Opreşte-te clipă!
- Sfârşitul de an este un moment al recapitulărilor necesare. Ce ai acumulat în plan personal şi profesional în anul care a trecut?
- Anul 2016 a fost unul foarte important în viaţa mea, pentru că am început să preţuiesc, poate mai mult decât oricând, valoarea clipei trăite, indiferent că e o clipă plictisitoare, una grea, una veselă. Încerc să mă bucur de fiecare secundă a vieţii, fără s-o mai judec, cum avem tendinţa cu toţii să judecăm anumite clipe din viaţa noastră, preţuindu-le doar pe cele plăcute. Vreau să câştig fiecare clipă şi să mă bucur de ea, expandând-o prin trăirea mea, obligând timpul să curgă cum vreau eu de repede sau de încet. Îmi dau seama cât de importantă este clipa pentru a fi cu cei dragi, clipa pentru a reţine un pic mai mult o privelişte frumoasă în faţa ochilor, sau zâmbetul unui copil, lucrurile acestea mărunte, care sunt sarea şi piperul vieţii, care rămân în amintire. După 30 de ani, îţi aduci aminte o senzaţie, o privire, şi poate mai puţin cuvintele, replicile sau întâmplările care le-au însoţit.
- Un fel de a trăi emoţional, cu deschidere spre tot ce e viu şi frumos...
- Da. A fost un an în care am încercat să merg mai profund în direcţia de a mă descoperi, a mă cunoaşte, a înţelege mai bine ce este cu mine pe lumea asta şi despre ce am de făcut pentru mine şi pentru cei din jurul meu. Pentru că e mai puţin important, până la urmă, timpul pe care-l foloseşti pentru tine, cât timpul pe care-l foloseşti pentru a face ceva pentru ceilalţi. De ceva timp am început să conştientizez lucrul acesta. De când mă ştiu îmi doresc să cânt şi să fac oamenii fericiţi, să creez şi să-i inspir pe cei din jurul meu, şi iată că acest vis continuă şi astăzi, după mai mult de treizeci de ani de când a început. Nu fac parte dintre artiştii angajaţi, ci încerc să compun melodii care să nu se raporteze neapărat la timpurile pe care le trăim, inspirându-mă din adevărurile fundamentale ale umanităţii, lucruri atemporale, ca dragostea, credinţa, prietenia, sinceritatea, bucuria de a trăi - o zonă de inspiraţie care nu se demodează niciodată. Eu vreau să scriu cântece care să mai spună ceva şi peste cinci ani, şi peste zece şi, dacă am noroc, şi peste douăzeci de ani. Sunt cântece pe care le-am lansat acum mai bine de treizeci de ani şi care încă sunt ştiute, iubite de români. Şi asta îmi dă o bucurie şi o încredere că munca mea nu a fost în zadar.
Întâlnirea cu India
- S-au întâmplat lucruri interesante. A fost, în primul rând, călătoria mea în India, din luna martie, o călătorie cu totul neobişnuită, pe care îmi doream de mult să o fac, pentru că am fost întotdeauna atrasă de tărâmul acela. Iar când s-a produs, această întâlnire a avut un impact copleşitor asupra mea. Şi cred că m-a ajutat să-mi găsesc un echilibru pe care cu toţii îl căutăm în momentele mai dificile din viaţă. Ce m-a frapat în acea călătorie? India e o ţară a contrastelor, a contradicţiilor. M-a frapat cât de aproape trăiesc indienii de moarte şi de viaţă şi cât de relaxaţi sunt, în ciuda acestei realităţi crude, care face parte din firescul existenţei lor. Ei primesc totul cu recunoştinţă, îşi acceptă destinul fără să se revolte, fără să aibă pretenţii sau aşteptări, aşa cum avem noi, cei din civilizaţia occidentală. Acolo viaţa curge ca o apă, ca un râu. Am avut un maestru spiritual acolo, am locuit într-un ashram, am citit şi am participat la seminarii de trezire a conştiinţei, am făcut chiar şi acea îmbăiere rituală în Gange, înainte de răsăritul soarelui, în Varasani, oraşul lui Shiva, acest Ierusalim al extremului Orient. Se spune că acela care intră în apa Gangelui se spală de toate păcatele din viaţa asta, dar şi de cele din vieţile anterioare. Merita încercarea, nu-i aşa? Şi, efectiv, am simţit că am renăscut, că apa, pur şi simplu, m-a luat în braţe şi m-a liniştit! Şi toate acestea mi-au dat