CLAUDIA PAVEL - "Sunt fericită! Da, da!"

"În America, lumea trăieşte la foc mic"

- După ce vreme îndelungată, formaţia Cream a ţinut afi­şul pe scena muzicii pop româ­neşti, ai dispărut fără veste. Te-a furat vreun zburător?

- Am plecat la sora mea, în A­me­rica, în Los Angeles. Noi două sun­tem extraordinar de apropiate, nu treceau două luni fără să mă duc să o văd. Pur şi simplu, mai mult nu pot să trăiesc fără Paula! Şi tot mer­gând acolo, mi-a încolţit în minte o idee: să-mi desăvârşesc studiile de acto­rie, urmând nişte cursuri şi în Statele Unite. (Am făcut facultatea în Ro­mâ­nia, la clasa domnului Vir­gil Ogă­şanu.) M-am înscris la "The Ima­gined Life" şi m-am pus pe treabă, însă fără să-mi propun o mu­tare definitivă în America. To­tuşi, soco­teala de-acasă nu se potri­veşte cu cea din târg. În vreme ce studiam aco­lo, mi-am întâlnit, cum spui, "zbu­rătorul": pe Jeremy! Şi m-am îndrăgostit până peste u­rechi! Cu toate că nu are absolut niciun fel de legătură cu arta, Je­remy este bărbatul vieţii mele. Este un om de afaceri, dar poate că toc­mai faptul că e un "ci­vil" a făcut să ne completăm atât de bine... Ne potrivim de minune. Amân­doi ne-am dat seama de asta foarte curând, după momentul întâl­nirii, şi aproa­pe cu uimire - e atât de greu să-ţi gă­­seşti sufletul pereche! Câţi oameni nu-şi caută chiar şi o viaţă partene­rul! În cazul nostru, destinul a fost generos. Ne-a ajutat să ne găsim, şi încă destul de devreme. Apoi am fost cerută de soţie şi, în mod ofi­cial, am primit şi inelul de logodnă, iar la doi ani după ce am devenit un cuplu, am rămas însărcinată. Şi de unde până atunci, făceam un soi de navetă între două continente, odată cu această uriaşă bucurie, am decis să mă opresc şi să stau locului, ca să nu afectez în nici un fel sarcina. După venirea pe lume a lui Noah, am ales să-l alăp­tez, iar asta din nou s-a tradus printr-o "legare de glie". Acum e prima dată când mă întorc în România şi l-am luat şi pe Noah cu mine.

- În cei patru ani de America ai reuşit să te adap­tezi? Locuieşti în centrul "vârtejului", la Los An­geles.

- Nu sunt genul de persoană care să îmbrăţişeze cu lejeritate schimbările, mai ales pe cele majore. Însă dragostea pentru Jeremy a fost mai puternică decât orice temeri. Şi-apoi, eu cred cu toată puterea în Dum­nezeu, iar credinţa mi-a risipit orice urmă de îndoială. El este cu mine peste tot. Cu toate astea, nu pot spune că sunt adaptată fundamental. Resimt încă diferenţele dintre America şi Europa, în special acelea legate de atitudinea oamenilor. Atât timp cât stau în SUA, tânjesc după onestitatea şi pasiunea românilor. Noi, românii, nu doar că suntem nişte firi des­chise, ex­pansive, dar nici făţărnicia aceea ame­ricană, năs­cută din diplomaţie, n-o prea stăpânim: când ne place de cineva, se vede şi se simte, când nu ne place de cineva, la fel. În America, lumea trăieşte la foc mic: nici bucuriile nu sunt explo­zive, nici triste­ţile sau supărările nu sunt cople­şitoare. Dacă un american place pe cineva, zâm­beşte, dacă nu place pe cineva, zâmbeşte. Dacă s-a supărat cu cineva, chiar dacă îşi dă seama că greşeala îi aparţine, nu dă buzna peste om să-şi ceară scuze şi să-l împace. Îl lasă, cică, "să-i trea­că". Norocul meu e că-i am alături pe Jeremy, cu iubirea lui luminoasă şi protectoare, şi pe Paula, părticica mea de Românie, de familie şi de acasă, ceea ce-mi conferă un confort psihologic şi emoţional nepreţuit. Şi, de asemenea, am avut noroc şi cu partea profesională: când am intrat în studio, în America, ca să încep să lucrez la noul album, ştiam deja cum se "mişcă" lucrurile acolo, fiindcă şi albu­mul precedent, "Wrong girl for that", fusese rezul­tatul unei cola­borări internaţionale (lucrasem cu suedezi, cu nemţi, cu englezi şi cu americani). În ceea ce priveşte acto­ria, mi-am dat seama cât de impor­tantă şi de solidă este şcoala româ­nească. La noi, eşti învă­ţat "să des­faci" personajul, să-l în­torci pe toa­te feţele, să ţi-l însu­şeşti deplin şi să-l trăieşti punându-te în pielea lui. În America, dacă într-o scenă tre­buie să plângi, ţi se spune să te gân­deşti la cum te-ai sim­ţit când ţi-a murit pisica. Mai mult, în State, ni­meni nu studiază la şcoală Cehov sau Molière sau Shake­speare. Aco­lo pregăteşti scene contempo­rane, din seriale de te­levi­ziune gen "Sex & The City", pentru că asta se cere la castinguri. Aşa că nu-mi pare rău de cursurile pe care le-am făcut în Los Angeles, sunt o experienţă, dar mi-e limpede că fără şcoala româ­nească, n-aş avea nici o şansă în domeniu.

