Actor, compozitor şi solist al formaţiei "Vama", fiu al cunoscutului jurnalist sportiv Ioan Chirilă şi al actriţei Iarina Demian, Tudor Chirilă este o personalitate cunoscută în rândul "generaţiei de mijloc" a anilor 2000. Participarea sa la protestele bucureştenilor împotriva proiectului Roşia Montană se înscrie în "codul etic" al activităţii sale, aşa cum reiese şi din textul publicat pe internet (tudorchirila.blogspot.com), o analiză de excepţie a protestelor din Piaţa Universităţii.
"«Revoluţia hipsterilor», o manipulare de presă"
Am ajuns la Universitate duminică, 22 septembrie, pe la ora 18,30, când lumea începea să se adune. Eram în compania unor prieteni. Urma să mai apară şi alţii, ceva mai târziu. Primul lucru care m-a surprins a fost componenţa eterogenă a grupului de manifestanţi, care avea să se păstreze şi mai târziu, când pe străzile Bucureştiului vor fi fost vreo douăzeci de mii de oameni. Am văzut mulţi tineri, unii studenţi, alţii absolvenţi; am văzut părinţi cu copii, doamne şi domni în vârstă, care purtau pancarte fabricate naiv; am întâlnit oameni din companii de producţie sau agenţii de publicitate, patroni de bar, actori, medici, oameni din bănci. Toţi cei enumeraţi sunt oameni pe care îi cunoşteam din diverse împrejurări. Aspectul vestimentar poate, la rândul lui, să vorbească despre componenţa unei mulţimi. Erau oameni în blugi şi tricou, care purtau pantofi sport, sau oameni în pulover şi pantaloni simpli, care nu ieşeau cu nimic în evidenţă, oameni îmbrăcaţi absolut normal şi fară vreo pretenţie de a fi la modă. Ei erau cei mai mulţi. Am văzut şi câteva acte de exhibiţionism vestimentar, din zona "hipster" sau "rock gotic", "post punk" sau acte vestimentare de reînviere a identităţii naţionale. Erau apoi "sportivii" - fie că erau biciclişti sau pietoni, aleseseră să vină în piaţă îmbrăcaţi lejer. Una peste alta, grupul de la Universitate şi, mai târziu, cei douăzeci de mii de oameni, nu formau deloc o "nişă", ci, mai degrabă, un eşantion reprezentativ pentru clasa de mijloc. Şi atunci mi-a venit confirmarea imensei manipulări de presă. Am citit câteva articole, pe câteva site-uri de ştiri sau variante online ale unor ziare care au catadicsit să "reflecteze" protestele despre "revoluţia hipsterilor". De ce hipsteri? Pentru că este important ca oamenii de acasă să nu înţeleagă că cei din piaţă sunt un grup normal, care ar putea să-i reprezinte, deci să-i facă atenţi la protest. În România, percepţia generală asupra hipsterilor este că ei sunt nişte indivizi superficiali şi ciudaţi, cu gusturi din afara zonei mainstream, preocupaţi exclusiv de vestimentaţie. O nişă care nu împarte compatibilităţi cu restul ţării. Dacă revoluţia e a hipsterilor, e, prin urmare, neimportantă, şi noi, presa, care vrem să spunem ceva despre protest, ca să nu pară că suntem vânduţi de tot, putem s-o facem liniştiţi, şi împuşcăm doi iepuri: reflectăm şi manipulăm. Cei care citesc acest blog pot fi siguri că protestele din piaţă nu sunt confiscate de nicio nişă socială. Cei mai mulţi dintre ei se trezesc devreme, să meargă la muncă sau să facă bani din profesiile lor, plătesc taxe şi trăiesc respectând normele sociale, într-un stat care nu le respectă nevoile şi nu îi reprezintă. "Revoluţia hipsterilor" nu este în Piaţa Universităţii, ea este doar o manipulare de presă.
"Oameni civilizaţi şi curaţi!"
