RODICA CULCER despre... Scenarii autumnale...
Până la soluţionarea definitivă a problemei presupusului plagiat al doamnei Kovesi, putem spune, cu regret, că personajele penale care l-au readus pe tapet au reuşit să dicteze agenda publică. În loc să se concentreze asupra dosarelor instrumentate de DNA, care scot la iveală putregaiul de la vârful politicii şi administraţiei şi cauzele înapoierii ţării, mass media se ocupă de un caz care a fost totuşi soluţionat în 2012 de Comisia Naţională de Etică...
Citeste tot articolul
Săptămâna 14-20 octombrie
Ne aşteaptă un weekend temperamental şi aventuros, cu o Lună plină în Berbec, în conjuncţie cu Uranus. Somnul nu se apropie de gene, emoţiile sunt puternice şi, în unele cazuri, se poate isca o pasiune bruscă faţă de cineva care până atunci nu era perceput decât în rol de prieten. În acest caz, autocontrolul e cea mai bună soluţie, căci Uranus nu aduce stabilitate şi e păcat să riscăm relaţia de prietenie.
Citeste tot articolul
În aşteptarea unui miracol
Epoca postdecembristă a început cu un hold-up. Ameninţări, violenţe, morţi şi un jaf de zile mari. Întâi ni s-a furat Revoluţia. Oamenii care au făurit comunismul au vrut să reclădească şi capitalismul. Aşadar, au continuat hoţiile de-a lungul a două decenii. Estimp, au devenit "onorabili", sub nume de împrumut: politicieni, afacerişti, edili, filantropi şi chiar jurnalişti.
Citeste tot articolul
O caracatiţă din cartea recordurilor
"Nu există niciun partid care să plătească într-un judeţ mai puţin de un milion de euro pe alegerile parlamentare." Asta nu e ştire de tabloid, ci o declaraţie a unui fost ministru al Comunicaţiilor în guvernul PDL, Gabriel Sandu, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul Microsoft. Dacă omul a furat, trebuie să ştie multe despre mecanismul şi amplitudinea hoţiilor din România.
Citeste tot articolul
GHEORGHE ILE - "De la Bucureşti, provincia se vede ca de pe Lună!"
Imediat după 1990, n-am făcut politică. Mi-am spus că nu există alternativă, că nu poţi să faci două lucruri bune simultan. Atunci am ales profesia. În 2000, energia pe care-o aveam şi viziunea despre ce ar fi trebuit făcut şi despre cum ar trebui să arate o localitate m-au ambiţionat să intru în politică. Mulţi colegi m-au impulsionat, au promis că-mi vor fi alături, şi majoritatea s-au şi ţinut de cuvânt.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru ANDREEA S. - Bucureşti, F. AS nr. 1234 - "Caut urgent tratament pentru neutropenie"
Despre neutropenie am mai scris cu câţiva ani în urmă, însă, pentru că îmi solicitaţi personal un răspuns pe această temă, am să reiau pentru dvs. problema. Testele sanguine pot evidenţia, uneori, multiple anormalităţi, printre care cele mai neobişnuite sunt granulocitopenia sau agranulocitoza.
Citeste tot articolul
"Sunt uluită de eficienţa tratamentului dvs."
Stimate d-le Liciu, Îi mulţumesc lui Dumnezeu că v-a inspirat această terapie (fac terapia cu ovule de Propolicium) pe care aţi pus-o în practică... Sunt foarte încântată de rezultate. Aveam un chist pe colul uterin de aproape 1 cm şi eram foarte îngrijorată.
Citeste tot articolul
Trei necazuri şi soluţia lor: DURERILE DE PICIOARE
Sportul, căzăturile sau ciocnirile de obiecte tari sunt cele mai frecvente cauze pentru contuzii, luxaţii, entorse şi întinderi. În cazul unei luxaţii este vorba de un traumatism al capsulelor şi ligamentelor articulaţiei respective. O contuzie provoacă un hematom, care duce la umflarea încheieturii, ce devine dureroasă, sau la strivirea terminaţiilor nervoase.
