Chiar pe marginea şoselei, la vreo doi kilometri de faimoşii Vulcani noroioşi, se înalţă temeliile negre ale unei construcţii bizare. Din şosea, se vede ca o cazemată de pământ ridicată de nişte nepricepuţi. Cocoţaţi pe zidurile înalte de vreo doi metri, câţiva oameni lipesc doi baloţi mari de pământ proaspăt, netezindu-l apoi meticulos pe la colţuri, cu mâinile lor, negre ca tăciunele. Jos, lângă ei, o femeie scundă şi foarte vioaie le explică, cu un zâmbet îngăduitor, cum anume să facă toate mişcările, pentru ca treaba să iasă cât mai bine. Mă vede venind şi se opreşte mirată de apariţia mea. Dau bună ziua şi întreb naiv ce vrea să fie construcţia aia ciudată. "O pensiune", îmi răspunde, cu-acelaşi surâs cordial. Mă uit uluit de jur-împrejur, la maldărele alea de pământ, străduindu-mă să pricep. "Da, aici va fi o pensiune din «cob», un amestec de pământ lutos, nisip şi paie. E o tehnică nouă de construcţie, o alternativă la vilele roz, din sticlă şi beton, care ne sfidează bunul simţ". E arhitectă în Timişoara, o cheamă Alice Nacu şi a fost detaşată de vreo lună să coordoneze acest şantier. "Mai sunt câteva prin ţară şi se anunţă şi altele. Tot mai mulţi oameni vor să trăiască într-o asemenea casă. Aşa ne privesc toţi la început, cu mirare şi neîncredere. Dar după ce văd, după ce le explicăm despre ce e vorba, încep să-şi dorească să renunţe la apartamentele lor de la bloc, pentru o casă ca asta, din pământ". Încă sunt uluit, iar ea mă priveşte cu acelaşi surâs îngăduitor, povestindu-mi pe îndelete istoria acestui proiect.
Undeva, pe malul Nerei, în satul Sasca Montană, o arhitectă pe nume Ileana Mavrodin şi-a ridicat prin 2004 prima casă de felul ăsta (în "Formula AS" a apărut un reportaj despre ea). A fost mai mult o joacă, un experiment. O joacă din care a ieşit o minunăţie de casă, mică şi frumoasă, ca dintr-o poveste. De atunci, îndrăzneaţa arhitectă a renunţat la tot luxul unei locuinţe urbane şi s-a mutat cu totul şi definitiv în casa de pământ ridicată cu mâinile ei. A înfiinţat apoi o firmă şi un proiect numit "Casa Verde", şi a început o mare campanie de promovare a acestui nou mod de a trăi. Astăzi, sute de oameni vin la seminariile organizate de ea prin ţară, pentru a afla detalii despre acest exotic proiect. "Întoarcerea la natură e un curent tot mai răspândit, peste tot în lume. Familiile tinere sunt cele mai receptive la o asemenea alternativă, pentru că vor să-şi crească copiii într-un mediu sănătos. S-au săturat de atâta plastic, betoane şi aer condiţionat. Toate astea afectează în timp organismul uman. Lavabilul face ciuperci, plasticul din termopane degajă substanţe toxice, aerul condiţionat e recirculat şi emană mult praf şi tot felul de microorganisme care dau alergii. O asemenea casă din «cob» oferă un transfer ideal de căldură şi confort termic. Pereţii ăştia sunt vii şi respiră, reglând natural umiditatea la 50 la sută,
Îngerul tinereţii
"Am umblat în toată lumea asta, am trăit ani de zile în lux, dar niciodată nu am fost mai fericită ca acum, în căsuţa asta simplă şi frumoasă, ca dintr-o poveste, aşezată aici, în colţul ăsta de Rai de pe malul Nerei. Şi am înţeles acum că oricât de mult evoluează tehnica, oricât de sofisticat trăim, nimic nu ne poate împlini mai mult sufleteşte, nimic nu poate fi mai sănătos pentru noi decât lucrurile simple, la îndemâna oricui, pe care ni le-a lăsat Dumnezeu".
