Cu ajutorul tratamentului naturist indicat de acest om deosebit, copilul nostru, diagnosticat la numai trei ani şi jumătate cu miastenia gravis, se poate bucura din nou de copilărie. Menţionez că printre rudele noastre sunt mai multe cazuri de boli autoimune, din care două de miastenie. Boala nu se vindecă, beneficiază de tratament alopat pentru a fi ţinută sub control, însă există efecte secundare, care din păcate nu sunt de dorit, mai ales în cazul unui copil atât de mic.
Când i s-a depistat boala, băiatul nostru avea o stare de slăbiciune musculară avansată, mergea foarte puţin pe jos fără să obosească, îi cădeau pleoapele, vedea "amestecat” (aşa s-a exprimat el la vârsta lui), înghiţea cu dificultate, era tot timpul supărăcios şi plângăcios, fără un motiv anume. După şase luni de administrare a produsului Apisan Forte, împreună cu masajele, reflexoterapia şi celelalte procedee indicate de domnul Victor Bogdan, copilul se simte foarte bine şi este mult mai rezistent la efort. Este adevărat că în caz de răceli şi alte infecţii, sau când este foarte cald (mai ales căldură amestecată cu umezeală), boala îşi face simţită prezenţa, însă simptomele sunt mult atenuate. Menţionăm că în tot acest timp am căutat să nu ne abatem de la regimul alimentar indicat şi să-i asigurăm copilului o hrană cât mai naturală.
Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat ca prin intermediul "Formulei AS” să-l cunoaştem pe d-l inginer Victor Bogdan, care ne-a îndrumat şi sfătuit în acest tratament. Acestui om deosebit îi dorim multă sănătate şi cât mai multe biruinţe în lupta cu bolile.
Fam. FUIOR CĂTĂLIN - Slatina, e-mail: fuior.catalin@yahoo.com