Citeste tot articolul
Din reţetele domnului farmacist Bobaru: Remedii pentru bolile inimii
Sunt printre cele mai răspândite şi grave pricini de suferinţă şi moarte. Ne-am obişnuit cu numele lor şi nu le prea dăm importanţă, dar hipertensiunea şi hipotensiunea arterială, insuficienţa şi nevroza cardiacă
Citeste tot articolul
Descifraţi mesajele corpului: GURA, LIMBA şi BUZELE
Încă din cele mai vechi timpuri, gura este un organ care i-a fascinat pe oameni. Cu 5000 de ani înainte de Hristos, sumerienii, chinezii şi egiptenii aveau deja remedii împotriva mirosului neplăcut al gurii sau a durerii de dinţi. Unele erau decocturi pe bază de vin sau de urină de copil mic, ale căror proprietăţi antiseptice au fost descoperite cu mult mai târziu.
Citeste tot articolul
Cel mai puternic antibiotic natural - Uleiul de oregano
Substanţa denumită Carvacol, prezentă în uleiul de Oregano sălbatic, îl transformă în unul dintre cele mai puternice substanţe antivirale, antibacteriene şi antifungice obţinute pe cale naturală. Carvacol omoară paraziţii de orice natură.
Citeste tot articolul
Virtuţile uleiului de argan
Reţetă contra celulitei. Amestecaţi uleiul de parafină şi uleiul de argan şi adăugaţi, apoi, uleiul esenţial de lămâiţă. Masaţi zonele afectate cu preparatul astfel obţinut, neezitând să "frământaţi" bine coapsele şi şoldurile. Face să dispară aspectul de piele de portocală.
Citeste tot articolul
Reţete contra vaselor de sânge vizibile, de pe obraz
Gheaţă cosmetică. Pentru întărirea vaselor de sânge faciale e bine să efectuaţi în mod regulat masarea pielii cu gheaţă cosmetică. Se prepară o infuzie dintr-un amestec de ceai verde, muşeţel şi măceşe, în cantităţi egale. Se opăresc două linguriţe de amestec cu două căni de apă clocotită şi se infuzează 20 de minute.
Citeste tot articolul
Întristata poveste a unei prinţese... MIGNON
Cel de-al treilea copil al Regelui Ferdinand (pe atunci doar prinţ moştenitor al Tronului României) şi al viitoarei Regine Maria, Principesa Maria, alintată Mărioara sau Mignon, a avut parte de o viaţă zbuciumată şi un destin cu deznodământ dramatic.
Citeste tot articolul
DOMNUL IOAN
Este ora şase dimineaţa a unei zile de început de septembrie, şi peste parcul Drumul Taberei din Bucureşti persistă încă semiîntunericul şi o linişte străbătută doar de foşnetul jeturilor aspersoarelor, care se îmbrăţişează deasupra covorului de iarbă, răcorind atmosfera. Gândeam că parcul este pustiu, oamenii şi natura încă nu s-au trezit...
Citeste tot articolul
"Sămnul"
Era sub o frunză de dovleac. Stătea acolo nemişcată şi se uita drept la mine. Scoteam ceapă din strat şi m-am speriat când am dat cu ochii de ea. Am tresărit şi poate am şi ţipat, dar nu mai contează asta acum, sigur e că am şi sărit un pas înapoi, dar ea tot nu s-a mişcat.
Citeste tot articolul
Despre Tinca, soţia mea...
Tincuţa, cea mai frumoasă şi devotată soţie, cea mai răbdătoare şi bună, mama celor doi copii ai noştri, Alexandru şi Teodora, a plecat brusc din lume, după o scurtă şi cumplită suferinţă. Absolventă de studii sociologice, şi-a părăsit slujba după 1990, pentru a se dedica în exclusivitate familiei, atât familiei noastre, cât şi neamului nostru bogat, compus din fraţi, cumnaţi şi nepoţi.
