Cele mai multe cancere gastro-intestinale se produc la nivelul colonului şi rectului, segmente anatomice unde reziduurile alimentare se deplasează mai lent şi toxinele persistă mai mult timp. Cu toate acestea, când cancerul colorectal este detectat şi tratat într-un stadiu incipient, şansele de vindecare sunt destul de mari. Din păcate, multe persoane nu apelează la ajutorul medical de specialitate, chiar şi atunci când se produc semne evidente de avertizare, cum sunt sângerarea rectală, modificările tranzitului intestinal, pierderea ponderală neexplicată, durerea abdominală persistentă etc. De aceea, este recomandabil ca persoanele care acuză astfel de semne şi simptome să ia în calcul efectuarea de teste diagnostice edificatoare, cum sunt colonoscopia, sigmoidoscopia, testul pentru depistarea hemoragiilor oculte, care pot identifica neoplasmul colorectal incipient sau polipii (adenoamele), potenţiali cauzatori de cancer. În acest context, trebuie ştiut că, în ultimii 20 de ani, rata de mortalităţii pentru cancerul colorectal a scăzut, tocmai datorită aplicării pe scară largă a screening-ului şi a îndepărtării polipilor depistaţi prin intermediul colonoscopiei.
Referitor la cazul dvs., tratamentul chirurgical efectuat (rezecţie colică segmentară de unghi splenic) a fost, cu siguranţă, cea mai bună abordare terapeutică, ţinând cont de faptul că, în aproximativ 50% din cazuri, tratamentul chirurgical poate vindeca această formă de cancer. Totuşi, chiar dacă segmentul colonic afectat a fost rezecat, trebuie avut în vedere că în cazul persoanelor cu risc crescut de recurenţă (recidivă) a cancerului colorectal sau în cazul celor al căror cancer a metastazat la ţesutul din jur ori la ganglionii limfatici din vecinătate, chimioterapia este recomandată, fie înainte, fie după intervenţia chirurgicală. Medicamente cum sunt 5 fluorouracilul, levamisolul sau leucovorinul pot reduce posibilitatea de recurenţă tumorală, crescând, totodată, rata de supravieţuire în rândul indivizilor al căror cancer s-a extins şi la nivelul ganglionilor limfatici din vecinătate.
În altă ordine de idei, trebuie să se înţeleagă că, frecvenţa cancerului de colon este mai crescută la pacienţii la care predomină regimurile alimentare sărace în fibre. Modificările de floră intestinală, constipaţia, la persoanele cu alimentaţie concentrată şi săracă în fibre, sunt factori care trebuie luaţi în seamă în carcinogeneza colonului. Altfel spus, riscul de cancer colorectal, dar şi de recidivă a acestuia, este mai mare în rândul indivizilor care consumă multe grăsimi animale şi cantităţi reduse de fructe şi legume proaspete, dar şi la persoanele care fumează, consumă cantităţi mari de alcool şi sunt inactive din punct de vedere fizic. Aşa stând lucrurile, tratamentul naturist al cancerului de colon şi prevenirea recidivei sale vizează aducerea la normal a digestiei şi a proceselor de eliminare, factori cheie pentru stagnarea înmulţirii celulelor maligne şi împiedicarea apariţiei metastazei. În acest tip de tratament, priorităţile sunt reprezentate de dezintoxicarea organismului, schimbarea regimului alimentar şi combaterea sedentarismului. Sigur, strategia luptei anticancer presupune şi abordarea altor factori terapeutici esenţiali, cum sunt obţinerea şi menţinerea unui sistem imunitar competent, echilibrarea (alcalinizarea) pH-ului din organism sau aportul constant de minerale, agenţi antiinflamatori şi antioxidanţi naturali.
Despre toate acestea, însă, putem vorbi în particular, ţinând cont de specificitatea fiecărui caz în parte.
Să auzim numai de bine!
Dr. Li LuoXi -specialist în medicină tradiţională chineză - Bucureşti, tel. 021/210.41.64, 0766/56.46.69
"Sunt obosită cronic şi am probleme de exprimare"
(Răspuns pentru ANDA, F. AS 890)
Oboseala este o stare de slăbiciune generală, cauzată de un efort fizic sau intelectual intens. Însă oboseala persistentă, care nu are legătură cu activităţile noastre de moment şi care devine constantă este un motiv de alarmare şi necesită multă atenţie.
