În noiembrie anul trecut, am urcat colina sacră Tepeyac, loc numit astăzi Villa Guadalupe. În acea zi, la acel ceas - ora 10:40 - sute de oameni urcau pe colină. Mi se spune că acest flux uman e văzut în fiecare zi, iar la 12 decembrie, sosesc aici circa un milion de pelerini din toată America Latină. Mă simt bine între ei, aglomerarea anulează străinia, îţi smulge egoul ca pe o buruiană euforizantă, simt continuitate între noi, toţi, urcuşul e sinonim cu înrudirea. Pelerinajul mă face neam cu Mexicul, dincolo de premisele unei înrudiri iberice (prin hispanicul Traian) şi a unei istorii latine.
Apariţia de pe colină
Pe această colină, Maica Domnului i s-a arătat, pe 8 decembrie 1531, unui indio, un aztec sărman. Era o zi de sâmbătă, era dimineaţa. Aztecul s-a auzit strigat pe nume: "Juanito!", numele lui de după botezul creştin era Juan Diego. Înainte de botez se numea Cuatla-ctoactzin, care se traduce: "cel care vorbeşte ca un vultur". În tetramorf, vulturul este simbolul evanghelistului Ioan. Poate de aici a provenit numele nou al aztecului.
La data când i-a apărut Fecioara Maria, Juan Diego avea 57 de ani. Era creştinat de când avea 51 de ani, la puţin timp după ce Mexicul fusese cucerit de spanioli.
Când s-a auzit strigat pe nume, Juan Diego s-a oprit şi a văzut o tânără foarte frumoasă, care i-a spus că este Maica Domnului şi i-a cerut să transmită un mesaj misionar episcopului din Cetatea Mexicului. Maica Domnului i-a vorbit lui Juan Diego pe limba lui natală, în nahuatl, limba aztecilor. I-a spus să-i ceară episcopului să ridice în acel loc o biserică, în care ea să-L reveleze oamenilor pe Dumnezeu şi să ridice suferinţa Lumii Noi.
Juan Diego porneşte imediat spre oraş, merge la episcopul Zumarraga. Acesta este chiar primul episcop al Mexicului de după conchista: ierarh zbir, a ordonat să fie aruncate pe foc multe codice aztece, şi să fie distruse 500 de temple străvechi... Diego îi relatează apariţia Fecioarei Maria, o descrie. A fost o apariţie concretă. Adică Diego n-a avut o "viziune", el nu era un mistic, nu era un contemplativ; n-a avut vreo "vedenie" în timp de rugăciune, el a avut parte de o apariţie fizică!
Episcopul l-a ascultat aferat (se înţelegeau prin translator), nu credea de fel că un indio sărman a avut parte de o apariţie divină. Şi l-a expediat repede.
Juan Diego s-a întors la locul unde-i apăruse Fecioara, ca să raporteze eşecul său. Astfel are loc a doua apariţie a Maicii Domnului, care l-a ascultat, iar în final i-a spus ferm: "Îţi poruncesc să te duci din nou mâine, să-l vezi pe episcop şi să-i repeţi cererea misionară!".
Miracolul
Mantaua ("ayate") era un fel de pătură care se încheia pe umărul drept. Era o ţesătură din fibre de agave, de 1,67 m pe 1,05 m. Pe această mantie s-a imprimat imaginea Sfintei Fecioare.
S-a petrecut aşa: Când Juan Diego s-a aflat iarăşi în faţa episcopului, a desfăşurat mantaua în care învelise trandafirii culeşi la îndemnul Fecioarei. În clipa aceea, pe ţesătura de agave s-a "revelat" lent, sub ochii celor de faţă, imaginea Maicii Domnului. În culori vii, strălucitoare. Era ca şi cum pe o placă fotografică, introdusă într-o soluţie chimică "revelator", se iveşte chipul sub privirile tale. Imaginea are calităţile şi fidelitatea unei fotografii, uimitor de expresive, cu dimensiunile 143 cm pe 55 cm.
Deşi ţesătura din fibră de agave este rară, "fotografia" Fecioarei s-a aşternut compact, armonios. La analize, vechi şi noi, nu se disting urme de "tuşe" (cum ar fi la o pictură), ci totul are netezimea unei fotografii. Impresia produsă de această dovadă a fost uluitoare.
Cu aceasta a început o fervoare religioasă fără seamăn, care a adus şi succesul cultului creştin printre mexicani. Imaginea miraculoasă a lucrat asupra minţilor indigenilor mai mult decât armate întregi de misionari. Sau oricum, lucrarea misionarilor a fost mult uşurată de acest miracol.
