, text revizuit, adăugit şi note de Ana-Maria Brezuleanu, 478 p.; "Viţelul de aur", traducere de Tudor Muşatescu, revizuită şi adăugită de Magda Achim, 436 p., Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), colecţia "Top 10+".
Pentru generaţia mea, dar şi a copiilor noştri care au crescut cu aceste cărţi în casă, Ilf şi Petrov, alături de Hasek cu al său "Soldat Svejk" sunt scriitori-cult, citiţi-răscitiţi cu delicii, citaţi între noi într-un limbaj conspirativ, fiindcă se potrivea de minune şi se potriveşte şi azi realităţilor româneşti. Ceea ce era de bănuit, că cele două romane satirice apărute în URSS în 1928 şi 1931 au trecut prin mai multe rânduri de cenzuri comuniste, inclusiv cea românească pentru savuroasa versiune a lui Tudor Muşatescu, se poate vedea în aceste noi ediţii de la Polirom, în care tăieturile din text şi chiar suprimările de capitole întregi făcute de "vigilenţii" cenzori ideologici au revenit la locul lor, cu alt corp de literă pentru a fi distincte. Reconstituirea după manuscrise şi cercetări în arhivele cenzurii sovietice se datorează fiicei lui Ilf, Aleksandra, care abia după anul 2000 a putut publica la Moscova textele integrale ale celor două romane. E de apreciat şi munca migăloasă a Anei-Maria Brezuleanu şi a Magdei Achim de a confrunta cu originalul adaptarea lui Tudor Muşatescu, de a explica în note ceea ce nu mai ştiu despre epocă cititorii secolului XXI şi de a traduce în spiritul întregului fragmentele inedite. Şi pentru asta cele două capodopere umoristice ale lui Ilf şi Petrov, publicate în colecţia de buzunar a Poliromului, merită reluate de fanii vechi. Iar cei care le citesc pentru prima oară pot descoperi toate aventurile "marelui maestru al combinaţiilor", Ostap Bender, în încercarea lui donquijotescă de a-şi înfăptui visurile de îmbogăţire într-un regim care, teoretic, nu mai permitea asemenea aspiraţii. În societatea supusă unui strict control birocratic şi derutantelor comandamente propagandistice, aventurierul e mereu în căutarea unor comori - nişte bijuterii ascunse de teama confiscării în "Douăsprezece scaune" sau "fondul" ilicit al unui funcţionar sovietic ce a exploatat deciziile absurde ale regimului în "Viţelul de aur" - care să-i înlesnească evadarea din "raiul comunist" şi o viaţă fără griji dincolo. Căutările îl asociază cu diverşi foşti, deposedaţi de dictatura roşie de toate bunurile lor, cu marginali trăind de azi pe mâine din imposturi, cerşetorii, hoţii, într-un periplu de la Moscova până în Caucaz şi de pe şantierele din Asia până la graniţa cu România. Descurcăreţul se izbeşte mereu de, dar şi foloseşte, hăţişurile imensei birocraţii sovietice în care incompetenţa, prostia, aroganţa şi cinismul sunt la ordinea zilei. Umorul coroziv al autorilor surprinde grotescul şi absurdul acestui tip de societate în care egalitatea şi dreptatea socială erau doar demagogie. Situaţii şi formulări de un haz nebun, fixate de Ilf şi Petrov în urmă cu aproape nouă decenii, pot fi regăsite şi în viaţa cotidiană de azi, în veşnica tranziţie românească, asemănătoare în multe privinţe cu perioada NEP-ului, ceea ce demonstrează că "Douăsprezece scaune" şi "Viţelul de aur" - considerate printre cele mai bune opere satirice din literatura universală - îşi păstrează prospeţimea, cel puţin în partea noastră de lume care a trăit în comunism. Dacă aveţi în preajmă oameni cu simţul umorului, cărţile lui Ilf şi Petrov pot fi un apreciat dar de sărbători.
