Braşovean la origine, a plecat din ţară în anul 1995, pe un vas de croazieră, ca ospătar, în căutarea El-Dorado-ului american. Aerul de munte şi perioada grea din timpul comunismului în România l-au călit şi l-au pregătit pentru aventura care urma. Chiar şi perioada grea şi umilitoare din timpul armatei i-a fost de folos, când s-a înrolat în US Army, la doar câteva luni după ce a debarcat pe pământul american. În prezent, Daniel este maior în rezervă şi profesor la câteva universităţi din Carolina de Sud, palmaresul său profesional fiind încununat şi cu un doctorat în Nursing (n.r. - asistenţă medicală). Pentru Daniel Lovas, visul american a devenit realitate. Şi din punct de vedere familial este un tip norocos. Are o soţie frumoasă şi trei copii minunaţi, această imagine idilică fiind întregită şi de un căţel şi o pisică. Citiţi povestea de succes a unui braşovean plecat în căutarea unei vieţi mai bune.
- Salut, Daniel, mă bucur că ne regăsim după ani de zile. Îţi pun cu întârziere o întrebare pe care voiam să ţi-o adresez în urmă cu 15 ani. Ce te-a îndemnat să te înrolezi în armata americană?
- Şi eu mă bucur că ne regăsim după o căruţă de ani... (râde). După ce mi-am terminat contractul pe vasul de croazieră, ca ospătar, nu m-am mai întors în ţară. Am decis să rămân în America, unde m-am angajat ca ospătar într-un restaurant. Din păcate, era o muncă care mă nemulţumea total. Destinul mi-a fost schimbat când, într-o zi, citind ziarul local, am dat de un anunţ al US Army, care căuta voluntari. A doua zi am şi sunat la centrul de recrutare şi mi s-a spus că trebuie să dau un test de calificare. L-am trecut cu brio şi m-am înrolat. A fost cea mai bună decizie din viaţa mea. O decizie care mi-a schimbat destinul şi acum pot spune, cu siguranţă, că trăiesc visul american cu ochii larg deschişi.
- Cum a fost perioada iniţială de pregătire?
- A fost o experienţă extraordinară. Nu mi-a fost greu mai deloc, deoarece eram deja într-o formă fizică foarte bună şi am reuşit să obţin un scor maxim, de 300 de puncte, la PT (Physical Training). Acest PT constă în 2 mile de alergare, flotări şi abdomene. Le-am dat clasă celorlalţi colegi... (râde). Am fost primit foarte bine de ei şi apreciat de sergenţii cu care făceam instrucţie. Am avut scoruri foarte bune şi la trageri şi la exerciţiile militare din perioada de pregătire. Am avansat foarte repede pe scara ierarhiei militare, de la E1 la E5 (E1- soldat, E5 - sergent) - în numai 18 luni, ceea ce nu e uşor.
Ca un Disney Land
- Iniţial am fost Combat Medic, după care am fost Registered Nurse, apoi am urcat în ierarhie şi am devenit ofiţer. În prezent am gradul de maior în US Army Reserve şi sunt profesor asistent la Charleston Southern University.
- Care au fost cele mai grele momente în perioada de început a armatei şi cum le-ai depăşit?
- Poate o să râzi, dar mie perioada iniţială de pregătire ("basic training") mi s-a potrivit ca o mănuşă, a fost ceva "fun", easy job (râde). Eu eram mulţumit că îmi făcusem prieteni, aveam un scop în viaţă, aveam un acoperiş şi mâncare bună la dispoziţie, plus mă mai şi plăteau. Pentru mine a fost uşor, pentru că trecusem şi prin armata română, o altfel de armată, în care, de regulă, soldaţii erau trataţi fără respect şi de multe ori umiliţi. Plus, aveam în spate greutăţile perioadei comuniste, care m-au călit şi m-au pregătit fizic şi moral pentru viaţa din State. Pregătirea militară de bază din armata americană a fost ca un "Disney Land" pentru mine.... (râde). În timp ce unii dintre colegii mei de arme se plângeau mai tot timpul, se cereau acasă sau ameninţau chiar că se sinucid, eu mă trezeam în fiecare dimineaţă bucuros şi satisfăcut că sunt sănătos, că am un job şi că sunt apreciat de către subofiţeri şi ofiţeri.
- Mai eşti încă în armată? Cu ce te ocupi în prezent?
- Da, încă mai activez. Sunt în rezervă. Fac parte din US Army Reserve. Pe lângă jobul meu ca profesor asistent de la universitate, trebuie să mă prezint la unitate un weekend pe lună, pentru pregătire. De asemenea, trei săptămâni pe an trebuie să iau parte la exerciţii de mobilizare. Sunt responsabil cu educaţia medicală. Unitatea din care fac parte este o unitate de suport medical, care asistă spitalele şi misiunile medicale în care armata americană este implicată.
Dragoste la prima vedere
- Ştiu că şi soţia ta este în armata americană. Cum v-aţi cunoscut?
