Cu 5000 de ani înainte de Hristos, sumerienii, chinezii şi egiptenii aveau deja remedii împotriva mirosului neplăcut al gurii sau a durerii de dinţi. Unele erau decocturi pe bază de vin sau de urină de copil mic, ale căror proprietăţi antiseptice au fost descoperite cu mult mai târziu.
Deşi dinţii nu au aşa de mult sex-appeal ca buzele, ei ne sunt totuşi indispensabili. Ne permit să mestecăm alimentele şi împiedică limba să iasă din gură (care are, şi ea, un rol primordial în percepţia gustului, în mestecare, vorbire şi înghiţit). Dar pe lângă binefacerile pe care ni le oferă, limba poate să fie şi sursa mai multor probleme. De aceea, nu este de mirare că, atunci când intrăm în cabinet, doctorul ne spune "deschideţi gura şi scoateţi limba".
Buzele umflate
De mii de ani, buzele cărnoase sunt la femei un criteriu de frumuseţe şi de senzualitate. În Anglia, în timpul domniei reginei Victoria, femeile pronunţau cât mai multe cuvinte care începeau cu litera "p", în speranţa de a a-şi forma buze cât mai atrăgătoare. În zilele noastre, lucrurile au devenit mai simple, femeile care nu sunt înzestrate de mama natură cu buze de tip negresă fac apel la colagen.
Dar atenţie, buzele se pot umfla brusc şi din cauza unei alergii alimentare sau la utilizarea unui produs cosmetic. Daca vi se umflă buza de jos şi se acoperă de coji sau de leziuni roşii sau albe, se poate să suferiţi de o cheilită actinică, datorată unei expuneri prelungite la soare. Această inflamaţie este mai frecventă la femeile de peste 50 de ani. Din nefericire, de multe ori leziunile sunt permanente. Ca de cele mai multe ori în cazul maladiilor produse de soare, persoanele care au pielea deschisă la culoare sunt mai vulnerabile şi trebuie să consulte neapărat un dermatolog pentru a verifica dacă inflamaţia nu este un semn premergător al unui cancer la buza inferioară.
Buzele umflate pot fi şi una dintre caracteristicile sindromului Melkersson-Rosenthal, o tulburare neurologică congenitală. Printre alte simptome ale acestei maladii, care, în general, apare la sfârşitul adolescenţei, mai trebuie să cităm: o inflamare a feţei, o paralizie facială şi leziuni pe limbă. Cu trecerea timpului, buzele devin uscate şi crăpate. Aceste caracteristici se regăsesc şi la persoanele ce suferă de sarcoidoză, maladie inflamatorie gravă, ce atinge diferite părţi ale corpului, precum nasul, ochii şi urechile, dar şi organe interne.
Buzele strânse
Când vă aflaţi în faţa unei persoane care are buzele strânse, vă gândiţi imediat că este crispată ori avară. Dar trebuie să ştiţi că ele pot fi cauzate de sindromul sclerodermiei localizate. Pielea feţei se întinde, mai ales în jurul buzelor, faţa luând aspectul unei măşti. Este din ce în ce mai greu să se deschidă gura, să se vorbească şi să se mănânce. Când boala atinge şi organele interne, este vorba despre sclerodermie sistemică.
Buzele reci şi crăpate
Frigul şi buzele crăpate sunt nedespărţite. Dar aceste crăpături nu sunt mereu datorate unor factori externi, uneori, ele sunt semnul unei deshidratări generale. În mod contrar a ceea ce cred mulţi, umezirea lor cu limba nu face decât să agraveze problema. Buzele uscate pot fi şi semnul unei carenţe nutriţionale sau a sindromului Gougerot-Sjogren, maladie caracterizată printr-o uscare oculară şi bucală.
Buzele albastre
Pot fi şi un efect stilistic, dar de cele mai multe ori, ele se datorează expunerii la frig. Mai pot fi şi semnul maladiei Reynaud, tulburare care se manifestă printr-o constricţie brutală a micilor artere ale degetelor, dar se poate întinde şi la alte părţi ale corpului, sub efectul frigului sau al stresului. Această strângere împiedică o bună oxigenare a părţilor atinse, care se albăstresc.
