Cu tot frigul şi ploile care s-au năpustit peste noi, octombrie rămâne luna recoltelor toamnei, a târgurilor ţărăneşti şi meşteşugăreşti care ne răsfaţă de la o vreme.
Ca în fiecare an, în marile pieţe ale Capitalei se petrec desfăşurări uriaşe de forţe, un adevărat desant de legume şi fructe, de zacuşti şi dulceţuri, de brânzeturi, poposite din stânele de la munte, de pastramă, must şi tot ce se naşte din mâna gospodarilor de la sat. În ritmurile muzicii populare, zeci de mii de vizitatori îşi încarcă sacoşele cu gogoşari, vinete şi castraveţi, făcând mici pauze pentru o bere şi o porţie de sarmale poposite, cu mămăliga alături, tocmai din Maramureş.
Gutuile româneşti din Dărăşti, Giurgiu, nu sunt prea arătoase, au noduri şi sunt mici, pipernicite, nealtoite. Dar ce gust! Aroma lor îţi aminteşte de copilărie, de camera bunicilor, unde fructele ca nişte globuri aurii înmiresmau aerul încins de soba albă, văruită în fiecare ajun de Crăciun. Galbenul lor pătrunzător "luminează" ca un far împrejurimile, împrăştie un aer de bună dispoziţie printre vizitatori. Tânărul horticultor Constantin Adrian are numai 16 ani şi se laudă că el le-a cules din livada bunicilor. Dacă, deocamdată, lucrează în familie, se gândeşte să-şi planteze propria livadă şi să ajungă un fermier vestit. "Nu vreau să trăiesc în altă parte, decât la ţară", spune adolescentul cu hotărâre. "Viaţa mea o vreau printre pomi şi vii, de dimineaţa până seara, până la adânci bătrâneţi. Mai e mult până atunci, cine ştie ce-mi rezervă viaţa, dar pornesc de la gândul ăsta: nu plec de la ţară! Acolo e casa şi viaţa mea!".
Un alt pomicultor, cunoscut în târguri pentru ţuica de prună vândută în sticle "artistice", într-o mare varietate de forme şi mărimi, este gospodarul Emil Florescu din Cuca Măcăii, Argeş. Proprietar peste 5 hectare şi jumătate de livadă ecologică, atestată în dealurile Cotmenei, participant cu multe premii la târguri internaţionale, între care celebrul "Terra Madre" din Torino, Florescu este tipul ţăranului român dintotdeauna: munceşte cât e soarele pe cer, creşte vite, oi şi păsări, aleargă la târguri cu o Dacia 1300 ieşită din timp, doarme puţin şi, cum se spune, nu-şi vede capul de griji. Şi el a pornit în viaţă ghidat de bunici, mai exact de "tata mare" Gheorghe Schiteanu, zis Ială. Cândva, Emil Florescu a lucrat într-o uzină, dar când a văzut că s-a dus vremea uzinelor, s-a întors la Cuca Măcăii şi "s-a lăsat" printre pomicultori, la meseria tinereţii. Buţi, cazane, butoaie, altoi, lădiţe - acestea sunt instrumentele cu care lucrează astăzi. E fericit că România a intrat în UE. "Zbaterea noastră n-a fost degeaba", spune. "Intrarea în Uniunea Europeană a stopat comercializarea alcoolului ilegal, iar aceste târguri au apărut după o înţelegere cu UE. Prin ele, noi, producătorii tradiţionali, putem valorifica producţia noastră în mod civilizat, european".