Am stat preţ de o oră în Piaţă, înainte de încolonarea pentru marşul propriu-zis. Mi-am sprijinit bicicleta şi m-am uitat la lume. Oamenii erau implicaţi şi relaxaţi. Nu mi s-a părut că erau oameni care bifau adunarea ca pe un eveniment cool. Nu am văzut "bisericuţe" care să comenteze alte subiecte. Cei din jurul meu erau atenţi unii la alţii, zâmbeau, pe deasupra capului meu zburau frânturi de discuţii pe subiectul zilei. Undeva, la zece metri distanţă, se afla nucleul celor care scandau lozincile deja cunoscute, nu are rost să le enumăr acum. Deşi mă aflam la o manifestaţie cu miză mare şi revendicări dintre cele mai serioase - respingerea proiectului Roşia Montană, demisia lui Ponta, Şova et comp, interzicerea mineritului cu cianuri etc. - n-am avut niciun moment de anxietate. Mă aflam între oameni civilizaţi, calzi şi curaţi. Am întâlnit multe priviri, toate senine şi hotarâte. În Piaţa Universităţii, oamenii se privesc direct în ochi, nu-şi ocolesc privirile şi asta te face să te integrezi automat, nimeni nu ascunde nimic, ne uneşte un singur gând, e bine. Am simţit repede că aparţin idealurilor acestor oameni care cred că transcend cazul particular care e pe ordinea de zi în piaţă. În traducere liberă, Roşia Montană înseamnă: e timpul ca voi, politicienii, să vă opriţi! Noi ne-am trezit din somn şi nu mai suntem dispuşi să vă lăsăm să vă jucaţi cu România şi cu vieţile noastre. Plecaţi sau vă schimbaţi! Când ne-am încolonat ca să pornim pe traseul stabilit, nu-mi credeam ochilor câtă lume se adunase. Cu o oră înainte, de-abia eram o mie de oameni, şi acum băteam uşor peste trei mii. Pentru că eram pe bicicletă, m-am alăturat "cavaleriei uşoare", împreună cu prietenii mei. La finalul marşului, cred că erau peste trei sute de biciclişti. Mă gândesc că o corporaţie transparentă şi care joacă cinstit, conform legilor statului român, o corporaţie ai cărei acţionari provin din ţări cu solidă tradiţie democratică, ar trebui să se bucure de un miting civilizat, ba, mai mult, să vină în mijlocul demonstranţilor şi să le demonteze, rând pe rând, toate acuzaţiile. În stradă sunt oameni care înţeleg perfect ce înseamnă profitul şi care sunt mecanismele capitalismului, în stradă sunt şi corporatişti obişnuiţi cu normele, standardele, mecanismele şi şabloanele corporatiste. În stradă, lucrurile astea se înţeleg, şi totuşi nu există dialog. Ba, dimpotrivă, când presa tace, se aude doar monologul spoturilor
Pe măsură ce m-am obişnuit cu toată mişcarea şi i-am auzit pe oameni vorbind şi schimbând idei, m-a cuprins un sentiment de revoltă la gândul că după 22 de zile, o manifestaţie de 20.000 de oameni este trecută cu vederea. M-am gândit: cum e posibil, cum îşi permite Ponta să facă abstracţie de cei 20.000 de oameni din stradă? Răspunsul este foarte simplu şi are legătură puţin şi cu inactivitatea noastră electorală de până acum. Ponta ştie foarte bine câteva lucruri. Clasa de mijloc a abandonat în mare măsură prezenţa la vot. Tinerii până în 30 de ani sunt scârbiţi şi nu votează. Masa de manevră la vot e formată din pensionari, populaţie rurală sau urbană sub medie, oameni care sunt duşi la vot cu autocarele şi care, în schimbul unei pomeni electorale, pun ştampila unde vor partidele. Electoratul românesc este, în marea lui majoritate, ignorant. Ei se uită la televizor, fascinaţi de imperiul tabloid care îţi spune zilnic povestea în imagini simple, pe înţelesul tuturor. De ei au nevoie Ponta, Băsescu şi Antonescu. Ei trebuie să nu ştie nimic despre ce este în Piaţa Universităţii. Ei trebuie să trăiască cu impresia că nişte huligani fără chef de muncă se adună seară de seară, ca să salveze copacii şi pădurile, şi sunt necruţători cu drama unor mineri care vor să-şi câştige pâinea cinstit. Nişte