ANDREEA RAICU - "Am învăţat să fiu prezentă în prezent”

Lecţia de fericire indiană

- Interviurile tale, acordate revistei noastre toam­­nă de toamnă, la început de sezon profesional, au devenit o tradiţie. Şi cum păsările călătoare au ple­cat, iar frunzele încep să îngălbenească, a venit vre­mea să aflăm ce s-a mai întâmplat în viaţa ta. Cum te găseşte toamna aceasta? Ai bateriile încăr­cate? Ai fost în vacanţă?

- Da, în toamna asta chiar pot spune că mi-am refăcut "stocul” de energie, iar "metoda” a fost o călă­torie în India. Mi-am dorit foarte mult să ajung acolo. Ani de zile am tot tânjit la această călătorie, am tot făcut planuri, dar uite că abia vara asta a venit mo­mentul ei. Şi nici că s-ar fi putut să fie un altul mai potri­vit: trecusem printr-o perioadă grea, în care mă confruntasem cu mai multe probleme de sănătate, eram obosită de muncă, cu moralul stăteam cam prost şi eram literalmente secată de energie. Aşa am decis să evadez în India. Nu mi-am dorit să fac o vacanţă tu­ristică, să bifez doar locurile arhicunoscute, pe care le găseşti în orice ghid turistic, ci am vrut să fac o călă­torie spirituală. Mi-am dorit să pot sta acolo mai mult timp şi pe îndelete, să pot să văd, să simt, să mi­ros, să ating... Nu să mă las consumată de iureşul ex­cursiilor organizate. Şi, într-adevăr, s-a dovedit că am decis bine, fiindcă de cum am coborât din avion, m-am simţit inundată de o energie extraordinară, care aproape instantaneu mi-a schimbat dispoziţia, mi-a alungat mohoreala gândurilor şi mi-a înseninat ori­zontul... Ştii, mai multe cunoştinţe m-au întrebat: "Da' cum de vrei să te duci acolo? Că e urât, e mur­dar şi miroase, e sărăcie...”. Ceea ce mi s-a părut foar­te ciudat, fiindcă eu nu am luat niciodată în con­siderare aspectele astea. Ce mă interesează e bucuria de a descoperi locuri noi, mai ales ţări cu culturi şi mentalităţi diferite de ale noastre. Probabil că tot din acest motiv ador Asia şi Africa. În plus, citisem foarte mult despre India, vizionasem foarte multe filme do­cumentare, deci nu mă aşteptam să merg acolo şi să văd Parisul. Eram realistă, dar, pur şi simplu, n-am ple­cat la drum cu ideea de a vedea urâtul, ci de a ve­dea frumosul şi diferenţele pozitive.


- Ce te-a impresionat, în mod special, din călă­toria în India?


