Prof. univ. dr. Marioara Godeanu: "Poate se va gândi cineva şi la potenţialul cercetării ştiinţifice româneşti şi va pune un bănuţ deoparte pentru ea”

Marioara Godeanu este membră a secţiei de biologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din Româ­nia, conferenţiar universitar la mai multe universităţi din Bucureşti şi din ţară şi a con­dus multă vreme Laboratorul de Biosenzori şi pe cel de Fenomene Energo-Informa­ţionale în Ecosisteme la Centrul de Cercetări pentru Tehnologii Ecologice.

Este membră a mai multor societăţi ştiinţifice şi pro­fe­sio­nale din România şi din străinătate, a publicat mai bine de 150 de lucrări ştiinţifice şi a coordonat mai multe vo­lume de lucrări ale unor simpozioane ştiinţifice. Pen­tru cercetările sale, în 1989 a obţinut pre­miul Aca­de­miei Române, Premiul Special al Organizaţiei Mon­dia­le pentru Proprietate Intelectuală la Bruxelles, în 1992, şi Marele Premiu al Salonului de Inventică de la Jena, în 1993. Are 11 medalii de aur la diferite saloane de inventică (Geneva, Budapesta, Jena, Nürnberg, Bru­xelles, Iaşi), 9 medalii de ar­gint şi una de bronz, 13 pre­mii naţio­nale şi inter­naţionale pentru invenţiile brevetate. De asemenea, pentru filmele cu tematică de protecţie a mediului (re­a­lizate la concurenţă cu fil­mele lui Cousteau), la stu­dioul de film docu­men­­tar "Alexandru Sa­hia”, în perioada 1978-1995, a obţinut 4 premii in­ternaţionale. În Româ­nia, celebritatea Marioarei Godeanu este legată de reali­zarea "piramidei de la Piteşti”, destinată "ofi­cial” epurării apelor in­dus­triale uzate cu ajutorul plantelor acvatice (alge, cianobacterii). Neoficial, piramida de la Piteşti i-a facilitat însă Marioarei Godeanu observaţii fas­ci­nante, legate de cunoaş­te­rea fenomenelor de gra­niţă dintre diferite ştiinţe, de evidenţierea efectului diferitelor forme geo­me­trice asupra structurilor vii şi nevii. Un soi de "pa­ranormal” al ştiinţei care o aşează în elita celor mai îndrăzneţi cercetători din domeniul biologiei. Dar dincolo de această înşiruire de titluri şi premii ştiinţifice, Marioara Godeanu este o doamnă energică şi bonomă, fără stare, ca orice Taur, care vrea să se ia la trântă cu toate marile semne de întrebare ale Univer­sului şi să le culce la pământ. Până la Revoluţie, era "doamna cu piramida” şi "doamna care vorbeşte cu plan­tele” (o temă tratată pe larg în "For­­mula AS” nr. 964), iar numele său era pomenit în şoaptă. Acum, când toată lumea ştiinţifică o cunoaşte, vine cu noi descoperiri, cu noi idei şi nu încetează să ne uimească prin întrebările pe care le ridică mereu asupra unor probleme la care nici nu ne-am fi gândit. Pe unele dintre ele am rugat-o să le detalieze în acest interviu.

Energiile de lângă noi

- După zeci de ani de cercetări ştiinţifice intense, în domeniul biologiei şi al ecologiei, vă aplecaţi, şi astăzi, cu un entuziasm incredibil, asupra unor teme care nouă, oamenilor obişnuiţi, ne par desprinse din­tr-o "zonă crepusculară". Cum reuşiţi să vă emo­ţionaţi în faţa acestor întrebări şi să căutaţi răspun­suri?

