Jethro Tull revine la Bucureşti!
Pe 20 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, vă dă întâlnire legendara trupă britanică Jethro Tull, în frunte cu faimosul Ian Anderson. Cu peste 3000 de concerte în întreaga lume, 30 de albume vândute în peste 60 de milioane de exemplare, 11 discuri de aur şi patru de platină, englezii nu au nevoie de prea multe prezentări. Concepută iniţial ca o trupă de blues-rock experimental, Jethro Tull şi-a pus amprenta în istoria muzicală mondială, după ce a încorporat în stilul ei şi elemente de jazz, folk, muzică clasică şi chiar hard rock.
Spectacolul de anul acesta este inovator. Nu veţi asculta doar cele mai bune melodii ale trupei, ci şi materiale noi, cuprinse pe cel mai recent album solo al lui Ian Anderson - "Homo Erraticus", lansat în luna aprilie a acestui an. Fără îndoială, scoţianul este sufletul şi "creierul" formaţiei. El a compus muzica trupei încă de la începuturi, din 1968, şi este cunoscut drept omul care a introdus flautul în muzica rock. Ian nu este la primul album solo, însă aceasta pare a fi direcţia pe care o va urma de acum înainte. "Prefer ca acum, în anii mei de amurg, să-mi folosesc propriul nume... Dacă m-aţi fi întrebat în urmă cu 20 de ani ce regret cel mai mult în cariera mea artistică, răspunsul ar coincide cu cel de azi - numele trupei. Cu cât avansez în vârstă, mă simt din ce în ce mai vinovat de furt de identitate", spunea artistul, în vârstă de 66 de ani, într-un interviu acordat luna trecută revistei "Billboard". Numele trupei Jethro Tull îi aparţine unui agricultor englez, celebru prin anii 1700.
După multe schimbări ale trupei, azi, Jethro Tull este alcătuită din: Ian Anderson (flaut, voce, chitară acustică), Florian Opahle (chitară electrică), Scott Hammond (tobe), John O'Hara (clape), David Goodier (bass), la care se adaugă şi Ryan O'Donnell, care dă o mână de ajutor în domeniile vocal şi teatral.
(Bilete la acest concert puteţi găsi la sala de concerte sau pe myticket.ro, cu preţuri cuprinse între 50 şi 250 lei.)
Bob Dylan - "The Never Ending Tour"
Tot la Sala Palatului, pe 25 iunie, vine unul din "granzii" scenei muzicale internaţionale - Bob Dylan (73 de ani). El este la cel de-al doilea concert în ţara noastră. Acum patru ani, a cântat în faţa a peste 7000 de spectatori, pe Zone Arena din Capitală. Muzician, compozitor, scriitor de talent, ba chiar şi pictor, Bob Dylan a influenţat generaţii întregi de oameni, milioane de "dependenţi", cărora versurile şi melodiile lui le-au atins sufletele. După mai bine de cinci decenii de carieră muzicală, în care a scos 35 de albume de studio şi 11 live, el a primit nu mai puţin de 11 Premii Grammy, un Oscar şi un Glob de Aur.
A fost introdus în muzeul "Rock and Roll Hall of Fame" în anul 1988, iar în 2012, preşedintele american Barack Obama i-a decernat "Medalia Prezidenţială pentru Libertate". Anul trecut, ministrul culturii din Franţa, Aurélie Filippetti, i-a acordat cea mai importantă distincţie, titlul de "Cavaler al Legiunii de Onoare".
Deşi cel mai nou album al lui, "Tempest", datează din 2012, artistul american nu s-a retras încă la pensie. El a mai scăzut doar puţin ritmul. Dacă în anii '90 susţinea câte 100 de concerte pe an, acum, la senectute, s-a mai "cuminţit" şi a redus numărul la jumătate. În 2014, Bob Dylan are programate nu mai puţin de 51 de concerte în cadrul turneului "The Never Ending Tour" (Turneul fără sfârşit) început încă din 1988. Primele nouă spectacole de anul acesta le-a susţinut în capitala niponă, Tokyo, între 31 martie şi 10 aprilie.
(Pentru concertul exclusiv Bob Dylan, de la Sala Palatului, puteţi găsi bilete în reţeaua Eventim. Au preţuri cuprinse între 150 şi 696 lei.)
Buena Vista Social Club spune "Adios!"
Cei mai iubiţi muzicieni cubanezi din lume, membrii orchestrei Buena Vista Social Club, îşi vor lua adio de la fanii lor din România, pe 28 iunie, la Sala Palatului. După 16 ani în care au încântat publicul din lumea întreagă, incomparabila Omara Portuondo (83 ani), chitaristul cu pălărie de cowboy, Eliades Ochoa (67 ani), trompetistul Guajiro Mirabal (81 ani) şi virtuozul instrumentului tradiţional cubanez, laud - Barbarito Torres (58 ani), conduşi de Jesus Aguaje Ramos (63 ani), spun adio în paşi de dans scenei muzicale internaţionale. "Ne-am dorit ca muzica cubaneză să meargă mai departe prin noi şi credem că am reuşit asta prin turneele noastre. A fost o perioadă incredibilă din cariera şi din viaţa mea", declara marea doamnă Omara Portuondo.
După o mulţime de Premii Grammy, o serie de albume foarte apreciate şi nenumărate turnee şi concerte cu casa închisă, a venit momentul ca minunaţii muzicieni cubanezi să pună capăt călătoriilor în jurul pământului. Din 1996, de când a început odiseea lor muzicală internaţională, Buena Vista Social Club a pierdut, unul câte unul, artişti de mare valoare, ca: Ibrahim Ferrer, Ruben Gonzalez, Cachaito Lopez, Compay Segundo, Manuel Galban, care au reuşit să bucure milioane de oameni cu muzica lor.
Pe scena de la Bucureşti, celor cinci magnifici Omara, Eliades, Guajiro, Barbarito şi Jesus li se vor alătura colegi mai tineri, dar şi veteranul cântăreţ la "chitară tres", Papi Oviedo (77 de ani).
Turneul de adio Buena Vista Social Club debutează vara aceasta şi, după ce va traversa patru continente, se va încheia în toamna anului 2015, cu un spectacol de gală la Havana.
(Pentru acest ultim concert al artiştilor cubanezi puteţi găsi bilete în reţeaua Eventim şi la casa de bilete a Săli Palatului, cu preţuri cuprinse între 100 şi 300 lei.)