Îmi aduc aminte şi astăzi de telefonul acela oarecum ciudat, primit într-o dimineaţă rece de iarnă. La capătul celălalt era o cunoştinţă "întâmplătoare”, cu care discutasem cândva despre o problemă de sănătate gravă pe care o avea. Mai exact, cunoştinţa în cauză suferea de o hepatită virală evolutivă, analizele sale de sânge arătând că ficatul era distrus cu viteză de către infecţie, iar apariţia cirozei era iminentă. Îi povestisem atunci, mai mult ca fapt divers, despre administrarea unui adjuvant în hepatită, o algă numită Chlorella, care detoxifică şi stimulează imunitatea la nivelul ficatului. Apoi timpul trecuse şi aproape uitasem de persoana în cauză, când, la telefon, îmi spune cu entuziasm că datorită "tratamentului meu” evoluţia hepatitei a fost stopată, iar analizele de sânge erau perfecte. Curios să aflu detalii, pentru că la noi în ţară sunt peste un milion de oameni cu hepatită B şi C, care trăiesc sub spectrul ameninţător al cirozei şi mulţi dintre ei au nevoie de o asemenea minune, am rugat-o să îmi povestească istoria vindecării. Ei bine, evoluţia hepatitei fusese stopată doar cu o singură cură, în care luase două grame şi jumătate de Chlorella pe zi, vreme de patru săptămâni. "Doar atât?!” - m-am întrebat uimit, ştiind că tratamente mult mai puternice şi complexe dăduseră greş în hepatitele virale avansate. Cum putea o algă, cunoscută doar pentru conţinutul său - e drept că uriaş - de clorofilă, să determine o reacţie imunitară atât de puternică încât să blocheze viruşii hepatitici scăpaţi de sub control? Răspunsurile nu le puteam afla decât prin studiu, aşa că m-am pus de atunci pe treabă. Ceea ce am aflat, dublat de rezultate concrete, pe care le-am văzut obţinute prin administrarea acestei alge, singură sau în combinaţii, m-a determinat să scriu acest articol, care sper să fie util unui număr cât mai mare de oameni:
Ce este Chlorella
Sub acest nume sunt cunoscute câteva mii de specii şi varietăţi de alge unicelulare, care cresc în apele dulci din sud-estul Asiei şi din Australia, fiind printre cele mai vechi organisme care au apărut pe Pământ. Numele lor vine din greaca veche, unde "chloros” înseamnă verde şi "ella” înseamnă mic, făcând referire aşadar la culoarea lor verde-smarald intensă şi la dimensiunile microscopice (sub 10 microni).
Prima recunoaştere a chlorellei ca medicament a venit odată cu primele zboruri spaţiale ale NASA, ea fiind o componentă esenţială a dietei cosmonauţilor. Chlorella ajută cosmonauţii să-şi păstreze tonusul muscular în condiţii de imponderabilitate, le asigură o anumită protecţie la radiaţiile din afara atmosferei pământului, dar şi la câmpurile electromagnetice produse de aparatura de la bordul navelor. În medicina civilă, Chlorella a ajuns să fie studiată mai ales în ultimele decenii, iar în momentul în care scriu aceste rânduri, cercetări de amploare au loc în toată lumea. Cea mai mare contribuţie în studiul acestui remediu o au savanţii japonezi, mai mult de jumătate din studiile la care vom face referire în acest articol fiind făcute în această ţară.
Un detoxifiant natural eficient şi... tăcut
În medicina naturală, este bine cunoscut faptul că nici un proces de vindecare profundă nu poate începe în organism fără o detoxifiere prealabilă. Iar, în accepţia clasică, detoxifierea organismului se face exclusiv pe baza efectului laxativ sau diuretic al plantelor medicinale. Ei bine, această algă are o acţiune mult mai subtilă şi profundă, de stimulare a proceselor de detoxifiere la nivel celular. Concret, ea elimină metalele grele din organism, metale grele care sunt responsabile de nenumărate boli care afectează sistemul nervos, osos ori imunitar. Aşa cum o demonstrează studiile de medicină experimentală, inclusiv metalele radioactive sunt eliminate prin administrare consecventă de Chlorella. Alte experimente au arătat că organismul nostru elimină mult mai rapid pesticidele şi alţi asemenea poluanţi din alimente, cu ajutorul acestei alge. Chiar şi dioxina, considerată cea mai periculoasă substanţă pusă în circulaţie de către poluatorii industriali, este eliminată cu promptitudine de către Chlorella, aşa cum o arată nişte studii japoneze recente. Şi toate aceste procese de eliminare, cu efecte benefice extrem de profunde, au loc gradat, în marea majoritate a cazurilor, fără nici un fel de simptome neplăcute, Chlorella având faima unui remediu extrem de discret, de "tăcut”. Ce vom sesiza însă cu claritate, după curele de lungă durată cu această algă, este că, datorită despovărării de toxine, tonusul nostru fizic şi psihic este în creştere, eventualele răni se vindecă mai rapid, simptomele bolilor alergice sau degenerative se estompează, mirosurile corporale neplăcute dispar, iar analizele de sânge se normalizează. Cum putem obţine toate aceste efecte, vom afla în continuare, când vom vorbi despre modul de administrare al acestei alge.