- Albert Einstein, savantul a cărui minte cuprindea multe din misterele Universului, spunea că germenele oricărei ştiinţe veritabile se ascunde în "starea inefabilă de mister”. Acolo începe, deci, ideea de a trece graniţa, de a încălca dogmele, de a fi curios, pur şi simplu, de a avea curajul întrebărilor. Am avut acest curaj când am înţeles că o mulţime de momente din viaţa şi ca­riera mea, care atunci îmi păruseră a ţine de noroc, de şansă, nu erau deloc simple coincidenţe. Chiar înce­pând cu momentul naşterii mele, a doua zi de Paşte, pe 25 aprilie, în anul 1938. De ce m-am născut la Deva, pe dealul Cetăţii, când mama şi tata erau din Vlaşca-Te­leorman? De ce nu m-au muşcat viperele când, la doi ani, de-a buşilea, am urcat dealul la cetatea Devei şi tata m-a găsit prin pădure? De ce, chiar de la vârsta aceea, petreceam ore întregi privind undele unui pâ­râiaş care curgea prin curtea casei noastre? Aceste "de ce”-uri m-au urmărit şi în viaţa profesională: De ce a trebuit să lucrez, ca biolog, în Delta Dunării şi să-mi for­mez acolo baza mea de cunoştinţe legată de comu­nicarea plantelor, calea cercetărilor mele de mai târziu? De ce ursitoarele m-au menit acestei minunate pro­fesii? De ce am primit în dar de la această Inteligenţă a Universului, care e foarte mare şi de neînchipuit, răspunsurile la cele mai profunde semne de întrebare pe care le întâlneam în cercetările mele? Cred că asta a fost menirea mea, de asta m-a lăsat Dumnezeu pe lu­me. Când am înţeles acest lucru, răspunsurile au venit mai uşor.

- Care e, pe scurt, istoria preocupărilor dvs.?

- Observaţiile făcute în anii cât am lucrat în Deltă mi-au folosit într-o serie de cercetări pe baza cărora mi-am făcut lucrarea de doc­torat, în 1979. Apoi am abordat subiectul comunicării la plante, pe care l-am concretizat într-un film docu­men­tar, "Dincolo de tăcerea plantelor”, în 1980. Acesta a fost primul do­cumen­tar de ştiinţă rea­lizat pentru tele­vi­ziu­ne la noi. Filmul a fost vân­dut pe o sută de do­lari, în vreo 15 ţări, de către Televiziunea na­ţio­nală comunistă. În 1982 a urmat un alt do­cumentar, "Sensi­bilita­tea plantelor”, care ilus­­­tra cercetările mele şi care a primit viză de plecare (era în 1982, în plină epocă Ceau­şes­cu!) la un festival de film documentar din Bra­zilia, unde a şi luat Ma­rele Premiu. S-au fă­cut apoi mai multe fil­me: "Sunet şi culoare”, "Apa, mediu biologic” şi multe din ideile în ba­za cărora mi-am or­ga­nizat cercetările de mai târziu s-au născut atunci. Încet-încet, am al­cătuit un grup de cercetători pasionaţi de aceste do­menii de la Târgu Mureş, de la Cluj, de la Oradea, care au tratat cu mare pertinenţă subiecte ce ţin de aceste fenomene, încercând să nu dea naştere la fabulaţii. În 1981, s-a organizat un simpozion la Bis­triţa, care a reu­nit 475 de cercetători din toa­tă ţa­ra, care se ocupau de di­ferite fe­no­mene energo-infor­ma­ţionale. Sec­ţiunea lucrărilor dedicate fe­no­menelor bio-ener­ge­tice în eco­sisteme a mono­po­lizat atenţia tu­turor. Atunci s-a pus pe noi baze cercetarea ro­mâ­nească, s-au for­mulat noi premise, de la care au plecat toţi cercetătorii care în­seam­nă astăzi un nume în do­meniu, în România şi în străină­tate, unde mulţi au emigrat, din păcate. N-am putut să publicăm lucrările pre­zentate acolo, pentru că a urmat anul 1982, când a fost vânată Mişcarea Transcen­den­tală şi membrii ei anchetaţi şi aruncaţi în puşcării, sub acu­zaţia că aten­tau la siguranţa statului comu­nist. Fiecare om de ştiinţă era suspectat că ar fi fost membru al acelei mişcări şi s-a alimentat, cu bună ştiinţă, o atmos­feră de confuzie.

