Povestea unui miracol
Doamna Maria Oprea este asistent universitar la Sibiu, cu doua doctorate, unul in filologie, iar celalalt in teologie. In urma cu cativa ani, s-a confruntat cu o intamplare miraculoasa, pe care se simte datoare s-o impartaseasca si altora, pentru a-i intari pe oameni in rugaciune si in credinta in Dumnezeu. Sotie de preot si mama a doi copii...
Citeste tot articolul
Puterea rugaciunii
Mie imi place sa cred ca Sfantul Nectarie m-a gasit el pe mine si nu eu pe el. Ma aflam intr-o perioada urata a vietii mele, eram disperata, nu stiam incotro sa ma indrept, ce sa fac. Eram terminata psihic, facusem o depresie grava, slabisem vreo 10 kilograme, nu ma mai puteam concentra pe absolut nimic, numai la suferinta mea ma gandeam. Nu gaseam absolut nici o rezolvare, plangeam incontinuu, ce mai, eram o epava. Si, intr-o zi, nu stiu de unde mi-am amintit ca mama imi vorbise candva de un anume Sfant. Si apoi mi-am amintit ca avea si un acatist al acestui Sfant si ca el era grabnic ajutator si ca nu te trece cu vederea, oricine ai fi. Apoi, mi-am dat seama ca este vorba despre acelasi Sfant despre care citesc destul de des in ziarul meu de suflet, "Formula AS". Era, desigur, vorba despre Sfantul Nectarie. Mi-am zis ca trebuie neaparat sa fac rost de Acatistul sau, insa mi-a luat destul de mult timp. Am tot amanat, pana cand, intr-o zi, la Mitropolie fiind, l-am cumparat ...
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Spiritualitate"
Afisare: 601 - 640 din 1.219 articole
-
Puterea rugaciunii
Numarul 903 -
Dialoguri in pridvor: Monica Pillat
Numarul 902 -
Povesti cu ingeri
Numarul 901 -
Cartea cu sfinti: Pelerinul basarabean Ioan Zlotea
Numarul 900 -
"Vremea miracolelor n-a trecut"
Numarul 900 -
20 de ani de la moartea parintelui ARSENIE BOCA
Numarul 898 -
Crucea de leac si povestile Dadei Anica
Numarul 896 -
Puterea rugaciunii
Numarul 895 -
Calvarul bisericii de la Ghelari
Numarul 894 -
Cu parintele Arsenie Boca pe "Cararea imparatiei"
Numarul 892 -
MITROPOLIA ARDEALULUI
Numarul 892 -
S-a stins un mare duhovnic - Parintele TEOFIL PARAIAN de la Sambata
Numarul 892 -
Doua miracole
Numarul 892 -
Cu parintele CLEOPA, despre Rugaciunea inimii
Numarul 891 -
OSTROG - manastirea dintre nori
Numarul 889 -
Biserica pribeaga a romanilor din Koln
Numarul 888 -
Miracolul rugaciunii
Numarul 888 -
Dan Stanca - "Daca as fi cu adevarat credincios, in mine nu ar fi vraiste"
Numarul 887 -
Manastirea Rohiita
Numarul 887 -
Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori
Numarul 886 -
Puterea rugaciunii
Numarul 884 -
Un stravechi obicei al momarlanilor din Parang: Cimitirul din gradina casei
Numarul 884 -
Marian Munteanu - "Rugaciunea e ca apa pentru un om insetat"
Numarul 883 -
PS Daniil Stoenescu - "Romanii din Serbia poarta pe aripile sufletului lor tricolorul romanesc"
Numarul 882 -
Pustnici, anahoreti, pelerini si nebuni intru Hristos
Numarul 881 -
Unde cautam fericirea?
Numarul 881 -
In Grecia, pe urmele sfintilor facatori de minuni
Numarul 880 -
Parintele IUSTIN PETRE
Numarul 879 -
Intalniri adevarate pe Muntele Athos
Numarul 878 -
Puterea rugaciunii
Numarul 878 -
Printul lui Dumnezeu: Monseniorul VLADIMIR GHIKA
Numarul 877 -
Puterea rugaciunii
Numarul 877 -
Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca
Numarul 876 -
Sfanta Vineri
Numarul 876 -
Pr. Octavian Patrascu - "Momarlanii sunt statornici pastratori ai traditiilor. Au o credinta vie si lucratoare"
Numarul 875 -
Pe urmele parintelui Arsenie Boca
Numarul 874 -
CORESPONDENTE
Numarul 873 -
Razvan Codrescu - "Am simtit tot timpul mana lui Dumnezeu asupra mea"
Numarul 871 -
Cand a zburat ingerul
Numarul 871 -
Preot Traian Valdman - "Strainatatea le-a intarit romanilor credinta"
Numarul 870