Pescarii de la Marea Neagră: sfârşit de poveste
E ora trei dimineaţa şi tocmai s-a trezit. Îşi face palmele căuş, aruncă pe ochi apă rece şi-apoi se-aşază la masă, savurând în tihnă două căni mari cu ceai, însoţite de câteva felii de pâine unse cu miere şi unt. Pentru el, ceaiul e precum nectarul plin de nemurire al zeilor din Olimp. Bea peste trei litri pe zi. "În meseria asta, sunt mulţi care s-au ratat ori au murit din cauza alcoolului. Se zice că fără băutură nu rezişti pe mare. Prostii. Eu nu beau decât ceai.
Citeste tot articolul
Se poate şi în România - O echipă de şase studenţi români uimeşte experţii de la AGENŢIA AEROSPAŢIALĂ EUROPEANĂ
În timp ce soarele străluceşte pe cer şi toată lumea se grăbeşte să ajungă la munte sau măcar în parcurile oraşului, Sorina, Laura, Ion şi Camil stau aplecaţi peste masa de experimente, în sala Universităţii Politehnice din Bucureşti. E sâmbătă. Un mic zar din metal pluteşte în aer. Cum e posibil? Degeaba căutăm sfoara de care e atârnat.
Citeste tot articolul
Mesteacănul - vraciul alb
În mitologia slavă de răsărit, mesteacănul era considerat un copac sfânt, datorită frumuseţii şi calităţilor sale terapeutice fabuloase. De sute de ani, ţăranii ruşi îl întrebuinţează ca leac împotriva multor boli, folosindu-i atât mugurii şi inflorescenţele, cât şi frunzele şi seva.
Citeste tot articolul
Probleme la ordinea zilei
Restituirea se face în baza unor principii de drept, nu în baza unor criterii etnice şi nu se poate referi doar la locuinţe, pentru că, pe de o parte, o serie de imobile care aveau destinaţia de locuinţă înainte să fie confiscate de comunişti au fost transformate ulterior în şcoli, spitale sau muzee, iar pe de altă parte, dacă suntem un stat european liber, atunci trebuie să garantăm toate proprietăţile private, nu numai locuinţele.
Citeste tot articolul
Convertirea la ură
În ultimii ani, Biserica Ortodoxă Română a devenit ţinta unei tot mai articulate şi intense campanii de "convertire" la ură a românilor. Sunt vizaţi, deopotrivă, clerul şi credincioşii. Trei sunt căile de atac: compromiterea preoţimii, decredibilizarea credincioşilor şi eliminarea Ortodoxiei din spaţiul public. Scopul final este scoaterea lui Dumnezeu din sufletele românilor. Acelaşi ca în timpul comunismului, dar urmărit cu mijloace mai perverse.
Citeste tot articolul
Veşti proaste pentru ţepari: se modifică legea insolvenţei
"Sunt veşti bune şi veşti rele", declara premierul Victor Ponta, acum câteva zile, la capătul unei întâlniri a liderilor USL, pe tema rezultatelor economice pe primul trimestru din 2013. "Veştile bune ţin de faptul că am avut o creştere de 8 procente a exporturilor, de faptul că avem cel mai mic deficit al balanţei comerciale din ultimii zece ani...
Citeste tot articolul
DAVID ALAN PATY - "În America, în restul Europei şi în Canada, proiectul Roşia Montană n-ar putea ieşi nici măcar de pe planşeta de desen"
Pe 22 aprilie, de Ziua Pământului, se inaugurează oficial site-ul Fundaţiei Culturale Roşia Montană, al cărei preşedinte, profesorul de arheologie Ioan Piso, îi invită pe toţi internauţii să ia parte la acest eveniment, accesând www.fundatia-culturala-rosia-montana.com.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru MARIANA - Galaţi, F. AS nr. 1063 - "Se poate vindeca nevralgia Arnold fără operaţie?"
Contrar celor afirmate de medicii pe care i-aţi consultat, există tratament pentru nevralgia Arnold (şi pentru alte tipuri de nevralgii). Doar dacă medicaţia analgezică se dovedeşte a fi ineficientă, se poate recurge la efectuarea altor proceduri, inclusiv cele chirurgicale. Astfel, primul pas terapeutic este reprezentat de folosirea medicamentelor ce pot ameliora simptomatologia, în acest scop utilizându-se, de la caz la caz, următoarele...
Citeste tot articolul
"Mulţumesc foarte mult, d-le doctor Rareş Simu!"
În anul 1992 m-am îmbolnăvit de poliartrită reumatoidă, boală ce mi-a provocat o lungă şi intensă suferinţă, în ciuda tratamentelor cu diferite antiinflamatoare şi medicamente de sinteză. Cu toate acestea, optimismul şi credinţa că voi găsi până la urmă un remediu eficient la această boală nu mi-a dispărut niciodată.
Citeste tot articolul
Vreţi să plutiţi pe aripi de primăvară?
Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă! Începeţi-o parfumând-o cu rozmarin. Întăreşte memoria şi puterea de concentrare, destinde şi stimulează metabolismul. Amestecaţi într-o cană mai mare, cu apă, 3 picături de ulei de rozmarin + 4 picături de ulei de lămâie şi clătiţi-vă pe corp, după ce faceţi duş.
