- Gheorghe Ile (PSD), primarul municipiului Vulcan (jud. Hunedoara), se află la al patrulea mandat în fruntea comunităţii. A lucrat în subteran, ca inginer minier, timp de 24 de ani, dintre care 16 ca salvator minier. În 2000, imediat ce s-a pensionat, a candidat la primărie, dar a pierdut alegerile în turul doi. Le-a câştigat după patru ani, şi nu un singur mandat, ci patru, semn că vulcănenii au investit în mai marele urbei, o încredere ce nu le-a fost înşelată -
"Părinţii mei au murit cu lopata şi cu sapa în mână"
- De ce aţi ales să candidaţi, în loc să vă fi bucurat de liniştea pensionării, după o viaţă de muncă?
- Imediat după 1990, n-am făcut politică. Mi-am spus că nu există alternativă, că nu poţi să faci două lucruri bune simultan. Atunci am ales profesia. În 2000, energia pe care-o aveam şi viziunea despre ce ar fi trebuit făcut şi despre cum ar trebui să arate o localitate m-au ambiţionat să intru în politică. Mulţi colegi m-au impulsionat, au promis că-mi vor fi alături, şi majoritatea s-au şi ţinut de cuvânt.
- Folosind o metaforă, v-aş întreba: e mai neagră viaţa în mină sau în administraţia publică?
- Categoric, în administraţie! Poate ar fi mai frumoasă viaţa şi aici, dacă n-ar fi atâta răutate, explodată după Revoluţie. Vă dau un exemplu: tata a avut un câine, care a trăit o viaţă legat în lanţ. Într-o seară, i-o dat drumul, iar tata a fost primul pe care câinele a sărit. Nu ca să se răzbune, dar atât a ştiut el să facă, de bucurie că e liber. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu românii. Când au fost, în sfârşit, liberi, şi nu le-a mai spus nimeni ce să facă, au distrus tot. Acum ne trezim că n-avem tractoare, n-avem maşini, n-avem uzine, una, alta... Şi ne întrebăm: copiii noştri ce-or să lucre? Păi, ce-aţi făcut? Cine v-o pus să stricaţi tot, să închideţi tot? Cel puţin 30 la sută din români trăiesc din ajutoare sociale. Asta nu-i România, ăştia nu-s românii! Pentru că românii or fost oameni muncitori, părinţii mei au murit cu lopata şi cu sapa în mână. Nu se poate!
- Experienţa din mină vă ajută în ceea ce faceţi astăzi?
- Categoric, ca om, mina m-a călit, pentru că e un mediu dificil. Viaţa e mult mai dură în mină. Acolo există două alternative: da sau nu. Nu există "stai să vedem!". În administraţie, condiţia este aceeaşi: lucrurile trebuie făcute la timp, nu lăsate pe mâine. Astăzi trebuie făcut, astăzi se face! Nu avem pardon. Du-te, rezolvă, şi vii când ai rezolvat problema. Acum e o nebunie în România, ceva ce nu înţeleg! De sus până jos, toţi se grăbesc, toţi vor să apuce acum. Doar planta tot aşa se pune în pământ, tot trebuie udată, plivită, săpată, dar trebuie să ai răbdare. Tineretul de azi ar vrea să aibă jeepuri, bani mulţi, apartamente bune, mâncare, băutură... Acum vor nici program de muncă să nu mai fie. Dacă vin la muncă, bine, dacă nu, nu. Să-i plăteşti doar. Asta nu se poate! Nu există aşa ceva! Mulţi cred că totul li se cuvine azi!
Să nu opreşti tăvălugul vieţii!
- Par cam dure aceste aprecieri la adresa tineretului, mai ales că la primărie, aţi adunat în jurul dvs. o echipă de tineri. Cum colaboraţi cu ei?
