PESCARUL DE PE NISTRU
E şase dimineaţa. O negură fină vălureşte încet pe malurile Nistrului. Parcă ar arde undeva un foc invizibil şi din vreascuri s-ar împrăştia un fum albicios, care se ridică peste pantele de calcar.
Citeste tot articolul
Mari duhovnici: Părintele CONSTANTIN GALERIU - Predicatorul de foc
Când predica, îşi desfăcea adeseori mâinile. Le desfăcea larg, de parcă dorea să îmbrăţişeze cu ele tot văzduhul şi, cu el, şi pe cei din biserică. În veşmântul cel auriu părea un vultur gata să-şi ia zborul către înalt.
Citeste tot articolul
Toamna şi inima
Orice ademenire are în ea şi un risc. La fel ca toamna... Pe lângă incendiul de culori pe care îl aprinde în păduri şi pe lângă roadele coapte şi parfumate pe care ni le aşează în farfurii, toamna cea frumoasă ascunde în alaiul care o însoţeşte, şi o grămadă de suferinţe legate de schimbarea de anotimp.
Citeste tot articolul
DOSARUL SINGURĂTĂŢII: POVARĂ sau BUCURIE?
Există oameni care se nasc cu vocaţia singurătăţii, care, orice ar face, oricât ar încerca să se desprindă din braţele ei, vor rămâne cu conştiinţa propriei singurătăţi.
Citeste tot articolul
COMEDIA CONTINUĂ
Guvernul Ponta îşi lasă, în continuare, aşteptate, deciziile. Adus la putere de valul legitim al nemulţumirii populare, provocat de maniera în care guvernările PDL-iste au administrat criza economică, el trebuia să iniţieze, dacă nu să îndeplinească, un program de redresare economică ferm şi coerent.
Citeste tot articolul
UNIREA face PUTEREA
Românii vor unirea cu Republica Moldova. Potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie efectuat de Centrul Român de Studii şi Strategii în luna iunie a acestui an, 87,25% dintre cetăţenii României s-au declarat în favoarea acestei necesităţi istorice. Românii din stânga Prutului vor şi ei unirea cu România.
Citeste tot articolul
Marea fofilare
Impunerea principiului uninominal la trecutele alegeri parlamentare a fost aşteptată ca o mare şansă pentru reformarea clasei politice româneşti. În sfârşit, s-au amăgit mulţi, politicienii cu veleităţi parlamentare şi ministeriale vor ieşi la luptă deschisă pentru voturi în faţa cetăţenilor şi nu se vor mai ascunde pe liste, cum au făcut-o atâţia ani de zile, în spatele siglei de partid.
Citeste tot articolul
GHEORGHE CIONOIU - "Tăierile ilegale de pădure din România sunt opera unor firme care întreţin relaţii de esenţă mafiotă, cu administraţia silvică”
Organizaţiile WWF România (Fondul Mondial pentru Natură), Greenpeace şi CARE atrag atenţia, prin activităţile lor, asupra unei "tragedii” moderne: dispariţia pădurilor seculare (virgine) din ţările dezvoltate. Până şi în ecoregiunea Dunăre-Carpaţi, ele reprezintă azi mai puţin de 0,3% din suprafaţa totală, ceea ce înseamnă că această zonă mai găzduieşte abia 350.000 de hectare de păduri seculare, dintre care 250.000 au fost localizate în România şi aproximativ 100.000 în Bulgaria.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru OLIMPIA - Ploieşti, F. AS nr. 864 - "Caut urgent tratament pentru incontinenţă urinară”
În mod obişnuit, se disting două mari tipuri de incontinenţă urinară, şi anume:
o incontinenţă de efort - se caracterizează prin pierderea urinară apărută ca răspuns la anumite tipuri de manifestări ale organismului (strănut, tuse) sau la activităţi fizice solicitante (ridicarea de greutăţi), care determină creşterea presiunii în abdomen.
Citeste tot articolul
"Cu Apisan Forte, miastenia gravis a copilului nostru este ţinută sub control”
Dragă redacţie, vă mulţumim din suflet că prin intermediul dvs. am reuşit să aflăm despre d-l ing. Victor Bogdan şi produsul numit Apisan Forte. Cu ajutorul tratamentului naturist indicat de acest om deosebit, copilul nostru, diagnosticat la numai trei ani şi jumătate cu miastenia gravis, se poate bucura din nou de copilărie.
