În timp ce soarele străluceşte pe cer şi toată lumea se grăbeşte să ajungă la munte sau măcar în parcurile oraşului, Sorina, Laura, Ion şi Camil stau aplecaţi peste masa de experimente, în sala Universităţii Politehnice din Bucureşti. E sâmbătă. Un mic zar din metal pluteşte în aer. Cum e posibil? Degeaba căutăm sfoara de care e atârnat. Ion Ciobanu mânuieşte o pârghie mică şi obiectul se ridică sau coboară. Dă cubuleţului un bobârnac şi bucăţica de metal se învârte liber în spaţiu, de parcă cineva a oprit pentru o clipă forţa gravitaţiei. Ce începe ca o joacă de copii poate să aibă cândva o aplicaţie tehnică serioasă. Poate chiar să schimbe lumea. Dar demonstraţia a fost doar o introducere...
Laura Manoliu ne invită să luăm loc şi porneşte proiectorul. Cei patru tineri care ne-au oferit, bucuroşi, găzduire, ne dezvăluie, cu mare seriozitate, experimentul lor pentru ESA - Agenţia Aerospaţială Europeană, care lansează rachete în cosmos. În luna martie a anului viitor, un dispozitiv conceput de ei va zbura cu racheta REXUS, de la baza Kiruna, din Suedia, sub cercul polar, direct în cosmos. Cei şase studenţi români care au gândit conceptul prin propriile forţe şi trebuie să se descurce singuri, cu fiecare detaliu - inclusiv cu finanţarea -, aşteaptă ziua cea mare cu nerăbdare. Timpul până atunci va zbura: asamblarea pieselor, programarea pe computer, teste şi parateste, consultaţii cu experţi, căutarea sponsorilor şi cercetarea firmelor. Cine oferă cele mai potrivite materiale? Piesele vor rezistă la lansare? Nu se va desface întreaga construcţie? Cel mai mic şurub trebuie studiat înainte, cum se va comporta la marea încercare. Pentru ei, "număratoarea inversă" a început deja. De acum, nu mai pot să dea înapoi...
Dorul de performanţă
Cum a ajuns o echipă de tineri din România la frontierele ştiinţei din Europa? Laura Manoliu, studentă în anul doi la Facultatea de Electronică şi Informatică, povesteşte cum a început totul. Membrii grupului care participă acum la experimentele ESA se cunoşteau deja de la o competiţie internaţională la NASA (Agenţia Aerospaţială din Statele Unite) din 2012, pentru care au conceput împreună un roboţel de adunat nisip de pe lună. De atunci, Sorina Lupu, colegă de an şi de facultate cu Laura Manoliu, a ochit deja o altă competiţie, pentru un program de cercetare studenţesc, la racheta REXUS. Fascinată de faptul că nu este doar
În fiecare clipă din timpul lor liber, fetele au scotocit maldăre de cărţi şi reviste, documentându-se temeinic despre acest subiect. Claudiu se gândeşte cum trebuie programată partea de teleghidaj. Foarte repede, cei patru au ajuns la concluzia că mai au nevoie de un coleg care se pricepe la partea mecanică. L-au găsit pe Camil Mureşan, student la Aeronautică, în anul doi. Acum, echipa nouă a intrat deja în criză de timp. În doar două săptămâni au trebuit să preda conceptul lor la ESA. După aceea, au trecut săptămâni pline de nerăbdare, speranţă şi momente de incertitudine. "Are, oare, experimentul nostru, şansa de-a câştiga?".
Ca să dea un răspuns, 14 experţi aerospaţiali din Suedia, Germania şi Olanda stau aplecaţi peste proiectul trimis de la Bucureşti. Nu le vine să creadă ce văd! Ca să nu mai vorbim că românii erau cea mai tânără echipă, printre sute de grupuri din ţări mult mai obişnuite cu astfel de competiţii internaţionale: Franţa, Italia, Spania, Suedia, Belgia...(germanii sunt scutiţi de competiţie, pentru că Germania plăteşte o mare parte din proiect şi cercetătorii au locuri asigurate în rachetă). Românii şi-au ales şi un nume modest pentru echipa lor: LOW-GRAVITY (gravitaţie mică).
