Învăţămintele europarlamentarelor
Europarlamentarele - extrem de importante pentru viitorul continentului unit - s-au desfăşurat în România după un scenariu previzibil. Rata absenteismului, între cele mai mari din Uniune, era anunţată în toate sondajele. Victoria socialiştilor şi degringolada dreptei erau prognozate cu destulă vreme înainte.
Citeste tot articolul
Coaliţia Românilor din America îi scrie lui Joe Biden
În vizita sa recentă la Bucureşti, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a purtat în tolba diplomatică şi un "mandat" din partea românilor americani, care i-au scris chiar în preziua plecării peste Ocean. Anume, Coaliţia Românilor, cu sediul în California, formată dintr-un mare grup de organizaţii, ziare şi preoţi, avându-l drept preşedinte pe Cristian Terheş (Chris Terhes), l-a rugat pe înaltul oficial de la Casa Albă să atenţioneze autorităţile române asupra pericolelor care planează peste ţara noastră: corupţia şi slăbirea statului de drept.
Citeste tot articolul
Dragă Europă, ne pare rău
Acestea sunt cuvintele pe care le afişează site-ul http://deareuropewearesorry.eu, creat chiar duminică, pe 25 mai, când în Franţa, partidul de extremă dreaptă - Frontul Naţional, a luat un sfert din voturile populaţiei. Textul întreg sună aşa: "Dear Europe, we are sorry. With much love, France (The pro-Europe one)" - "Dragă Europă, ne pare rău. Cu multă dragoste, Franţa (cea pro-europeană)".
Citeste tot articolul
Prof. Dr. MIRCEA COŞEA - "Este momentul ca oficialităţile române să treacă de la aplauze şi discursuri slugarnice, la negocieri serioase şi demne cu Administraţia americană"
Zgomotul de fond al alegerilor europarlamentare a estompat, pe nedrept, importanţa vizitei vicepreşedintelui american, Joe Biden. Încercăm să dăm la o parte pânza de păianjen de pe ochii politicienilor, amintindu-le că recenta descindere a înaltului oaspete de la Washington a vizat întreaga societate românească, mersul ei către viitor, sub umbrela statului de drept.
Citeste tot articolul
Ultimul orologier
RADU MIHAI din Sibiu este ultimul meşter orologier din România. Are 88 de ani, şi după ce a transformat meseria în brăţară de aur, regretă amarnic că ceasurile din vechile turnuri ale oraşelor au amuţit. Oamenii nu mai au o oră comună, care să le spună că timpul trece la fel pentru toţi.
Citeste tot articolul
Poveştile copilăriei
Miracolul începea totdeauna cu spaţiul acela nesfârşit. O întindere uriaşă şi mirifică de pe apa Neajlovului, pe care o descopeream mereu cu o nesăţioasă surprindere. Un amalgam de gârle, dealuri, flori şi cai, alergând liberi, prin stufărişul înalt. Mie, copilului crescut la oraş, de cum scăpam din strânsoarea Bucureştiului şi ajungeam la ţară, în Vlaşca, mi se părea că intru brusc într-o fantă deschisă, într-un vis înnebunitor.
Citeste tot articolul
Prof. dr. psihiatru Aurel Romila - "90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi. Şi-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate"
Am făcut mereu eforturi să rămân în prezent. Cu toate astea, sunt convins de o idee pe care am regăsit-o şi la H. Bergson, şi anume, că viitorul nu e posibil dacă nu-ţi analizezi în detaliu trecutul. Aşa mi-am dat seama că ar trebui să-mi reiau biografia, ca să înţeleg mai bine care au fost momentele care au dat durată vieţii mele.
Citeste tot articolul
"Şlagărele României"
Dedicat în exclusivitate muzicii uşoare româneşti, spectacolul de la Sala Palatului va aduce pe aceeaşi scenă interpreţi îndrăgiţi ai muzicii uşoare româneşti: Marina Voica, Alexandru Jula, Anastasia Lazariuc, Adrian Daminescu, Natalia Guberna, Gabriel Dorobanţu, Oana Sârbu, Daniel Iordăchioaie, Carmen Trandafir, Stela Enache, Gheorghe Gheorghiu, Mihai Constantinescu, Marina Florea, Ilie Micolov, Ileana Şipoteanu.