Pentru generaţia mea, dar şi a copiilor noştri care au crescut cu aceste cărţi în casă, Ilf şi Petrov, alături de Hasek cu al său "Soldat Svejk" sunt scriitori-cult, citiţi-răscitiţi cu delicii, citaţi între noi într-un limbaj conspirativ, fiindcă se potrivea de minune şi se potriveşte şi azi realităţilor româneşti. Ceea ce era de bănuit, că cele două romane satirice apărute în URSS în 1928 şi 1931 au trecut prin mai multe rânduri de cenzuri comuniste, inclusiv cea românească pentru savuroasa versiune a lui Tudor Muşatescu, se poate vedea în aceste noi ediţii de la Polirom, în care tăieturile din text şi chiar suprimările de capitole întregi făcute de "vigilenţii" cenzori ideologici au revenit la locul lor, cu alt corp de literă pentru a fi distincte. Reconstituirea după manuscrise şi cercetări în arhivele cenzurii sovietice se datorează fiicei lui Ilf, Aleksandra, care abia după anul 2000 a putut publica la Moscova textele integrale ale celor două romane. E de apreciat şi munca migăloasă a Anei-Maria Brezuleanu şi a Magdei Achim de a confrunta cu originalul adaptarea lui Tudor Muşatescu, de a explica în note ceea ce nu mai ştiu despre epocă cititorii secolului XXI şi de a traduce în spiritul întregului fragmentele inedite. Şi pentru asta cele două capodopere umoristice ale lui Ilf şi Petrov, publicate în colecţia de buzunar a Poliromului, merită reluate de fanii vechi. Iar cei care le citesc pentru prima oară pot descoperi toate aventurile "marelui maestru al combinaţiilor", Ostap Bender, în încercarea lui donquijotescă de a-şi înfăptui visurile de îmbogăţire într-un regim care, teoretic, nu mai permitea asemenea aspiraţii. În societatea supusă unui strict control birocratic şi derutantelor comandamente propagandistice, aventurierul e mereu în căutarea unor comori - nişte bijuterii ascunse de teama confiscării în "Douăsprezece scaune" sau "fondul" ilicit al unui funcţionar sovietic ce a exploatat deciziile absurde ale regimului în "Viţelul de aur" - care să-i înlesnească evadarea din "raiul comunist" şi o viaţă fără griji dincolo. Căutările îl asociază cu diverşi foşti, deposedaţi de dictatura roşie de toate bunurile lor, cu marginali trăind de azi pe mâine din imposturi, cerşetorii, hoţii, într-un periplu de la Moscova până în Caucaz şi de pe şantierele din Asia până la graniţa cu România. Descurcăreţul se izbeşte mereu de, dar şi foloseşte, hăţişurile imensei birocraţii sovietice în care incompetenţa, prostia, aroganţa şi cinismul sunt la ordinea zilei. Umorul coroziv al autorilor surprinde grotescul şi absurdul acestui tip de societate în care egalitatea şi dreptatea socială erau doar demagogie. Situaţii şi formulări de un haz nebun, fixate de Ilf şi Petrov în urmă cu aproape nouă decenii, pot fi regăsite şi în viaţa cotidiană de azi, în veşnica tranziţie românească, asemănătoare în multe privinţe cu perioada NEP-ului, ceea ce demonstrează că "Douăsprezece scaune" şi "Viţelul de aur" - considerate printre cele mai bune opere satirice din literatura universală - îşi păstrează prospeţimea, cel puţin în partea noastră de lume care a trăit în comunism. Dacă aveţi în preajmă oameni cu simţul umorului, cărţile lui Ilf şi Petrov pot fi un apreciat dar de sărbători.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "Formula AS"
- DIRECŢIA 5 - "Am făcut doar ce am simţit!"
- Prof. Dr. FRANZ RUPPERT - "Bolile, cu foarte puţine excepţii, îşi au cauza în relaţiile noastre"