"Paştele în Bucovina"
Cei mai harnici în organizarea evenimentelor dedicate Paştelui au fost anul acesta bucovinenii. Programul "Paştele în Bucovina", organizat de Consiliul Judeţean Suceava, a început încă de pe 16 martie, odată cu Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti. Până la Sfânta Sărbătoare, în fiecare joi, la Fălticeni au loc conferinţe religioase, sub genericul "Postul Mare - Urcuş spre Înviere" şi în toată Bucovina au loc expoziţii şi concursuri de ouă încondeiate şi concerte pascale.
În Duminica Floriilor, şi la Suceava au loc o mulţime de evenimente: Târgul "Produs în Bucovina", cu bunătăţi tradiţionale din toate zonele judeţului, un concert de muzică corală religioasă ţinut pe esplanada din centrul oraşului şi un concert pascal susţinut de Grigore Leşe, la Biserica Romano-Catolică "Sf. Ioan Nepomuk". Tot în Duminica Floriilor, la Moldoviţa se organizează Festivalul Ouălor Încondeiate, iar la Fălticeni are loc o expoziţie de artă religioasă.
Şi cum pictura pe ouă se bucură de mare trecere în Bucovina şi reprezintă o adevărată atracţie, în special pentru turiştii care vor poposi, de Paşti, pe plaiurile ei însorite, în fiecare localitate vor putea fi vizitate ateliere de încondeiat ouă şi expoziţii cu vânzare. În sâmbăta dinaintea Paştelui, în Salina Cacica se oficiază "Învierea din adâncuri", la capela amenajată în peşteră, iar în prima zi de Paşte, în municipiul Suceava puteţi participa la obiceiul sfinţirii de pască, apoi la slujbele de miruit şi, nu în ultimul rând, la concursuri de ciocnit ouă roşii sau concursuri de coşuri pascale.
(Mai multe date despre toate evenimentele organizate în cadrul programului "Paştele în Bucovina" găsiţi pe www.cjsuceava.ro)
Târgul de Florii de la Muzeul Ţăranului
Muzeul Ţăranului din Bucureşti aşteaptă şi anul acesta meşteri artizani din toate zonele ţării, de vineri, 26 aprilie, şi până duminică, 28 aprilie, la Târgul de Florii. Organizat în curtea muzeului, în cadrul lui veţi găsi: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, cusătorese, specialiste în broderie şi împletituri. Puteţi cumpăra ouă încondeiate, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat şi icoane - numai bune de făcut cadou sau de împodobit casa de sărbătoare. Pentru cei care nu au timp, sau nu se pricep să gătească "fineţuri" tradiţionale, se vor găsi şi de-ale gurii, bunătăţi ce vor impresiona, cu siguranţă, musafirii cei mai exigenţi: cozonaci, cofeturi din Teleorman, kürtös kalács şi turtă dulce de Harghita, dar şi mere frumoase din Maramureş, suc de mere, halviţă, miere de albine şi lăptişor de matcă, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă de Bihor şi vin.
Vor exista şi demonstraţii de încondeiat ouă, iar sâmbătă, pe 27 aprilie, de la ora 11:30, la Atelierul de creativitate vor fi spectacole de teatru de păpuşi pentru copii: Lăzărelul, cu trupa Tropăiele, coordonată de Beatrice Iordan. Tot sâmbătă, de la ora 15:00, în curtea muzeului puteţi vedea Ansamblul Tălăncuţa, din Republica Moldova, care prezintă muzici tradiţionale.
(Preţ bilet: 6 lei, 3 lei - reduceri pentru elevi, studenţi, pensionari.)
Paula Seling şi Marcel Costea - Concert special de Paşte, la Sala Radio
Frumoasa maramureşeancă va fi acompaniată de muzicianul Marcel Costea, la marea orgă a Sălii Radio (cel mai mare instrument de acest tip din sud-estul Europei), dar şi de pianistul Călin Ionce, care este şi orchestratorul tuturor pieselor ce vor fi prezentate în concert. Paula Seling a mai umplut o dată, la refuz, anul acesta Sala Radio, de ziua îndrăgostiţilor, când a susţinut un concert alături de orchestra Radio România.
(Ultimele bilete pentru concertul Paulei Seling se găsesc în reţeaua www.bilete.ro şi au preţuri cuprinse între 20 lei categoria I şi 10 lei categoria a III-a.)
Divna, la Ateneul Român din Bucureşti
Duminică, pe 28 aprilie 2013, de la ora 16 şi de la ora 20, soprana de origine sârbă, Divna, va susţine două spectacole speciale de Paşte, la Ateneul Român din Bucureşti. Alături de ea va fi prezent şi Dan Puric.
Divna Ljubojevic s-a născut la Belgrad (Serbia), în 1970, şi a început să cânte de la o vârstă fragedă, în Grupul Mânăstirii Vavadenje. Aici au fost puse bazele tehnicii sale vocale remarcabile. A urmat apoi Colegiul de Muzică Mokranjac din Belgrad şi Academia de Muzică din Novi Sad. În urma acestei perioade de perfecţionare, Divna a devenit dirijorul Corului Mokranjac şi a condus, din 1989, pentru o perioadă de doi ani, "Prima Societate Corală" din Belgrad. În 1991, a înfiinţat Ansamblul "Melodi" şi a început să susţină concerte de muzică bisericească veche şi contemporană, prin întreaga lume.
Datorită calităţilor sale vocale excepţionale, Divna a abordat pe lângă muzica bisericească, şi opera. Artista cântă şi astăzi alături de Ansamblul "Melodi" şi are în repertoriu poeme, piese de muzică barocă şi cântece interpretate atât în limba engleză, cât şi franceză şi italiană.
Divna a mai cântat în România în anul 2008, la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul Concertului Internaţional de Muzică Bizantină "Bucuria Învierii".
(Biletele pentru concertul ei de la Bucureşti se găsesc online pe www.myticket.ro şi au preţuri cuprinse între 150 lei categoria a III-a şi 250 lei categoria I.)