Cianoza buzelor poate fi şi semnul unei proaste oxigenări cauzate de tulburări respiratorii ca: pneumonia, astmul, bronşita cronică sau edemul pulmonar. Lipsa de oxigen este frecventă la marii fumători, pentru că oxidul de carbon prezent în fum privează plămânii de oxigen. În plus, buzele de culoare albastră se pot datora şi unei carenţe de fier.
Pistrui pe buze şi în interiorul gurii
Dacă multora li se pare că a avea pistrui îţi dă un aer simpatic, nimeni nu îşi doreşte să aibă aşa ceva pe buze. Cu toate acestea, maculele melanotice labiale sunt foarte frecvente. Aceste mici urme nu prezintă însă nici un pericol. Ele dispar spontan după câţiva ani. Dar pistruii pot apărea de asemenea şi în gură. Aceşti melanomi ai mucoasei bucale sunt deseori unul dintre semnele premergătoare ale maladiei lui Addison, o patologie rară datorată unei producţii prea slabe de cortizol sau altor probleme hormonale. Ca şi în cazul aluniţelor, dacă pistruii îşi schimbă culoarea, forma sau aspectul, trebuie să consultaţi cât mai repede cu putinţă un dermatolog.
Pete albe în interiorul gurii
Leucoplaziile care apar în mod progresiv în orice loc al cavităţii bucale, inclusiv pe limbă şi gingii, se datorează de fapt unei dezvoltări celulare anarhice. Principalele cauze sunt: un aparat dentar prost adaptat, obiceiul de a ne muşca interiorul obrajilor sau orice alt tip de iritaţie. La anumiţi subiecţi, apa de gură care conţine sanguinarina, un alcaloid ce acţionează împotriva plăcii dentare, favorizează leucoplazia. Apariţia bruscă a petelor se poate datora şi acriturilor, chiar dacă cele mai frecvente cauze sunt tabagismul şi alcoolul. Din nefericire, în aceste cazuri, petele sunt de multe ori pre-canceroase. De fapt, orice schimbare de culore din gura unui fumător sau fost fumător nu trebuie ignorată, pentru că de multe ori este vorba despre un cancer al gurii.
Urme proeminente şi albe în gură
Protuberanţele mici şi proeminente, de culoare albă, din gură, de pe gingii sau de pe limbă, sunt ceea ce specialiştii numesc "lichen plan", o maladie cutanată cronică. Micile formaţiuni apar şi apoi dispar în mod spontan. Chiar dacă teoria este în continuare controversată, se pare că lichenul plan este un semn premergător al hepatitei C.
Gingiile de culoare roşu-aprins sunt semnul clar al gingivitei. Această inflamaţie este de multe ori consecinţa unei slabe igiene buco-dentare. Dacă gingivita nu este tratată, bacteriile se infiltrează în os şi distrug dintele. În acest caz, este vorba despre periodontită, una dintre principalele cauze ale pierderii dinţilor, mai ales la persoanele în vârstă. Cu un tratament adecvat, gingivita se vindecă în câteva zile. O inflamaţie a gingiilor este frecventă şi la persoanele care fumează sau care strâng mereu din dinţi. Unele pilule contraceptive, anumite calmante şi medicamente prescrise în maladiile cardio-vasculare sunt la originea gingivitelor.
Pacienţii diabetici se plâng de multe ori de o inflamaţie a gingiilor. O persoană diabetică din trei are astfel de probleme. Chiar dacă acest lucru surprinde, se pare că a trata gingiile unei persoane diabetice favorizează o stabilizare a glicemiei.
O umflătură sau o gaură în cerul gurii
În caz că simţiţi o umflătură pe cerul gurii, nu intraţi în panică: sunt şanse mari să fie vorba despre o malformaţie la nivelul celor două oase palatine. Dar aceste protuberanţe nu trebuie să vă îngrijoreze. Evitaţi, totuşi, alimentele ce pot cauza o iritaţie, precum cojile de pâine, biscuiţii etc. Când umflătura este foarte mare, ea poate duce la probleme de pronunţare a cuvintelor.
De asemenea, şi o gaură în bolta palatină este, în general, semnul unei inflamaţii neplăcute dar benigne, pe care specialiştii o numesc "sialometaplazie necrozantă". Leziunile, care de cele mai multe ori sunt cauzate de o rană în interiorul gurii, dispar în mod spontan, după câteva luni. Trebuie, totuşi, să fim atenţi, pentru că unele dintre ele pot deveni canceroase.