Dulceaţă de... măsline cu portocale şi migdale, ca la PloieştiCe-aţi spune dacă v-ar îmbia cineva cu dulceaţă de măsline? Dar nu numai măsline, ci şi portocale şi migdale. Dulceaţă de măsline cu portocale şi migdale! Fermierii care au pus pe piaţă astfel de bunătăţi exotice nu sunt din Grecia, cum s-ar putea crede, ci din Brebu, Prahova. Ema Boghici şi mătuşa ei, Elisabeta, au avut îndrăzneala să inoveze, să încerce toate combinaţiile posibile. Mulţi privitori îşi fac cruce. Au venit la târg şi pentru că au auzit că o familie din Prahova vinde dulceţuri de legume. Cum or fi la gust? Iată câteva dulceţuri de care n-aţi mai auzit: varză de Bruxelles cu chimen; soc şi morcov cu cătină; dovleac cu cătină; ţelină cu mere; roşii coapte cu mentă; castraveţi cu ananas cu miez de floarea soarelui; ardei iute cu gogoşari; bame cu nuci; dovlecei cu stafide. Dintre toate, am gustat-o pe cea de ardei iute cu gogoşari. Un regal de arome, un "sos" perfect pentru friptura la tavă.
Dacă sunteţi în căutarea unor produse ciobăneşti de oaie şi capră, căutaţi-l pe copilul Cristi Muşetean din familia Mocanilor, trăitor în satul Şimon, al Branului. La 16 ani, băiatul coboară din munte, unde este şef peste păstori, cu desaga plină de pastramă, telemea, caş, burdufuri, cârnaţi, afumături. Poartă cu mândrie clopul ciobănesc şi are o direcţie clară în viaţă: cum va împlini 18 ani, cum va accesa 75.000 de euro, bani gratuiţi de la UE, pentru a-şi încherba o turmă. Nu-i bai, familia lui are şi acum vreo 350 de oiţe şi peste 150 de capre, dar numai atunci când eşti tu însuţi stăpân pe mânzările tale poţi spune că ai intrat în rândul lumii... Iar Cristi nu doreşte să fie un cioban analfabet, ci unul cu multă şcoală. Acum e în clasa a X-a, la Colegiul "Emil Racoviţă" din Braşov, iar mâine, poimâine, va urma chiar o facultate din domeniul agriculturii de munte. "România de mâine va avea mare nevoie de noi, cei din munte", spune sigur pe sine Cristian al Mocanilor.
Dar România de mâine va avea nevoie şi de mierea produsă de Daniel Căpitanu, prin firma "Fagurele Cu Miere" (FagureleCuMiere.ro). Dacă e ceva care-l diferenţiază de miile de alţi producători de miere, atunci e vorba de produse neprelucrate, neprocesate, nemodificate termic sau chimic. Între zecile de borcane atrăgătoare, am găsit o nestemată: "Miere de tei cu coriandru, de Dobrogea". Are o vorbă Daniel Căpitanu: "Vindem miere numai celor cărora le pasă ce mănâncă".
Din îndepărtata comună Stănceni, din satul Tocileni, din apropierea Botoşanilor, vin la Bucureşti Elena Timofte şi Ioan Bosânceanu, însoţiţi de Cristina Constantin, maestră în cofetărie, recunoscută pentru plăcintele poale-n brâu şi cozonac domnesc până în Israel, Italia şi Spania.
Familia Laszlo Varga din Corund ciopleşte obiecte din fag, ca la Harghita. Au moştenit meşteşugul din bătrâni şi sunt clienţi obişnuiţi ai târgurilor bucureştene. "Bucureşteni de târg" sunt şi soţii Iano Nemet şi Josef Timea, meşteri pielari din Oradea (firma Szoty Ori), care au traversat ţara de la nord la sud ca nişte artişti rătăcitori, cu haine, veste, genţi şi tot felul de obiecte din piele făcute de mâna lor.
Zilele Recoltei au ţinut... zece zile. Să aibă tot omul timp să-şi facă aprovizionarea de iarnă. Dar şi niscaiva plăceri! Să treacă, spre exemplu, pe la mustărie, unde zeama strugurilor e stoarsă în faţa publicului şi strugurii tămâioşi de Pietroasele cad la comandă sub presă. Zece lei litrul, cinci lei paharul. Radu Pop din Focşani mă asigură, rotind cu greu tamburul presei de must: "Ceea ce facem noi aici e ca la mama acasă. Bunătăţuri de toamnă, pentru care aşteptăm să ne lăudaţi".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