Citeste tot articolul
ZODIACUL LUNII IUNIE
La început de vară, micul malefic Marte este mai puţin supărat ca lunile trecute, pentru că acum se mişcă înainte, dar paşnic tot nu l-am putea numi. Daravelele nerezolvate îl vor împinge să se încleşteze cu Pluton, cel mai abitir între 12 şi 15, când ambiţiile şi orgoliile ne pot determina şi pe noi să intrăm în lupte în care nu pot exista câştigători.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru FLOAREA, F. AS nr. 1117 - "Ajutaţi-mi nepoţelul bolnav de artrită reumatoidă"
În primul rând, trebuie făcute unele precizări în privinţa poliartritei reumatoide juvenile, care, deşi seamănă cu poliartrita reumatoidă în anumite privinţe, diferă în altele, incluzând vârsta debutului. Astfel, poliartrita reumatoidă juvenilă cuprinde trei forme distincte de artrită a copilăriei.
Citeste tot articolul
"Cu tratamentul d-lui BOGDAN VICTOR, m-am vindecat de depresie anxioasă"
Sunt educatoare, am 33 de ani şi lucrez cu copii cu dizabilităţi. Această muncă o fac de 15 ani. Nu este uşoară, dar este foarte frumoasă. În urmă cu 5 ani, mi-am schimbat domiciliul şi locul de muncă. Toate acestea m-au marcat destul de mult şi am căzut într-o formă uşoară de depresie. Nu am făcut nici un fel de tratament vreo doi ani şi asta a dus la agravarea bolii.
Citeste tot articolul
Leacuri de la cititori
Transpiraţie în timpul somnului. Din timpuri străvechi, leacul cel mai bun contra transpiraţiei pe timpul nopţii este salvia. Se face o infuzie, care se bea dimineaţa, pe stomacul gol, o perioadă mai lungă. Salvia extrage din corp acele substanţe care provoacă transpiraţia.
Citeste tot articolul
EPUIZAREA TOTALĂ - (Neurastenia)
Trăim, astăzi, într-un ritm mai rapid ca altădată - uneori chiar nesănătos de rapid. S-au dus vremurile când ne încheiam programul de lucru şi plecam liniştiţi acasă, unde aveam dreptul să ne bucurăm de o binemeritată după-amiază de recreere. În prezent, numeroase firme le pretind angajaţilor să lucreze până seara, să stea cu mobilul deschis permanent, chiar şi la sfârşitul săptămânii, oriunde s-ar afla.
Citeste tot articolul
Remedii rapide contra intoxicaţiilor de tot felul
Acum, vara, cele mai frecvente sunt intoxicaţiile cu alimente expirate, cu fructe nespălate suficient, cu plante şi cu ciuperci otrăvitoare. Renovările casnice, frecvente şi ele în perioada estivală, prezintă, de asemenea, riscul otrăvirilor cu produse chimice, care pe căldură se evaporă mai uşor, cu metale otrăvitoare, prezente în diferite substanţe, şi, nu în ultimul rând, cu substanţe etnobotanice (droguri) care vara, în vacanţă, devin o modă pentru adolescenţi.
Citeste tot articolul
Trei răcoritoare naturale
La debutul perioadei calde, hidratarea organismului este mai importantă ca oricând. Problema este că adesea suntem tentaţi să renunţăm la apă în favoarea altor băuturi. Şi pentru că firmele care produc răcoritoare vin cu oferte de gusturi, arome şi culori, care mai de care mai îmbietoare, hidratarea se face, adesea, cu lichide ale căror efecte le cunoaştem prea puţin.
Citeste tot articolul
Cireşele şi vişinele
Pe lângă strălucirile lor rubinii, transformate de copii în cercei atârnaţi la ureche, primele fructe ale verii dezmiardă şi cerul gurii, răsfăţându-l cu arome acrişoare şi dulci. Şi cum ce-i place stomacului face aproape întotdeauna bine şi la obraz (mierea, laptele, fructele etc.), cireşele şi vişinele sunt şi leacuri de frumuseţe.