Se poate spune că Mexicul a fost creştinat de Fecioara de la Guadalupe, sau, mai concret, de icoana miraculoasă dăruită de ea acestui popor. Mai ales asupra populaţiei indigene imaginea Fecioarei a avut un impact extraordinar. A fost ca un şoc metanoic, sau ca o "traumă" de iniţiere, nădejde supremă de salvare, care a produs valuri de credinţă, de atunci şi până azi.
Mantaua cu chipul Maicii Domnului poate fi văzută în uriaşa catedrală închinată Fecioarei din Guadalupe. Cine vede această imagine, se simte transportat, înnoit, înviat. Mi-a mărturisit un pelerin-poet ce a simţit dânsul: este ca şi cum a venit nenăscut şi pleacă de aici născut, în anul unu al fiinţei sale.
Apariţia Fecioarei este, de această singură dată, probată printr-un document chimic, fotografic, concret. Şi nu este doar o viziune sau o vedenie, ca-n multe cazuri anterioare, reale sau discutabile, plauzibile (conţinând un informaţional divin) sau închipuite (elaborări subiective): evident, şi acestea au rolul lor soteriologic!
Se crede că imaginea de la Guadalupe este adevăratul chip al fecioarei Maria. Cazul este comparabil întrucâtva cu Giulgiul de la Torino, pe care sunt întipărite trăsăturile chipului lui Iisus Hristos. În cazul Giulgiului de la Torino s-au născut multe discuţii cu privire la datare, autenticitate (personal, înclin să cred, după argumente, că este o "relicvă" autentică). Dar imaginea fecioarei de la Guadalupe nu a suscitat discuţii pro şi contra. Reperarea istorică este sigură, mărturiile fenomenului sunt indubitabile: înregistrate "la faţa locului", ele nu lasă prilej de ipoteze sau de ezitări de "probatoriu".
Expertiza neîntreruptă
Ţesătura a fost studiată şi de experţi NASA. Ei constată că nici o fisură nu apare pe imagine, după 470 de ani de la miracol. Nici culoarea nu s-a spălăcit, nu s-a atenuat, după atâta vreme! "Prospeţimea culorilor rămâne inexplicabilă".
Numai adaosurile s-au degradat complet. Adaosurile au fost făcute la bordura imaginii primare. Că aşa-i omul: pune zorzoane... Aşa se face că, după 100 de ani de la miracol, un preot zelos şi vesel, părintele Miguel Sanchez, adaugă detalii marginale inspirate din Apocalipsă! Sub picioarele Fecioarei el a desenat Luna şi un înger. De atunci, în toate reproducerile, apare acest adaos care derutează multă lume în legătură cu chipul de la Guadalupe.
Tot adaosuri sunt şi broderiile aurite ale rochiei şi ale togăi şi razele de aur din jurul Fecioarei. Dar asemenea adăugiri făcute de mână de om s-au deteriorat şi au fost împrospătate la intervale. Numai imaginea primară rămâne vie, strălucitoare, de parcă ar fi fost "fotografiată" astăzi.
Testul ochilor certifică miracolul
Ochii au fost examinaţi de oftalmologi, cu aparatură medicală. Ei au caracteristicile unor ochi vii. Cu oftalmoscopul, în 1956, un medic a surprins reflexii luminoase, proaspete. Asemenea detalii nu pot fi observate în picturi, ci numai în ochii celor vii: reflexii de scene pe suprafaţa posterioară a corneei şi în nucleul cristalinului. Din rezumatul studiilor, făcut de François Brune, notăm:
S-a analizat şi cu microdensitometru (aparat care, într-un milimetru pătrat, distinge 27 778 puncte!). Numerizarea, sau digitalizarea, permite să recuperăm orice detalii. Aşa s-a constatat că ochii fecioarei reflectă ceea ce vedea dânsa în momentul "imprimării" chipului: un indian cu barbă (probabil Juan Diego), un franciscan (probabil episcopul Zumarraga), un tânăr într-o poziţie perplexă (probabil translatorul). Se reflectă, deci, o întreagă scenă a încăperii, în momentul în care, Juan Diego desfăşurând mantia, a apărut pe ea desenul divin.
Cerul Mexicului de pe veşmântul Fecioarei : stelele de pe mantia albastră a Sfintei Fecioare corespund, mi se zice, cu poziţia constelaţiilor văzute din Mexico în dimineaţa zilei de 12 decembrie 1551, la ora 10:40, chiar în momentul în care soarele marca solstiţiul de iarnă. "Hazardul nu ar putea explica o asemenea proiecţie astronomică", scrie un cercetător.
