Neînfrânţii
Au plecat fără să se mai întoarcă, dar au luat cu ei totul. O limbă, o credinţă, un fel de a înţelege lumea, văzută şi nevăzută, puterea de a îmblânzi pământul, de a-l face să te asculte, chiar şi pe cel aspru, sălbatic, nesupus, pământul înălţimilor, al frigului şi al ceţii, pământul pieziş al duhurilor şi al singurătăţii, muntele. Dintre toate popoarele de atunci, din negura bântuită de molime şi vrăjmăşii a istoriei, doar ei, vlahii, ştiau taina de a supune locurile de nesupus. O taină aflată de la daci şi de dinainte de ei, de la oamenii de la începuturile timpului.
Citeste tot articolul
La Cluj, printre demonstranţi: "S-a dat şpagă barosană pentru Roşia Montană"
Roşia Montană este miza unui val imens de sinceritate activă. Un val care i-a luat pe zeci de mii de cetăţeni din capitala Ardealului, care au decis să îşi exprime în stradă refuzul faţă de exploatarea minieră a grupului Gold Corporation, care ar distruge ireversibil peisajul, valorile culturale şi istoria, viaţa în Roşia Montană. De la 1 septembrie, oameni de peste tot se alătură Rezistenţei din Apuseni şi vedem cum virusul ăsta, numit "Uniţi, salvăm Roşia Montană!", se răspândeşte de la Bucureşti la Cluj, de la Timişoara la Bârlad, de la Tecuci la Milano, de la New York la Paris, de la Tokyo la Istanbul, de la moţi la toţi.
Citeste tot articolul
MISTERUL PELERINAJELOR
Octombrie este luna pelerinajelor. Pe 14 octombrie, la Iaşi, la Sfânta Parascheva, pe 27 octombrie la Bucureşti, la Sfântul Dimitrie Basarabov, milioane de oameni, din toată ţara, vor lua drumul credinţei, pentru a se închina sfintelor moaşte. Sociolog la Academia Română, Mirel Bănică urmăreşte de ani de zile "fenomenul" pelerinajelor, despre care l-am rugat să le vorbească şi cititorilor revistei "Formula AS".
Citeste tot articolul
O gogomănie politică
După scandalul câinilor fără stăpân şi cel legat de exploatarea auriferă de la Roşia Montană, un nou seism a zguduit scena politică românească. Imixtiunea brutală a politicului în afacerile juridicului a dus iarăşi România în postura de oaie neagră a lumii civilizate. Acţiunea în sine este penibilă, de un amatorism jalnic.
Citeste tot articolul
Punct de vedere al Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică din România în legătură cu proiectul Roşia Montană
Biserica Catolică de ambele rituri din România nu este împotriva dezvoltării economice a ţării şi nici împotriva investitorilor străini, dar nu poate rămâne indiferentă atunci când viitorul societăţii şi binele comun al poporului român sunt puse în pericol.
Citeste tot articolul
Tinerii din ziua de azi
Numărul mare de tineri ieşiţi în stradă în ultimele săptămâni pentru apărarea Roşiei Montane, ca şi determinarea şi eleganţa cu care aceştia au demonstrat că ştiu să susţină o cauză naţională au schimbat, pentru mulţi, impresia preconcepută despre cei născuţi imediat înainte şi, mai ales, după decembrie 1989.