Vestea cea mare
De atunci a început competiţia contracronometru. Luna februarie 2013: antrenament la Centrul Aerospaţial din München, Germania, pentru o săptămână. Acolo, conceptul experimentului a fost verificat de specialişti. Dar românii erau pregătiţi. Pentru cei cinci studenţi nu a trecut nicio zi fără întâlniri, fără sesiuni de Skype cu colega lor din Anglia, fără consultaţii cu experţi autohtoni. Sorina s-a confruntat cu sarcina de lider de grup. Repede, cei cinci au realizat că mai au nevoie de cineva cu expertiză în teleghidaj. Aşa a intrat Ion Ciobanu în grup, doctorand la Facultatea pentru Automatizare şi Calculatoare. Acum, LOW-GRAVITY era complet.
La verificarea conceptului de la München, echipa din România a strălucit, obţinând rezultate extraordinare. Dacă în această fază ar fi fost descoperirte deficite grave, un angrenaj prea complicat sau prea periculos, totul era pierdut. În vizita din Germania, fiecare grup de participanţi a beneficiat de un mentor profesionist. Bucuroşi, tinerii au aflat că renumitul director de la departamentul mecanic al ESA, Koen De Beule, care era şi cel mai mult solicitat ce către toate grupele, a ales echipa din România. Au lucrat împreună în München, iar pentru vară, se aşteaptă cu nerăbdare vizita lui De Beule în România. Cât priveşte perioada din München, studenţii au fost foarte încântaţi. "De dimineaţă până seara, am avut cursuri despre subiecte foarte interesante, altfel decât la facultate", povesteşte Sorina. "Startul va fi în apropiere de cercul polar, unde nu se găseşte nimic de cumpărat. De aceea, trebuie să avem totul în dublu exemplar, pentru eventualitatea că pică ceva la testele riguroase de dinainte de start".
Cum i-a convins pe experţii ESA proiectul lor? "Este primul experiment care aduce astfel de laser în cosmos", explică Sorina Lupu. "Şi posibilitatea de a fi folosit pentru reparaţii la o staţie aerospaţială", adaugă Ion Ciobanu. Camil Mureşan argumentează: "Şi construcţia e simplă - are doar un laser, trei mostre de metal şi un singur braţ mişcător. Deşi nu prea există riscul să nu funcţioneze ceva". "S-au mirat foarte tare şi despre faptul că suntem atât de tineri", se bucură Laura. "Ceilalţi participanţi erau măcar masteranzi, unii doctoranzi, unii lucrau deja la institute serioase".
Dacă vrei, poţi şi în România!
În luna iulie, pentru grupul LOW-GRAVITY începe o altă fază fierbinte. Atunci va fi ultima verificare tehnică. "După aceea", explică Laura, "schimbarea unui simplu şurub va fi aproape imposibilă". Până atunci, este nevoie să se pună în mişcare şi sponsorii, fiindcă grupul trebuie să-şi asigure şi finanţarea experimentului. "ESA plăteşte doar pentru cursurile de pregătire şi călătorii pentru patru membri", spune Laura, care a fost responsabilă cu recrutarea sponsorilor pentru competiţia organizată la NASA, anul trecut. "ESA ne încurajează pe toţi să ne facem cunoscuţi prin Facebook, o strategie cu succes în alte ţări, dar la noi?" Totuşi, scrisorile şi nenumăratele e-mail-uri au adus primele rezultate. "Se pricepe", o provoacă băieţii în glumă, râzând: "Vorba dulce mult aduce". Firma Price Waterhouse Cooper România a făcut deja o donaţie pentru experimentul lor şi a invitat echipa la sediul firmei, să-şi prezinte proiectul în faţa angajaţilor, ca o motivaţie pentru sprijinul financiar. Mesajul: "Dacă vrei, poţi şi în România!...".
