CLAUDIA PAVEL - "Sunt fericită! Da, da!"
Am plecat la sora mea, în America, în Los Angeles. Noi două suntem extraordinar de apropiate, nu treceau două luni fără să mă duc să o văd. Pur şi simplu, mai mult nu pot să trăiesc fără Paula! Şi tot mergând acolo, mi-a încolţit în minte o idee: să-mi desăvârşesc studiile de actorie, urmând nişte cursuri şi în Statele Unite.
Citeste tot articolul
GABRIELA OLTEAN - "Ce îmi place în America? Apetitul nesfârşit de viaţă pe care îl am şi pe care nu-mi amintesc să-l fi avut în România"
A părăsit ţinutul mioritic în anul 1997, cu destinaţia Paris, locul unde se dă ora exactă în lumea modei. A ajuns la timp şi a devenit model de talie internaţională, navigând între Milano, Hamburg, Elveţia, Maroc şi Cuba. Şansa de a trece Oceanul i-a surâs un an mai târziu, când, cu ajutorul Agenţiei Ford, din Paris, a prins un contract în Los Angeles.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Romani in lume"
Afisare: 1 - 13 din 13 articole
-
ALEX MĂRMUREANU - "În America îmi place tot"
Numarul 1354 -
SONIA COMAN - "Să credem în visele noastre până se împlinesc"
Numarul 1331 -
ALEX ROTARU (regizor, actor) - "Din câte ştiu, de la Jean Negulesco încoace, sunt singurul cineast român, care produce şi regizează filme la Hollywood"
Numarul 1204 -
Festivalul portului popular românesc
Numarul 1175 -
DANIEL LOVAS - "Suntem mândri că servim America"
Numarul 1148 -
ADRIAN BOT - "Aş vrea să ajut România, ţara care m-a format şi pe care o am în suflet, oriunde mă poartă drumurile vieţii"
Numarul 1145 -
CAROLINE GOMBE - "Calitatea mea «exotică» mi-a dat întotdeauna de lucru"
Numarul 1128 -
ANA PASTI - "O carieră artistică în România capitalistă e mult mai dificilă decât în România comunistă"
Numarul 1121 -
STEFANIA MAGIDSON - "Din 2002 şi până azi am transformat destinele a 3000 de copii şi tineri orfani sau abandonaţi"
Numarul 1105 -
O nouă candidată la Hollywood: MARIA ROMAN
Numarul 1095 -
DIANA BUSUIOC - "Oricine află că suntem români ne întreabă despre Dracula şi despre vampiri"
Numarul 1084 -
Povestea americană a unui pictor român: IRINA NEGULESCU
Numarul 1034 -
ALEX ROTARU
Numarul 1032