Piramida de la Piteşti

- Ideea piramidei de la Piteşti s-a născut tot atunci?

- Din experimentele făcute la sfârşitul anilor '70 şi în anii '80 s-au conturat întrebări din domenii pe care noi nu le cer­ce­tasem până atunci. În 1979, reuşisem să public primul arti­col pe zona aceasta, a bio-câm­purilor, semnat şi de mine, şi de gen. Dumitru Constantin, me­dic neurolog, despre "In­ter­ferenţa câmpurilor energo-informaţionale natura­le”. Tot la sfatul gen. Dumitru, m-am aplecat asupra egiptologiei şi au început să mă pasioneze piramidele, forma şi secretele lor. Ajungând, în cercetările mele, la studiul efectului de formă şi al piramidei asupra creş­terii plantelor, am avansat, în 1983, Consiliului Naţio­nal al Ştiinţei şi Tehnicii de atunci, fără să ştiu dacă voi avea prea mari sorţi de izbândă, proiectul de construire a unei piramide. Ea a primit destul de repede avizul, statul comunist a alocat imediat bani pentru această construcţie uriaşă, şi nu ştiu nici acum cum a fost posibil acest lucru, în plină epocă ceauşistă. Mihai Florescu, care era în fruntea Consi­liului Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei, a văzut mo­delul făcut de mine în miniatură (pentru studiul efec­tului de piramidă), şi m-a întrebat dacă n-am cumva şi proiectul pentru o pira­midă mai mare. Doi ingineri arhi­tecţi au realizat planurile, la scara 1:10 faţă de pi­ra­mida lui Keops, cu toţi parametrii piramidei din Egipt, iar în 1983, a început construirea piramidei de la Piteşti. Finanţarea proiectului a fost făcută de către Ministerul Agriculturii şi de CNST. Într-atât era de ma­re dorinţa mea de a experimenta efectul acesta de for­mă, încât până nu s-a terminat de construit piramida, în 1985, prezentată drept "instalaţie tehnologică de epu­rare a apelor uzate”, am umblat ca o lunatică. Fap­tul că am reuşit să conving autorităţile vremii să mă la­se să o con­struiesc, ca şi cercetările pe care le-am desfă­şurat ulterior acolo, au fost cele mai mari satis­facţii din ca­riera mea de cercetător. Din noiembrie 1985 şi până când piramida a fost închisă, în 2003, acolo am făcut experimente cu mai mult de 15 institute de cercetare din diferite domenii de la noi din ţară. Cer­ce­tătorii, spe­cialiştii, s-au antrenat în aceste proiecte neobişnuite fără ca ei să fie plătiţi. Au fost motivaţi mai mult de entu­ziasm şi de dorinţa de a cunoaşte. Lucram în con­diţii destul de neobişnuite, chiar ostile, pentru că noi spuneam oficial, de exemplu, că observăm pier­de­rile de căldură, dar în realitate, căutam tipurile de energie posibil de detectat prin infraroşu. Piramida mi-a dat posibilitatea de a demonstra că înăuntru se con­cen­trează o energie foarte puternică, la o treime de bază şi două treimi de vârf. O energie vizibilă cu aparate spe­ciale, de analiză a unor forma­ţiuni energetice, lumi­noa­se, sub forma unor sfere mici, dispuse în două lan­ţuri elicoidale, de