"Veştile bune ţin de faptul că am avut o creştere de 8 procente a exporturilor, de faptul că avem cel mai mic deficit al balanţei comerciale din ultimii zece ani, că ne-am încadrat în ţinta de deficit trimestrial stabilită cu FMI, că avem încasări de peste 10% creştere atât la TVA, la accize, cât şi la impozitul pe venit", a anunţat Ponta. Pe de altă parte, însă, cifrele pe care le-au avut în faţă reprezentanţii partidelor de guvernământ arătau o scădere dramatică a veniturilor aduse de impozitul pe profit. Practic, tradus pe înţelesul tuturor, segmentul cel mai sănătos de alimentare a bugetului de stat, banii proveniţi din bunul mers al economiei capitaliste, indicat de impozitul aplicat pe profitul generat de firmele din România, tocmai acest segment se dovedeşte a fi cel mai afectat în ultimele luni. Încasări mai mici la buget după impozitul pe profit înseamnă, la capătul celălalt al lanţului economic, o scădere importantă a profitului realizat de companii. E plină, şi aşa, ţara de companii de stat ţinute în viaţă artificial, cu costuri colosale, e plină ţara, mai ales după începutul crizei, de firme care merg pe pierdere, consumând din capitalul acţionarilor, e plină ţara de firme care o duc de azi pe mâine, iar acum aflăm că şi firmele care generau profit au probleme.
În fine, o veste bună: guvernul pare să fi înţeles, totuşi, care e sursa răului în economia românească a ultimilor ani: legea insolvenţei. Prin varii artificii şi tertipuri, o mulţime de firme şi-au păcălit sistematic partenerii de afaceri, acumulând datorii uriaşe, de care încearcă acum să scape cu ajutorul insolvenţei. În multe dintre cazuri, patronii firmelor băgate intenţionat în insolvenţă au avut grijă să-şi facă pierdute cele mai importante active, pe care le-au mutat chiar pe companii cu acelaşi obiect de activitate şi cu aceiaşi clienţi ca ai firmei iniţiale. Mascate cu directori noi, puşi de faţadă, noile firme continuă să activeze pe piaţă şi să genereze pierderi firmelor oneste din România. E de mirare, atunci, că scad banii veniţi la buget din impozitul pe profit? În plus, companiile care intră cu rea-credinţă în insolvenţă încearcă, astfel, să scape şi de plata taxelor şi impozitelor către stat, deci o dublă lovitură pentru buget. "Trebuie să umblăm la legea insolvenţei, în aşa fel încât să-i ajutăm pe cei care intră, realmente, în insolvenţă şi să-i sancţionăm direct cu faliment pe aceia care intră în mod fraudulos în insolvenţă. Trebuie să accelerăm modificarea Legii insolvenţei faţă de cei care dovedesc rea-credinţă, în aşa fel încât nu mai plătesc nici un fel de taxă, nici un fel de impozit, nimic din ceea ce plătesc celelalte companii, care trăiesc în mod normal pe piaţa economică", a declarat premierul Victor Ponta. O veste proastă pentru ţepari şi o veste bună pe care economia reală o aştepta de mult timp de la noul guvern.