"Oraşul îngerilor", Los Angeles, a devenit în ultima vreme locul în care românii îşi trăiesc cu ochii deschişi "the american dream". Români din lumea literară, a cinematografiei şi a medicinei scriu poveşti de succes pe "Pământul Făgăduinţei". O astfel de poveste este şi cea a renumitului "doctor de inimi", Alex Mărmureanu ("Dr. M"), cum i se mai spune de către colegii de breaslă, specializat în chirurgie cardiacă şi pulmonară. Crescut în aerul sănătos de la Băile Govora şi cu o moştenire genetică în domeniul medical (părinţii şi sora lui sunt, de asemenea, doctori), Alex Mărmureanu a studiat medicina la Craiova, după care, în anul 1990, a plecat în căutarea EL Dorado-ului american, aprofundându-şi studiile în New York, după care s-a stabilit în Los Angeles. Profesionist de excepţie, dar şi om carismatic, este foarte apreciat şi de vedetele de la Hollywood - Leonardo Di Caprio, Bruce Willis, Jack Nicholson, Warren Beatty, Steven Spielberg şi Silvester Stallone - cu care a legat prietenii de-o viaţă şi care, la rândul lor, au beneficiat de serviciile "doctorului de inimi". Expertiza sa medicală l-a făcut foarte cunoscut şi apreciat, fiind invitat la cele mai importante canale de televiziune din State, unde a împărtăşit din experienţa sa.
Interviul care urmează dovedeşte încă o dată, creativitatea şi capacitatea de afirmare a specialiştilor români, care fac cariere strălucite în străinătate, unde sunt apreciaţi şi unde îşi pot etala cunoştinţele şi talentul nativ, şi care fac, totodată, cinste României. Îi mulţumesc d-lui dr. Mărmureanu că şi-a rupt din programul său foarte solicitant şi a stat de vorbă cu mine, la reşedinţa sa din Hollywood...
"Şcoala de medicină din România este foarte, foarte bună"
- Părinţii mei fiind doctori, mi s-a insuflat din familie acest "microb" al medicinei, şi drept urmare, am urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Craiova. Şcoala de medicină din România este foarte, foarte bună şi m-a ajutat foarte mult în America. Cursurile sunt serioase, iar practica medicală care se face în spital este deosebită. Practica făcută în spitalele din România, m-a ajutat foarte mult când am ajuns în State. Încă o dată, repet, şcoala de medicină din Ro-mânia este foarte bună, are personal foarte bun, doctori de primă mărime, din păcate, aparatura de acolo nu se ridică la nivelul celei de aici, din America.
- Aţi ajuns în 1990 în State. Ce a urmat?
- Aşa este, am ajuns în anul 1990, cu gândul să practic medicina la cel mai înalt nivel... şi am reuşit. Astăzi sunt chirurg specializat în operaţii pe inimă şi la plămâni. Am un oficiu la UCLA şi colaborez cu încă trei spitale renumite din Los Angeles. Când am ajuns în State, a trebuit să dau nişte examene de diferenţă, care nu au fost uşoare, dar am fost determinat să reuşesc şi le-am luat cu "flying colors" (cu brio). Mi-am făcut rezidenţa la "New York University", care are unul dintre cele mai bune programe de chirurgie din State, iar eu am fost unul dintre primii străini care au fost acceptaţi acolo. Apoi am continuat la Mount Sinai, tot în New York, unde mi-am aprofundat studiile şi mi-am încheiat rezidenţa, după care, în anul 2000, am ajuns în Los Angeles, unde mă aflu şi în prezent...
- Care sunt calităţile unui doctor de succes în State? De ce aţi reuşit să deveniţi unul dintre cei mai apreciaţi chirurgi din Los Angeles?
- Ca doctor şi mai ales ca medic chirurg, în Statele Unite trebuie să fii foarte focusat pe meserie. Să fii foarte dedicat profesiei. Trebuie să fii disponibil tot timpul şi să răspunzi la telefon la orice oră din zi şi din noapte. Telefonul meu este deschis 24 de ore. Apoi, trebuie să fii amabil, să ai grijă de pacienţi şi să te faci plăcut. Atunci vei fi respectat şi apreciat. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să ai şi talent şi aptitudini, să "ai mână bună", cum se zice în România.
Tenis cu Bill Gates
- Cum arată o zi "obişnuită" din viaţa de chirurg?
- Nicio zi nu seamănă cu alta. Nu pot zice că am zile "obişnuite", ci mai degrabă zile cu încărcătură diferită. În general, mă trezesc la ora 6, în fiecare dimineaţă, ajung la spital în jur de ora 7.30, unde de regulă, am două-trei operaţii pe zi. Uneori merg chiar la două spitale pe zi şi sunt în sala de operaţie de dimineaţa şi până la ora patru după-masă. După operaţii am ore de vizită, unde mă întâlnesc cu pacienţii pe care i-am operat, şi ajung seara acasă pe la ora 10. Uneori, ajung chiar şi la miezul nopţii acasă. Cam ăsta este scenariul şi se repetă.
