Carte de vizită
Thomas Fryzlewicz este un polonez îndrăgostit de munte şi România. L-am cunoscut într-o zi de septembrie, când ajunsese în satul Şirnea, de lângă Braşov, obosit de drumurile fără indicatoare turistice şi sâcâit de amintirea unor ţigani insistenţi, dornici să-l ajute, să-l urce într-o maşină şi să-l ducă undeva... Norocul lui a fost profesorul Radu Frunteş, care l-a găzduit în casa lui bătrânească şi încăpătoare şi l-a ajutat să-şi refacă proviziile şi forţele pentru a-şi continua peregrinările sale prin munţi. Thomas a mai fost în România de câteva ori, tot pe jos, la pas, începând din anul 2005. Este la a treia călătorie, doar în acest an, şi aceasta este cea mai ambiţioasă, cea mai lungă de până acum, o adevărată expediţie pe care a intitulat-o "De la Carpaţi, în Balcani”. Traseul ales de el trece prin opt ţări: Polonia, Ucraina, România, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania şi Muntenegru. "Am plecat în iulie, din Polonia, din localitatea Bieszczady, am traversat Carpaţii ucraineni, apoi am ajuns în Carpaţii româneşti. Voi ieşi pe la Porţile de Fier în Serbia, să fac Stara Planina pentru a ajunge în Bulgaria, prin Munţii Vitosa, Rila şi Pirin. Apoi de-a lungul graniţei macedonene, Lacul Prespa, Lacul Ohryd, Albania, ca să ajung la lacul Skadarsko. Sfârşitul expediţiei va fi într-un loc minunat: golful şi oraşul cu acelaşi nume, Kotor, din Muntenegru. Traseul total este de aproximativ 2500 km şi cred că va dura aproximativ 16 săptămâni, până aproape de sfârşitul lunii octombrie. În acest fel voi parcurge tot lanţul munţilor Carpaţi şi alţi munţi din Peninsula Balcanică”.
Thomas nu este la prima expediţie. În anul 2006, a călătorit în Italia, până în Sicilia; în 2007, a cercetat singur peste 1000 km din Carpaţii româneşti; în 2008, a traverasat Pirineii, de la Atlantic, până la Mediterana; un an mai târziu, a fost în Corsica, pe cel mai dificil traseu european, trecerea de la Vizzavony către Calvi; apoi au urmat Alpii, "cei mai maiestuoşi "din Europa, apoi munţii Prokletije, Sinjavine, Gora Biogradzka şi Durmitor, din Muntenegru, şi din nou Alpii, într-o pribegie solitară, de şaptezeci de zile, prin Slovenia, Italia, Austria, Elveţia şi Franţa. Să baţi toţi munţii Europei la pas, iată o carte de vizită impresionantă, care aproape că te obligă să vrei să afli ce se ascunde în spatele ei.
Cercul magic
Îl întreb pe Thomas Fryzlewicz dacă muntele l-a atras din copilărie. Într-o engleză presărată cu vorbe poloneze şi, din când în când, cu unele româneşti, îmi spune că orăşelul Wadovice (celebru pentru că este locul natal al papei Ioan Paul II), acolo unde s-a născut şi a copilărit, este înconjurat de dealuri şi păduri, care urcă până pe vârfurile Carpaţilor polonezi. Adesea, mergea după ciuperci cu părinţii lui, în scurte excursii, care durau doar câteva ore. Când avea aproape 19 ani, a decis să facă plimbări de unul singur, după cum îi dicta inima. "La această vârstă tânără, uneori nebunia, alteori melancolia, romantismul întâmplărilor, m-au făcut să prefer solitudinea - am început să mă plimb în jurul oraşului, în excursii scurte. Rareori eram însoţit de prietenii mei, cel mai adesea mergeam singur. Dar, ştiţi cum se spune: «pofta vine mâncând», aşa că, cu cât mai mult mergeam în drumeţii, cu atât mai mult m-au atras munţii şi am început să fac expediţii din ce în ce mai lungi şi mai departe de casă. Fac întotdeauna şi fotografii în locurile prin care ajung, şi în felul acesta, cele două pasiuni ale mele, muntele şi fotografia, se împletesc în mod fericit. Îmi place mult să fotografiez, să caut unghiuri inedite, să vânez o anume lumină, umbră, un anume contur, aştept ore în şir până când simt că lumina, umbra, atmosfera este perfectă pentru a surprinde un instantaneu dintr-un peisaj. Am o întreagă colecţie de fotografii din munţii pe care i-am cercetat. Şi nu sunt puţini...Terase, lacuri alpine, goluri, roci bazaltice strălucitoare, şisturi de mică sclipitoare, păduri nesfârşite de brazi, un lac îngheţat ca un ochi adormit al muntelui, insule văzute în larg de pe coastele înalte din Muntenegru, o mare de nori din care ies vârfurile Alpilor, toate acestea şi multe altele încă, mii de fotografii, alături de însemnările zilnice din jurnalele de călătorie, sunt trepte care mă ajută să mă întorc, peste un anume timp, la starea aceea minunată pe care o am acolo în vârful muntelui”.
- Cum sunt Carpaţii, în comparaţie cu ceilalţi munţi străbătuţi?