golani, pardon, hipsteri! RMGC a reuşit o performanţă uluitoare. Dacă până acum, televiziunile din România erau rivale de moarte, reprezentând interesele politice ale patronilor, iată că s-a născut o cauză care să le unească, nu numai între ele, dar şi cu întreaga clasă politică: Roşia Montană. Iată cum Antena3, B1TV, Jurnalul Naţional, Evenimentul zilei şi România TV îşi strâng mâna şi TAC. Cei din piaţă ştiu toate lucrurile astea. De aia se află acolo. Cei din piaţă nu mai sunt uşor manipulabili, sunt inteligenţi şi, mai cu seamă, nu sunt ignoranţi. Calitatea individuală a participanţilor e aceea că nimeni nu "se află în treabă" în stradă. Oamenii sunt foarte bine informaţi, ştiu exact de ce se află acolo. E, totuşi, o luptă dezechilibrată. În fiecare duminică, douăzeci de mii de oameni se strâng şi luptă împotriva unei armate uriaşe de propagandă. Douăzeci de mii de oameni încearcă să echilibreze balanţa adevărului, luptând cu televiziuni, ziare, radiouri, site-uri de ştiri, postaci plătiţi, partide politice şi parlamentari. Trebuie să recunoaşteţi că e un act eroic. Douăzeci de mii de oameni, organizaţi pe facebook, luptă cu sute de "jurnalişti" ai unei campanii de zeci de milioane de euro. Acest dezechilibru între tabere este unul din motivele pentru care mă aflu în stradă. Şi cred că, pe măsură ce lumea se va convinge de mascarada presei, numărul celor din Piaţă va creşte. De ce am coborât în stradă? În primul rând pentru că îmi doresc o Românie în care politicienii să asculte vocea civică. Proiectul Roşia Montană este o lecţie pe care guvernul şi clasa politică trebuie s-o înveţe. Hoţii şi corupţii n-o să înveţe niciodată de vorbă bună, ci doar de frică. Cu cât va fi mai mare presiunea asupra lor, cu atât mai bine.
"Cei din stradă sunt printre cei care s-au trezit"
Am ieşit în stradă pentru că m-am săturat de o clasă politică coruptă şi incultă. Când singurul tău "drive", ca individ, este cum să furi banul public, e clar că nu poţi concepe nimic bun pentru România. Cei din stradă arată că ştiu foarte bine asta şi de aia vreau să fiu printre ei. Am ieşit în stradă pentru că nu mai vreau să mă simt singur şi izolat, vreau să fiu lângă oameni cu care să simt că pot construi ceva, cândva. Cei din stradă sunt dintre cei care s-au trezit. Pentru ei, statul nu este o întreprindere paternă, ci, mai degrabă, un partener. Un partener căruia îi plătesc taxe şi îl mandatează astfel să gestioneze organizarea vieţii colective. Doar că statul (a se citi guvernele) ne-a înşelat în repetate rânduri, şi asta a devenit inacceptabil pentru continuarea relaţiei. Şi pentru asta se mărşăluieşte în fiecare duminică, printre blocurile care moţăie filial în faţa televizoarelor, unde nu se transmit imagini cu cei 20.000 care tocmai trec pe sub balconul lor. În definitiv, ce poate fi mai orwellian decât zeci de mii de oameni pe străzi, şi nimic despre asta la televizor? Oare suntem atât de aproape de momentul în care ce se întâmplă în stradă va deveni ficţiunea celor care privesc, orbi, televizorul? Am auzit voci spunând, despre cei din stradă, că sunt niste idealişti rupţi de realitate, care nu-şi dau seama că Roşia Montană şi alte proiecte de resurse sau infrastructură sunt adjudecate deja de marile puteri şi că România trebuie doar să execute. Acelor voci le spun că poate aşa o fi, dar îi invit să fi spus asta şi celor câteva zeci de mii de greci din Piaţa Sintagma, care ştiau foarte bine că soarta ţării lor e tranşată de marile puteri. Sau, poate, ar fi trebuit să meargă între turcii din Piaţa Taksim. Nu există argument destul de puternic pentru statul acasă. Nu mergi să protestezi doar când eşti
(Mai multe detalii pe www.tudorchirila.blogspot.com)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