un "restart" pentru viaţa mea de după această călătorie. La întoarcerea din India, am încercat să păstrez şi să recreez în fiecare zi starea de serenitate pe care o aveam acolo şi am început să-mi duc la îndeplinire toate planurile lăsate în suspans, să am o altă energie spirituală pentru ele, pentru activitatea componistică, pentru cea concertistică, pentru cea legată de "Vocea României", pentru cea legată de viaţa mea personală. Am pregătit concertul meu anual, care a avut loc la sfârşitul lui noiembrie şi care anul acesta s-a numit "Sentimente". Cred că am fost primul artist care a "exorcizat" Sala Palatului, cu un concert, după seria de congrese şi de plenare ale partidului comunist, care se desfăşurau acolo până în 1989. Am avut chiar şi o petrecere aniversară, de ziua mea, în 10 iunie, în stil "indian summer", cu invitaţi costumaţi în stil indian, cu prieteni dragi, apropiaţi sau veniţi de departe, pentru a evada împreună într-o lume exotică, îmbrăcaţi în haine colorate şi ascultând o muzică celestă, într-o noapte magică de început de vară. Tot în anul care a trecut, am serbat şi majoratul fiicei noastre. Iată, Elena are 18 ani, e o domnişoară în toată regula, chiar dacă nouă, părinţilor ei, nu ne vine să credem că timpul a trecut atât de repede. Şi a fost o altă petrecere, de care să ne aducem cu toţii aminte, pentru că odată cu majoratul Elenei, eu şi Andrei Boncea, soţul meu, am aniversat şi 18 ani de căsătorie. E minunat şi mă bucur că sunt alături de cei dragi, că visul nostru de atunci s-a împlinit şi îl trăim aievea, că nu ne-am rătăcit pe drum unul de celălalt şi nu numai că ne-am păstrat dragostea, dar ne-am şi amplificat-o, ne-am rafinat-o. Ne-am transformat mereu în mai bine, şi ca oameni, şi ca părinţi pentru fiica noastră, şi ca vrednici copii ai părinţilor noştri.
Colindele copilăriei
- Părinţii mei mi-au dăruit modelul lor de viaţă şi de caracter - nişte oameni extrem de buni, de blânzi, generoşi, oneşti, corecţi şi, mai ales, profund umani. Cred că e foarte important ca părinţii să fie modele pentru copiii lor, iar eu am nişte părinţi cum mulţi şi-ar dori să aibă. Sunt oameni simpli, mama mea este învăţătoare. Am trăit într-un oraş mic, în Oneşti, şi am copilărit la ţară, în judeţul Bacău, într-un cătun întins pe mai multe dealuri, izolat de restul lumii, am învăţat acolo cum este viaţa, începând de la baza ei, de la lucrurile simple, primare. Păstrându-mi această legătură cu pământul, cu familia mea, cu satul în care am copilărit, cu bunicii mei (care nu mai sunt, dar pe care îi păstrez în amintire şi îi venerez), mi-am dezvoltat o identitate puternică, încrederea în mine şi motivaţia pentru a face ceva important în viaţă, de a crede cu obstinaţie în visul meu. Erau ierni foarte geroase când eram eu copil, degeram de frig, dar nu mă lăsam până nu treceam pe la toate casele din sat, când mergeam la colindat, de Crăciun. Apoi, în ajun de An Nou, mergeam şi cu pluguşorul, pentru care mai primeam şi ceva bănuţi, nu doar nuci şi mere, ca de Crăciun. Mama mă învăţa colindele şi cântecele de stea, ca şi urările de Anul Nou, şi eu eram nerăbdătoare să plec prin ger şi zăpadă şi să colind pe la toate casele, ca şi cum era misiunea mea de a aduce bucurie oamenilor. La fel se întâmpla şi dacă mergeam să colindăm la oraş, în Oneşti, luând la rând toate cele unsprezece blocuri câte erau pe strada noastră, blocuri de câte zece etaje, cu câte cinci scări, câte patru apartamente pe palier. Nu ştiu de unde aveam atâta putere să o iau de la capăt la fiecare uşă deschisă. Aveam atâta bucurie să fac asta, că nici oboseala, nici frigul, nici refuzul unora mai ursuzi nu mi-o întunecau. Nu ne oprea nimic din drum, pe mine şi ceata mea, noi ne continuam misiunea! Aceeaşi stare de bucurie, de efervescenţă, de energie şi neastâmpăr copilăresc o am şi acum, sunt la fel de transpusă şi de dăruită!
