Crucea izvoratoare de mir de la Coslogeni - Calarasi sta infipta pe o mica temelie de piatra, chiar la marginea drumului prafos, de tara. Nimic nu anunta ca aici s-ar afla un loc sfant, in care s-au savarsit multe vindecari miraculoase. Cine crede ca minunile se implinesc trufas, ca un spectacol stralucitor in vazul lumii, se inseala. Ca si nasterea Mantuitorului in iesle, Crucea izvoratoare de mir traieste in smerenia saraciei, lucrand cu mare si bogata mila doar pentru cei care cred cu adevarat, care se ostenesc in rugaciune, fara a pierde cumpana dreapta a sperantei.
Veche de aproape jumatate de mileniu si pomenita de mai toti marii nostri istorici, Crucea de la Coslogeni ramane pe mai departe o enigma deschisa.
Batranii din Coslogeni stiu multe povesti despre Cruce si dau ca marturie uimitoarele vindecari ce s-au implinit aici, in vazul poporului adunat la rugaciune. Printre ei se afla si Dada Anica, o batrana la fel de veche ca veacul, dar cu tinere buna de minte si de povesti.
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios, cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete. Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca, in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului. Mai tarziu, Dada Anica s-a maritat, a facut copii si in cele din urma a parasit satul aflat intre Campia Baraganului si duhul apelor Dunarii, si a plecat (dupa ce comunistii au luat pamanturile taranilor) sa-si caute de lucru tocmai in nordul tarii, in Bucovina. Unul din fratii sai, tractorist la IAS-ul din sat, a fost pus de activistii comunisti sa scoata Crucea de leac din locul ei. Au legat-o cu lanturi si au tras-o si dintr-o parte, si din alta, dar n-au reusit, oricat s-a opintit masina. Cand a vazut asa, fratele Dadei Anica s-a dat jos de pe tractor, si-a scos basca, si-a facut cruce si a zis ca el nu poate sa faca asa un pacat. Si crucea a ramas mai departe acolo, singura, pe marginea drumului.
"Era crucea in camp liber, pe un damb, pe marginea drumului. Din vechime, de pe vremea turcilor, se pomeneste crucea acolo. La inceput, lumea nu stia de puterea ei lecuitoare. Babele din sat povesteau ca pe un drumet l-a prins noaptea pe camp si a dormit la adapostul crucii. Si in vis i-a aparut un om imbracat in straie albe si cu o lumina mare in jurul lui, de buna seama vreun sfant, si i-a spus ca cine va avea credinta si se va ruga la crucea aceea si se va unge cu mirul care izvoraste din piatra crucii, se va tamadui de orice boala, trupeasca sau sufleteasca. Si omul care visase era bolnav, si cand s-a sculat, dimineata, nici o durere nu mai avea. Si pe urma s-a aflat de puterea crucii si a inceput lumea sa vie. Ne duceam acolo, si copiii, si oamenii mari, in fiecare an, de Izvorul Tamaduirii, in prima vineri de dupa Pasti. Mama ne dadea camasi albe, curate, din borangic, flori si lumanari si mergeam acolo de cu seara si stateam toata noaptea si vegheam si ne rugam langa cruce. Si venea lumea, cu cardurile, din toata tara si statea acolo in rugaciune, toata noaptea. Si care avea vreo boala in trup sau avea pe Necuratul, om sau animal, sau care avea farmece facute, dimineata se ungea cu mirul de pe cruce - ca izvora de pe ea ca niste brobonele mici de roua, iar oamenii puneau pe bratele crucii candele si pahare cu ulei, care ardeau toata noaptea - si se ungeau si cu uleiul acela, ca se facea mir sfant peste noapte. Si am vazut odata o fata, ca de 16 ani: trei femei se cazneau sa o lipeasca de cruce si ea amarnic se mai zbatea si tipa si racnea asa cu glas gros, parca grohaia, zicea ca nu vrea la cruce. Aceea avea pe Necuratul in ea!
Coslogeniul se afla intr-o zona pe cat de saraca si aspra, pe atat de bogata in vestigii istorice. La Pacuiul lui Soare, la Borcea sau Radovanu, Dunarea sapa neostenit malurile, descoperind urme de ziduri si obiecte din neolitic, din epoca bronzului, din primele secole ale crestinarii noastre. Manati de un imbold launtric, oamenii strang toate aceste daruri neasteptate ale apei, fiecare avand acasa un mic muzeu, pe care il tine fara nici un gand anume, de fala sau imbogatire. Pur si simplu, simt ca acele lucruri fac parte din istoria, din viata lor, si ca asa ceva nu se cade sa se piarda. Nu se mandresc niciodata cu ceea ce au. Precum Crucea izvoratoare de mir, darurile pamantului sunt darurile lui Dumnezeu. Datoria noastra e sa nu le schimbam menirea, ci sa le pretuim cum se cuvine, asa cum le-am mostenit.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