În 2004, Ileana Mavrodin trăia la Ottawa, în Canada. Se împlineau 12 ani de când se stabilise acolo cu familia. Îi era bine, avea casa ei, o carieră frumoasă, contracte de colaborare cu guvernul canadian şi cu firme celebre, precum "Mitel" sau "Corel Corporation". Şi totuşi, în spatele acestor împliniri, mocnea permanent o nemulţumire ascunsă, simţea că parcă nu asta e lumea în care ar vrea să trăiască, că trăia doar o aparenţă înşelătoare, care îl îndepărtează pe om de sufletul lui, de legile firii şi de Dumnezeu. "Toată agitaţia aia mi se părea fără rost, sistemul ăla parcă mă anula pe mine, ca om, făcându-mă să mă simt un robot de care se foloseau alţii. Peste tot, numai aer condiţionat, din casă intri direct în garaj, iei maşina, apeşi un buton şi se deschide garajul. Ajungi la birou, iar apeşi un buton, intri în parcajul subteran, iei liftul şi-apoi stai opt ore cu ochii în calculator. La sfârşit, faci drumul invers, fără să faci nici un pas în afară, fără să respiri nici un pic de aer natural. Simţeam că ceva nu e deloc în regulă, însă nu se ivise încă prilejul să fac un pas în afară şi să ies din decorul ăsta iluzoriu şi nesănătos". În vara anului 2004, plănuise să-şi facă concediul în Los Angeles, însă din anumite motive a renunţat şi a ales să vină în România. A vizitat mai multe locuri din ţară, poposind pentru câteva zile şi prin satele învecinate cu Cheile Nerei. Atunci a aflat că la Sasca Montană ar fi de vânzare un teren aşezat, parcă, într-un colţ de paradis. L-a văzut şi, fără să ştie prea bine ce-ar putea să facă cu el, s-a hotărât să-l cumpere numaidecât. Avea printre bagaje o carte scrisă de-un arhitect canadian, despre o nouă tehnică de construire a caselor dintr-un amestec ciudat de pământ, nisip şi paie. Cartea se numea "Cum se construieşte o căsuţă din cob". Ileana începuse de mult s-o citească şi deja îi încolţise în minte
Au trecut de atunci 11 ani şi căsuţa ei de poveste de la Sasca Montană are o băncuţă încălzită, o baie cu apă curentă, adusă prin cădere liberă de la fântâna din deal, curent de la o baterie solară, pardoseală din cob tratat cu ulei de in şi ceară de albine, o bucătărie superbă, un cuptor de pâine precum în casa bunicilor, loc pentru ţest şi pat deasupra cuptorului. "Am colindat peste tot, în Caraibe, pe Coasta de Azur, dar niciodată n-am fost mai fericită decât atunci când lucram la căsuţă, când stăteam ca un Huckleberry Finn pe malul Nerei, cu o pălărie mare pe cap, cu picioarele în apă şi cu mâinile pline de lut. Atât de mult am mângâiat atunci pereţii casei, că şi acum se văd peste tot urmele degetelor mele. Pentru mine, casa asta e vie, e o parte din trupul meu".
În ultimii ani, fenomenul Casa Verde a luat o amploare neaşteptată. Sunt tot mai mulţi români care aleg să renunţe la apartamentele din oraş şi să se apropie mai mult de natură, de un trai sănătos. Numai în vara asta s-au deschis vreo şase noi şantiere, lângă Bucureşti, Timişoara, în Argeş, pe Valea Doftanei, la Sângeorz Băi. În fiecare vară, Ileana Mavrodin organizează la casa ei din Sasca mai multe tabere la care vin oameni din toate colţurile ţării. Îi învaţă să înalţe case din cob, să lucreze cu lutul, să-l folosească la zidărie şi tencuieli, să facă vopsele naturale şi pardoseli. Le povesteşte despre viaţa ei, despre împlinirea şi fericirea supremă pe care a descoperit-o acum 11 ani, despre bucuria uriaşă a fiecărei dimineţi, când deschide fereastra şi ascultă fermecată concertul păsărilor. "Dacă oamenii ar şti să se
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