O gură uscată şi o sete excesivă
Aveţi gura uscată în permanenţă? Se poate să suferiţi de xerostomie. Dacă aţi mâncat ceva foarte sărat, aţi băut alcool sau aţi stat prea mult la soare nu este anormal să vreţi să beţi o sticlă întreagă de apă. Trebuie să mai ştiţi că o sete puternică este şi felul în care corpul vă spune că aveţi nevoie să vă răcoriţi, mai ales dacă sunteţi stresaţi.
Dacă nu vă este cald, dar vi se usucă gura, este posibil să aveţi o reacţie la un medicament: antihistaminic, diuretic, antidepresiv sau un tratament pentru reglarea tensiunii arteriale. Consumul abuziv de alcool sau de droguri (marijuana, cocaină şi amfetamine) favorizează, de asemeni, uscarea excesivă a gurii. Adeseori, aceasta poate fi, însă, şi consecinţa unei răniri a glandelor salivare, în timpul unui traumatism la nivelul gâtului, al unei intervenţii chirurgicale, al unei radioterapii sau al unei chimioterapii. În cazul radioterapiei, uscarea gurii este permanentă, în timp ce la chimioterapie, ea dispare odată cu încetarea tratamentului.
În sfârşit, o uscare a gurii este frecventă la subiecţii care suferă de patologii grave, precum Parkinson, diabet şi SIDA. Persoanele sero-pozitive se plâng că au în permanenţă gura uscată. De multe ori, este greu de făcut diferenţa între o uscare a gurii şi o sete excesivă, cea de a doua fiind de multe ori consecinţa primei. Mai trebuie ştiut că o sete permanentă, ce nu poate fi potolită, este unul dintre semnele unei hipertiroidii avansate (o alta fiind foamea insaţiabilă). Dacă vă este în permanenţă foame şi urinaţi foarte des, consultaţi un medic cât mai repede. Se poate să aveţi un diabet pe care dacă nu îl trataţi la timp, puteţi intra în comă diabetică.
Salivaţia excesivă
A stropi în timp ce vorbeşti este foarte neplăcut. O salivaţie excesivă este fie o reacţie la medicamentele colinergice, prescrise pentru a trata problemele de uscare a gurii sau glaucomul, fie un semn al refluxului gastro-esofagian. O hiper-salivaţie este frecventă în cazul multor maladii grave: ulcere gastrice, boli ale ficatului, pancreatite, tulburări neurologice, obstrucţia esofagului sau cancer. Pentru a termina într-o notă mai veselă, trebuie ştiut şi că femeile care urmează să nască au de multe ori o salivaţie excesivă.
Complement de anchetă - Vocea
Foarte multe dintre părţile corpului, corzile vocale, buzele, limba, dinţii, bolta palatină, gâtul, laringele, traheea, plămânii, diafragma şi nasul sunt solicitate în clipa în care scoatem cel mai mic sunet. Este suficient ca doar una dintre aceste părţi să aibă o problemă, pentru ca vocea să se schimbe. Schimbările în claritatea, calitatea sau volumul vocii sunt factori indispensabili pentru a identifica problema.
O voce răguşită şi groasă
Uneori, când vrem să vorbim, vocea noastră este gravă şi răguşită. Dacă durează mult, acest sunet este neplăcut atât pentru vorbitor, cât şi pentru ascultători. Dacă o laringită (inflamaţia laringelui) este, în general, consecinţa benignă a unei răceli sau alergii, ea poate să fie legată şi de o infecţie mai gravă a căilor respiratorii. Şi dacă strigăm mult la un concert, a doua zi ne vom trezi răguşiţi. Chiar dacă vom încerca să vorbim încet, nu va trece.
Dacă răguşeala durează mai mult de două săptămâni, este indicat să consultăm un medic. El poate să identifice mai multe cauze: un reflux gastro-esofagian sau unul laringo-faringian. În primul caz, acidul urcă din stomac în esofag, în timp ce în al doilea, el ajunge până în gât. În ambele cazuri, vocea este răguşită dimineaţa, fenomenul fiind însoţit de arsuri la stomac şi ameţeli. Printre alte simptome, mai trebuie amintite: un gust amar în gură, o senzaţie de arsură sau impresia că avem ceva în gât. Pot să apară o infecţie a sinusurilor şi urechilor, leziuni în gât, precum şi o maladie rară şi gravă, numită esofagul Barrett, ce poate duce la un cancer al esofagului.