două culori. Era un câmp de energii mag­netice şi gravifice foarte puternic, care se desfăşura la nişte ore foarte speciale, din zi şi din noapte. Un tip de energie-informaţie. Am început să cercetez aceste feno­mene şi am reuşit să introduc în cursurile mele studiul influenţei formei geometrice asupra structurilor vii şi ne­vii, şi aici m-am axat mai mult pe efectul for­mei de piramidă. Am cercetat efectul de piramidă asu­pra fiziologiei plante­lor, asupra germinării lor, asupra cristalizării diverselor soluţii. Am observat că în pira­midă apa sedepolua, ajungea la o compoziţie apropiată de puritate, cu ea puteau fi crescute plante, de la care obţineam seminţe cu calităţi superioare, cu putere de germinaţie mai mare. Am experimentat ce se întâmplă cu plantele când sunt stresate, agresate, când li se cântă, când li se vorbeşte, şi cum comunică între ele, pentru a se alerta una pe alta, pentru a-şi transmite informa­ţiile. Am repetat unele dintre cercetări şi cu studenţii, stu­diind şi influenţa altor forme, şi am constatat că fie­care acţio­nează diferit asupra plantelor, Am pus dea­supra semin­ţelor germinate diferite forme geometrice, transparente sau colorate. Sub incidenţa lungimii de undă, a culorii respective, planta germinează, creşte şi se dezvoltă diferit de la o culoare la alta, faţă de lumina albă, pentru planta martor. Culoarea are o influenţă, forma are altă influenţă, forma plus culoarea o alta. În urma unui test simplu, prin care am pus în evidenţă stresul la plante, am obţinut o fotografie pe care apar nişte fire ca de păianjen. Dar sunt de fapt nişte energii, sunt "cabluri” de la o plantă la alta, prin care ele comu­nică, îşi trans­mit pericolul. Şi omul emite energie şi comunică la distanţă, mental. Am lucrări în care am arătat că structurarea materiei vii în funcţie de aceşti factori merge până la nivel histologic, germi­nativ. Cu Ionică Mămu­laş, geofizician de excepţie, am desco­perit prin elec­tronografie, pe o plantă de Pistia, pe ră­dăcină, că zona unde sunt meristemele celulele care dau naştere în continuare plantei) are capacitatea de a schimba polaritatea apara­tului. Lucru care m-a frapat! Adică, am dat un curent negativ şi, la măsurare, apărea pozitiv. Când am dat pozitiv, a apărut drept negativ. Deci, zona de germinare este capabilă de aşa ceva. O altă descoperire importantă a fost aceea că în piramidă chiar puteau fi tratate boli, prin energiile care apăreau prin efectul de formă, şi care accelerau vindecarea celu­lelor bolnave. Am avut chiar cazul unei femei ste­rile, care s-a vindecat. Pe urmă, am mai făcut un expe­riment: am in­jec­tat plantei o soluţie cu pigmenţi şi am ob­servat că ea era direc­ţio­nată de un câmp foarte puternic spre coordonate geo­grafice care indicau zone cu seisme sau de conflict. Pri­mele conflicte captate pe cromatograme au fost războiul din Golf, apoi mineria­dele de la noi.