Există persoane pentru care senzaţia de epuizare şi lipsa energiei se poate manifesta pe o perioadă îndelungată. După cum ştim, organismele noastre sunt diferite, iar simptomele oboselii se pot prezenta cu o intensitate diferită de la o persoană la alta. Există numeroase remedii naturiste împotriva oboselii, însă în medicina tradiţională chineză se folosesc câteva metode de îmbunătăţire a stării generale a organismului. Unele dintre aceste metode au un rol esenţial în funcţionarea organismului uman şi privesc aspecte ca: modul de a gândi al individului, modul în care acesta îşi îngrijeşte organismul şi mai ales modul în care este utilizată şi stimulată energia Qi.
În situaţia în care suferiţi de oboseală cronică este bine să păstraţi un program strict pentru orele de culcare şi trezire. Pentru aceasta, este bine să nu dormim nici prea mult timp, nici prea puţin. Avem nevoie de un program echilibrat în orice facem, iar somnul nu se abate de la această regulă. De asemenea, alimentaţia noastră trebuie să fie adecvată stilului de viaţă pe care îl avem şi nu trebuie să uităm ca mesele noastre zilnice să conţină alimente bogate în vitamine şi minerale. Micul dejun este foarte important, însă nu consumaţi prăjeli, în general.
Munca şi activitatea noastră pot avea şi ele un impact puternic asupra organismului. Aveţi grijă să vă planificaţi din timp orele de lucru şi nu uitaţi de orele de odihnă. Uneori, o plimbare timp de 20 minute, seara, ajută la eliberarea stresului şi revigorează organismul după o zi solicitantă. Încercaţi să faceţi acest lucru zilnic.
După o perioadă plină de activitate, efort sau stres încercaţi să vă oferiţi un premiu, care va fi o metodă de a vă destinde şi de a vă ocupa de corpul dvs. Şedinţele de masaj, presopunctură, ventuzele sau acupunctura ajută la îmbunătăţirea generală a stării organismului după o perioadă de epuizare fizică sau psihică.
Remedii tradiţionale chinezeşti
* Mâncaţi banane fierte: o banană decojită şi tăiată în felii se fierbe împreună cu o cană de apă. Se dă în clocot şi se lasă la foc mic, circa 5 minute. Mâncaţi în fiecare zi.
* Lapte cu ghimbir - fierbeţi 2 minute, la foc mic, 150 ml lapte, cu o felie de ghimbir, la micul dejun.
* Supă de găină cu ginseng. Un pui, 20 g ginseng, 20 g goji, 5 curmale, 100 g morcov. Se prepară supa cu aceste ingrediente, după gust.
* Beţi o fiolă pe zi de ginseng cu fagure de miere. Se găseşte în farmacii sau plafar, sub denumirea de JINGSENG FENG WANG JIANG.
* Ungeţi-vă tâmplele cu ulei verde chinezesc. Mirosul lui vă va ajuta la înlăturarea senzaţiei de oboseală.
Produse chinezeşti pentru tratarea oboselii
* Dacă oboseala este însoţită de nervozitate, insomnie, depresie, încercaţi produsul Xiao Tao Wan.
* Dacă oboseala este însoţită de lipsa poftei de mâncare, diaree şi somnolenţă, luaţi produsul Shi Quan Da Bu Wan.
* Dacă oboseala înseamnă că nu dormiţi bine, visaţi urât, transpiraţii, nu aveţi poftă de mâncare, diaree, luaţi Gui Pi Wan.
Terapii chinezeşti pentru tratarea oboselii
* Acupunctura.
* Reflexoterapia.
* Ventuzele. Aplicate în zona spatelui, acestea acţionează asupra unor puncte speciale. Se pun de la 6 până la 8 ventuze, 10-15 minute, o dată pe săptămână.
* Plasture pentru energie. Acesta este pus în zona buricului. El acţionează asupra unui punct special. Se ţine permanent, în fiecare zi.
* Seara, înainte de culcare, puneţi picioarele în apă fierbinte, timp de jumătate de oră.
