Născută în Braşov, în aerul tare de la poalele Tâmpei, a părăsit România împreună cu întreaga familie, cu destinaţia America. Douăzeci de ani mai târziu, o vizită la câteva orfelinate din oraşul copilăriei a fost suficientă pentru a înţelege că menirea ei este umanitară şi profund caritabilă, că tot ce-şi doreşte mai mult pe lume este să îi ajute pe copiii bătuţi de soartă, să le schimbe măcar cu o fărâmă destinul. Întoarsă în SUA, Stefania a înfiinţat Fundaţia "Blue Heron", care acordă burse tinerilor abandonaţi sau orfani, dar dotaţi intelectual şi motivaţi să termine o facultate. Programul fundaţiei nu oferă copiilor doar bani, ci şi îndrumare şi susţinere morală din partea unui mentor care le este alături pe tot parcursul şcolarizării. În cei 11 ani de existenţă, fundaţia condusă de tânăra braşoveancă a schimbat destinul câtorva mii de copii.
*
- Când a început odiseea americană? Cum a fost impactul cu "pământul făgăduinţei"?
- Odiseea americană a început în 1983, la vârsta de 15 ani, când am aterizat în Salt Lake City, împreună cu familia mea. Ajunsesem legal, după o oprire de trei săptămâni la Roma, unde italienii ne-au trecut prin tot felul de formalităţi. Era pe vremea când România se afla sub regim comunist, iar la plecare, statul român îţi confisca totul, casa, cetăţenia, cale de întoarcere neexistând. Veneai sărac precum Iov, fără speranţa de a-ţi revedea vreodată părinţii, bunicii... Dar există şi amintiri luminoase. Când americanii mă întreabă despre copilăria din România, îşi imaginează doar neajunsuri şi suferinţă. Eu am crescut însă fără prea multe lipsuri, protejată de familie, legănată în frumuseţea unor locuri magice şi cu tradiţii bogate, aşa cum erau pe atunci în Tohanul Vechi, unde mi-am petrecut o parte din copilărie, şi în Braşov. Revenind la odiseea americană, duritatea ţării şi-a pus amprenta asupra evoluţiei mele, deoarece am pornit la drum cu doar 500 de dolari, alături de părinţii mei, care nu vorbeau engleza. Am fost forţată să mă confrunt cu munci grele, de jos, de la frageda vârstă de 16 ani. Această provocare a durat 10 ani. A fost un drum noroios, anevoios şi foarte abrupt, pe care l-am străbătut cu foarte mare greutate. Am avut aproape continuu sentimentul că de-abia îmi puteam menţine capul la suprafaţă ca să respir. Pe de altă parte, am simţit că nu am voie să clachez, că pentru mine nu există altă şansă decât să mă realizez prin educaţie. Am obţinut o diplomă în Sănătate Publică de la "University of Utah", iar în '91, m-am mutat în Los Angeles, unde am urmat un masterat în psihologie spirituală aplicată. Imediat după aceea m-am căsătorit.
- Ce te-a determinat să înfiinţezi fundaţia "Blue Heron"?
- Prin căsătorie, viaţa mea s-a transformat mult, atât pe plan social, cât şi material. Am ajuns de jos - sus, am trecut prin schimbări profunde, nu neapărat uşor de traversat. Apoi au sosit şi copiii şi, cu toate că o perioadă m-am simţit împlinită ca mamă, cu timpul am simţit tot mai puternic îndemnul să mă folosesc de avantajele pe care le aveam ca să fac ceva şi pentru alţi copii, pentru cei rămaşi în urmă, în România. Astfel, în 2002 am pus bazele "Blue Heron", o fundaţie non-profit, activă aici şi acasă.
- Care este scopul acestei organizaţii filantropice?
- Misiunea ei este îmbunătăţirea calităţii vieţii tinerilor orfani şi abandonaţi din România, pentru a le asigura un acces mai larg la oportunităţile pe care le oferă viaţa. De-a lungul anilor, am dezvoltat câteva programe. De exemplu: construirea unor terenuri pentru joacă şi sport în cadrul orfelinatelor, dezvoltarea programelor speciale pentru copii înregistraţi cu HIV (sau alte boli ce necesită tratamente paliative) dar, în ultimii 7 ani, ne-am concentrat pe acordarea de burse universitare pentru tinerii aflaţi în grija statului sau cu situaţii extrem de precare.
- Cum este structurat programul unui copil bursier? Ce responsabilităţi au bursierii fundaţiei?
- De unde provin donaţiile?
- De la înfiinţare până în prezent, cât a investit fundaţia "Blue Heron" şi câţi români au fost norocoşii posesori ai unor burse?
- Din 2002 şi până acum, am strâns peste 1.250.000 de dolari de la peste 700 de donatori români şi americani şi am transformat vieţile a aproape 3000 de copii şi tineri. Dintre aceştia, peste 200 au fost beneficiarii burselor universitare "Blue Heron".
- Cât de des mergi în România?
- De două ori pe an, câte 7-10 zile. În fiecare an, organizăm o tabără de vară la Râşnov, iar primăvara, călătoresc pentru a intervieva bursieri din întreaga ţară. Într-un alt articol, am declarat că "ţara din care mă trag este o sursă de putere, de bogăţie, un loc în care continuu să revin atât pentru a ajuta tinerii care merită, cât şi pentru a continua să-mi trag seva dintr-un eter care încă îi este esenţial existenţei mele"...
- Soţul tău este un cunoscut producător de film. Se implică şi el în fundaţia "Blue Heron"?
- Faptul că mă susţine în munca aceasta este, de fapt, cea mai importantă contribuţie, pentru că salariu nu am şi, în esenţă, îmi folosesc propriul timp pentru a duce mai departe aceste eforturi, timp care ar putea fi dedicat lui, copiilor noştri sau administrării casei. Şi, bineînţeles, faptul că pot acoperi 100% din cheltuielile fundaţiei se datorează soţului meu.
- Ce îţi place cel mai mult în America? Este ceva care îţi displace?
- Încep cu ce admir cel mai mult aici: Constituţia, şi tot ce au creat "părinţii fondatori", care au fost nişte capete luminate. Au creat un sistem care, în mare, a dat oportunitatea unor milioane de oameni să îşi manifeste potenţialul. Îmi place felul în care sunt organizate serviciile publice şi atitudinea celor care te servesc, amiabilă şi cumsecade. Îmi place ideea că, teoretic, oricine poate ajunge să trăiască proverbialul vis american. Dar cel mai mult îmi place că suntem un melting pot, cu oameni din toate naţiile, religiile, rasele, care se regăsesc în numitori comuni ce transcend graniţele care ne imaginăm că ne separă... Nu îmi displace nimic anume care să fie american.
- Planuri de viitor...
- Vreau să extind programul de burse, din 23 de judeţe ale României, în toate 40. Adiţional, îmi doresc mult să ne extindem şi în Republica Moldova, unde foarte mulţi tineri trăiesc în medii precare. Profit de această oportunitate pentru a lansa un apel românilor care citesc acest articol de a sprijini, prin donaţii, activitatea noastră (www.blueheronfoundation.org) sau ca mentori (info@blueheronfoundation.org.). Vă mulţumesc!
(San Francisco, SUA)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