- Dacă le-ai colinda românilor anul acesta, ce le-ai ura?
- Le-aş dori să aibă mai multă încredere în ei înşişi! Şi să se bucure mai mult de ceea ce au, de darurile cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Trebuie să mulţumim acestui pământ care ne-a hrănit şi ne-a crescut, şi acestui neam care ne-a transmis o sumă de lucruri bune, legate de rostul nostru strămoşesc. Un neam cu care împărtăşim o limbă, o istorie, obiceiuri minunat de frumoase, o tradiţie milenară, întipărită în fondul nostru genetic, în firea noastră şi, mai ales, cu care avem acelaşi sânge! Aş vrea să ne iubim şi să ne respectăm mai mult ţara, să fim mândri de ea, nu să ne ruşinăm cu ea! Să ducem mai departe identitatea noastră naţională, pentru generaţiile viitoare.
"Şi pentru noi, românii, există un Dumnezeu"
- Spiritul nostru, felul nostru de a fi în lume, isteţi şi uşor adaptabili în străinătate, toleranţi cu străinii la noi acasă, cu un mare sprijin în viaţa spirituală, străbătând timpul şi vremurile cu mare credinţă în Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu are grijă şi de popoare, nu numai de fiecare dintre oameni, şi există un Dumnezeu şi pentru noi, românii! Şi, de fapt, capitalul nostru cel mai preţios sunt tinerii, ei au acea energie şi curăţenie sufletească de care avem nevoie pentru a ne debarasa de trecut, ca de o piatră de moară atârnată de gât, şi pentru a privi cu încredere spre viitor. Cred foarte mult în tineri şi aş vrea să cred că au încredere în forţa lor. Tinerii trebuie să fie rebeli, ei nu trebuie să trăiască formal, nu trebuie să le retezăm aripile ci, dimpotrivă, să-i lăsăm să fie curajoşi, nu să trăiască în frică, încorsetaţi în reguli. Tinerii sunt creativi, creativitatea e arma lor cea mai puternică! Îmi pare bine când văd tineri care înţeleg că trebuie să ia atitudine şi să acţioneze, şi îmi pare rău când văd tineri care se complac în a-şi petrece timpul stând pe telefon, pe tablete, cheltuind ore şi ore în lumea asta virtuală, fără niciun folos, preluând doar câteva idei din filosofia ieftină de genul corporatist, care invadează spaţiile personale, şi ajungând să nu mai judece cu mintea lor, ci să judece prin tot felul de paradigme ale altora. Nu au iniţiativă, nu au entuziasm, nu mai ştiu ce le place cu adevărat, iar unora chiar nu le mai place nimic, se blazează prea devreme pentru vârsta lor. De fapt, toată viaţa lor e un "fake", o "făcătură", e o viaţă falsă. În contextul acesta, gândindu-mă că Elena, fiica mea, e o adolescentă şi trebuie să aibă foarte mult discernământ în alegerile ei pentru viaţă, încerc să o ghidez cât de bine pot. Este încă elevă la o şcoală britanică, dar i-ar plăcea să se îndrepte spre zona artistică, de creaţie, de modă. Încerc să nu fiu o mamă autoritară, aşa cum a fost mama mea cu mine (aşa era pe atunci, dar în ziua de astăzi nu mai merge cu mamele autoritare)! Eu iau lucrurile aşa cum sunt şi încerc să mă adaptez şi să îi transmit nişte principii de viaţă foarte clare, dar nu prin a i le impune, ci prin discuţii prieteneşti. Vreau să înţeleagă că în viaţă totul trebuie obţinut prin muncă, şi chiar prin muncă foarte grea. Lucrurile obţinute uşor, victoriile facile, drumurile bătătorite sunt drumurile pe care nu mai descoperi nimic. Trebuie să o inspir, ca model de viaţă, aşa cum şi părinţii mei m-au inspirat pe mine, De aceea, nu trebuie să greşesc niciodată în faţa ei, nu trebuie să îmi încalc cuvântul dat, nu trebuie să o dezamăgesc niciodată!
