- A părăsit ţinutul mioritic în anul 1989, cu doar câteva luni înainte de căderea lui Ceauşescu. După o "haltă” de un an de zile în New York, şi-a făcut bagajele şi a plecat spre ţinuturi... mai calde, aterizând tocmai pe coasta de vest a SUA, în San Diego, un loc cu peisaje superbe, care pentru un pictor reprezintă o adevărată încântare artistică -
Născută pe malul Mării Negre, la Constanţa, Irina Negulescu este un pictor şi un muralist talentat, un "full artist”, cum spun americanii, şi, ca o curiozitate (sau nu), multe dintre creaţiile sale au ca temă de fundal - apa.
Am avut plăcerea să o cunosc pe Irina într-o călătorie la San Diego, şi în doar câteva cuvinte, pot să spun că este o femeie modestă şi frumoasă, cu un aer şi o ţinută adolescentine, "posesoare” a unui spirit independent, de învingător. Personalitatea ei optimistă, veselă şi vibrantă, aduce bună dispoziţie celor din jur, fiind purtătoarea unui zâmbet fermecător, fără de care nu iese din casă, şi care, la intervale neregulate, se transformă într-un râs contagios, care molipseşte şi farmecă audienţa. Caracterul său frumos şi sincer, dublat de un talent artistic deosebit, fac din Irina o persoană dedicată succesului.
În continuare, vă prezint povestea Irinei, o poveste de succes a unui român care a reuşit în "Ţara Făgăduinţei”.
"«Altundeva», în America”
- Spune-mi, te rog, cum ai plecat, când ai ajuns, şi care a fost primul tău popas în America?
- În anul 1987, soţul meu, care era inginer pe vapor, a decis să rămână în Spania şi să nu se mai întoarcă în România. De acolo a plecat în SUA şi s-a stabilit în New York. Eu eram însărcinată când a decis să rămână, şi după doi ani şi ceva de luptă cu birocraţia comunistă din România, am reuşit să primesc viza de State şi să emigrez împreună cu fiul meu, care atunci avea un an şi opt luni. Înainte de a pleca, însă, comuniştii m-au obligat să renunţ la casă, şi numai după aceea mi-au dat paşaportul de America. Se întâmpla în anul 1989, cu doar câteva luni înainte de căderea lui Ceauşescu. Ca o paranteză, aş dori să spun că fiul meu are acum 23 de ani şi sunt tare mândră de el. Îşi iubeşte ţara de adopţie şi a decis să se înroleze în US NAVY (Marina Militară - n.a). Acum este în Seattle, unde este staţionată unitatea sa navală.
- Aşadar, ai intrat în America prin New York. Cum ţi s-au părut oraşul şi oamenii? Ai suferit un şoc cultural?
- Sincer, la început a fost greu, eram şi cu un copil mic după mine. Imediat mi-am găsit însă un job într-un office; lucram "data entry” (evidenţă pe computer, n.a). Făceam naveta zilnic, 60 km dus, 60 de km întors. A fost un şoc, totuşi, impactul cu America. Îmi amintesc faptul că eu tot întrebam dacă aşa este toată America. Oamenii erau repeziţi, totul era "fast pace” (în ritm rapid - n.a) şi nimeni nu avea timp de tine.”Aşa este America? Care este cel mai frumos loc în America?”, întrebam. Şi răspunsul pe care îl primeam era: "Nu este aşa peste tot. Cel mai bine este să ajungi în California. Acolo e o «altă Americă»”. Aşa că, după un an de New York, ne-am făcut bocceluţa şi am plecat într-o "altă Americă”. (râde).
- Cum ţi s-a părut San Diego, un oraş aflat la două ore de condus de Los Angeles, şi la o oră de condus către graniţa cu Mexicul? Dar lumea, în comparaţie cu cea din New York?
- Încă din avion, când survolam oraşul înainte de aterizare, am avut aşa, un feeling, şi mi-am zis în gând: "Eu aici voi rămâne”. Şi iată că şi acum, la mai bine de 20 de ani de când am ajuns în San Diego, sunt tot aici. M-am adaptat foarte repede şi foarte bine. Am început imediat să pictez şi să am expoziţii, iar mai târziu, să organizez evenimente unde lumea venea să îmi vadă şi să îmi cumpere tablourile. Clima din San Diego este foarte primitoare, cu veri nu foarte calde şi cu ierni foarte blânde. Aveam o mare satisfacţie când veneau şi români, care, văzând numele meu, Negulescu, mă întrebau dacă sunt de-a lor. Aşa mi-am făcut şi mulţi prieteni români, cu care mă mai întâlnesc la diferite evenimente culturale, concerte sau expoziţii de pictură.
"Prinţesele de pe pereţi”
- De unde ai moştenit pasiunea pentru pictură şi la ce vârstă s-a manifestat prima dată?
- Care este tematica picturii tale? Ce anume pictezi?
- Fac pictură murală, lucrez pe comenzi. Pot picta direct pe perete, dar şi pe pânză care se lipeşte pe perete. În tablourile pe care le pictez abundă, ca tematică, apa şi oceanul. Ador oceanul, şi în multe dintre tablourile mele, apa apare ca fundal. Pictez atât copii jucându-se pe malul oceanului, cât şi femei înotând sub apă. Probabil faptul că am crescut în Constanţa, unde "cădea” marea peste mine, a contribuit la dragostea mea faţă de mare, faţă de apă în general. Sunt fericită lângă apă, parcă aş fi un peşte (râde). Îmi place mult să înot şi să fac scufundări şi îmi place să fac poze subacvatice, pe care le folosesc în picturile mele. Culorile extraordinare care se găsesc sub apă mă inspiră, sunt unice, am făcut o pasiune în a picta femei subacvatice, folosind ca modele pe sora mea, prietenele mele şi chiar pe mine însămi.