Cum se administrează Chlorella
Capsulele cu Chlorella
Sunt forma de administrare cea mai simplă şi cea mai eficientă a acestei plante. De regulă, capsulele conţin 300-400 mg de Chlorella pyrenoidosa deshidratată, sub formă de pulbere. Se iau câte 1-2 capsule, de trei-patru ori pe zi, în cure de 60-90 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauză, după care cura se poate relua. În primele trei zile de tratament, nu se vor lua mai mult de 2 capsule de Chlorella pe zi, deoarece această algă, foarte bogată în aminoacizi şi acizi graşi, poate da fenomene de intoleranţă digestivă, dacă este ingerată brusc în cantităţi mari.
AFA complex
Este o combinaţie despre care am mai vorbit într-un articol anterior, fiind considerată "de aur”, în domeniul stimulării regenerării celulare. Numele său vine de la o altă vedetă a terapiei naturale, alga AFA, considerată cel mai puternic stimulator de celule stem. Complexul este compus dintr-o algă verde - Chlorella, amestecată cu două alge albastre-verzi - AFA şi spirulina. Găsim în magazinele naturiste această combinaţie de alge, din care se iau zilnic 1-3 grame pe zi, efectele acestui amestec extraordinar fiind mult mai puternice decât ale Chlorellei sau ale algei AFA luate simple.
Aplicaţii terapeutice
Chlorella şi imunitatea
Sistemul imunitar al organismului fiecăruia dintre noi este alcătuit dintr-o veritabilă armată, compusă din miliarde de celule de diverse tipuri, armată echipată cu o mare varietate de arme numite anticorpi. Chlorella întăreşte imunitatea, atât prin activarea "armatei” de celule cu rol de apărare, cât şi prin stimularea producţiei de "arme chimice” cu care aceasta este echipată. De pildă, după administrarea acestei alge, s-a constatat o creştere a producţiei de interferon, o substanţă foarte importantă în lupta organismului cu leucemia şi cu infecţiile produse de viruşi. Apoi, aceeaşi Chlorella determină producerea din abundenţă a aşa-numitului factor de necroză tumorală, un anticorp specializat în distrugerea formaţiunilor tumorale din organism. Aceste mecanisme sofisticate, prin care Chlorella întăreşte capacitatea noastră naturală de apărare, explică uimitoarea creştere a rezistenţei la infecţii a oamenilor, dar şi a animalelor, prin cura cu această algă. De pildă, Chlorella creşte eficienţa vaccinurilor, scurtează perioada de vindecare a infecţiilor gripale, stopează sau încetineşte evoluţia hepatitelor virale, creşte eficienţa tratamentelor cu antibiotice făcute contra infecţiilor urinare sau respiratorii.
Un studiu recent făcut în Coreea de Sud arată că toate speciile medicinale de Chlorella inhibă înmulţirea celulelor maligne şi, mai mult, determină moartea din faşă a celulelor care au suferit mutaţii, înainte ca ele să prolifereze şi să producă formaţiuni tumorale. Mai ales persoanele expuse la poluare, care consumă frecvent carne şi hrană cu aditivi sintetici ori care au antecedente de cancer în familie, ar trebui să ţină măcar de două ori pe an o cură cu Chlorella, din care să ia câte 2 grame pe zi, vreme de 60 de zile.
Chlorella şi tratamentul cancerului
Această algă este deja folosită cu succes în unele clinici, ca adjuvant în tratamentul cancerului cu diferite localizări. La pacienţii cu cancer, Chlorella ajută la ameliorarea unor simptome cum ar fi: inapetenţa, starea de slăbiciune şi oboseală, lipsa de tonus şi de energie pentru a lupta cu boala (are inclusiv efecte antidepresive). De asemenea, Chlorella conţine substanţe citostatice naturale, care joacă un rol activ în lupta organismului cu cancerul, lucru evidenţiat deja de studii pe animale, dar şi de practica medicală. Iată doar câteva aplicaţii ale sale, deja demonstrate:
* în cancerul la sân - Chlorella ajută la reechilibrarea hormonală şi blochează sau încetineşte răspândirea cancerului în organism prin sistemul limfatic.
* în tumorile cu localizare cerebrală - s-a observat că tratamentul cu Chlorella îmbunătăţeşte starea generală a pacientului, făcând mai eficiente celelalte terapii anti-cancer folosite contra tumorilor cerebrale.
* în cancerul de colon şi de rect - Chlorella ajută la menţinerea tranzitului intestinal, stimulează dezvoltarea florei prietenoase în intestin, are o acţiune antitumorală.
* în cancerul de piele - Chlorella se foloseşte atât intern, cât şi extern. Pe leziunile canceroase se presară pulbere de Chlorella (poate fi scoasă din capsule), care are efecte antitumorale directe la nivelul pielii.