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Caut tratament pentru poliartrită reumatoidă"
(Răspuns pentru E. ISBĂŞOIU - Câmpulung, F. AS 1051)
Artrita reumatoidă este considerată o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă propriul trup sau părţi ale sale. Cel mai des afectată este zona articulară. Însă poate fi afectat plămânul, pleura, pericardul (învelişul inimii), sclera (membrana oculară) şi pielea. Denumirea "artrită reumatoidă" acoperă o serie de tulburări şi nu este considerată o singură boală. Manifestările sunt diverse, dar cel mai des întâlnite sunt durerile articulare, de regulă dimineaţa, însoţite de o înţepenire ce se ameliorează uşor, la mişcare. De asemenea, pot fi prezente umflături şi roşeaţa articulaţiilor, febră, oboseală, pierderea în greutate. Mai întâi sunt afectate articulaţiile mici, mai ales cele ale oaselor mici de la mâini şi picioare.
Trebuie făcută o distincţie între artrita reumatoidă şi artrita cu depuneri de uree (gută) şi osteoartrită (aşa-numitele gonartroze şi coxartroze), căci prognosticul şi tratamentele diferă.
Artrita reumatoidă afectează aproximativ 1% din populaţie, având un vârf de manifestare între 35-50 ani. Ea este mai frecvent întâlnită la femei (aproximativ de 3 ori mai mult decât la bărbaţi), la fumători, la rudele de sânge ale celor afectaţi, fiind diminuată în timpul sarcinii şi la femeile care folosesc contraceptive orale.
O cauză anume a bolii nu a fost încă elucidată, însă stresul, factorii hormonali, genetici şi de mediu (în special fumatul) au fost implicaţi.
Din punct de vedere naturist, artrita reumatoidă se poate datora unei tulburări a intestinului gros energetic, unde ar putea să se afle cauza multor altor boli inflamatorii şi autoimune. În plus, la nivelul articulaţiilor este un blocaj energetic ce duce la dureri. Acestea fiind spuse, abordările naturiste ar putea fi:
* Dieta - este foarte importantă. Trebuie renunţat la prăjeli, la zaharurile rafinate şi alimentele procesate, care produc fermentaţie în intestin, produc "căldură", care se transformă în inflamaţia articulaţiilor. Alimentele recomandate includ nucile, legumele verzi, uleiul de măsline, uleiul de peşte, produsele din soia. Atenţie, folosirea uleiurilor de peşte poate creşte riscul sângerării la oamenii care folosesc anticoagulante!
* Exerciţiile fizice. Deşi durerea este un impediment, este necesară practicarea acestor exerciţii. Ele trebuie să fie cât se poate de blânde, pentru a nu depăşi limitele toleranţei individuale. Înotul este excelent, pentru că elimină stresul greutăţii care apasă pe articulaţii.
* Fumatul - trebuie oprit. Fumătorii au un risc de 3 ori mai mare decât nefumătorii de a suferi de artrită reumatoidă.
* Plante medicinale - folosiţi varză albă sau coajă de cartofi aplicate local, ajută la puseurile acute.
* Stresul - ar fi bine să găsiţi timpul necesar pentru a face lucruri care vă relaxează şi vă fac plăcere (plimbare, ascultat muzică etc.), pentru a reduce reacţiile negative pe care le producem în corp ca răspuns la stresul cotidian.
* Homeopatie - este foarte utilă în tratamentul artritei reumatoide. În stadiul acut, Arnica montana, Rhus toxicodendron, Ruta graveolensis sunt recomandate. Însă medicamente constituţionale, individualizate, sunt ideale.
* Acupunctură - reechilibrează organismul energetic. Deblochează canalele blocate, ceea ce elimină durerile. Cele mai utile puncte sunt pe meridianele Intestin Gros, Plămân, Ficat, Vezică urinară, Vezică biliară.
* Masaje - făcute uşor, cu cremă de arnică, gheara-mâţei (Uncaria tomentosa), gheara-diavolului (Harpagophytum procumbens) - sunt de mare ajutor.
* Măsuri adjuvante - pierderea în greutate, care reduce uzura pe articulaţii. Câteodată, aplicarea compreselor calde sau reci.
Vă urez succes!