Citeste tot articolul
Regimul cu cireşe şi vişine
Dietele de vară pe bază de cireşe şi vişine s-au dovedit o modalitate foarte eficientă, dar şi plăcută de a da jos din kilogramele în plus. Pentru că sunt sărace în calorii (doar 60 pentru 100 de grame) şi au o cantitate mare de apă, ele "păcălesc" senzaţia de foame.
Citeste tot articolul
UN VIS PE GHEAŢĂ
Numele şi prenumele din actul de naştere sunt lungi şi cu sonoritate nobiliară: Romana Maria Popp de Lemeny şi Cozla. După căsătorie, la bogata "carte de vizită" s-a adăugat şi numele soţului: Dâmboianu. În vârstă, azi, de 95 de ani, doamna Romana a fost printre primele campioane la patinaj artistic din România, urmaşă demnă a mamei sale, Maria Lemeny, altă celebră patinatoare, care la vârsta de 53 de ani, a participat la Olimpiadă.
Citeste tot articolul
ILINCA VANDICI - "În televiziune stai pe nisipuri mişcătoare"
Ce tare mă bucură o astfel de îngrijorare! Pentru că sunt atât de multe proiecte noi, atâtea chipuri noi pe micul ecran, încât, la un moment dat, te gândeşti că dacă iei o pauză de o lună-două şi stai puţin tu cu tine şi te gândeşti ce vrei să faci în continuare, există riscul ca oamenii să te uite.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula As"
La 90 de ani, împliniţi pe 24 mai, d-na Antoaneta Ralian debutează ca autoare a unui volum original, după ce timp de 60 de ani numele i-a apărut pe pagina de gardă a 120 de cărţi, în calitate de traducătoare. Trecerea pe copertă, cu propria fotografie, are totuşi un precedent: în 2011, tot Humanitas a publicat cartea realizată de Radu Paraschivescu "Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian".
Citeste tot articolul
Soldaţii de fum
Vara lui 1916 fusese tare frumoasă pentru români. Trecuseră munţii în Transilvania, într-un iureş, şi ocupaseră, până la sfârşitul lui august, Braşovul, Sfântul Gheorghe, Gheorghieniul, Miercurea Ciuc şi Orşova. Cei de-un sânge cu ei îi primiseră peste tot cu bucurie. Apoi, odată cu toamna, a venit contralovitura armatelor austro-ungaro-germane.
Citeste tot articolul
Vara marilor întâlniri
A venit şi căldura, iar numărul concertelor şi al festivalurilor s-a triplat, odată cu apropierea vacanţei. Profitând de faptul că primele iubiri (fie ele şi de natură muzicală) nu se uită niciodată, producătorii de evenimente s-au zbătut să aducă şi în vara aceasta nume mari ale scenei muzicale internaţionale.
Citeste tot articolul
SĂPTĂMÂNA 6-12 iunie
Energia este în creştere, pe parcursul acestui interval, mai ales cea nervoasă, motiv pentru care cei mai mulţi dintre noi trec prin stări de nelinişte, se enervează din fleacuri sau au probleme cu somnul. Atenţia se concentrează asupra planurilor de viitor, dar intrarea lui Mercur în mişcare retrogradă, începând de duminică, ne obligă să ne ocupăm de rezolvarea unor chestiuni casnice ori familiale restante.
Citeste tot articolul
Din reţetele domnului farmacist Bobaru: A sosit vremea teilor!
"Flori de tei" - trei cuvinte care sună ca muzica, stârnind imagini de vară, pline de zumzet şi de arome. Parfumul lor e atât de puternic, încât în nopţile calde de iunie îl simţi aievea, ceva viu şi concret. Tot ce cuprinde arborele acesta este moale şi blând: florile, care, transformate în ceai, îmblânzesc şi odihnesc sufletul, mierea de tei, care vindecă toate angoasele lumii.
Citeste tot articolul