Citeste tot articolul
Cancerul, mintea şi sufletul
Orice boală este un semnal prin care organismul nostru ne înştiinţează că e suprasolicitat din cauza modului cum ne-am dus viaţa până în acel moment. Chiar şi infecţiile sau accidentele pot fi privite din această perspectivă: o contaminare se produce numai atunci când sistemul imunitar este prea slăbit pentru a-şi mai face datoria de a ne apăra, iar accidentele se explică adesea prin oboseala noastră, care ne face imprudenţi sau crispaţi.
Citeste tot articolul
Doar gânduri bune
Stresul ia naştere în creier. Cu ajutorul strategiilor de mai jos veţi depista gândurile împovărătoare şi veţi dobândi o perspectivă relaxată asupra realităţii înconjurătoare.
Citeste tot articolul
Selecţia "FORMULA AS"
Astăzi vă recomand trei volume care au în comun faptul că autorii lor povestesc experienţe personale care depăşesc nombrilismul, devenind mărturii despre modul în care istoria secolului 20 românesc a croit procustian destine şi a pus la încercare caractere. Toate trei se citesc uşor fiindcă autorii lor au darul povestirii, sunt ataşanţi, au umor şi, nu în ultimul rând, ne vorbesc despre situaţii cunoscute de noi toţi din familie sau pe propria piele, din anii de comunism şi de după 1989.
Citeste tot articolul
Amintiri din pădurea verde
Primăvara se încăpăţânează să vină. Ne uităm pe fereastră şi populăm priveliştea cenuşie şi friguroasă, cu primăverile verzi şi înflorite de altădată. Aveţi vreo amintire deosebită, legată de o zi de aprilie petrecută în pădurea verde? Puneţi-vă pe scris! Paginile revistei noastre abia aşteaptă să înverzească şi să se încălzească cu soare adevărat.
Citeste tot articolul
Unde vă simţiţi acasă? - CORINA CHIRIAC
"Formula AS" se străduieşte mereu să inventeze subiecte care să aducă la lumină părticele ascunse din sufletele oamenilor, iar acest subiect va reuşi cu siguranţă. După părerea mea, acasă este o stare. Însemnătatea cuvântului "acasă" este o trăire care nu ţine de buletinul de identitate sau de nişte pereţi, cel puţin nu de fiecare dată. Uite, când îmi pui această întrebare, din imbold, ca un prim gând care îmi vine în minte, îţi voi răspunde: eu mă simt acasă la mare.
Citeste tot articolul
DORU ANTONESI - "Cel mai mult îmi place când îţi vine spontan o glumă şi simţi că i-ai prins pe spectatori"
După zece ani în care i-am putut vedea doar la televizor, în diferite formule, şapte dintre componenţii îndrăgitului Divertis au decis să se întoarcă pe scenă. Reuniţi sub un nume nou, DISTRACTIS SHOW, ei au susţinut la Sala Radio din Bucureşti, în prima săptămână a lui aprilie, trei spectacole îndelung aplaudate. Prilej de discuţie cu unul dintre protagonişti, totodată fondator al grupului Divertis, în urmă cu mai bine de 30 de ani, Doru Antonesi.
Citeste tot articolul
Pe urmele primilor creştini din Dobrogea - Mânăstirea rupestră de la Canaraua Fetii
În inima Dobrogei, la Canaraua Fetii, nu departe de Negru Vodă, se află cea mai veche mânăstire din România. O mânăstire rupestră, cu două biserici săpate în stâncile calcaroase de pe Valea Ceairului. O mânăstire din anii creştinismului timpuriu, care încă îşi ţine comorile ascunse, căci nu există bani pentru cercetarea lor. Pentru a continua o tradiţie monahală întreruptă acum o mie de ani, doi tineri şi vrednici călugări bucovineni au construit în apropiere o nouă mânăstire. Ei ţin vie amintirea vechii vetre monahale şi refac, prin rugăciune, comuniunea cu sfinţii ştiuţi şi neştiuţi ai Dobrogei.
Citeste tot articolul
ŞTEFAN CÂLŢIA - "Nu mai alergaţi încontinuu! Opriţi-vă din când în când şi uitaţi-vă la ceaşca voastră de cafea!"
Ştefan Câlţia este unul dintre puţinii noştri pictori instalaţi cu autoritate în elita artei româneşti şi europene. Născut la Braşov, pe 15 mai 1942, a fost unul dintre studenţii străluciţi ai lui Corneliu Baba. Cu o poftă a invenţiei şi o aplecare spre lucru nestăvilite, Ştefan Câlţia a expus prin toate marile capitale culturale ale lumii, unde a lăsat ecouri adânci: din Elveţia, Germania, Olanda, Norvegia şi până în S.U.A.
Citeste tot articolul
Maica Domnului din Guadalupe
Fenomenul Nuestra Se?ora de Guadalupe, din Mexic, poate fi comparat cu Fenomenul Lourdes, din Franţa, cunoscut de europeni. Doar că aici, în Mexic, este un Lourdes ridicat la puterea a cincea, sau ridicat la puterea Lumii Noi. Şi, spre deosebire de toate apariţiile mariane din lume, în Mexic, miracolul a produs şi o probă materială, pe care o putem vedea şi azi, cu ochii noştri.
Citeste tot articolul
Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii
Postul Cel Mare se apropie de sfârşit iar copacii şi grădinile s-au împodobit cu flori de sărbătoare. E momentul să luăm şi noi pilda naturii, pentru a primi cum se cuvine evenimentul pascal. Un strop de culoare şi muzică, strecurate în rutina zilnică, sunt cum nu se poate mai potrivite pentru a ne crea o stare de bine în aşteptarea Sfintelor Paşti.
Citeste tot articolul