Un polonez îndrăgostit de Carpaţi - Thomas Fryzlewicz

"Lumea munţilor este locul meu”

Carte de vizită
Thomas Fryzlewicz este un polonez îndrăgostit de munte şi România. L-am cunoscut într-o zi de sep­tem­brie, când ajunsese în satul Şirnea, de lângă Braşov, obosit de drumurile fără indi­ca­toare turistice şi sâcâit de amintirea unor ţigani insistenţi, dornici să-l ajute, să-l urce într-o ma­şină şi să-l ducă undeva... No­rocul lui a fost profesorul Radu Frunteş, care l-a găzduit în casa lui bătrânească şi încă­pă­toare şi l-a ajutat să-şi refa­că proviziile şi forţele pentru a-şi continua peregrinările sale prin munţi. Thomas a mai fost în România de câ­teva ori, tot pe jos, la pas, începând din anul 2005. Este la a treia că­lă­torie, doar în acest an, şi aceasta este cea mai am­biţioasă, cea mai lungă de până acum, o ade­vărată ex­pe­diţie pe care a intitulat-o "De la Carpaţi, în Balcani”. Traseul ales de el trece prin opt ţări: Polonia, Ucraina, Româ­nia, Serbia, Bulgaria, Ma­cedonia, Al­bania şi Munte­negru. "Am plecat în iulie, din Polonia, din lo­calitatea Bieszczady, am traversat Carpaţii ucrai­neni, apoi am ajuns în Carpaţii româ­neşti. Voi ieşi pe la Porţile de Fier în Serbia, să fac Stara Pla­nina pen­tru a ajunge în Bulgaria, prin Munţii Vitosa, Rila şi Pi­rin. Apoi de-a lungul graniţei mace­do­nene, Lacul Pres­pa, Lacul Ohryd, Albania, ca să ajung la lacul Skadarsko. Sfâr­şitul expediţiei va fi într-un loc minu­nat: golful şi ora­şul cu acelaşi nume, Ko­tor, din Mun­tenegru. Traseul total este de apro­ximativ 2500 km şi cred că va dura apro­ximativ 16 săptămâni, până aproa­pe de sfâr­şitul lu­nii octombrie. În acest fel voi parcurge tot lanţul mun­ţilor Carpaţi şi alţi munţi din Peninsula Bal­­canică”.
Thomas nu este la prima expediţie. În anul 2006, a călătorit în Italia, până în Sicilia; în 2007, a cercetat singur peste 1000 km din Carpaţii româneşti; în 2008, a traverasat Pirineii, de la Atlantic, până la Mediterana; un an mai târziu, a fost în Corsica, pe cel mai dificil traseu european, trecerea de la Vizzavony către Calvi; apoi au urmat Alpii, "cei mai maiestuoşi "din Europa, apoi munţii Prokletije, Sinjavine, Gora Biogradzka şi Durmitor, din Muntenegru, şi din nou Alpii, într-o pribegie solitară, de şaptezeci de zile, prin Slovenia, Italia, Austria, Elveţia şi Franţa. Să baţi toţi munţii Europei la pas, iată o carte de vizită impresionantă, care aproape că te obligă să vrei să afli ce se ascunde în spatele ei.

