Textul întreg sună aşa: "Dear Europe, we are sorry. With much love, France (The pro-Europe one)" - "Dragă Europă, ne pare rău. Cu multă dragoste, Franţa (cea pro-europeană)".
Un vot cât o furie, care a cuprins continentul, de la nord la sud şi de la est la vest. "Huffington Post" a numărat nu mai puţin de nouă partide extremiste care au reuşit să treacă pragul electoral şi să intre în parlamentul european. Oferta lor este foarte clară, îngustă chiar. De la neo-naziştii din Ungaria, Germania sau Grecia şi până la populiştii din Olanda, noii intraţi se remarcă prin câteva poziţii limpede definite. În primul rând, ei nu vor mai multă Europă, ci mai puţină. Marine Le Pen, şefa partidului Frontul Naţional din Franţa, a ajuns până acolo încât a declarat că vrea să scoată ţara din zona euro şi să o întoarcă la franc. Apoi, toate partidele acestea extremiste au o agendă comună anti-emigraţie. Criza a generat un val de şomeri tineri în ţările occidentale. Lor li s-au adresat liderii extremişti, diabolizând emigranţii, care vin, chipurile, să le ia băştinaşilor slujbele, lucrând pe mai puţini bani. Campania dusă de partidul UKIP (care a câştigat alegerile europarlamentare din Marea Britanie, cu 27,5% din voturi), condus de Nigel Farage, a vorbit de valuri de sute de mii de emigranţi români şi bulgari, care vor mătura Regatul Unit. Realitatea a dovedit că sutele de mii de nou-veniţi sunt doar câteva mii şi că propaganda UKIP a fost o minciună bine gândită, care însă a dus partidul până în Parlamentul Europei.
Şi aici ajungem la punctul nevralgic al acestor partide. Fibra lor internă, axul în jurul căruia se învârt maşinile lor de propagandă, este foarte populist. Soluţiile lor la problemele economice nu sunt reforme care să aducă prosperitate, ci spaime care se vând foarte bine. Analiştii economici vorbesc despre o serie de factori care au generat şi perpetuat actuala criză economică a continentului. Între aceştia, unii sunt pur economici (o uniune monetară care a fost creată fără a se lua în considerare diferenţele de competitivitate dintre ţări), iar alţii au implicaţii politice - există o singură monedă în zona euro, dar nu şi o singură politică fiscală în ţările membre. E cert, însă, că dezbaterile acestea politice şi economice sunt greu asimilate de către marile mase. Şi atunci, e mult mai comod să inventezi un ţap ispăşitor. Unul sau mai mulţi. Pe asta s-a bazat reţeta care i-a adus în Parlamentul European pe nazişti, alături de eurosceptici.
Şi ar mai fi ceva, un lucru despre care nu se vorbeşte (din teamă?) - falimentul corectitudinii politice, proiectul politic şi cultural al stângii care a vrut să le ofere minorităţilor un spaţiu confortabil în faţa majorităţilor. Doar că, uneori, poate de prea multe ori, minorităţile au abuzat de acest spaţiu şi s-au tolănit golăneşte pe spaţiul public al majorităţii, sfidând regulile jocului şi bunul simţ. Or, toleranţa umană are o limită. Oamenilor nu li se pot vinde la nesfârşit gogoşi despre comunităţi care, chipurile, nu sunt nocive, ci sunt doar "altfel". Ele s-au dovedit atât de "altfel", încât i-au scos pe europeni din felul lor de a fi - moderat şi tolerant. Aşa a ajuns Geert Wilders, liderul Partidului Libertăţii din Olanda, să câştige mandate de europarlamentar, spunând în public o frază care, cu câţiva ani în urmă, ar fi fost de neacceptat - "Nu urăsc musulmanii, urăsc islamul". Sau neonaziştii de la Partidul Naţional Democratic din Germania, care au avut ca slogan în alegeri - "Bani pentru bunicuţa, în loc de Rromi".
Aş încheia cu un fapt despre care, din nou, nu vorbeşte nimeni, nici la noi şi nici afară: România, aşa săracă şi înapoiată cum este în ochii unora, nu a trimis la Bruxelles niciun extremist. E un semn că putem fi mult mai europeni decât alţii. Şi că, uneori, avem mai mult bun simţ decât ei. De data aceasta, nu avem să spunem decât: "Dragă Europă, ne pare rău".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