Noah

- Cum arată, propriu-zis, viaţa ta din America?

- De trei ani încoace, de când l-am născut pe Noah, am dus o viaţă mai curând cas­nică, în sensul că m-am dedicat îngrijirii şi creşterii lui aproape în totalitate. Perioada aceas­ta, de început de viaţă a copilu­lui, mi se pare ex­trem de importantă. Am fost şi voi fi întotdeauna atentă să-mi cresc copilul în acord cu persona­litatea lui. Vreau să-i pun la dispoziţie tot ce are nevoie, dar fără să-i impun o anume cale. Singurele lucruri la care ţin sunt acele principii de viaţă pe care le-am dobândit şi eu din familie: să fie cin­stit, să fie corect, să fie muncitor, să fie un bun camarad... Şi mi-aş dori foarte mult să izbutesc să fac din el un bărbat elegant, în sensul de bărbat care să preţuiască şi să respecte fe­meia. Asta, pe lângă elementul esen­ţial: să vorbească o limbă română per­fectă. Eu, Paula şi părinţii mei, nu vorbim cu el decât româneşte. Iar Jeremy e şi el pe cale să ajungă la această performanţă, pen­tru că deja a început să vorbească destul de bine. (râde) Revenind la între­barea ta: în puţinele ore libere pe care mi le-am acordat, m-am ocu­pat de înregis­trările la noul album, ca­re - iată! - e aproape gata. Am mai de­co­rat casa, i-am mai făcut lui Jeremy câte o sar­ma... (râde) Adevărul e că nu sunt deloc pri­etenă cu bucă­tăria, nu prea intru pe-acolo decât ca să pregătesc mâncăricile lui Noah, care nu sunt, deocamdată, vreo mare filozofie: e vorba de diverse piureuri.

Viitorul sună bine

- Vorbeşte puţin despre activitatea ta muzicală.

- După cum îţi spuneam, am înregistrat mai multe melodii în America, unde colaborez cu nişte produ­cători celebri, care au în portofoliu nume precum Beyonce, Britney Spears etc. Iar acum voi relua cola­borarea cu Smiley, pentru că vreau să am pe viitorul album şi nişte piese româneşti. Am făcut şi un film: "Terapie pentru crimă", în regia lui Kiki Vasilescu, în care joc rolul principal - Matilde. Sunt foarte curi­oasă cum va fi primit filmul de public. El a intrat în cinematografele din întreaga ţară, nu doar din Bucu­reşti, dar va călători şi pe la diverse festivaluri din lume.

- Se spune că este foarte greu să răzbeşti în Ame­rica, în zona artistică, mai ales ca emigrant.

- Probabil că multă lume o să mă contrazică, dar eu trăiesc cu credinţa că dacă ţi-e scris să reuşeşti, în orice domeniu şi oriunde pe glob, atunci o să reuşeşti, dacă nu, cu toate eforturile, cu toată perseverenţa, cu toate relaţiile şi cu toţi banii de pe lume, tot nu ai să izbuteşti să străluceşti. Ceea ce nu anulează, desigur, regula de aur a izbânzii: muncă împletită cu serio­zitate!

- Cum împaci maternitatea cu munca? O să-ţi iei la filmări copilul cu tine, în stilul american?

- Eu văd lucrurile în felul următor: viaţa mea este Noah. Orice altceva cade pe locul doi. Deci, voi în­cer­ca în continuare să-mi hrănesc pasiunea pentru muzică şi film, voi încerca să lucrez cât de mult voi putea, însă nu voi accepta nici un fel de angajament profesional care să-mi plaseze copilul în plan secund. Şi apoi, eu nu sunt o mamă singură: Jeremy e un tată foarte implicat, un partener de viaţă cât se poate de înţelegător, mă ajută şi mă sprijină în tot ce fac. Şi apoi, o mai am alături şi pe sora mea - o mătuşă care îşi adoră nepotul şi e foarte prezentă în viaţa lui.

- S-ar putea spune că viitorul sună bine...

- Da, da! (râde) Sunt fericită, suntem fericiţi şi aşa îmi doresc să fim şi în continuare. Din punct de vedere profesional, încet-încet, îmi propun să revin la ritmul pe care îl aveam înainte de a-mi întemeia fa­milia. Ceea ce înseamnă că voi relua naveta SUA-Ro­mânia şi, cine ştie ce alte destinaţii se vor mai adăuga.