Cercul magic

Îl întreb pe Thomas Fryzlewicz dacă muntele l-a atras din copilărie. Într-o engleză presărată cu vorbe poloneze şi, din când în când, cu unele româneşti, îmi spune că orăşelul Wadovice (celebru pentru că este locul natal al papei Ioan Paul II), acolo unde s-a născut şi a copilărit, este înconjurat de dealuri şi păduri, care urcă până pe vârfurile Carpaţilor polonezi. Adesea, mergea după ciuperci cu părinţii lui, în scurte excursii, care durau doar câteva ore. Când avea aproape 19 ani, a decis să facă plimbări de unul singur, după cum îi dicta ini­ma. "La această vârstă tânără, uneori nebunia, al­teori melancolia, romantismul întâmplărilor, m-au fă­cut să prefer solitudinea - am început să mă plimb în jurul oraşului, în excursii scurte. Rareori eram însoţit de prietenii mei, cel mai adesea mergeam singur. Dar, ştiţi cum se spune: «pofta vine mâncând», aşa că, cu cât mai mult mergeam în drumeţii, cu atât mai mult m-au atras munţii şi am început să fac expediţii din ce în ce mai lungi şi mai departe de casă. Fac întot­deauna şi fotografii în locurile prin care ajung, şi în felul aces­ta, cele două pasiuni ale mele, muntele şi fotografia, se împletesc în mod fericit. Îmi place mult să fotografiez, să caut unghiuri ine­dite, să vânez o anume lumină, umbră, un anume contur, aştept ore în şir până când simt că lumina, umbra, atmosfera este per­fectă pentru a surprinde un instantaneu dintr-un pei­saj. Am o întreagă colecţie de fotografii din mun­ţii pe care i-am cercetat. Şi nu sunt puţini...Terase, lacuri alpine, goluri, roci bazaltice stră­lucitoare, şisturi de mică sclipitoare, păduri ne­sfâr­şite de brazi, un lac îngheţat ca un ochi ador­mit al muntelui, insule văzute în larg de pe coastele înalte din Mun­tenegru, o mare de nori din care ies vârfurile Alpilor, toate acestea şi mul­te al­te­le încă, mii de fotografii, alături de însem­nările zil­nice din jurnalele de călătorie, sunt trepte care mă ajută să mă întorc, peste un anume timp, la starea aceea mi­nunată pe care o am acolo în vârful muntelui”.

- Cum sunt Carpaţii, în com­paraţie cu ceilalţi munţi stră­bătuţi?

- Trebuie să vă mărturisesc că cele mai multe fotografii sunt făcute în Carpaţi. Încă de la pri­mele excursii mi-au plăcut aceşti munţi. Întotdeauna mi-a plăcut cercul uriaş al Carpaţilor. Mă atrage mereu ceva către ei. Pare o magie că oriunde ajung în Euro­pa mă întorc din nou pentru câ­teva zile şi în Carpaţi. De fapt, prima mare expediţie am făcut-o aici, în România. Am început-o la Porţile de Fier, am urcat pe Va­lea Cernei, apoi Godeanu, Re­te­zat, Parâng, Făgăraş, Bu­cegi, Piatra Craiului, Piatra Mare, Ciuc, Hăşmaş şi Su­hard. Aici m-a prins iarna şi a trebuit să abandonez prima mea expediţie. Eu tot timpul spun că sunt un nebun al mun­ţilor, dar un nebun chib­zuit, mă feresc să-mi pun în pericol sănătatea, de-aceea în­totdeauna m-am oprit la timp, n-am forţat niciodată norocul. Dar Carpaţii repre­zintă pentru mine o fasci­naţie. Cercul lor magic m-a prins pentru tot­deauna în vra­ja lui.