Intern, se ţin cure de trei luni, timp în care se administrează 2,5-3 grame de Chlorella pe zi. În mod special, pacienţilor care urmează cure de radio- sau chimio-terapie le este recomandat complexul AFA (2-3 grame pe zi), care va potenţa aceste terapii şi le va limita efectele adverse. Persoanele tratate cu acest complex suportă mult mai bine chimioterapia şi cobaltoterapia, ţesuturile sănătoase, distruse colateral de aceste intervenţii, se regenereză mult mai repede, este redus riscul unor complicaţii produse de scăderea imunităţii, de dereglarea activităţii cardiace sau hormonale. De asemenea, moralul bolnavilor de cancer trataţi cu acest remediu este mult mai ridicat.
Chlorella şi hepatita virală
Chlorella şi radiaţiile
Câteva studii uluitoare, făcute în India şi Japonia, au arătat că rata de supravieţuire a animalelor de experienţă expuse la radiaţii potenţial letale (cum ar fi cele din spectrul gamma) este mult mai mare atunci când este administrată Chlorella. Interesant este că efectul de protecţie este cu atât mai puternic, cu cât alga este luată mai rapid după expunerea la radiaţii. Principiile active din acest remediu unic împiedică apariţia mutaţiilor care duc la formarea celulelor maligne, protejează măduva spinării de efectele nocive ale radiaţiilor, stimulează producţia de celule ale sistemului imunitar şi de elemente figurate ale sângelui. În practică, s-a remarcat la pacienţii umani care intră în contact cu substanţe radioactive, care lucrează în câmpuri electromagnetice de mare intensitate sau care se expun la o mare cantitate de radiaţii ultraviolete că sunt mult ajutaţi de curele cu Chlorella. Se administrează două grame de algă pe zi, în cure de 60 de zile, urmate de alte 30 de zile de pauză. În cazul expunerii la o mare cantitate de radiaţii se va lua imediat o doză de şoc de 10 grame de Chlorella, iar tratamentul se va continua cu această doză, vreme de minimum 3 zile.
Chlorella, colita de fermentaţie şi sindromul colonului iritabil
În studiile sale, făcute pe pacienţii cu cancer cerebral sau cu afecţiuni degenerative ale creierului, neurochirurgul american Randall Merchant a observat un efect secundar al acestei alge: faptul că ameliorează sau chiar vindecă rapid afecţiunile colonului şi ale intestinului subţire. După câteva săptămâni de tratament cu Chlorella, balonarea şi crampele abdominale dispăreau, tranzitul intestinal se normaliza, chiar şi leziunile apărute la nivelul pereţilor intestinali începeau să se vindece gradat şi apoi dispăreau complet. Aceste efecte extraordinare au fost confirmate apoi de către cercetătorii japonezi, care au remarcat faptul că această algă creşte, datorită conţinutului său mare de clorofilă, viteza de cicatrizare a leziunilor de la nivelul tubului digestiv. Mai mult, ea normalizează flora gastro-intestinală şi calmează inflamaţiile la nivelul tubului digestiv. Se ţin cure pe parcursul cărora se administrează câte 3 grame din această algă, pe stomacul gol. O cură durează trei luni, după care se face o pauză de 3-4 săptămâni, apoi administrarea se poate relua.
Chlorella şi reîntinerirea
Specia Chlorella pyrenoidosa conţine un complex de substanţe care măresc viteza de reînnoire a celulelor îmbătrânite din organismul uman. Efectele de reîntinerire devin foarte evidente, mai ales în timp, şi sunt vizibile în primul rând la nivelul pielii şi al ţesutului muscular, care îşi păstrează sau îşi recapătă tonusul sub acţiunea acestei alge. Apoi, sistemul nervos va fi mult mai bine protejat prin tratamentul cu Chlorella, apariţia unor afecţiuni degenerative, cum ar fi maladia Parkinson sau Alzheimer, fiind prevenită. Nu în ultimul rând, sistemul cardiovascular va beneficia de efectul reîntineritor al acestei alge, tensiunea arterială fiind normalizată, vasele de sânge păstrându-şi supleţea şi rezistenţa, fiind astfel evitată ischemia cardiacă sau accidentul vascular cerebral.
Chlorella şi obezitatea
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu Chlorella
De regulă, tratamentele cu Chlorella sunt foarte bine tolerate de către organismul uman. Totuşi, este necesară gradarea administrării acestei alge, din care în prima zi nu va fi luată mai mult de o capsulă, în următoarea zi două ş.a.m.d., până la atingerea dozei dorite. Deoarece este foarte bogată în aminoacizi şi în acizi graşi nesaturaţi, ingerată brusc, în cantităţi mari, această algă poate produce tulburări digestive manifestate prin greaţă, vomă, dureri abdominale, însoţite eventual de vertij şi dureri de cap. Chiar dacă aţi mai luat această algă, fără nici un fel de efect advers, este bine să nu începeţi o nouă cură cu doze mari luate deodată.
Singura contraindicaţie a acestei alge este pentru persoanele care sunt sub tratament cu anticoagulante (warfarină de exemplu), deoarece Chlorella este foarte bogată în vitamina K, care creşte viteza de coagulare a sângelui.