"Sentimente" cu parfum
- Am vrut ca acest concert să fie o experienţă cât mai complexă şi completă, să treacă de convenienţe şi să provoace mai multe simţuri, nu doar pe cel auditiv şi vizual, ci şi pe cel olfactiv. Un maestru parfumier a difuzat în sală, prin nişte fine dispersoare, parfumurile pe care le-am ales împreună, pentru a defini o stare sau alta, în funcţie de mesajele cântecelor mele. Am vrut să trec de limitările pe care scena le impune şi să pun toate simţurile la încercare, să ajungem acolo unde se naşte, de fapt, muzica, de unde vine inspiraţia, starea de graţie divină.
- Pentru că un moment important al concertului de anul acesta, "Sentimente", a fost tributul adus lui Adrian Enescu, plecat de puţină vreme în "lumea fără dor", trebuie să te întreb: ce a însemnat pentru tine colaborarea cu acest compozitor genial, promotorul muzicii electronice la noi şi autorul romanticei piese "Bună seara, iubite!", care te-a consacrat pe scenă şi în memoria românilor?
- Adrian Enescu s-a mutat în alt plan şi eu am înţeles că trebuie să fac cunoscută mai departe opera acestui geniu al componisticii, care nu a fost atât de mult înţeles, pe cât ar fi trebuit să fie, el intrând, după părerea mea, în galeria celor mai mari muzicieni care s-au născut vreodată în România. Modest şi într-o singurătate ascetică, se ascundea în studioul său pentru a combina sunete şi armonii, ca un alchimist, reuşind să dea la iveală piese care îţi taie respiraţia prin frumuseţea lor. Nu ştiu dacă golul lăsat de dispariţia sa va putea fi umplut prea curând de altcineva. El nu mi-a dat doar o piesă care m-a făcut foarte cunoscută şi iubită de public, ci şi un exemplu de cum să te dăruieşti altora. El mi-a arătat că orice cântec, orice vers, rămâne acolo undeva, în eter, şi tu, ca interpret, eşti responsabil pentru fiecare sunet pe care-l laşi să reverbereze mai departe în sufletele a milioane de oameni. Iar dacă piesele mele rezistă, de bună seamă că o parte din energia lor i se datorează, la fel cum am învăţat şi din colaborarea cu Direcţia 5 şi cu Marian Ionescu, compozitorul şi liderul trupei. Ei mi-au dat curajul de a compune eu însămi, de a avea încredere în talentul meu. Şi aşa am scris sute de cântece în toţi anii aceştia. Iar conceptul muzical al show-ului din anul acesta, "Sentimente", ca şi al celor din anii trecuţi, de cinci ani încoace, e imaginat şi creat tot de mine, de la început până la sfârşit. Trebuie să am o viziune asupra tuturor lucrurilor, exhaustivă.
Corpul, templul făpturii tale
- Nu mă sperie bătrâneţea, dar am învăţat, ca femeie şi ca artistă, că trebuie să ai grijă de corpul tău, pentru că el e primul care decade din cauza trecerii anilor. E foarte important să-ţi respecţi corpul, să-l iubeşti, să-l îngrijeşti, ca pe un templu. Trebuie să avem grijă ce mâncăm, dar şi ce gândim, ce vorbim, ce facem, pentru că orice acţiune creează undeva o reacţiune, se repercutează undeva, în Universul ăsta. De aceea, a rămâne tânăr, a-ţi păstra inocenţa în adâncul sufletului, este o virtute pe care trebuie să o cultivăm în fiecare clipă din viaţă. Să rămâi tânăr înseamnă să priveşti viaţa prin ochii unui copil. Când era mică fiica mea, era mai uşor să mă copilăresc, jucându-mă cu ea, dar şi acum, Elena este o fiinţă extrem de sensibilă, profundă şi inocentă, în acelaşi timp, şi ea mă inspiră foarte tare în a-mi păstra această copilărie.
- Ce îţi doreşti pentru anul care a început?
- Îmi doresc să dăruiesc mai mult, să am inspiraţie ca să pot compune cât mai multe cântece frumoase, să fiu întotdeauna o voce care să rezoneze cu universul, să am sănătate - eu, familia mea şi toţi cei dragi, să putem petrece cât mai multe zile împreună pe acest pământ. Îmi mai doresc să mă implic mai mult în acţiuni caritabile, găsind nişte căi mai simple pentru a ajunge la acei oameni care au nevoie de ajutor. Aşadar, am multe de făcut, "Spectacolul trebuie să continue", vorba cântecului şi "orice-ar fi, nu te opri!" - zic eu!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