Dor nebun de prăjiturile româneşti
- Cum ai fost primită, ca româncă, de americani, de colegii şi profesorii tăi de la facultate?
- Profesorii şi colegii m-au tratat cu respect şi m-am acomodat foarte bine în şcoală. Bineînţeles, la început a fost mai dificil, deoarece nu stăpâneam limba engleză aşa de bine. Eu credeam că nivelul meu era unul bun, până când a trebuit să am o conversaţie telefonică şi realitatea mi-a dovedit că mai aveam mult de învăţat.
- Ce îţi place şi ce nu îţi place în America?
- În America îmi place cam tot. Sunt o mulţime de locuri frumoase de vizitat, numai să ai timp să le vezi pe toate. Îmi plac oamenii; lumea este respectuoasă şi foarte politicoasă, în general. Femeile sunt tratate cu respect. Mă simt în siguranţă aici. De asemenea, îmi place că aici este, într-adevăr, "the land of oportunity” (ţara tuturor posibilităţilor - n.a); dacă ai talent, dacă eşti bun în ceea ce ştii să faci şi depui efortul necesar, atunci poţi să reuşeşti să duci o viaţă decentă, fără griji. Ce nu îmi place? Nu îmi place traficul uriaş. Şi încă ceva; nu îmi plac dulciurile şi deserturile de aici pentru că sunt fără gust. Îmi este un dor nebun de prăjiturile româneşti. Îmi lipsesc plăcintele şi cozonacii de-acasă.
- Ce faci în timpul liber? Unde îţi petreci concediile?
- Îmi place mult să dansez şi să ascult muzică. De fapt, eu dansez şi când pictez (râde). Sunt un "socialite”, merg la evenimente culturale, la concerte. De asemenea, îmi place să călătoresc şi să vizitez locuri noi. Cum vând un tablou, îmi iau bilet de avion şi plec undeva. Nu ştiu să strâng bani (râde). Ultimele concedii le-am petrecut în Franţa. Ultima oară am stat acolo o lună de zile şi de acolo am plecat să văd Italia. Recent am fost în Costa Rica. După ce am vândut un tablou, mi-am cumpărat bilet de avion şi am plecat acolo. Anul trecut am vizitat Puerto Rico. Peste o lună plec în New York, de unde plec pentru câteva săptămâni în România. De acolo voi pleca pentru 10 zile în Grecia. Nu mă plictisesc după cum vezi.
- Cât de des vizitezi România? Te-ai mai întoarce?
- Revin în ţară cam o dată la 5 ani. Ultima oară am fost în 2008 şi, după cum ţi-am spus, plec din nou în România luna viitoare. Acolo îl mai am pe tatăl meu, la Constanţa. Doar el mai este acolo, din rudele mele apropiate. Cele două surori ale mele sunt deja în State. Nu cred că m-aş mai putea reacomoda în România, după 22 de ani de America. M-am adaptat foarte bine aici. Dacă ar fi să mă mut din San Diego, m-aş muta undeva unde arta merge mai bine, ca de exemplu în Miami, Florida sau în San Francisco. Mi-ar plăcea foarte mult să mă mut în Laguna Beach, în zona Los Angeles, unde arta este foarte apreciată şi foarte multă lume vine să cumpere.
- Ce sfaturi le oferi celor care acum se gândesc să emigreze în SUA? Unde te pot găsi cei care sunt interesaţi de picturile şi expoziţiile tale?
- Nu ştiu dacă sunt în măsură să dau sfaturi. Şi, după cum am spus, America este mare, nu este peste tot la fel. Dar dacă ar fi să dau un sfat, le-aş spune celor care vor să vină în State, să vină mai întâi şi să viziteze America, sau, şi mai bine, să stea o perioadă în care să îşi facă măcar o idee şi să vadă dacă le plac locurile, oamenii şi stilul de viaţă. Dacă da, atunci trebuie să fie buni în ceea ce ştiu să facă. Competiţia este acerbă, dar cu pasiune, dăruire şi multă muncă, vor reuşi. Şi să nu facă compromisuri. Trebuie să fie perseverenţi şi să înveţe din eşecuri. Nu toate uşile se deschid uşor, dar trebuie să nu cedeze. Trebuie să continue, să insiste, să se bată şi să nu renunţe niciodată, sau, cum zic americanii: "Never, but never give up!” (Niciodată, dar niciodată, să nu renunţi!). Cam ăsta ar fi, în opinia mea, un sfat prietenesc pentru cei care vor să facă pasul peste ocean în căutarea EL Dorado-ului american. În privinţa picturilor mele, ele pot fi găsite pe site-ul meu: http://www.negulescu.com/. Aici se pot vedea creaţiile mele şi se pot afla informaţii despre evenimentele şi galeriile unde expun.
Carte de vizită
Pasiunea pentru desen şi pictură a început din fragedă copilărie, de la vârsta de cinci ani - mărturie stau mobila şi pereţii din apartamentul familiei sale, care erau pe post de "şevalet” în momentele când inspiraţia şi creativitatea Irinei încercau să se materializeze, exprimându-se şi în plan fizic.
Şi-a şlefuit talentul timp de 3 ani, la Şcoala Populară de Artă din Constanţa, iar apoi a fost aprofundat în SUA, unde şi-a continuat studiile. Irina a sosit în SUA în anul 1989, după care a urmat între anii 1992-1995, San Diego Messa College, unde a absolvit şi obţinut diploma în "Fine Arts and Design”. Însă nu s-a oprit aici, şi a continuat, între anii 1996-1999, cursurile Universităţii din San Diego.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