- Am încercat să iau tineri, să-i învăţ, să-i pregătesc, ca mâine, când mă retrag, lucrurile să meargă în continuare. Conducerea este o maşinărie care nu are voie să se oprească. Dacă lipseşte Ion, treaba trebuie să meargă mai departe, nu trebuie să se simtă. Am sesizat asta de când lucram la mină, că trebuie să ai oameni care să ştie ce au de făcut. Asta e cu adevărat o problemă. Din păcate, în România, acest lucru se întâmplă şi azi: se aşteaptă să vină Icsulescu să spună ce e de făcut. Şi asta la toate nivelele. Este nevoie de împrospătarea clasei politice. Tinerii trebuie să preia aceste politici ale comunităţii din mers. Nu poţi să spui că cel dinaintea ta nu a făcut nimic bine! Trebuie cursivitate în proiecte. Am luat ce-o fost bun şi-am continuat, am modelat ce trebuia, dar am mers înainte, nu ne-am oprit, că viaţa nu se opreşte. Îmi spunea un unchi al soţiei, când eram abia la început ca primar: "Măi, nepoate! Tăvălugul vieţii să nu-ncerci să-l opreşti, că te calcă!", "Dar ce să-i fac?", "Prinde-l de rudă şi du-l unde vrei tu!". A avut mare dreptate!
Tinerii vor să facă ceva, au chemare, du-te între ei şi cheamă-i cu tine. Fă-te înţeles. Trebuie să-i asculţi, şi apoi să le spui cu cuvintele tale ce vrei să faci. Dacă reuşeşti să le argumentezi ce vrei să faci, i-ai câştigat de partea ta.
- În multe localităţi din zonă a fost reactivat "Sfatul Bătrânilor", aşa cum exista în trecut, prin sate. Aveţi şi la Vulcan aşa ceva? Dă rod?
- Da, există şi aici Sfatul Bătrânilor, cu care ne întâlnim lunar. Niciodată nu poţi spune că le ştii pe toate, întotdeauna ai câte ceva de învăţat. Îmi spunea un bătrân: ascultă-l şi pe cel despre care crezi că nu ştie nimic şi vezi dacă spune ceva bine sau nu, dar ascultă-l. Şi am învăţat că ascultarea este extraordinară. Primesc observaţii, le discutăm, dezvoltăm problema, aplicăm cea mai bună soluţie. Poate vine cineva cu argumente că am gândit greşit, au fost situaţii dintr-astea, dar dacă vorbeşti cu oamenii, riscul de a greşi e mai mic.
Copiii, adevărata infrastructură
- Lucrăm şi cu fonduri europene, şi guvernamentale, şi judeţene, şi locale. Din fonduri locale, am reuşit să ridicăm această clădire, în care funcţionează acum Primăria Municipiului Vulcan. În trei ani jumătate a fost gata. De zeci de ani, primăria funcţiona într-un cămin de nefamilişti, unde se plătea chirie. Am considerat că nu e deloc potrivit ca primăria unei localităţi cu 28.000 de locuitori să nu aibă un sediu propriu. Foarte multe am realizat şi din fonduri europene: am modernizat bulevardul Mihai Viteazul, care a fost primul proiect cu panouri solare din România şi care ne-a adus şi certificatul de "Oraş verde", pentru iluminatul public şi pentru modul în care am integrat în amenajare calendarul dacic, la ambele capete ale bulevardului. Apoi, am reabilitat toate cele cinci şcoli, le-am adus la standarde europene. Mulţi au gândit ca investiţii prioritare drumurile din localitate. Noi am gândit altfel: am considerat copiii, generaţia tânără a fi adevărata infrastructură a unei comunităţi, de aceea ne-am gândit la şcoli, să eliminăm abandonul şcolar, să vină copiii cu drag, să fie şcolile bine dotate.
De asemenea, suntem în faza în care am realizat prin fonduri guvernamentale trei cămine cu locuinţe sociale; două sunt gata, iar unul va fi finalizat până la sfârşitul acestui an. Totodată, a fost modernizată şi clădirea ce adăposteşte secţia de "Boli contagioase", singura de acest gen din Valea Jiului, unde există saloane moderne, de 3-4 stele.
- Aveţi aici, la Vulcan, şi unul dintre cele mai moderne cinematografe din România. Pare ciudat...