Antropologii aduc şi ei argumentele lor, în favoarea autenticităţii imaginii. Chipul apărut fotografic pe mantaua lui Diego nu reprezintă o femeie mexicană, nu reprezintă o morena. Iar expresia la Virgen morena este doar un apelativ local. Tenul imaginii originale este alb, nu este brun oacheş decât în reproduceri manuale sau picturale făcute de-a lungul vremilor. S-au făcut mii de reproduceri şi uneori s-a căutat "adaptarea" tropicală a Fecioarei...
Antropomorfic, chipul său este asemănător cu al unei evreice. Facem şi o referinţă conexă. Regizorul Franco Zefirelli, când a căutat o actriţă care să interpreteze rolul Fecioarei Maria în filmul "Iisus din Nazareth", a avut de unde să selecteze: s-au prezentat 160 de candidate la acest rol. Şi regizorul a selectat-o pe Olivia Hussey, o argentiniană din mamă englezoaică. Aceeaşi actriţă a interpretat şi rolul principal în filmul "Maica Tereza".
După atâtea ispite, o teofanie!
Lângă mine sunt noii mei prieteni de pelerinaj sau, mai curând, noile mele neamuri de teofanie, Maria Gonzales şi fiul ei, Felipe. Maria mă întreabă:
- Aţi mai vizitat ceva în Mexic? Aţi mai văzut şi alte locuri, sau sunteţi la începutul călătoriei?
Răspund:
- Îmi dau seama că am venit în Mexic pentru ceasul acesta! Tot restul a fost ispită.
- Şi ce ispite a avut Domnul Andru în Mexic, dacă nu sunt indiscretă?, întreabă Maria voioasă. (Mexicanii au suflet voios mereu, "ziua toată!", cum zice ectenia. Allegria, acesta-i secretul numărul trei al longevităţii lor.)
Îi răspund cu voioşie românească:
- Iată ce ispite. Am avut ispite arheologice, lăcomie de spaţii tropicale şi de Sierra Madre... şi de Caraibe... Şi ispite antropologice... (Explorări! Părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus le numea "ispita bună"... dar Ecleziastul le numea vanitas...)
- Grozav! zice Maria. Unde aţi fost? Bănuiesc că piramidele Uxmal şi Chichen Itza sunt culmea ispitelor mexicane. Cu asta sucim noi capul europenilor!
Zic: - Am parcurs peste 4000 (patru mii!) de kilometri prin vasta împărăţie solară numită Estados Unidos Mexicanos. (Noul preşedinte ales voieşte, pe drept, să se revină la numele simplu şi magic al ţării: Mexico!) În acest timp, am umplut trei caiete (altă ispită bună şi vanitoasă: ispita scrisului!), cu un eseu care se cheamă: Topografia sacră a Mexicului, de la Teotihuacan la Tula. Am scris cu sobrietate despre tolteci, cu tristeţe despre azteci, mai cerebral despre olmeci şi cu despătimire despre mayaşi. În Yucatan, între mayaşi, mă simţeam ca-n Bucovina natală şi o vreme am uitat să mai plec... Pur şi simplu m-am strămutat între ei şi am uitat că viza trece... În paralel cu traseul proto-istoric al vechilor regate precolumbiene, am parcurs şi "Ruta de los conventos": calea misionarilor din timpul Conchistei. Misionarii mi s-au părut un fel de sanitari religioşi, vindecând cu aghiasmă şi tămâie rănile conchistei, învăţându-i pe indios cum este cu mântuirea în lanţuri... Dar un popas de câteva zile la o mânăstire benedictină din Cuernavaca m-a împăcat cu toţi misionarii. De altfel, benedictinii, chiar mai mult decât franciscanii, mi s-a părut că au o supleţe ortodoxă...
Doamna Maria Gonzales arată admiraţie pentru drumurile mele mexicane. Am crescut în ochii ei, adăugând 3 centimetri iluzorii la cei 167 pe care-i aveam... Ea mă întreabă dacă am călătorit singur sau în vreo schemă turistică. I-am spus că singur,
- Şi, la capătul ispitelor, iată, ne aştepta o teofanie. Pot numi aşa ceasul întâlnirii cu chipul Fecioarei. Am văzut că mulţi, când se află acolo, în faţa chipului miraculos de pe mantia de agave, trăiesc clipa cu intensitate extatică, ca şi cum minunea se petrecea în acest moment, sub ochii lor... Toate feţele oamenilor mărturiseau această reiterare a minunii. Vedeţi, Mexicul nu-i ţara primejdiilor psihotrope sau balistice. Ci este ţara unde toate drumurile duc spre Guadalupe şi sfârşesc cu arătarea Divinului.
O aromă de ortodoxie
Mai spunem că: ziua de 12 decembrie, ziua arătării chipului Sfintei Fecioare, a devenit sărbătoarea naţională a Mexicului.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
