Doi pe un balansoar
Prin natura lor, oştile nu se satură de război, dar de data aceasta, nu-şi mai pot permite să-l continue: cei învinşi, în frunte cu Traian Băsescu, pentru că au pierdut la un scor care nu le lasă nici o marjă de manevră, iar învingătorii, pentru că au vistieria goală şi nu rezistă fără sprijin financiar extern.
Citeste tot articolul
"Urările” lui Merkel pentru Europa în 2013
În vreme ce în România, noul guvern de-abia s-a instalat, la Londra, Berlin, Paris sau Bruxelles, dezbaterile pe seama ameninţărilor care afectează de la începutul crizei proiectul european sunt mai încinse ca oricând.
Citeste tot articolul
Un nou "şoc al viitorului”
Ne amintim de "Şocul viitorului”, lucrarea prin care autorul ei, Alvin Toffler, a creat, în anii '70, futurologia - ştiinţa care defineşte tendinţele viitorului. Recent, celebrul scriitor şi futurolog american a dat publicităţii predicţiile sale pentru următorii 40 de ani.
Citeste tot articolul
Prof. dr. VASILE GHEŢĂU - "Faţă de anul 1990, populaţia actuală a României este cu 4,2 milioane mai mică, ajungând la 19 milioane. În acest ritm, România va avea, în
Datele oficiale ale Recensământului din octombrie 2011 urmează să fie publicate abia la sfârşitul anului viitor. Datele preliminare sunt însă cunoscute acum, în decembrie, şi erau cunoscute şi astă-vară.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru SANDU APOSTOL - Târgovişte, F. AS 1044 - "Am un polip de natură canceroasă pe esofag”
Trebuie ştiut că majoritatea formaţiunilor tumorale esofagiene sunt maligne şi se formează, de obicei, în zona de mijloc sau în cea superioară a esofagului. Chiar dacă, în cazul dvs., tumora este localizată în porţiunea distală a esofagului (la intrarea în stomac), datele problemei nu se schimbă esenţial...
Citeste tot articolul
"Mulţumesc d-lui dr. Li Luo Xi”
Mă numesc Donighevici Adriana, sunt din Bucureşti, am 51 de ani, şi doresc prin intermediul revistei dvs. să mulţumesc d-lui doctor Li Luo Xi pentru felul cum m-a tratat şi m-a vindecat. La începutul anului 2008, mi-au apărut la sânul stâng doi noduli.
Citeste tot articolul
MEDICINĂ CHINEZEASCĂ - Leacuri tradiţionale pentru tratamentul cancerului (I)
Încă din vremurile străvechi, chinezii au încercat să înţeleagă trupul omenesc, precum şi modul şi cauzele apariţiei bolilor. În concepţia lor, există cinci lucruri esenţiale pentru o sănătate înfloritoare. Acestea sunt alimentaţia, igiena, odihna, exerciţiile fizice şi mediul ambiant. Niciunul dintre ele nu poate lipsi.
Citeste tot articolul
DOSARUL SOMNULUI: Noapte bună - zi rodnică
Napoleon se descurca fără probleme cu patru ore de somn pe noapte, pe când Einstein se legăna în vise vreme de douăsprezece ceasuri. Amândurora, deopotrivă, istoria le-a rezervat câte un loc în galeria geniilor, a căror faimă dăinuie peste veacuri. Cum este posibil?
Citeste tot articolul
Reţetele d-lui farmacist BOBARU: Leacuri din bradul de Crăciun
Privindu-l, ne regăsim zâmbetul şi ne împodobim sufletul cu cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. Dincolo de cadourile aşezate sub crengile încărcate de beteală, bradul este el însuşi un dar sacru, purtător de energie şi sănătate.