Citeste tot articolul
MONICA MACOVEI - "Proiectul Roşia Montană este ilegal şi nociv pentru România"
Niciodată, în cei 17 ani de la iniţiere, proiectul Roşia Montană nu a fost atât de actual şi atât de "fierbinte" pentru opinia publică. Marile demonstraţii din ţară şi din străinătate sunt o importantă dovadă în acest sens. Ceea ce a scandalizat pe toată lumea a fost poziţionarea primului ministru, a altor membri ai Cabinetului, de partea corporaţiei aurifere, în răspăr cu interesele naţionale şi cu promisiunile USL din campania electorală.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru MONICA VASILE - Galaţi, F. AS 1085: "Caut tratament pentru tumoră de colon descendent"
Cele mai multe cancere gastro-intestinale se produc la nivelul colonului şi rectului, segmente anatomice unde reziduurile alimentare se deplasează mai lent şi toxinele persistă mai mult timp. Cu toate acestea, când cancerul colorectal este detectat şi tratat într-un stadiu incipient, şansele de vindecare sunt destul de mari. Din păcate, multe persoane nu apelează la ajutorul medical de specialitate, chiar şi atunci când se produc semne evidente de avertizare, cum sunt sângerarea rectală, modificările tranzitului intestinal, pierderea ponderală neexplicată, durerea abdominală persistentă etc.
Citeste tot articolul
"Vindecarea rănilor mele a fost de-a dreptul miraculoasă"
În toamna anului 2012, am avut un accident grav, în urma căruia am suferit o fractură de femur la piciorul stâng. Am fost internat şi operat la Secţia I de chirurgie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi. Operaţia a reuşit, dar am avut nevoie de o lungă perioadă de refacere, fiind imobilizat la pat. Din cauza acestei imobilizări prelungite, în poziţie orizontală, mi-au apărut escare întinse la nivelul gambei, pe zona ambelor fese şi pe coapse.
Citeste tot articolul
Recomandările farmacistului
Vrem, nu vrem, fiecare dintre noi ne confruntăm toamna şi iarna cu diverse infecţii bacteriene sau virale, ce ne provoacă - într-un caz fericit, un simplu guturai cu strănut, dar în cazuri mai rele, răceli şi gripe complicate, care ne reţin la pat, sleiţi de puteri. Cum în farmacii există mii de produse naturale şi medicamente recomandate pentru tratarea afecţiunilor sezoniere, i-am cerut unui specialist în medicamente, d-na farmacist primar Angela Ilina, de la Farmacia APIFARM din Bucureşti, să ne călăuzească pe drumul cel bun...
Citeste tot articolul
IRIDOLOGIA
Iridologia este o disciplină paradoxală, uneori, ca exactitate, dar nu oferă informaţii exacte, în limbajul medical modern, respectiv, nu indică numele bolilor de care suferă subiectul examinat. Informaţia ei este însă fundamentală şi de neînlocuit pentru un medic cunoscător. Iridologia are o mare greutate în gândirea diagnostică a sistemelor holistice, cum este cel medical tradiţional extrem oriental.
Citeste tot articolul
Leacuri de la cititori
Deseori, cititorii iubitei noastre reviste "Formula AS" au scris şi au solicitat remedii şi sfaturi cum să scape de aşa-zisele bube în cap, care generează mâncărimi, dureri şi usturimi greu de suportat. O prietenă bună, la un moment dat, a început să se plângă şi să-mi arate ce dezastru are ea pe scalp, bube sângerânde, care o usturau foarte tare.
Citeste tot articolul
Vinuri cu fructe de toamnă
Nimic nu poate fi mai savuros decât o cană cu cidru fierbinte, emanând un puternic parfum de scorţişoară. Asemenea vinului, cidrul poate fi mai dulce sau mai acrişor, fiind o băutură slab alcoolizată (3-8% alcool), obţinută în urma fermentării fructelor. Chiar dacă cei mai mari consumatori de cidru sunt locuitorii Marii Britanii, şi românii îndrăgesc această băutură energizantă şi foarte sănătoasă.
Citeste tot articolul
Cele mai cunoscute terapii naturiste contra bolilor toamnei
În fiecare an, se abate asupra noastră valul de viroze. Pe unii îi loveşte fără greş, pe alţii aproape niciodată. Gene bune sau pură întâmplare? Nici una, nici alta. Faptul că rămânem sau nu sănătoşi depinde de cât de bine este pregătit sistemul imunitar să respingă atacurile în serie ale viruşilor. Fireşte, el se confruntă cu germenii patogeni în tot cursul anului. Ei plutesc în aer, ni se aşează pe piele după ce am dat mâna cu cineva, ori sunt ingeraţi odată cu alimentele.