- Soţia mea este încă activă. Şi ea, ca şi mine, este maior în armata americană, având la bază o pregătire în domeniul psihiatriei. În prezent este psihiatru şi consultant la Surgeon General. Soarta a făcut să ne întâlnim într-un bar, în Washington D.C. Eu eram încă în şcoala medicală, în Walter Reed, ea era tot în şcoala medicală, dar în Navy National. Este originară din El Paso, Texas. A fost dragoste la prima vedere, o dragoste care continuă şi în prezent. Sunt un tip norocos... (râde)
- Sunt mulţi români în armata americană?
- Cunosc încă vreo cinci români care sunt în US Army şi cu care menţin o legătură prietenească. Cu unii ne vizităm. Toţi suntem fericiţi de alegerea făcută şi suntem mândri că servim noua noastră ţară, o ţară adoptivă care ne-a schimbat destinul şi care ne-a primit cu braţele deschise. Cred că armata americană este o opţiune bună, deoarece pe lângă pregătirea fizică şi de instrucţie, beneficiezi şi de posibilitatea de a învăţa o nouă profesie. În plus, ai şi numeroase beneficii educaţionale care îţi plătesc şcolarizarea dacă decizi să urmezi în paralel o universitate.
România face parte din ADN-ul meu
- Familia pentru mine reprezintă totul. Trebuie să recunosc că au fost şi timpuri mai grele, în special când, pentru trei săptămâni, în fiecare an, trebuia să plec din South Carolina şi să particip la pregătirea obligatorie de mobilizare în Texas. Îmi este greu să fiu departe de familie. Însă, cea mai grea perioadă a fost când soţia mea a fost mobilizată şi trimisă în Irak şi în Kuweit. A trebuit să preiau şi jobul de mamă, iar pe lângă obligaţiile mele militare şi civile, aveam şi cursuri de urmat. Învăţam pentru doctoratul în Nursing.
- Cu România ce relaţii mai ai? Îţi este dor de locurile natale, de frumosul nostru Braşov, unde amândoi am copilărit?
- România, şi în special Braşovul, sunt veşnic în inima mea, sunt parte din ADN-ul meu. Merg în ţară în fiecare an, câte trei săptămâni, în Braşov - cel mai frumos oraş din ţară. Mă bucur să-mi revăd mama şi fratele şi, bineînţeles, prietenii pe care nu i-am uitat şi care nu m-au uitat nici ei. Mi se face tot timpul dor de casă, când sunt în State. În viitor, intenţionez să petrec cât mai mult timp în ţară, probabil voi sta jumătate de an în State şi cealaltă jumătate, în ţară. Asta se va întâmpla când vor creşte copiii şi vor merge la universitate, iar eu voi ieşi la pensie.
- Armata americană şi-a pus pecetea asupra ta?
- Armata americană m-a învăţat disciplină, respect şi toleranţă. Deşi există o birocraţie crasă, totuşi se pune accent pe munca de echipă, pe colaborare şi pe obiective. În primul rând, cred că armata americană mi-a schimbat mentalitatea: eu fiind un tip mai impulsiv, aici am învăţat să fiu mai cumpătat şi mai temperat. Rămân, totuşi, recunoscător şi perioadei din armata română, pentru că m-a călit şi, în ciuda mizeriei şi umilinţei cu care eram trataţi, experienţele negative din armata română mi-au creat o nouă perspectivă şi m-au învăţat că oricât de greu ar fi, există şi o luminiţă la capătul tunelului.
- Ce îţi place cel mai mult în America? Este ceva care îţi displace?
- Îmi place stilul american de viaţă, cu care m-am acomodat foarte bine. Şi apoi, sunt atât de multe locuri de vizitat, încât mi-ar trebui un concediu de câţiva ani să le văd pe toate. Îmi place că aici, în State, ai posibilitatea să devii orice, dacă pui efort şi muncă. Nu îmi place faptul că unii, şi nu sunt puţini, se consideră victime şi aşteaptă ca Statul să-i ajute, în timp ce ei nu depun niciun efort să-şi continue studiile sau să îşi caute un job.
- Cum îţi petreci timpul liber?
- În timpul săptămânii merg la o sală de fitness sau la un restaurant, cu soţia. Îmi place să merg la filme şi, poate o să râzi, să fac cumpărături... În weekend, mergem în drumeţii sau îmi scot barca pe lac şi facem o mică croazieră. Când am câte o săptămână liberă, plec la Las Vegas, Orlando sau New York. Iarna mergem la schi, în Utah sau în Colorado. Săptămâna viitoare intenţionez să plec într-o croazieră de 7 zile cu destinaţia Caraibe.
- Când îţi dai prima întâlnire cu România?
- La sfârşitul lunii iunie. În fiecare an, revin vara la Braşov, să îmi revăd familia. Anul viitor, am de gând să-i duc pe ai mei şi la Mamaia. Aş vrea să îmi caut un apartament în centrul Braşovului, unde să petrec mai mult timp. Dacă şi tu vei fi în concediu, poate ne revedem, la anul, în ţară. Mare bucurie pe noi.
(San Francisco, SUA)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