- Vă ocupaţi cumva şi de tratamentul inimilor frânte şi rănite din dragoste?
- Operaţiile pe inimă nu sunt uşoare, intrăm puternic, cu pacienţii noştri, în zona sentimentală, ei aşteaptă de la noi nu doar pricepere, ci şi garanţia izbândei. Dar da, câteodată, o inimă frântă din dragoste poate să ajungă şi ea pe masa de operaţie.
- Sunteţi un tip atletic, sportiv, aţi practicat tenisul şi acasă, în ţară, iar aici, în State, jucaţi tenis cu Bill Gates, de care vă leagă şi o prietenie frumoasă...
- Într-adevăr, sunt prieten cu Bill Gates. Am câştigat împreună un meci de tenis la dublu, într-un turneu la Palm Springs, lângă Los Angeles. Este un tip extraordinar, foarte inteligent, brilliant, cum zic americanii, şi foarte "mellow", adică foarte liniştit şi pragmatic. Intri uşor în dialog cu el. În plus, este un om foarte generos care, alături de soţia lui, Melinda, a donat milioane de dolari pentru cauze nobile.
"Muncă, muncă şi multă muncă"
- Ce hobby-uri aveţi, pe lângă tenis?
- Pe lângă tenis, pe care îl practic de fiecare dată când am timp (fac parte dintr-un club de tenis, "Riviera Country Club"), îmi place foarte mult să merg la schi. În România, am fost salvamontist în Predeal şi monitor de schi în Sinaia, unde am participat la campionate universitare. Am o casă în Mammoth Lakes, un resort de iarnă, lângă Los Angeles, unde merg la schi de fiecare dată când timpul îmi permite şi, din când în când, mai dau o fugă şi în Alaska, unde "mă dau" cu elicopterul şi schiez. În România, mi-au plăcut şi raliurile foarte mult, şi "microbul" l-am adus şi aici, în America, unde particip la curse, pentru Porche şi Lamborghini.
- Aveţi doi copii. Le-aţi transmis şi lor "virusul medicinei"?
- Nu, ei nu sunt "virusaţi". Băiatul meu, Nick (în vârstă de 25 de ani), este ofiţer în Forţele Navale ale USA. Fiica mea, Alexandra, este o mare iubitoare de fotbal. A jucat fotbal la una dintre cele mai cunoscute universităţi din State, unde a câştigat trei campionate naţionale şi, pentru o scurtă perioadă de timp, a jucat şi în Naţionala României de fotbal, unde a avut o experienţă extraordinară şi o colaborare foarte frumoasă cu antrenorii şi colegele de echipă. I-a plăcut foarte mult România, unde şi revine, de altfel, cu mare plăcere.
- Dar cu celebrităţile de la Hollywood cum vă aveţi?
- Aici, în Hollywood, lumea are grijă foarte mult de aspectul fizic, merge la sală, se îmbracă foarte bine şi sunt foarte atenţi la detalii. Este important să ai o educaţie aleasă, să fii politicos, bine crescut şi să te menţii în formă fizică bună. Am mulţi prieteni din lumea cinematografiei, deoarece eu locuiesc chiar în Hollywood, şi am mulţi pacienţi bolnavi de inimă... dar şi cu inimi frânte (râde). Particip la multe evenimente de caritate unde mă întâlnesc cu ei şi avem pasiuni comune - maşini de curse, tenis, schi, party-uri.
- Ce sfat aveţi pentru tinerii români care vor să încerce o carieră medicală în State?
- Îi avertizez că este foarte greu... dar nu imposibil. Este nevoie de multă dedicaţie şi, deşi aşa cum am spus, şcoala medicală din România este foarte bună, îi sfătuiesc să studieze încă din ţară cărţi medicale de specialitate din SUA, să fie pregătiţi mental şi academic foarte bine, deoarece concurenţa este foarte mare în State. Muncă, muncă şi multă muncă... este cheia succesului.
- În ţară mai ajungeţi?
- Din păcate, ajung în ţară mai rar, sunt foarte ocupat, dar îmi face mare plăcere să-mi revăd locurile natale. Acum doi ani am fost în România cu fiica mea, iar acum patru ani, cu fiul meu. Am fost pe Valea Prahovei, la Sibiu, Bucureşti şi, bineînţeles, la Băile Govora, locul meu natal, o aşezare foarte frumoasă, cu oameni foarte deschişi şi buni.
- Planuri de viitor?
- Sunt foarte fericit cu viaţa mea şi nu vreau să îmi fac planuri pe termen lung. "Carpe diem", spun înţelepţii. Şi, deocamdată, eu îmi trăiesc clipa cum nu se poate mai bine. (râde)
Foto: ARHIVA PERSONALĂ
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
