Bube în cap
Deseori, cititorii iubitei noastre reviste "Formula AS" au scris şi au solicitat remedii şi sfaturi cum să scape de aşa-zisele bube în cap, care generează mâncărimi, dureri şi usturimi greu de suportat. O prietenă bună, la un moment dat, a început să se plângă şi să-mi arate ce dezastru are ea pe scalp, bube sângerânde, care o usturau foarte tare. După multe încercări, s-a vindecat în cele din urmă cu vopseaua de păr Henna, care este un produs vegetal natural, ce provine din frunzele uscate ale copacului de Henna, aduse din Iran. A citit prospectul şi a început să folosească această vopsea de păr cu care se obţine o culoare roşcată spre blond. Se găseşte în toate magazinele naturiste. Planta are proprietăţi antibacteriene şi antifungice, fiind foarte utilă şi pentru tratarea eczemelor de orice fel. După tratamentul cu vopsea, respectiv pudra de Henna, fericire mare!, în final nu mai are niciun fel de problemă de boală de scalp. Personal, de ani de zile o folosesc şi eu pentru vopsit natural, nu-mi cade părul, se regenerează mereu, chiar dacă am ajuns la vârsta a treia.
Atenţie însă! Între două vopsiri cu pudra Henna, se spală capul cu următoarea compoziţie: un gălbenuş de ou, 25 ml ulei de măsline, 25 ml şampon de urzică (natural) şi 25 ml şampon pentru copii, Dalin. Se amestecă totul, se face o cremă ca o maioneză, se aplică pe cap, se masează puternic cam 7-8 minute, apoi se acoperă capul cu o pungă de plastic sau ceva impermeabil, se lasă să stea două ore. În final se spală capul cu apă călduţă.
Cui doreşte să se apuce de acest remediu sigur îi ofer toate amănuntele sunând la tel. 021/424.85.24.
MARIA BALAJ - Bucureşti
Eczemă atopică
Dragă "Formula AS",
Doresc să transmit prin revista dvs. un tratament eficient pentru eczema atopică (sau piele atopică) care în ultimii ani se manifestă mai des la bebeluşi. Dacă ei ar fi alăptaţi de mame o perioadă mai lungă, această problemă nu ar apărea. Odată cu introducerea laptelui praf, încep şi eczemele să se înmulţească.
Pentru alergie la lapte există un produs numit Nutramigen, iar pentru eczeme, picături Zyrtic - picături anti-alergie, care se dau sub această schemă:
* Prima săptămână, zilnic, 1 picătură dimineaţa şi seara. * A doua săptămână, zilnic - 2 picături dimineaţa şi seara. * A treia săptămână, zilnic - 3 picături dimineaţa şi seara. * A patra săptămână, zilnic - 4 picături dimineaţa şi seara. * A cincea săptămână, zilnic - 5 picături dimineaţa şi seara. * După a cincea săptămână, timp de o lună, zilnic - 5 picături dimineaţa şi seara.
E bine să se facă testul alergic copilului. E bine de mers la mare, apa sărată şi aerosolii sunt eficienţi. În plus, băi cu plante medicinale - frunze de nuc şi ceai foarte bun din cimbrişor sau sunătoare.
Doresc tuturor cititorilor revistei "Formula AS" multă sănătate, pace, iubire, armonie şi credinţă.
Binecuvântare şi multă iubire transmit doamnei Sânziana Pop şi întregii echipe, Dumnezeu să vă dea sănătate şi putere de muncă, iar iubirea noastră să vă dea energie. Cu respect,
VIORICA BOCŞE - Bucureşti
Gălbenelele pot reda vederea
Extractul de gălbenele poate reda vederea persoanelor care suferă de o boală oculară ce apare odată cu îmbătrânirea, numită degenerescenţă maculară senilă. Aşa susţine opticianul Harry Marsland din Marea Britanie, care a testat pe propria piele efectul unui astfel de tratament. După luni de zile în care a luat extract de gălbenele, acesta şi-a recâştigat în proporţie de 95% vederea la ochiul drept, afectat de degenerescenţă maculară. Această afecţiune este cea mai frecventă cauză a orbirii ce afectează persoanele trecute de 60 de ani.
