Ceea ce părea o generaţie total înghiţită de globalizare şi de fascinaţia "gadgeturilor" la modă şi a socializării virtuale pe platformele jocurilor de calculator, ale Messengerului şi Facebook-ului, se dovedeşte a fi o generaţie conectată la realităţile sociale şi economice ale României şi ale lumii, o generaţie la curent cu tot ce mişcă, o generaţie cu forţă de reacţie, curajoasă, inteligentă, cu simţul umorului, aşa cum o demonstrează pancartele pe care le poartă la marşurile anti-RMGC din fiecare duminică. Unii dintre aceşti tineri au revenit de curând pe băncile facultăţilor, şi-au reluat masteratele şi doctoratele, iar primul gând al multora a fost dacă revenirea lor în marile centre universitare, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi sau Timişoara, va putea da un nou impuls mişcărilor de protest, înţepenite sub cifra de 15.000 de participanţi în ultimele săptămâni.
Dar, până să ne gândim ce pot face aceşti tineri pentru Roşia Montană şi pentru România, în general, să vedem ce facem sau ce putem face noi pentru ei. Invariabil, în ultimii ani, despre această generaţie s-a vorbit de bine doar atunci când vârfurile sale, mari sportivi sau elevi supradotaţi, au revenit în ţară cu medalii strălucitoare la gât. "Numai că, dacă, în cazul sportivilor, a câştiga o Olimpiadă e apogeul carierei, în cazul elevilor de liceu sau de facultate, o medalie olimpică la o anumită disciplină nu e decât, eventual, începutul unei cariere promiţătoare", explica recent marele erudit român Solomon Marcus, într-o discuţie cu mai mulţi tineri de excepţie. Inutil de spus că aceşti tineri nu au decât varianta studiilor în străinătate, pentru a putea face carieră în cercetarea de nivel mondial. Prosternarea României în faţa performanţelor lor nu-i ajută la nimic câtă vreme nu există programe speciale care să permită vârfurilor, mai ales în unele discipline, să studieze aici. Există granturi şi fonduri internaţionale pentru cercetare, facultăţile pot accesa ele însele bani, s-au lăfăit ani de zile în găleata fără fund a resurselor extra-bugetare venite din taxele de şcolarizare, dar au băgat banii în imobiliare şi în salarii nejustificate, în loc să gireze burse pentru studenţii excepţionali, ca să şi-i ţină în propria curte. Până la urmă, faptul că pleacă nici nu e cel mai mare necaz. O spune tot academicianul Marcus: în ziua de azi, cu toată tehnologia disponibilă, trebuie să ne schimbăm ideea despre plecarea tinerelor talente. Ele ne pot fi de folos şi de acolo, se pot gândi programe comune, aceşti tineri pot fi puşi să lucreze mai mult ca oricând în interesul României. Numai că şi pentru asta trebuie interes şi viziune din partea celor împotriva cărora aceşti tineri protestează de câteva săptămâni încoace...
La începutul anilor '90, eşecul fenomenului Piaţa Universităţii s-a lăsat cu o mare lehamite a tinerei generaţii şi cu un exod în masă în străinătate. Marele necaz ar fi ca tinerii ce ies azi pe străzi să sfârşească, şi ei, "sătui de România", tocmai când avem mai multă nevoie de mintea lor.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
