Foarte puţini oameni ştiu faptul că varza, în special cea murată, a jucat un rol extrem de important chiar în... istoria lumii. De exemplu, doar cu ajutorul ei au fost posibile îndelungatele călătorii prin care au fost descoperite America, Oceania şi Australia, varza murată fiind cărată în butoaie, la bordul corăbiilor, şi servind contra scorbutului şi contra altor boli, care altfel ar fi decimat echipajele pe timpul lungilor traversări ale oceanelor. Mai aproape de noi, varza murată a început să fie luată în serios ca medicament abia în ultimele două decenii, când oamenii de ştiinţă au descoperit un lucru tulburător: marii consumatori şi, mai ales, marile consumatoare de varză au o imunitate extraordinară la diverse boli, în special tumorale. De exemplu, în populaţiile care consumă în medie 25 de kilograme de varză murată pe an, femeile prezintă cu 70% mai puţine cazuri de cancer de col uterin decât cele care ţin dieta europeană normală. Vă vine să credeţi sau nu, ingredientul sarmalelor şi al salatelor de sărbători este mai tare decât vaccinurile împotriva cancerului de col uterin. Aceasta, deoarece varza murată, deşi păstrează doar parţial vitaminele şi celelalte substanţe vindecătoare ale legumei proaspete, are conţinutul de minerale, de fibre alimentare intact şi, important, are substanţe care ajută la îmbunătăţirea digestiei, mai ales a digestiei grăsimilor şi a proteinelor. Aceasta este şi explicaţia pentru care varza murată (la fel ca şi castraveţii muraţi) este nelipsită de la mesele cu mâncăruri grele, pentru că simţim instinctiv că ne ajută digestia şi metabolismul. Să aflăm în continuare şi cum se administrează acest aliment-medicament:
Modul de administrare a verzei murate
Cercetările ştiinţifice arată că valoarea ca medicament a verzei murate este strict dependentă de modul în care o consumăm. Cu o condiţie: să nu fie preparată termic. Cel mai bine sunt păstrate substanţele terapeutic active în salata de varză murată, a cărei reţetă de preparare o prezentăm în continuare:
Salata de varză murată
Moarea de varză
Este zeama rezultată după scurgerea verzei murate. Un extract 100% natural din varză, îmbogăţit cu fermenţi şi enzime, cu principii active de la plantele aromatice (ţelină, mărar, ardei iute, hrean) puse în murături, şi sare. Din păcate, moarea de varză a fost destul de puţin studiată de către ştiinţă, deşi cu siguranţă va veni vremea când şi ea va declanşa o mică revoluţie în lumea medicamentelor naturale. Cert este că ea îmbunătăţeşte digestia, are efecte vitaminizante şi remineralizante, în doze mici stimulează apetitul, iar în doze mari îl inhibă.
Aplicaţii terapeutice ale verzei murate
Digestia dificilă - luaţi înainte şi după masă câte un sfert de pahar de moare (proaspăt colectată). Mai ales moarea de varză roşie stimulează salivaţia, secreţia de sucuri gastrice şi măreşte peristaltismul tubului digestiv. De asemenea, îmbunătăţeşte metabolismul proteinelor şi grăsimilor, adică al substanţelor din alimente care sunt cel mai dificil de digerat şi asimilat.
Îngrăşarea - pentru a ne încăpea hainele şi după ce trec sărbătorile, putem face, de fiecare dată când avem o masă foarte îmbelşugată, un tratament simplu şi cu o eficienţă remarcabilă: înainte de fiecare masă, pe stomacul gol, se beau câte 2 pahare de moare, nu mai puţin, deoarece în doze mici şi medii moarea de varză este, din contra, un stimulent al apetitului. În schimb, consumate cu aproximativ 15 minute înainte de masă, ne vor diminua considerabil apetitul şi ne vor face să consumăm mai puţină hrană.