- Energia specială care iradiază în acele locuri. Am mers în Pune, unde am stat câteva zile într-un ashram, apoi am fost în Mumbai, în Delhi şi-n Agra. Peste tot am regăsit a­ceastă energie extraordinară. Mi-e foar­te greu s-o pun în cu­vinte... E ceva care se simte, e ceva ce trăieşti, ceva greu de po­vestit. Apoi, ceea ce mi-a rămas preg­nant în suflet e bucuria oa­me­nilor de acolo. Indienii se bu­cură că trăiesc, indiferent ce le oferă viaţa. E incredibil! Am stat de vorbă cu tot soiul de oa­meni, din cele mai diverse cate­gorii sociale, şi la toţi am desco­perit această bucurie de viaţă, această poftă de prezent, care nouă ni se pare aşa de searbăd şi de sărac. Să-ţi dau un exemplu: la aeroportul din Mumbai mă aştepta o maşină, care să mă ducă la hotel. Pe drum, am intrat în vorbă cu şoferul. Mi-a povestit că trăieşte într-o localitate aflată la o oră depărtare de mers cu trenul de Mumbai sau la o jumătate de oră depărtare cu maşina. Deci, el muncea 12 ore pe zi, pe drum pierdea cam trei ore, iar acasă îi mai rămâneau de stat doar 9 ore, timp pe care, în mare parte, îl consuma dormind. Acasă în­semna o cămăruţă cu o bucătărioară ataşată, în care trăiau el, soţia, copiii şi părinţii lui. Iar el era singura persoană din familie care avea un venit. Şi acela modest. Şi-atunci l-am întrebat: "Şi eşti feri­cit?”. La care el, foarte senin, mi-a răspuns: "Da, sunt feri­cit. Sunt fericit pentru că fami­lia mea e sănătoasă, pen­tru că eu sunt sănătos, şi sunt fericit pentru toate lucrurile pe care le am. La cele pe care nu le am, nu mă gândesc. Da­că pri­mesc ceva în plus, sunt fericit, dar nu mă gândesc niciodată la ceea ce aş putea să mai am”. Răspunsul acesta mi s-a părut senzaţional: în cuvinte puţine şi simple, omul acesta a sintetizat o întreagă filozofie de viaţă. O filozofie pe care şi noi, ceilalţi, am pu­tea s-o a­dop­­tăm şi cu sigu­ranţă că ne-ar face mult mai fericiţi de­cât suntem. Dar noi, deşi avem poate mult mai mult de­cât şo­ferul acela, ne concen­trăm ex­clusiv pe ceea ce nu avem, pe ceea ce ne dorim, iar ceea ce avem ignorăm.De dimineaţă până seara, noi ne gân­dim la ce nu merge, la cum să facem să prospe­răm, la ce are vecinul şi am vrea şi noi. E firesc să visezi, să-ţi doreşti mai multe, dar nu e firesc să uiţi să te bucuri de ceea ce ai deja, nu e firesc să ţi se pară că lucrurile pe care le ai deja ţi se cuvin. Gândind şi acţionând astfel, îţi umpli viaţa exclusiv cu energii negative şi nu mai poţi să te bucuri de nimic din jurul tău. Chiar citeam de curând într-o carte a lui Osho, un profesor de filozofie indian, că fiecare lucru căruia îi acorzi atenţie creşte - copiii cresc mai frumos dacă sunt trataţi cu atenţie, cu iubire şi grijă de către părinţi, plantele cresc mai repede şi mai frumos dacă le acorzi atenţie, le vorbeşti, le trans­miţi iubire... În sens invers, aşa e şi cu problemele vieţii: dacă le acorzi mai multă atenţie decât e normal, dacă te concentrezi numai pe ele, vor creşte, vor de­veni mai numeroase şi te vor acapara întru-totul... O altă impresie care m-a marcat e cea legată de culori: India e o ţară incredibil de colorată! Aş fi făcut poze în continuu! E ca şi cum întreaga ţară e într-o sărbă­toare fără sfârşit! Oriunde te-ai uita, vezi explozii nebănuite de nuanţe care de care mai surprinzătoare şi mai încântătoare! Şi cât de splendide sunt sariurile femeilor! M-am îmbrăcat şi eu cu sute de sariuri şi pe toate mi le-aş fi luat acasă. (râde) Şi cu ce bijuterii superbe îşi garnisesc hainele! Bijuterii minunate, lu­crate de mână şi foarte colo­rate... Şi-apoi, în marea asta de culori, vezi zâmbetele oamenilor. Oamenii, acolo, îţi zâmbesc pe stradă, sunt deschişi, prietenoşi, vorbesc cu tine frumos şi sunt mereu gata să te aju­te... Spectacolul acesta al străzii e absolut fascinant. Am făcut sute de fotografii numai cu oameni, oameni pe care îi vedeam pe stradă şi care mă vrăjeau cu expresiile lor.

Femei în ploaie

- Alege o fotografie şi povesteşte-o.

- Trebuie să-ţi imaginezi o zi mohorâtă, cu o ploa­ie neostenită, care cădea din cer cu îndârjire, şi pero­nul unei gări, dar nu o gară frumoasă şi dichisită, ci o gară amărâtă şi rudimentară. Iar pe peron, ima­ginea­ză-ţi multe femei indiene, strânse pâlcuri-pâlcuri. Toa­­te stau ghemuite pe jos şi privesc sau vorbesc între ele. Sunt îmbrăcate în sa­riuri în toate culorile curcu­beului şi au pe chip nişte expresii atât de se­nine şi de fericite, deşi sunt nişte fe­mei sărace, care vor călă­tori în con­di­ţii precare, fără urmă de confort sau de lux. A­ceas­ta este una dintre imagi­ni­le care mi-au rămas înti­părite în suflet. Acest de­zacord splendid dintre cadrul sărăcăcios al gării din New Delhi şi per­so­najele principale, acele fe­mei atât de frumoase... A­colo, în India, am învă­ţat ce înseamnă să fii fe­ri­cit, independent de con­tex­tul în care trăieşti. Am expe­rimentat o senzaţie de fe­ricire cum nu credeam că există!

- Care e cea mai flagrantă diferenţă pe care ai sesizat-o între România şi India?

- Cea mai flagrantă diferenţă, pe care nu pot s-o ra­portez numai la români, ci la tot ceea ce înseamnă europeni, este felul în care indienii ştiu să trăiască în prezent. Asta e una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am deprins acolo. Uite, Andreea de dinainte de această călătorie s-ar fi întâlnit acum cu tine şi, în timpul discuţiei noastre, s-ar mai fi gândit şi la ceea ce urmează să facă după ce se va despărţi de tine şi la pro­iectul pe care urmează să-l demareze în zilele ur­mătoare... În concluzie, Andreea aceea nu s-ar fi concentrat în adevăratul sens al cuvântului pe nimic, nici pe discuţia noastră şi nici pe planurile din viitorul mai mult sau mai puţin înde­părtat. Ei, acum, eu mă focalizez exclusiv pe conversaţia noastră. Am învăţat să fiu prezentă în prezent, să acord atenţie fiecărui lucru atunci când îi vine rândul. Aşa fac indienii - se concen­trează cu trup şi suflet pe ceea ce fac în clipa respectivă. Nu se lasă pradă competiţiei cu viito­rul.