- Ce s-a întâmplat cu piramida de la Piteşti?

- Există şi acum, dar este într-o stare avansată de degradare. Piramida mai mică pe care am construit-o la Bucu­reşti, pentru o unitate militară, încercăm să o recuperăm, ca să o punem în drumul unor izvoare subte­ra­ne, pentru a putea aduce apă la suprafaţă, în zo­nele în care nu există o alimentare sufi­cientă.

- Puţină lume în România a aflat, la acea vreme, de cercetările dvs., ce nu pă­reau atât de senzaţionale încât să consti­tuie subiecte pentru presa ama­toare de scan­dal. Ce ecou au avut cer­ce­tările dvs. în străină­tate?

- În 1992, am luat Marele Premiu la Nürnberg, la Salonul de Inventică, pentru construirea piramidei şi pentru experi­men­tele realizate în ea. Imediat, a urmat Salonul de Inventică "Eureka”, Bruxelles 1992, unde mai mult de 70 de ţări au venit cu cele mai noi invenţii. Şi care au rămas oa­re­cum mirate, că la stan­dul Româ­niei, ca­re era mai la coadă, pus chiar la ieşire, au găsit atâtea noutăţi. Dar ceea ce a uimit cel mai tare a fost pi­ra­­mida. Unul dintre re­prezen­tanţii co­mi­siei de ju­rizare (mai mult de 30 de spe­cialişti), care a­vea şi un grad mi­litar, m-a întrebat: "Ştii de ce ţi s-a dat voie să faci pi­ra­mida?”. Cine să-mi fi dat voie s-o fac, m-am întrebat eu când m-am întors aca­să, din mo­ment ce o realiza­sem prin CNST? E­xis­ta oare o co­or­do­nare superioară în do­meniul ştiinţei, care per­mitea să facem un pas înainte în cerce­tare numai dacă cei din respectiva struc­­tură considerau că pentru acea desco­perire venise timpul pentru a fi popularizată? Nu avem voie să mer­gem prea mult îna­inte? Cine coordonează această bătă­lie pentru cunoaş­tere în plan mondial? De cât de sus eram "monito­ri­zaţi”? Aici trebuie să mărturi­sesc că ima­gi­nea pira­midei, aşa cum a fost ea constru­ită, în 1985, am văzut-o în vis, cu 23 de ani înainte, şi că mul­te dintre răs­pun­surile la cercetările mele mi s-au dez­văluit după des­cifrarea vreunui vis premonitoriu. Târ­ziu am aflat că piramida noastră a fost prima de acest fel din lume. Aşa am reuşit să înşelăm, oarecum, vigi­len­ţa organelor comuniste de partid, ca să ne per­mită să o construim. Şi să facem în ea experimente care nu aveau o imediată aplicaţie în economie, dar care consti­tu­iau trepte pentru cunoaşterea superioară a feno­me­ne­lor energetice, despre care nu se vorbea în epocă la noi, în România, darmite să se ia în serios expe­ri­men­­tarea lor.

Lumina muntelui

- Pornind de la experimentele din piramida de la Piteşti, aţi afirmat că nu numai structurile vii (plante, animale, oameni), dar şi cele nevii (pietrele, munţii) eliberează energie. Cum aţi observat aceste lucruri?