Hemoroizi
Vă propun câteva tratamente mai puţin cunoscute:
* Ceai de muşeţel. Se infuzează 50 g plantă la 1 l de apă fiartă. Se fac băi de şezut.
* Ceai de stejar - se folosesc frunzele şi scoarţa, deoarece au acţiune astringentă, hemostatică şi antiseptică. Se face un decoct din 50 g plantă la un litru de apă. Se fac 1-2 băi de şezut pe zi, dintre care una seara, înainte de culcare. Baia durează 10-15 minute.
* Ceaiul de mărar se foloseşte atât intern, cât şi extern. Se beau 2 căni pe zi, dintr-o infuzie cu 1-2 linguriţe de plantă la o cană de apă. Pentru băi, se pun 4-5 linguri la 250 ml apă. După ce dă în clocot, se toarnă în băile de şezut.
* La Plafar se găseşte un ceai laxativ antihemoroidal, special pentru combaterea constipaţiei şi hemoroizilor. Se beau 2-3 căni pe zi.
* Tătăneasa se foloseşte în băile de şezut sau se pun comprese. Au efect imediat.
* Local, se foloseşte unguent de propolis (20%) de două ori pe zi sau o alifie preparată din coada-şoricelului şi frunze de zmeur.
ANA COŞA - Sibiu
Candidoză, herpes genital, răni pe colul uterin
Dragă redacţie,
Sunt o cititoare a revistei "Formula AS", pe care am îndrăgit-o nespus. Să vă scriu că sunteţi nişte oameni minunaţi? V-au scris alţii, înaintea mea, şi vă vor mai scrie şi de acum încolo, aşa că eu vă spun doar că vă respect şi vă iubesc pentru tot ce este scris în revista dvs.
Văzând câte suferinţe au fost alinate şi câte lucruri bune se pot face atunci când oamenii îşi dau întâlnire în scris, vă rog să mă primiţi şi pe mine, alături de cei ce ştim câte ceva despre tratarea unor suferinţe. Sfaturi care nu costă mult, ci doar puţinul efort de a le prepara şi de a le folosi corect.
Pentru candidoză
* Spălături cu irigatorul, din 1 l apă caldă şi 100 ml oţet alimentar.
* În farmacie se prepară un medicament care se numeşte Protargol. Este o soluţie cu care se impregnează un tampon de vată răsucită pe degetul cu unghia tăiată foarte scurt. Pe timpul nopţii, se lasă în vagin un alt tampon îmbibat cu puţin Protargol. Seara, înainte de culcare, se fac spălături cu ceai de flori de salcâm, cât mai concentrat posibil. Tratamentul durează 30 de zile neîntrerupt.
Pentru herpes genital
* Infuzie de busuioc. Într-o cană se introduce un mănunchi de busuioc cu seminţe cu tot. Se lasă toată ziua, iar seara se pun comprese pe herpes. Se picură pe ele lichid şi sub compresă se pun câteva frunze de busuioc.
* Injecţii cu Rodilemid. Se respectă indicaţiile întocmai şi rezultatele se văd încă de la prima serie de injecţii.
Eu am crezut că n-o să mă vindec niciodată de aceste boli, dar m-am însănătoşit urmând aceste tratamente.
Rană pe colul uterin
Pentru cervicită se fac ceaiuri supraconcentrate de pelin. Pelinul este una dintre cele mai cicatrizante plante. În 2 l apă fiartă se pune un mănunchi mare de pelin verde sau uscat, cu tot cu seminţe, se clocoteşte 10 minute, se acoperă imediat, apoi se fac spălături vaginale cu irigatorul, seară de seară.
Vindecarea este spontană, fără recidivă. Tratamentul durează 45 de zile, vă trebuie pelin, cu cât va fi ceaiul mai concentrat, cu atât va avea efectul mai rapid. Nu trebuie să mai spun că dacă este proaspăt culeasă, înainte de fierbere, planta trebuie spălată şi scursă bine.
MARIA UNGUREANU - jud. Teleorman