Adus la putere de valul legitim al nemulţumirii populare, provocat de maniera în care guvernările PDL-iste au administrat criza economică, el trebuia să iniţieze, dacă nu să îndeplinească, un program de redresare economică ferm şi coerent. "Reîntregirea” salariilor şi pensiilor trebuia să fie, din această perspectivă, doar un element al acestui program, urmând ca - în colaborare cu instituţiile financiare internaţionale (FMI, BCE) - să se găsească soluţii pentru celelalte probleme economice ale ţării. Premise pentru redresare, sau măcar pentru limitarea clară a efectelor crizei financiare mondiale în România existau. Hulitul guvern Boc (şi cel condus pentru puţin timp de MRU) luase - totuşi - măsurile necesare pentru a preveni un şoc asemănător celui traversat de Grecia şi, mai nou, de Spania, Portugalia ori Italia. Conducătorii PDL au ales deliberat excluderea oricăror promisiuni populiste, deşi au intuit riscurile electorale generate de decizie. "Defectul de comunicare”, speculat abil de aparatul mediatic USL-ist, şi acţiunea independentă a Justiţiei împotriva corupţiei (evidentă în principal în cazul Puterii) au destabilizat PDL-ul, oportuniştii şi corupţii părăsindu-l masiv pentru a se salva în barca prezumtivei câştigătoare a alegerilor din decembrie, alianţa socialist-liberală, USL. Majoritatea formată astfel (ilegitimă pentru că nu a fost rezultatul trecutei sesiuni electorale) a permis instalarea unui nou executiv, condus de liderul PSD, Victor Ponta.
"Cel mai cinstit dintre guverne”, după cum îl caracterizează însuşi d-l Ponta, avea aşadar şansa să relanseze economia, asigurând USL un marş triumfal spre câştigarea alegerilor decembriste şi, în consecinţă, spre dobândirea unei legitimităţi incontestabile. Premisele, cum am mai spus, existau. Măsurile dure ale guvernului Boc, acordurile cu FMI-ul şi Banca Europeană, sprijinul Comisiei UE asigurau deja posibilităţile unui start convenabil. Pentru guvernul Ponta, gestionarea economiei în cele câteva luni de mandat ar fi fost de ajuns. USL-ul a ales însă altfel. Deşi aveau siguranţa câştigării viitoarelor "parlamentare”, liderii săi (Ponta-Antonescu) au decis că a sosit momentul să rezolve total chestiunea Puterii, adică să elimine separaţia elementelor acesteia în stat şi să impună concentrarea ei în propriile mâini. O nerăbdare de "cârlani” - ca să folosesc o expresie a mentorului lor, Ion Iliescu, dar şi o proastă înţelegere a reacţiei democraţiilor occidentale, i-a împins la ceea ce s-a numit "puciul din iulie”.
Strategia USL, care viza în fapt stoparea acţiunii independente a Justiţiei, înainte ca aceasta să se apropie de "cupola” sponsorilor săi oculţi, s-a lovit de rezistenţa cancelariilor şi partidelor occidentale, ce nu admit schimbarea regulilor existente în timpul jocului şi, în consecinţă, pierderea oricărei predictibilităţi asupra rolurilor asumate de actori. Chiar şi socialiştii europeni, de la care PSD-ul şi preşedintele său, V. Ponta, se aşteptau la un sprijin înţelegător, le-au întors spatele, anulând congresul PSE, care trebuia să se desfăşoare la Bucureşti. Minciunile lui V. Ponta, legate de încrederea pe care aceştia, dar şi Comisia Europeană, o au în guvernarea sa, după revenirea la normal a situaţiei din România şi după acceptarea - de voie, de nevoie - a coabitării cu "dictatorul Băsescu”, au devenit deja atât de previzibile, încât nici o instituţie occidentală nu le mai ia în seamă decât cu titlu de inventar.
Adevărata problemă a României este că economia pare iarăşi gata să reintre în criză. Guvernul Ponta şi USL-ul au neglijat-o, concentrându-se pe bătălia politică ce trebuia să le ofere o putere absolută. UE a blocat fondurile de dezvoltare acordate ţării, investitorii străini au renunţat să mai vină pe meleagurile dâmboviţene, leul s-a prăbuşit, iar seceta - colac peste pupăză - a redus producţia agro-alimentară aproape la jumătate, impunând o creştere dură a preţurilor la produsele de bază. Chiar şi acordurile cu instituţiile internaţionale creditoare (FMI, BCE, Banca Mondială etc.) sunt în primejdie, prin neîndeplinirea angajamentelor luate de guvernul ţării. Minciuna privatizării Oltchim este, în acest sens, un exemplu. Efectele ei se văd nu numai pe plan extern, FMI-ul acceptând, totuşi, că a existat intenţia privatizării, ci şi pe plan intern, unde "comedia” licitaţiei pentru marele combinat l-a împins în faţă pe liderul PPDD, Dan Diaconescu, asigurându-i o nesperată publicitate gratuită. Scumpirile la energie vor aduce majoritatea românilor în situaţia disperată a muncitorilor vâlceni, pe care "reîntregirile” nu-i mai încălzesc deloc. Neglijând cu totul economia, guvernarea USL şi-a potenţat adversarii pentru apropiatele alegeri, propaganda otrăvită a "antenelor” sale putând să se dovedească inutilă în faţa realităţii concrete.
Siguranţa clătinată a USL-ului, că vor obţine peste 50% din opţiuni la votul din decembrie, nu a atenuat efortul de subordonare a Justiţiei. Întors de la reuniunea unor şefi de guverne europene de la Bratislava, V. Ponta a lansat ideea subordonării CSM şi a Parchetului faţă de Parlament. A reiterat, altfel spus, obsesia USL-istă a anulării separării puterilor în stat, subordonând-o pe cea judecătorească celei legislative, ceea ce nu se întâmplă nicăieri în lumea civilizată. Dacă ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, desemnată special în acest scop, va reuşi să impună, în dispreţul Mecanismului de Cooperare şi Verificare european, un procuror general şi un şef al DNA pe criterii politice, atunci se poate constata că puciul continuă şi că neglijarea economiei nu s-a produs din incompetenţa liderilor USL, ci dintr-un calcul mai bine sau mai rău făcut.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