Glicemia crescută - este un fenomen care apare frecvent de sărbători la cei care sunt mari amatori de dulciuri. Poate fi combătută, pentru a nu da complicaţiile specifice diabetului, cu un remediu tradiţional: salată de varză acră. Fibrele alimentare pe care varza le conţine acţionează ca un absorbant pentru zaharuri, făcând ca ele să fie eliberate gradat în organism, fără a suprasolicita pancreasul şi a ne creşte glicemia.
Mahmureala - este eliminată consumând dimineaţa jumătate de litru de moare şi bând, apoi, şi pe parcursul zilei moare de varză, urmată de o cană cu apă. Pentru o mai mare eficienţă, se va mânca pe parcursul zilei respective ceva mai des, însă porţii mici, iar înainte de fiecare masă se va consuma obligatoriu moare de varză.
Ficatul mărit - este o problemă care apare frecvent, mai ales la marii consumatori de carne şi alcool, în urma meselor îmbelşugate de sărbători. În medicina populară românească, această problemă se tratează cu jumătate de litru de moare de varză, băută dimineaţa pe stomacul gol, şi cu un litru de ceai de sunătoare băut pe parcursul zilei.
Hepatita, boli de ficat în general - o substanţă conţinută de către varză, sulforafanul, stimulează puternic producerea în organism a unor enzime care joacă rolul de detoxifiant al ficatului. De asemenea, consumul de varză s-a dovedit a preveni procesele de distrucţie celulară la nivelul ficatului sub acţiunea factorilor infecţioşi sau a celor chimici. Pentru a obţine aceste rezultate, se recomandă consumul verzei acre sau a celei crude sub formă de salată, de măcar 3 ori pe săptămână.
Constipaţia - 3-4 pahare de moare de varză stimulează digestia, deblochează eliminarea şi ajută la dezintoxicarea traiectului digestiv. Acesta este şi motivul pentru care, în multe sate româneşti, în timpul meselor tradiţionale de Crăciun şi de Anul Nou, se serveşte moare de varză din belşug, înainte de felurile de mâncare mai grele, precum şi la sfârşitul ospeţelor. De asemenea, stimularea tranzitului intestinal cu moare de varză este şi un foarte bun remediu pentru a slăbi în mod natural. Salata de varză este un alt laxativ natural foarte bun, aportul de fibre alimentare pe care le conţine ajutând şi el la slăbit.
Boala canceroasă - studii statistice recente arată că la populaţiile care consumă multă varză murată (din Polonia, din anumite regiuni ale Germaniei şi ale Olandei) rata anumitor forme de cancer este mult redusă. Apoi, studii de laborator au arătat că varza consumată crudă, murată sau gătită rapid are efecte antitumorale şi anticancerigene. Ca atare, 3-5 zile pe săptămână, în care consumăm câte 200 g de salată de varză acră sau crudă, ne pot salva viaţa, punându-ne la adăpost de o multitudine de forme de cancer, cum ar fi: cancerul la sân, cancerul de colon, cancerul de col uterin, cancerul gastric, cancerul de prostată, cancerul de piele etc.
Surmenaj fizic şi intelectual - consumul de varză acră sub formă de salată este un tratament tonic extraordinar pentru sistemul muscular şi pentru sistemul nervos. Bogată în vitamine şi în minerale, are efect adaptogen şi anti-oboseală. Se ţin cure de trei săptămâni, timp în care se consumă la prânz şi la masa de seară câte o farfurie (125 g) de salată. Acest tratament este foarte bun adjuvant şi contra depresiei psihice.
Infecţii respiratorii - varza, mai ales cea roşie, este mai bogată în vitamina C decât portocalele, are puţine calorii şi multe substanţe cu efect antioxidant, conţine magneziu, potasiu, calciu. Toate aceste caracteristici o recomandă în mod special ca remediu pentru întărirea imunităţii. Se administrează acră sau proaspătă, sub formă de salată, câte 300-400 g pe zi, la bolnavii cu infecţii respiratorii, pentru a susţine şi pentru a grăbi procesul vindecării. La persoanele care iau antibiotice de sinteză, varza murată este extraordinară pentru restabilirea florei tubului digestiv şi pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente.
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul intern cu varză murată