Citeste tot articolul
CRISTINA BĂLAN - "Îmi doresc enorm să creez melodii cu emoţie şi mesaj"
Trofeul "Vocea României" m-a relansat. M-a motivat, m-a inspirat şi m-a mobilizat incredibil. Eu îmi pierdusem bucuria de a cânta, de a compune şi scrie, rătăcindu-le printre cutremure sufleteşti destul de mari. N-o spun să stârnesc compasiune, ci pentru a picta un tablou complet.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
În timp, am semnalat aici multe cărţi despre Bucureşti. Văzută subiectiv, anecdotic, de localnici şi de călători străini, în anumite momente istorice sau în diacronie, Capitala pare o temă fascinantă de vreme ce i s-au consacrat şi continuă să i se adauge atâtea volume. Cel pe care vi-l recomand azi e special: sintetizează o vastă documentaţie (bibliografia ocupă 18 pagini mari!) într-o lucrare academică deloc aridă, fiindcă e împănată cu poze şi poveşti.
Citeste tot articolul
SIMONA POPESCU - "Cred că ăsta e rolul meu: să fiu veghetoarea care îi fereşte pe oameni de urâtul lumii"
Măgura Codlei e un munte mic, dar e munte! Mergeam spre şcoală cu imaginea asta în faţă. Era muntele nostru cu brazi şi, primăvara, poieniţe de ghiocei. O primă amintire care-mi vine acum? Stânjeneii din faţa geamului. Când deschideam fereastra, dimineaţa, vedeam albastru în faţa ochilor, ca o apă. Şi când nu era albastrul, era galbenul. Galbenul păpădiilor, care au rămas floarea mea preferată.
Citeste tot articolul
O dimineaţă cu... CLOTILDE ARMAND
Apariţie insolită în politica românească, i-a fermecat pe mulţi, nu doar cu accentul franţuzesc graseiat, ci şi cu extraordinarul entuziam cu care s-a implicat civic în sprijinul românilor. A ratat la mustaţă postul de primar al sectorului 1, dar pare hotărâtă să nu se dea bătută. Franţuzoaica înaltă cât o baschetbalistă pare obişnuită cu performanţa. Are studii prestigioase, ţine frâiele unei mari companii de consultanţă, are patru copii şi e căsătorită cu un matematician român de vârf, fost olimpic internaţional.
Citeste tot articolul
SEVER VOINESCU - "Sunt convins că Dumnezeu ne iubeşte"
Am simţit misterul teribil al lui Dumnezeu, încă înainte să ştiu bine ce-i cu el. Credinţa a crescut în mine natural, cumva firesc, fără să fi existat vreun moment zero, vreo revelaţie sau vreun şoc existenţial, cum au fost, de exemplu, cele ale Sfântului Apostol Pavel sau al Fericitului Augustin. Pur şi simplu, în procesul de descoperire de sine, prin care trece orice om în anii primei tinereţi, eu am descoperit în mine un credincios.
Citeste tot articolul
Zodiacul copiilor
Aceşti copii se trezesc râzând, "topesc" micul dejun şi zboară ca vântul la şcoală, bucuroşi să îşi întâlnească prietenii, pentru a încinge un meci de fotbal sau pentru un concurs de sărit coarda. ...
Citeste tot articolul
NIK WEST - "Când te trezeşti într-o zi că te caută din senin Prince, să ştii că viaţa ţi se poate schimba radical!"
"Lenny Kravitz în fustă", aşa o cataloga Dave Stewart de la celebra formaţie Eurythmics, iar regretatul Prince spunea despre ea că e "o persoană cu o mare prezenţă scenică, care reuşeşte să mă inspire...". Şi chiar de la el, Prince, geniul muzicii pop, a învăţat Nik cât de important este ca pe lângă talent să ai şi o prezenţă scenică "aparte".
Citeste tot articolul