Citeste tot articolul
CHLORELLA - Sănătatea are culoarea verde
Este o algă atât de mică, încât până la apariţia microscopului, oamenii nici măcar n-au ştiut de existenţa ei. Considerată cea mai... verde fiinţă de pe Pământ, ea conţine o cantitate uriaşă de clorofilă
Citeste tot articolul
Creşterea imunităţii cu produse din plante medicinale
Unul din mecanismele ce alcătuiesc organismul nostru atât de complex este acela de apărare. Fără el, am fi mult mai vulnerabili şi mai fragili. Acest mecanism de apărare al nostru poartă numele de sistem imunitar.
Citeste tot articolul
Un polonez îndrăgostit de Carpaţi - Thomas Fryzlewicz
Thomas Fryzlewicz este un polonez îndrăgostit de munte şi România. L-am cunoscut într-o zi de septembrie, când ajunsese în satul Şirnea, de lângă Braşov, obosit de drumurile fără indicatoare turistice şi sâcâit de amintirea unor ţigani insistenţi, dornici să-l ajute, să-l urce într-o maşină şi să-l ducă undeva...
Citeste tot articolul
Adina Rosetti - "Simt o nevoie intensă de alb şi lumină”
Vin dintr-o copilărie pe care-o simt foarte apropiată şi de care nu m-am desprins total, în ciuda faptului că am eu însămi doi copii (sau poate tocmai de aia...). S-a petrecut între Brăila, unde m-am născut, şi Bucureşti, unde stăteau ai mei; între o casă ca-n poveşti, cu o grădină fermecată şi oameni minunaţi, şi un bloc socialist, din care ieşeam dimineţile ca să merg la o grădiniţă cu tovarăşe nesuferite care te obligau să dormi după-amiaza.
Citeste tot articolul
DR. Florin Tudose: "Paradoxal, în era Internetului şi a telecomunicaţiilor, care facilitează la un nivel inimaginabil comunicarea interumană, oamenii devin tot mai singuri”
Până când atinge maturitatea, omul nu poate supravieţui decât în contact cu ceilalţi. El se construieşte ca persoană doar în raport cu altul şi este doar o aparenţă că doar în singurătate se descoperă pe sine. De fapt, referinţa este celălalt. Suntem ceea ce suntem prin ceea ce suntem diferiţi de altul.
Citeste tot articolul
Prof. univ. dr. Marioara Godeanu: "Poate se va gândi cineva şi la potenţialul cercetării ştiinţifice româneşti şi va pune un bănuţ deoparte pentru ea”
Marioara Godeanu este membră a secţiei de biologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, conferenţiar universitar la mai multe universităţi din Bucureşti şi din ţară şi a condus multă vreme
Citeste tot articolul
90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
Încheierea Păcii de la Paris, ce a consfinţit renaşterea României, şi decretele regale pentru alipirea fiecărei provincii recuperate la trunchiul istoric, au impus săvârşirea următorului act, al Încoronării, ce era şi ultimul.
Citeste tot articolul
ANDREEA RAICU - "Am învăţat să fiu prezentă în prezent”
Da, în toamna asta chiar pot spune că mi-am refăcut "stocul” de energie, iar "metoda” a fost o călătorie în India. Mi-am dorit foarte mult să ajung acolo. Ani de zile am tot tânjit la această călătorie, am tot făcut planuri, dar uite că abia vara asta a venit momentul ei.
Citeste tot articolul
SELECŢIA "Formula AS”
Prozatorul brazilian Erico Verissimo (1905-1975) a putut fi citit la noi încă din anii comunismului datorită eminentei traducătoare Micaela Ghiţescu. Această doamnă aparent fragilă, a cărei viaţă a adunat de timpuriu multă suferinţă, nedreptate şi persecuţii din partea regimului dictatorial, a re-creat în româneşte opere valoroase din literatura de limbă portugheză, spaniolă, franceză, germană şi engleză - vreo 80 de volume până acum. (Asupra cărţii ei autobiografice Între uitare şi memorie, apărută zilele trecute, voi reveni.)
Citeste tot articolul
Armele psihotronice şi preţul lor
În urmă cu câţiva ani, arhivele serviciilor secrete sovietice s-au deschis şi o parte din dosare au fost desecretizate. Printre acestea, se numără şi "Dosarul special 25”, care conţine mărturii, schiţe, declaraţii, fotografii şi pelicule incredibile, dovezi ale unui proiect înfricoşător: crearea unei arme psihotronice, care să poată controla şi manipula minţile omeneşti.
Citeste tot articolul