Citeste tot articolul
ANCHETĂ SENTIMENTALĂ: "A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva"...
Ce este, în fond, melancolia? O tânjire nedefinită... Aşteptarea oarecum dureroasă a ceva nedesluşit... Dacă ar fi desluşit, n-ar mai fi melancolie, ar fi dor. Pentru melancolie ai nevoie de un pic de singurătate... Şi, mai cred eu, de o oarece stare de neprihănire... Aştepţi să-ţi pice ceva de nu ştiu unde, poate din cer... Un dar neprecizat. Să te mângâie, să-ţi stingă zbaterea interioară. Căci toamna, zbaterea din afară se mută tot mai mult înlăuntru.
Citeste tot articolul
MONICA MĂDAŞ - "Sunt doar o flacără, dansând pe comori!"
Monica Mădaş este o făptură scânteietoare, dăruită cu un pogon de talente, pe care le onorează cu aceeaşi dăruire "îndrăgostită": cântă, dansează, joacă în filme, face animaţie şi creează păpuşi. Dar toate astea le face la Londra, printre ceţurile Tamisei, unde locuieşte de şase ani. În vara aceasta, Monica a venit acasă pentru o călătorie pe care o face deja în mod ritualic în Maramureş, de mai mulţi ani încoace, ca să descopere lumea străveche a satului şi muzica lui.
Citeste tot articolul
Piaţa Universităţii, văzută de un artist - TUDOR CHIRILĂ
Am ajuns la Universitate duminică, 22 septembrie, pe la ora 18,30, când lumea începea să se adune. Eram în compania unor prieteni. Urma să mai apară şi alţii, ceva mai târziu. Primul lucru care m-a surprins a fost componenţa eterogenă a grupului de manifestanţi, care avea să se păstreze şi mai târziu, când pe străzile Bucureştiului vor fi fost vreo douăzeci de mii de oameni.
Citeste tot articolul
Reţeta fericirii: căsuţele din poveşti
Satul Berca, judeţul Buzău. Chiar pe marginea şoselei, la vreo doi kilometri de faimoşii Vulcani noroioşi, se înalţă temeliile negre ale unei construcţii bizare. Din şosea, se vede ca o cazemată de pământ ridicată de nişte nepricepuţi. Cocoţaţi pe zidurile înalte de vreo doi metri, câţiva oameni lipesc doi baloţi mari de pământ proaspăt, netezindu-l apoi meticulos pe la colţuri, cu mâinile lor, negre ca tăciunele. Jos, lângă ei, o femeie scundă şi foarte vioaie le explică, cu un zâmbet îngăduitor, cum anume să facă toate mişcările, pentru ca treaba să iasă cât mai bine.
Citeste tot articolul
Gheorghe a' lu' Vasile
Pe nea Gheorghe, să vreau să-l uit şi nu s-ar putea. În niciun fel. Poate c-au fost oameni mai făloşi în sătucul acela de munte, în Piatra Craiului, dar el era, pur şi simplu, INIMA locului. Bătrâni destui s-au dus şi la mulţi m-am gândit cu părere de rău, dar când a venit vestea că a murit nea Gheorghe, în martie anul acesta, am simţit că nimic nu mai poate fi la fel, de acum înainte, acolo, în satul din munţi.
Citeste tot articolul
Toamna şi-a deschis târgurile
Cu tot frigul şi ploile care s-au năpustit peste noi, octombrie rămâne luna recoltelor toamnei, a târgurilor ţărăneşti şi meşteşugăreşti care ne răsfaţă de la o vreme. Ca în fiecare an, în marile pieţe ale Capitalei se petrec desfăşurări uriaşe de forţe, un adevărat desant de legume şi fructe, de zacuşti şi dulceţuri, de brânzeturi, poposite din stânele de la munte, de pastramă, must şi tot ce se naşte din mâna gospodarilor de la sat.
Citeste tot articolul