- Da, acum 5-6 ani, am primit în administrare de la "Cinemafilm" clădirea vechiului cinematograf. Dacă în patru ani nu reuşeam să-l reamenajăm, ni-l luau înapoi. În primii doi ani am început modernizarea şi a fost primul cinematograf 3D din judeţul Hunedoara. Ne-am ambiţionat să nu apelăm la sprijinul niciunei firme de proiectare sau construcţii, şi-am reuşit.
- Dar mai merge lumea la cinematograf?
- Oricât ar părea de surprinzător, da, la Vulcan lumea mai merge la cinematograf!
- Ce altceva se mai întâmplă, din punct de vedere cultural, în zonă?
- Ducem mai departe una din manifestările de tradiţie, pornită din 1972 şi păstrată fără întrerupere încă de atunci, "Nedeia vulcăneană". În plus, Centrul "Şansa" e un loc în care tinerii se întâlnesc pentru diverse activităţi culturale, dansuri, cântece. Am amenajat acolo chiar şi un studio de înregistrări.
- Valea Jiului e, însă, şi o superbă zonă turistică...
- Da. Pasul Vâlcan e o zonă foarte frumoasă! Am reuşit să aducem aici o investiţie guvernamentală şi avem prima telegondolă din Valea Jiului, pentru că intenţionăm să atragem turişti şi acolo, nu doar în zona Straja.
Jalea Viului...
- Din păcate, acum, da, e adevărată. O perioadă, înainte de 1989, n-a fost, dar acum aşa e. Din 1977, după greva minerilor din Lupeni, în Valea Jiului s-a trecut la o dezvoltare intensă a mineritului, s-au deschis foarte multe unităţi miniere, a fost adusă forţă de muncă din toată ţara. Înainte de 1977, în Valea Jiului erau aproximativ 60.000 de locuitori. Apoi, s-a ajuns la 150.000 de locuitori. Adevărul e că se trăia bine, se câştiga bine, oamenii au fost mulţumiţi. Dar s-a şi muncit enorm! După Revoluţie, a început să se simtă declinul, să se închidă minele...
- Credeţi că la decăderea industriei miniere, la deteriorarea statutului minerului au contribuit şi mineriadele?
- Absolut! Aici trebuie spus că sindicatele au avut o contribuţie majoră la închiderea mineritului, la distrugerea zonei. Mi s-a propus şi mie, la un moment dat, să fiu lider de sindicat, dar am refuzat.
- Care e relaţia instituţiei pe care o conduceţi cu Bucureştiul, cu instituţiile de acolo?
- Nu prea există relaţie. Pare că de la Bucureşti provincia se vede cum s-ar vedea de pe Lună. Când aud de Valea Jiului, se întorc cu spatele şi se fac că nu aud. Relaţia cu Bucureştiul nu e bună nici măcar pe linie politică. De la mineriadă s-a născut ura asta, pe care n-o înţeleg. Mulţi dintre cei ce-au participat la mineriade îs morţi deja, dar oare tineretul n-are dreptul la viaţă? Eu, ca primar, n-am putere să aduc investitori, dar şi de-aş putea, aceştia nu vor să audă de zona noastră, Valea Jiului, obârşia mineriadei. Eu am trăit între mineri şi sufăr enorm când aud şi văd toate astea.
- Spuneaţi că aţi adunat în jurul dvs. tinerii. Lucrând cu ei, cunoscându-i, credeţi că vine din urmă o Românie frumoasă, o Românie vie?
- Dacă se vor schimba lucrurile, va veni. Dacă nu se schimbă mentalitatea legată de muncă, de nevoia de a munci şi dacă numai alţii vor veni şi tot ce câştigă vor duce în afară, dacă nu vom avea şi noi, românii, ideile noastre, nu va merge. Românul o fost obişnuit să muncească, acum s-a învăţat să fie puturos. Nu mai ştiu să dea cu sapa, mai bine dau cu chimicale. Şi ne mirăm că jumătate din România e bolnavă!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