- Analiza făcută de mine pe nuanţe de culori (o me­todă folosită de NASA) a fotografiilor vârfului Bucura din Retezat a ajuns pe undeva pe la Guvern. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, n-am primit nici un răspuns. Acolo apar nişte formaţiuni energetice emise pe­riodic. Bucu­ra este considerat "vârful ascuns al da­cilor”, "Koga­ion”! Totul a pornit de la un me­dic militar care mi-a adus fotografiile făcute în­tâmplător de soldaţii din uni­tatea militară staţio­nată în Retezat. Multe erau făcute în perioada 25-26 ianuarie, când se vedea clar o lumină pe care o eliberează muntele. Am făcut şi eu fotografii şi, interesant e că o serie de imagini apar dintr-o dată chiar pe fotografie, ne­maifiind necesară prelu­crarea lor pe nuanţe de culori. Ca şi cum ar fi o lumină care se dezvoltă în jurul muntelui. Şi nu poţi să spui că fotografia respectivă este gre­şită, pentru că am lucrat cu două laboratoare diferite, foarte bune. Mai sunt şi alte locuri care emit energie. La castelul "Iulia Hasdeu” de la Câmpina, o fotografie luată la asfinţitul soarelui arăta în mod clar o rază venită spre statuia Iuliei, în semi­întuneric. Era o formă de energie. Mi s-a întâm­plat şi mie ca, fiind fotogra­fia­tă în timp ce luam cuvântul la o reuniune interna­ţională, în ima­gine să apară alături de mine un chip ca desprins din fotografiile de epocă, cu cască de pilot din al doilea război mondial. Cine să fi fost? Am o fotografie cu două pisici: cea sănătoa­să stătea peste cea bolnavă, ca să o vindece. A stat aşa mai mul­te zile, ridicându-se doar cât să bea apă, până ce prietena ei, care căzuse şi îşi vătă­mase co­loana, s-a vindecat. Se ştie că pisica ia din energia ne­gativă şi o transformă în energie pozitivă, ea e sin­gura care se aşează pe noduri ener­getice. Dar şi câinele e capabil de vindecare. Căţelul meu fox terrier, după ce m-am operat şi aveam dureri, a venit şi s-a aşezat exact pe zona bolnavă. Altădată, l-am fotografiat în timp ce lătra înverşunat, când, apa­rent, nu avea nici un mo­tiv. Părea că latră la o per­soană invizibilă. În foto­grafie am văzut în faţa lui o formaţiune ener­getică de culoare albă. Şi statueta Gânditorului de la Ha­mangia a născut multe între­bări. În jurul ei, am foto­grafiat un câmp energetic foar­te frumos colorat. Mâ­năstirea de la Dragomi­reşti, din Maramureş, are o turlă piramidală foarte înal­tă, adică o formă gene­ratoare de energie. Cum au putut meşterii populari să constru­iască aşa ceva, când nu aveau in­stru­­mente de măsură şi nici unel­te de lucru foarte avansate tehno­logic? Casele vechi, ţărăneşti, cu aco­pe­rişuri în formă de piramidă (construite după raporturi pitago­reice) emit şi ele energie, în podurile res­pective păstrându-se grâne­le, alimentele, conser­varea lor func­ţionând pe prin­ci­piul efectului de pira­midă. Compa­rând cu pro­gramul zilnic al vieţii ţără­neşti, am obser­vat că acele ore la care ener­gia emisă avea forma unei duble spirale coincideau cu cele la care familia se aduna în jurul vetrei, acele tipuri de energie fiind, în mod similar, de două ori maxime (la orele de ru­găciune de dimineaţă şi de seară). Prin me­tode spe­ciale de scanare, am văzut că asupra pira­midelor din Egipt, asupra piramidei cons­­­truite de noi la Piteşti, asu­pra u­nei case tradiţio­nale din Ardeal (cu aco­­perişul foarte înalt, piramidal) şi asupra unei bi­serici cu turlă înaltă, pre­cum şi asupra omu­lui aflat în rugă­ciu­ne sau în meditaţie, se pot ob­serva nişte spi­rale ener­getice du­ble, ase­mă­nătoa­re struc­turii ADN-ului, de fapt, forme ener­go-infor­ma­ţio­nale, nişte siste­me infor­ma­­ţio­nale in­te­grate ener­getic. La în­cepu­tul anilor '80, oamenii de şti­inţă au de­mons­trat că ce­lulele tutu­ror fiin­ţelor vii emit fotoni cu un debit de 100 unităţi pe secundă, pe cen­ti­me­tru pă­trat. Cine este sursa aces­tei emisii de fotoni? ADN-ul din fiecare celulă! Cerce­tătorul român Traian Stăn­ciu­lescu a numit-o emisie de biofotoni şi a spus că aceasta re­prezintă un "limbaj celular”, o for­mă de "bio­co­mu­ni­care între celule şi or­ga­nism”. La aceas­tă observaţie se adaugă cerce­tările prof. Sorin Como­ro­şan, prezen­tate la un simpo­zion inter­naţional, care demon­strează ca­pacitatea mo­lecu­lelor de a avea câmp, de a se orga­niza şi de a acu­mula informaţie. Deci, fi­zica cuantică şi subcuantică vine să înfrângă rezistenţa în gândire a unor specialişti, şi mai ales pune problema revizuirii legilor care guvernează interac­ţiu­nea dintre câmpuri şi materie.


Pentru un cercetător, cuvântul "etică” trebuie scris cu litere de foc

- Piramida de la Piteşti s-a transformat într-o veritabilă aventură ştiinţifică...