Citeste tot articolul
Medicamentul sărbătorilor: VARZA MURATĂ
Atunci când faceţi lista cumpărăturilor pentru Revelion, neapărat să puneţi pe ea şi modesta varză murată. O găsiţi (încă) în pieţele noastre agroalimentare, unde ţăranii o aduc în butoaie şi o vând la kilogram.
Citeste tot articolul
Cea mai frumoasă poveste adevărată de Crăciun
Azi, într-un magazin de pâine. În faţa mea, o bătrânică îmbrăcată tare ponosit scoate cu mâini tremurânde, cu degete îngheţate, un portmoneu învechit, în care se zăresc câteva bancnote de 10 lei - puţine! şi câteva de 1 leu - ceva mai multe.
Citeste tot articolul
Comoara dacilor de la Piatra Roşie
Undeva departe, pe un vârf de deal dintr-un capăt de lume, într-o pădure bătrână şi înţeleaptă, doarme somn adânc o cetate dacică. Rotirea timpului o îmbracă în liliac sălbatic şi tufe de corni, în pulberile de aur ale fagilor şi în zăpezi albastre. Cândva, forfota dacilor umplea dealurile dimprejur şi pământul fremăta de tropote, dar astăzi, cetatea e cufundată într-un somn de veacuri, parcă vrăjită de o ursitoare rea.
Citeste tot articolul
Povesti magice cu zăpezi
Urmează să se întâmple ceva. Şi-au dat seama de asta până şi cele mai mici gângănii. Fluturii, buburuzele, furnicile şi cosaşii au dispărut demult. Păsările au amuţit. Întregul foşnet al văilor s-a stins încet, retrăgându-se în cotloane şi scorburi. Aerul e tare şi pur.
Citeste tot articolul
RICARDO CADU - "Cel mai mult în România îmi plac oamenii, ardelenii mei de la Cluj”
În primăvara anului trecut a devenit, oficial, jucătorul străin cu cele mai multe meciuri disputate în fotbalul românesc. Dar performanţele portughezului Ricardo Manuel Ferreira Sousa, Cadu, cum îl ştie toată lumea, înseamnă mult mai mult decât longevitate. La 31 de ani, Cadu se poate lăuda că a avut un aport decisiv la cele opt trofee câştigate de clubul său, CFR Cluj, în ultimii cinci ani.
Citeste tot articolul
LUCIAN BAN - "Să-l descopăr, în New York, pe Enescu, a fost o extraordinară experienţă muzicală, dar mai ales emoţională”
Stabilit în New York, capitala mondială a jazz-ului, Lucian Ban a devenit unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români de peste hotare. După turneul american de succes, a venit rândul Europei să primească cu sălile pline, la marile festivaluri de jazz din această toamnă, proiectul său, "Enescu Re-Imagined”.
Citeste tot articolul
SELECŢIA FORMULA AS
Începând din 1997, când a publicat "Istorie şi mit în conştiinţa românească”, cu fiecare din cele 20 de volume apărute până azi, Lucian Boia şi-a lipit eticheta, nu totdeauna binevoitoare, de "demolator de mituri”.
Citeste tot articolul
Pr. VASILE PRESCURE - "Dumnezeu a binecuvântat România când ni l-a trimis pe Arsenie Boca”
Cu fiecare an care trece, faima părintelui Arsenie Boca sporeşte. De ce ne îndepărtăm mai tare de 1989, data trecerii sale la cele veşnice, evlavia pentru "Sfântul Ardealului” e mai puternică. Pentru că tot mai mulţi creştini care îi cer ajutorul, îndreptându-se către mormântul său de la Prislop, mărturisesc minunile pe care le face cu ei.
Citeste tot articolul
Gânduri de Anul Nou
Este greu să mă decid dacă sentimentul dominant este de recunoştinţă sau, mai degrabă, de uşurare. 2012 a fost un an de canonadă dar, în acelaşi timp, unul binecuvântat de Dumnezeu, care mi-a dat un semn că ştie câte ceva despre mine.
Citeste tot articolul