Lumea munţilor

Thomas Fryzlewicz este un tânăr modest. Prietenii din copilărie îi spuneau pe vre­muri "Pisică sălbatică”, pen­tru iuţeala cu care lua decizii, pentru rapiditatea cu care se mişca, pentru agerimea şi isteţimea cu care rezolva cele mai încâlcite situaţii. Are doar treizeci şi doi de ani şi este specialist IT. Lumea rece a cal­cula­toarelor îi stă în de­getul cel mic, cum se spune. Opt luni din an munceşte pe brânci, pentru ca apoi, timp de alte patru luni, să-şi poată lua vacanţă, pentru a-şi îm­pli­ni visul de a călători pe munţi. Cele patru luni de excursii îl ajută să suporte lunile de muncă. Dar abia termină o excursie, că se gândeşte deja ce va face în anul următor. "Merg şi eu la lucru, ca orice om, căci fără asta nu se poate, dar trăiesc cu adevărat doar atunci când suntsus, pe munţi. Aşa că timp de opt luni tânjesc după aventurile călă­toriilor de va­canţă. Asta nu înseamnă însă că stau departe de pă­dure în tot acest timp. Săp­tă­mânal, fac ascen­siuni în cel mai apro­piat vârf din Car­paţii polonezi, care este cam la trei ore de mers de casa mea, pentru a mă men­ţine în formă şi pentru că, aşa cum v-am mai spus, eu trăiesc cu ade­vărat doar pe munte. Lumea munţilor este locul meu. Pentru mine, este o adevărată nebunie să trebu­iască să trăiesc în oraş. Oraşul te sălbăticeşte mai mult decât muntele. În oraş, relaţiile ţin atâta timp cât eşti prezent. Dacă pleci doi ani, relaţiile mor. Cum ai lipsit o vreme, gata, s-au dus prie­teniile. Oraşul este superficial, în vreme ce mun­tele este acolo mereu, el este veşnic. Sigur că este un lucru bun, ai un sentiment liniştitor când ai unde să te întorci, când te întorci la ceva, când ajungi acasă din­tr-o călătorie. Dar eu mă întorc doar ca să-mi pun în or­dine fotografiile şi însemnările de drum şi ca să-mi pregătesc din nou echipamentul pentru o altă expe­diţie”.

Să mergi, să mergi, să mergi...

Însemnările de călătorie şi fotografiile lui Thomas făcute pe munţi s-ar putea aduna în câteva volume. Dar el scrie şi fotografiază deocamdată doar pentru el. Dacă va găsi un sponsor, cine ştie? "Mulţi zic, dacă mergi în Himalaya, da, poate, te-am sponsoriza, dar în Carpaţi... nu ne interesează... Şi nu ştiu ei ce minunaţi sunt munţii aceştia, câte poveşti ascund casele bătrâne din satele izolate, câte frumuseţi... Eu sunt primul po­lonez care a făcut pe jos, singur, tot lanţul Munţilor Carpaţi, şi pot să spun ce asemănări sau deosebiri sunt între Carpaţii polonezi, ucraineni şi româneşti. Uneori, dacă ai trecut de altă parte a muntelui, zici că eşti într-o altă lume, deşi eşti în aceeaşi ţară. Pe mine mă inte­­resează trecutul locu­rilor pe care le văd, sufle­tul oa­menilor, vreau să prind ceea ce este unic, deosebit de altceva ce am maivăzut. Muntele îţi ara­tă adevărata faţă a oame­nilor. În satele acelea izo­late de munte, oa­menii n-au mulţi bani, dar te ajută din tot su­fletul. «Pot să pun cor­tul?». «Nu, hai în casă!». Omenia este acasă la ea în vârf de munte. Sunt locuri izolate, în care oa­menii trăiesc ca acum sute de ani, locuri în care simţi că timpul a murit, sate izolate de păs­tori, în care casele sunt la patru, cinci kilometri una de alta. La ce mă gân­desc când ajung într-un ase­me­­nea loc? La ce mă gân­­desc când călătoresc de unul singur? Uneori la ni­mic, alteori, la ce s-a în­tâmplat în viaţa mea, la tre­cut, la viitor, la ce s-ar putea întâmpla. Une­­ori, nu trebuie nea­părat să gân­deşti la ceva, e su­ficient să priveşti, să te bucuri, să trăieşti mo­mentul şi apoi să mergi, să mergi, să mergi...”

Fotografii din arhiva lui Thomas Fryzlewicz

Îi mulţumesc lui Că­tă­lin Urdă, translatorul care m-a ajutat să înţeleg mai bine minunata "ne­bunie” a lui Thomas Fryzlewicz, "Pisica Săl­batică” din Carpaţi.