"Acceptă-te şi iubeşte-te aşa cum eşti”

- Să ne întoarcem în toam­na de acasă. Spre ce urmează să-ţi canalizezi energia dobân­dită în vacanţă? Ce proiecte ai?

- Tocmai am început cel de-al doilea sezon al emisiunii "Mi-s băiatul de la ţară”, de la Prima TV. Care caută, şi de această dată, cei mai vânjoşi, harnici şi dezgheţaţi băieţi de la ţară. Deci, avem treabă... Pe 3 octombrie am lansat cartea "Mă­nâncă şi arată bi­ne”, aşa­dar, sunt în plină cam­panie de promovare a ei.E vor­ba de un volum la care am ajuns în urma unei întrebări insistente: "Da' ce mănânci tu de arăţi aşa de bine ?”. Foarte multă lume mă întreba asta. Şi-atunci, ce m-am gândit ? Am postat pe blo­gul meu, timp de o săptămâ­nă, me­niul fiecărei zile, cu re­ţete, cu fotografii, cu explicaţii... Şi ex­perimentul ăsta a avut un succes nebun. Am primit o ava­lanşă de comentarii, de întrebări, de reţete trimise "la schimb”... Aşa am ajuns la concluzia că poate ar fi util să repet gestul, dar într-un cadru extins şi care să poată ajunge şi la persoanele care nu s-au împrietenit atât de mult cu Internetul. Şi-am venit cu ideea acestei cărţi, idee care a fost îmbrăţişată de firma Fares, care mi-a deve­nit parteneră în acest proiect. Am lucrat mai multe luni de zile la conţinut, pentru că am vrut ca infor­maţiile să fie clare şi uşor de preluat. S-au strâns în felul ăsta aproximativ o sută de reţete de mâncare, nişte reţete simple, rapide, gustoase şi sănătoase. Sunt feluri de mâncare pe care eu însămi le pregătesc acasă. Le-am structurat pe cele trei mese principale ale zilei: micul dejun, prânz şi cină. La ele am adăugat reţete de gustări, sucuri şi "smoothie”, plus o serie de "trucuri şi ponturi” pe care le folosesc eu, cum ar fi, de pildă, să nu bei apă în timpul mesei... În rest, mai am nişte proiecte, care însă sunt în fază incipientă şi încă nu vreau să vorbesc despre ele. Adică, vreau să mă asigur mai întâi că lucrurile se aşează exact aşa cum vreau eu. Nu-mi place să vând pielea ursului din pădure. Oricum, ele ar trebui să se concretizeze undeva, spre sfârşitul anului, deci avem timp să mai vorbim.

- Până atunci, oferă-le cititoarelor noastre o reţetă de frumuseţe pentru trup...

- Trupul este frumos dacă ai grijă de el şi pe dinăuntru, şi pe dina­fară. Aşa că, din punc­tul meu de vedere, un trup frumos se obţine şi se menţine printr-o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, dar nu privativă, printr-un somn bun (ideal ar fi să nu ne culcăm mai târziu de ora 12 noap­tea), printr-un stil de viaţă care să excludă abuzurile de orice fel, dar care să includă mul­tă apă, sport şi mă­car un zâmbet în fie­care zi. Pe lângă toate astea, să nu uităm să ne îngrijim pielea. Eu sunt adepta produselor organice: creme, uleiuri, scrub-uri, etc. cu cât mai puţine adaosuri sintetice. De exemplu, când am fost în Mauritius, m-am dus în pia­ţă şi mi-am cumpărat direct de la ţărani ulei de cocos. Care, în varianta aceea, pură, nu miroase prea apeti­sant, dar este extraordinar pentru hidratare. Sigur, ulei de cocos se găseşte şi la noi, în magazinele de produse cosmetice, dar acela e deja procesat.

- Dar o reţetă de frumuseţe a sufletului ne poţi oferi ?

- Reţeta de aur pentru frumuseţea sufletului este foarte simplă: să te accepţi aşa cum eşti, să te iubeşti tu pe tine şi să nu uiţi nici o clipă că trebuie să con­tinui să creşti interior, să evoluezi. Atunci, tot ceea ce faci va fi în acord cu tine, iar oamenii cu care te vei întâlni vor intra cu tine într-o rezonanţă pozitivă.

- Ai aplicat şi pe tine reţeta asta?

- Da, şi sufletul meu e schimbat în bine, e opti­mist. Şi când sufletului îi merge bine, îi merge bine şi trupului. Înainte eram meteo-dependentă, dar acum, nici măcar modificările acestea de vreme nu mă mai afectează. De altfel, eu iubesc toamna. După agitaţia verii, toamna mă liniştesc, am mai mult timp pentru mine... Şi ador zilele în care afară plouă. Pentru că atunci pot să stau acasă, să mă cuibăresc la căldură şi să mă dedic lucrurilor care-mi fac plăcere: să citesc, să ascult muzică, să construiesc în minte planuri pentru viitor, să vor­besc cu prietenii mei, să mă joc pe săturate cu căţelul... Pe scurt, să mă reconectez la mi­ne însămi.