Şi din partea facultăţii a venit un ajutor. Universitatea Politehnică a cumpărat laserul care a costat 1500 de euro şi a promis grupului un laborator, pentru că deocamdată nu au niciun loc de întâlnire. În total, 6000 de euro vor fi necesari pentru realizarea experimentului. O sumă care nu pare imposibilă, dar totuşi greu de strâns, mai ales pe timp de criză. "Studenţii din străinătate au mult mai mult sprijin", a observat Sorina Lupu, din întâlnirile cu ceilaţi participanţi. În schimb, experţii din România au oferit fără ezitare consultanţă. La Institutul Naţional de Fizică, Laser, Plasmă şi Radiaţie de la Măgurele (INFLPR, unde va fi construit cel mai mare laser din lume), tinerii au avut voie să studieze comportamentul metalelor la topire, înainte de prezentarea lor în Olanda. S-a dovedit un experiment esenţial. Fiecare etapă din proiect îi apropie mai mult şi îi "sudează". "Nelu ne îndrumă la partea electronică", se bucură studenţii mai tineri, care au, prin Ion Ciobanu, şansa de a compara teoria cu realitatea practică. Pentru toţi e enorm de important să aibă colegi cu aceleaşi interese, cu care să schimbe gânduri fără limite. Fie despre paradoxurile din fizica cuantică, fie despre cristalele de apă, studiate de japonezul Masaru Emoto, care a descoperit că formarea lor este influenţată de sentimente! Pentru ei nu există tabuuri. Gândurile lor încă zburdă, nu sunt distorsionate, societatea nu le-a sufocat creativitatea, prin întrebări de genul: "La ce îţi foloseşte? Cât câştigi cu asta?".
Cine sunt visătorii
Nici Ion Ciobanu nu a ajuns direct la Politehnică. "Până în clasa noua, m-am văzut ca un mare istoric! Trei sferturi din cărţile mele sunt despre istorie", zâmbeşte studentul din Bacău. Cu greu s-a acomodat în primii ani la facultate, până când a descoperit pasiunea de a construi circuite electronice, cu fel de fel de aplicaţii. Pe lângă "cubuleţul plutitor", ne arată şi "fulgerul cântăreţ", un arc de descărcare electric, care vibrează şi cântă ca o coardă. Povesteşte de alte idei, pentru care îşi găseşte timp, pe lângă studiul şi proiectul LOW-GRAVITY: un aparat de fotografiat aura, o cască care citeşte impulsurile din creier şi le transformă în mişcare... Visul lui? "Aş dori să fac ceva deosebit în ţara mea. Poate încă un satelit românesc?". Râde şi adaugă: "Unul mai de succes, mai frumos, celebru...".
Fetele din grupul LOW-GRAVITY au doar 20 de ani. Sorina Lupu, team liderul, s-a născut în Iaşi, dar a ajuns la Bucureşti încă din copilărie, "de aceea, din păcate, am pierdut accentul moldovenesc". După liceu, a stat cu bagajele făcute pentru Universitatea din Cambridge, până când a primit, în ultima clipă, o amânare. Azi, se bucură că a rămas acasă.
Ioana Ciucă, studentă la Astrofizică în primul an, la Durham, în Marea Britanie, şi cea mai tânără din grup, scrie prin e-mail: "Am dorit foarte mult să studiez aici, deşi părinţii mei fac sacrificii multe". În câţiva ani, ea se vede lucrând la ESA, într-un observator sau la cercetare, în domeniul astrofizicii sau poate acasă, la Universitate.
Claudiu Cherciu, student la Automatică, a fost de mic pasionat de asamblarea circuitelor electronice. Acum are cea mai mare experienţă din grup în domeniul roboticii. "Sunt foarte încântat să văd că ceea ce fac şi programez «se mişcă»", spune studentul din Constanţa. "Părinţii întotdeauna m-au susţinut, deşi sunt sigur că le e greu, deoarece şi eu, şi fratele meu, studiem în Bucureşti".
Dragă Sorina, Laura şi Ioana, dragă Ion, Claudiu şi Camil!
Când în martie 2014, racheta din Centrul Aerospaţial din Kiruna se va pregăti să decoleze spre cerul albastru al cercului polar şi voi veţi urmări numărătoarea inversă, frecându-vă mâinile de frig, dar cu inimile bătând ca tobele: 10 - 9 - 8 - ... - 2 - 1 - zero!, când racheta europeană se va desprinde cu foc şi tunete de Pământ, urcând în aer peste Europa şi peste planetă, când va perfora atmosfera şi la 90 de kilometri distanţă de Pământ se va
Date de contact pentru cei ce doresc să sponsorizeze proiectul: Laura Manoliu, mobil: 0747679295, e-mail: laura_mnl@yahoo.com.
Foto: GEORGE DUMITRIU şi imagini trimise de echipa LOW-GRAVITY
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