- În afara interdicţiei impuse de regimul comunist de a nu fi citată şi de a nu publica, am mai avut şi in­ter­dicţia de a călători în afara ţărilor din blocul co­mu­nist. De aceea, prima mea dorinţă după 1989 a fost să merg în Egipt şi să vizitez piramidele, despre care şti­am atâtea lucruri. Aceste piramide sunt, de fapt, nişte mesaje. De ce constructorii acestor monumente nu le-au făcut sub altă formă? S-au gândit, desigur, şi la sta­bilitate în cazul cutremurelor, dar s-au gân­dit şi la siste­mul de emisie al energiilor pe care le concen­trează. Am plecat, deci, în Egipt, într-o excursie cu fabuloasa (pen­tru noi, atunci) sumă de 200 de dolari şi, în timp ce restul turiştilor români au mers după biju­terii şi după haine de piele, eu am mers de două ori să vizitez piramidele. Şi acolo am ve­rificat mai multe din obser­va­ţiile mele făcute în piramida de la Piteşti. Am avut ca translator un personaj foarte interesant, era de origine coptă. I-am spus că am făcut şi noi o piramidă în România, asemănătoare cu cea a lui Keops. Şi atunci, el mi-a mai spus că în limba coptă cuvântul "pi­ramidă" mai înseamnă şi "om” sau "lu­mină". Tot în excursia în Egipt m-am oprit la un templu al medi­cinei, închinat lui Isis şi Osiris. (Isis şi Osiris, viaţa şi moartea, zeii cei mari ai egiptenilor.) Poliţistul egip­­tean care păzea templul m-a "citit” şi mi-a zis: "Simţi ce energie puternică este aici? Da­că-mi dai trei lire, îţi arăt ceva ce te-ar putea interesa!”. Şi atunci a deschis o uşă şi a zis: "Vezi, ăsta se numeşte Ascle­pios!”, cel mai mare medic al antichităţii egiptene, care por­nise de pe teritoriul nostru, al vechii Dacii, ca discipol al lui Zalmoxis. Ei bine, Asclepios, a cărui fotografie am făcut-o, are în mână două tuburi legate cu un clo­poţel, clopoţelul are o membrană, iar tuburile se pun în urechi. Oare nu este stetoscopul? (Câte docu­mente sunt la ora actuală despre civilizaţiile străvechi şi câte ar putea fi descifrate?!... Dacă ar fi voie!...)

- Doamnă Marioara Godeanu, nu pot să nu vă spun că în timp ce vorbiţi, iradiaţi şi dvs., la fel ca piramidele pe care le studiaţi: vitalitate şi bucurie...

- Când vorbesc despre lucrurile acestea, nu mai sufăr nici de diabet, nici că n-am un rinichi şi splina, nici că am o pensie foarte mică ci, pur şi simplu, mă umplu de bucurie. Chiar dacă Institutul de Cercetări Ecologice, "ctitorit” tot de mine, e acum închis (pentru că a fost vândut pe nimic unui comerciant pe care nu-l interesează aparatura şi dosarele rămase acolo, ci tere­nul pe care se află institutul, situat într-o zonă foarte bună a Bucureştiului), iar piramida de la Piteşti, "sanc­tua­rul” cercetărilor mele, este închisă şi ea, de mai mulţi ani, din cauza unui conflict de interese, de care nu vom vorbi acum. Asta e starea cercetării ştiin­ţifice româneşti. Jenantă şi pentru oamenii de ştiinţă care sunt la apogeul cercetărilor lor şi nu au condiţii să şi le continue, şi pentru guvernele care nu înţeleg că trebuie să investească, în primul rând, în domeniul acesta! Pentru studiile mele asupra energiilor, prof. So­rin Comoroşan, fizician, mi-a spus că în Statele Unite aş fi fost plătită în aur. Sunt recunoscătoare că "For­mula AS” m-a făcut cunoscută publicului pentru cer­cetările mele legate de comunicarea la plante, dar re­zul­tatele lor nu le-a luat aproape nimeni în seamă, cu excepţia câtorva colegi de breaslă, la fel de entuziaşti ca şi mine. Am trecut prin necazuri incredibile, dar am avut şi o viaţă foarte bogată, prin întâlnirile cu oameni de mare valoare. Mi-am propus să scriu şi o carte, în care să detaliez cercetările mele. Am zis că se va numi "Ne­du­merirea struţului” şi, nu-mi place s-o spun, dar am nevoie de susţinere materială pentru un asemenea de­mers. Poate că cineva, totuşi, se va gândi şi la poten­ţialul uriaş al cercetării ştiinţifice româneşti şi va pune un bănuţ deoparte pentru asta.