- Trebuie să vă mărturisesc că cele mai multe fotografii sunt făcute în Carpaţi. Încă de la primele excursii mi-au plăcut aceşti munţi. Întotdeauna mi-a plăcut cercul uriaş al Carpaţilor. Mă atrage mereu ceva către ei. Pare o magie că oriunde ajung în Europa mă întorc din nou pentru câteva zile şi în Carpaţi. De fapt, prima mare expediţie am făcut-o aici, în România. Am început-o la Porţile de Fier, am urcat pe Valea Cernei, apoi Godeanu, Retezat, Parâng, Făgăraş, Bucegi, Piatra Craiului, Piatra Mare, Ciuc, Hăşmaş şi Suhard. Aici m-a prins iarna şi a trebuit să abandonez prima mea expediţie. Eu tot timpul spun că sunt un nebun al munţilor, dar un nebun chibzuit, mă feresc să-mi pun în pericol sănătatea, de-aceea întotdeauna m-am oprit la timp, n-am forţat niciodată norocul. Dar Carpaţii reprezintă pentru mine o fascinaţie. Cercul lor magic m-a prins pentru totdeauna în vraja lui.
Lumea munţilor
Thomas Fryzlewicz este un tânăr modest. Prietenii din copilărie îi spuneau pe vremuri "Pisică sălbatică”, pentru iuţeala cu care lua decizii, pentru rapiditatea cu care se mişca, pentru agerimea şi isteţimea cu care rezolva cele mai încâlcite situaţii. Are doar treizeci şi doi de ani şi este specialist IT. Lumea rece a calculatoarelor îi stă în degetul cel mic, cum se spune. Opt luni din an munceşte pe brânci, pentru ca apoi, timp de alte patru luni, să-şi poată lua vacanţă, pentru a-şi împlini visul de a călători pe munţi. Cele patru luni de excursii îl ajută să suporte lunile de muncă. Dar abia termină o excursie, că se gândeşte deja ce va face în anul următor. "Merg şi eu la lucru, ca orice om, căci fără asta nu se poate, dar trăiesc cu adevărat doar atunci când suntsus, pe munţi. Aşa că timp de opt luni tânjesc după aventurile călătoriilor de vacanţă. Asta nu înseamnă însă că stau departe de pădure în tot acest timp. Săptămânal, fac ascensiuni în cel mai apropiat vârf din Carpaţii polonezi, care este cam la trei ore de mers de casa mea, pentru a mă menţine în formă şi pentru că, aşa cum v-am mai spus, eu trăiesc cu adevărat doar pe munte. Lumea munţilor este locul meu. Pentru mine, este o adevărată nebunie să trebuiască să trăiesc în oraş. Oraşul te sălbăticeşte mai mult decât muntele. În oraş, relaţiile ţin atâta timp cât eşti prezent. Dacă pleci doi ani, relaţiile mor. Cum ai lipsit o vreme, gata, s-au dus prieteniile. Oraşul este superficial, în vreme ce muntele este acolo mereu, el este veşnic. Sigur că este un lucru bun, ai un sentiment liniştitor când ai unde să te întorci, când te întorci la ceva, când ajungi acasă dintr-o călătorie. Dar eu mă întorc doar ca să-mi pun în ordine fotografiile şi însemnările de drum şi ca să-mi pregătesc din nou echipamentul pentru o altă expediţie”.
Să mergi, să mergi, să mergi...
Însemnările de călătorie şi fotografiile lui Thomas făcute pe munţi s-ar putea aduna în câteva volume. Dar el scrie şi fotografiază deocamdată doar pentru el. Dacă va găsi un sponsor, cine ştie? "Mulţi zic, dacă mergi în Himalaya, da, poate, te-am sponsoriza, dar în Carpaţi... nu ne interesează... Şi nu ştiu ei ce minunaţi sunt munţii aceştia, câte poveşti ascund casele bătrâne din satele izolate, câte frumuseţi... Eu sunt primul polonez care a făcut pe jos, singur, tot lanţul Munţilor Carpaţi, şi pot să spun ce asemănări sau deosebiri sunt între Carpaţii polonezi, ucraineni şi româneşti. Uneori, dacă ai trecut de altă parte a muntelui, zici că eşti într-o altă lume, deşi eşti în aceeaşi ţară. Pe mine mă interesează trecutul locurilor pe care le văd, sufletul oamenilor, vreau să prind ceea ce este unic, deosebit de altceva ce am maivăzut. Muntele îţi arată adevărata faţă a oamenilor. În satele acelea izolate de munte, oamenii n-au mulţi bani, dar te ajută din tot sufletul. «Pot să pun cortul?». «Nu, hai în casă!». Omenia este acasă la ea în vârf de munte. Sunt locuri izolate, în care oamenii trăiesc ca acum sute de ani, locuri în care simţi că timpul a murit, sate izolate de păstori, în care casele sunt la patru, cinci kilometri una de alta. La ce mă gândesc când ajung într-un asemenea loc? La ce mă gândesc când călătoresc de unul singur? Uneori la nimic, alteori, la ce s-a întâmplat în viaţa mea, la trecut, la viitor, la ce s-ar putea întâmpla. Uneori, nu trebuie neapărat să gândeşti la ceva, e suficient să priveşti, să te bucuri, să trăieşti momentul şi apoi să mergi, să mergi, să mergi...”
Fotografii din arhiva lui Thomas Fryzlewicz
Îi mulţumesc lui Cătălin Urdă, translatorul care m-a ajutat să înţeleg mai bine minunata "nebunie” a lui Thomas Fryzlewicz, "Pisica Sălbatică” din Carpaţi.