O voce gravă şi răguşită este frecventă la fumători sau la foştii fumători. Tabagismul favorizează îngroşarea corzilor vocale, ceea ce duce la cunoscuta "voce de fumător". Ea este tipică persoanelor bolnave de edemul Reinke (creşterea volumului corzilor vocale), foarte rar la nefumători. De multe ori, maladia nu poate fi diagnosticată la bărbaţi care, de la natură, au o voce gravă. Şi în acest caz tabagismul face ravagii.
Răguşeala poate fi şi rezultatul unui consum excesiv de băuturi alcoolice care irită corzile vocale şi mucoasa din gură şi din gât. Şi în cazul în care trăim într-un oraş industrial, trebuie să ştim că substanţele iritante şi poluante favorizează o voce răguşită. Printre alte cauze se mai numără şi radioterapia, precum şi unele medicamente, cum ar fi fluidificatoarele sanguine, medicamentele împotriva hipertensiunii, antihistaminicele, steroizii, medicamentele împotriva astmului, antidepresivele, diureticele şi vitamina C în doze mari. Răguşeala cronică mai poate fi şi consecinţa unei excrescenţe benigne sau maligne pe corzile vocale, în gât sau în gură.
Hârâitul din gât
Hârâiţi neîncetat din gât? Fie aţi prins acest obicei în urma unei tuse persistente sau a unei laringite, sunteţi o persoană angoasată şi nervoasă sau aveţi un tic nervos. În plus, dacă aveţi vocea răguşită, se poate să aveţi o iritaţie cronică sau un reflux gastro-esofagian. Această dorinţă permanentă de curăţare a gâtului se poate datora şi unor medicamente care usucă gâtul, sau unei radioterapii. Mai grav, poate fi şi semnul premergător al unui cancer în gât.
O voce tremurătoare
O voce tremurătoare la o persoană calmă şi sigură este fie una dintre consecinţele anilor care trec, fie unul dintre simptomele unei tulburări neurologice a mişcărilor braţelor şi antebraţelor, numită tremor esenţial. Această tulburare ce poate cuprinde şi capul şi gâtul este de multe ori ereditară. Vocea tremurată mai poate fi şi urmarea unor patologii mult mai grave, precum scleroza în plăci sau Parkinsonul.
Tulburările de vorbire
Cei ce vorbesc un pic mai greu după ce au băut un pahar în plus nu au nimic de a face cu ceea ce medicii numesc dizartrie. Această tulburare a vorbirii rezultă de multe ori în urma unei scăderi a nivelului de zahăr în sânge (hipoglicemie), foarte frecventă la persoanele diabetice, la cei bolnavi de scleroză în plăci sau de Parkinson. De multe ori, din cauza problemelor de exprimare, aceste persoane sunt considerate drept alcoolice. Problemele cu vorbirea pot fi cauzate şi de un mic accident vascular cerebral sau atac cerebral pasager, care este mai grav.
Vorbitul prea tare sau prea încet
Nu aţi fost niciodată deranjaţi, într-un restaurant, de o voce care le domină pe celelalte? O persoană care vorbeşte foarte tare în public, în privat sau la telefon deranjează şi este, cel mai frecvent, evitată. De cele mai multe ori, cei care vorbesc foarte tare sau foarte încet suferă de o problemă cu auzul. În această categorie intră şi cei care au o pierdere auditivă conductivă. Persoana care vorbeşte îşi aude vocea amplificată, în timp ce vocea celorlalţi este normală. Cauzele acestei tulburări sunt otitele, tumorile în ureche, dopurile de ceară sau o obturare a trompelor lui Eustache.
După cum am văzut, numeroase tulburări ale gurii, buzelor sau vocii sunt greu de depistat, în timp ce altele sar, pur şi simplu, în ochi. Oricare ar fi problema, este mai bine să mergeţi la medic decât să vă trataţi pe ghicite. O anomalie bruscă, mai ales dacă este vorba şi despre o sângerare, însoţită de durere sau de febră, trebuie să vă trimită de urgenţă la un specialist care o să vă spună dacă tulburarea este gravă sau nu.