Pe urmele parintelui Arsenie Boca

Sfantul Ardealului evocat de preotul VIOREL TRIFA din Campeni

Inceputul unei calatorii

"Noi nu suntem nascuti de timp, ci de vesnicie. Desi traim o vreme imbracati de lumea aceasta, ni se intampla ades ca fratele Vis si sora Moarte sa ne dea tarcoale si sa ne despice faptura in doua. Atunci scapam din chingile lumii vazute si ne trezim intr-un alt fel de a fi si-a cunoaste".
Aceste cuvinte ale parintelui Arsenie Boca ma urmaresc cu stranietate si sfintenie tulburatoare, ori de cate ori ma apropii de viata si faptele lui. Sunt acum in Apuseni, pe valea Ariesului, intr-un inceput de vara somptuoasa si verde. Astept sa ma intalnesc la Albac cu un ucenic al parintelui Arsenie, preotul Viorel Trifa din Campeni, care vreme de 15 ani l-a frecventat pe "Sfantul Ardealului", cu aceeasi tandra fervoare pe care a inspirat-o tuturor celor ce l-au cunoscut. Cand incepem sa vorbim, inteleg repede ca la cei 59 de ani ai sai parintele Trifa e un om jovial, cu un ras de copil si o bunatate pe masura. O intreaga dimineata, debordand de bucuria de a putea evoca amintiri nepretuite pentru el, parintele mi-a impartasit cu frenezie si migala istorii si taine despre acela care i-a marcat definitiv viata. Inconjurati chiar de muntii in care se nascuse si parintele Arsenie si unde fusese elev, muntii cei verzi ai Apusenilor, cu casele lor rasfirate pe coame, ca niste clopuri motesti, totul parea cu mult mai aproape de acel "alt fel de a fi si-a cunoaste", pentru care se nevoise atat calugarul de la Sambata Fagarasilor. Drumul meu prin lumea parintelui Arsenie Boca incepuse iar...

"Daca te rogi aprins, parintele Arsenie vine singur la tine"

- Va rog sa-mi faceti un portret al parintelui. Cand l-ati cunoscut si cum arata pe atunci?

- L-am cunoscut pe parintele Arsenie in anul 1972. Aveam 22 de ani si eram student la Teologie, la Sibiu. El era la biserica din satul Draganescu de langa Bucuresti, unde lucra ca pictor, dar si ca arhitect, caci ridicase si o clopotnita, intr-un stil foarte interesant (mai tarziu mi-am facut si eu una in parohie, dupa modelul lui). Parca-l vad si acum pe parintele Arsenie catarat pe schela bisericii! Venisem la Draganescu dupa ce la indemnul unei venerabile maicute, bibliotecara Facultatii noastre din Sibiu, maica Gorgonia, citisem de 40 de ori Sfantul Paraclis al Maicii Domnului. Ca mi-a spus maica: "Daca ai sa citesti Paraclisul de multe ori, parintele vine singur la tine". Si cand am terminat Paraclisul, am ajuns, intr-adevar, la parintele, dar tot nu-mi venea sa cred! Slujitor in biserica era parintele paroh Bunescu, el tocmai isi terminase slujba, iar eu ma uitam tinta la parintele Arsenie, stiind ca cel care picteaza pe schele e el. Abia dupa o ora, parintele s-a oprit din lucru. In tot acest timp, biserica ramasese plina cu credinciosi, si tineri, si batrani, care il asteptau cuminti. Nici nu mai stiam ce sa fac, sa-l urmez si sa-l rog sa-mi vorbeasca, ori sa-l astept sa vina singur la mine, asa cum ma invatase maicuta Gorgonia. Dar asa s-a intamplat! Ca odata numai ca vad ca-mi pune parintele Arsenie mana pe umeri si-mi zice: "Ai sosit?", de parca ma astepta de cand lumea.

- Cum arata parintele?

- Era intr-un halat alb si cu o boneta alba pe cap, asa picta. Si ca intotdeauna, era foarte smerit. Statea cu mainile la spate si facea ascultare. Am o poza cu Mantuitorul si ma gandesc: Doamne, parintele chiar de la Mantuitorul a luat acest model, sa stea ca la scoala, cu mainile la spate, si sa fie de folos oamenilor. Parintele Arsenie n-avea timp sa discute cu toti, dar tot isi rupea putin, cand facea pauzele acelea ale lui de pictat, asa dadea tuturor sfaturi bune... Iar cand zicea parintele un cuvant, apai era litera de Evanghelie: se implinea. Simteam puterea din cuvantul lui, ca a Proorocilor din cartile sfinte. Avea ochi albastri parintele, ca Mantuitorul. Asa l-am vazut: ca pe Mantuitorul Iisus si tot de statura Lui, mijlocie. Si era de o bunatate parinteasca, nu gaseai un cuvant rau... Cum arata? Pai barba si parul le avea rosiatice, ca un mot. Cum spuneam, era imbracat in alb si picta, iar eu stam in sfanta biserica printre credinciosi asteptand sa-l vad mai aproape. Si asteptandu-l, am inceput sa ma uit la pictura parintelui, care m-a zguduit profund! Atunci era pictata cupola, si deja cobora pe partile laterale. M-a impresionat chipul Mantuitorului. Parca era viu. Si la fel, chipul Maicii Domnului, care domina altarul. Iar Icoana Invierii m-a incremenit: arata de parca atunci coborase din Sfanta Liturghie! Ca zice la slujba: "Piatra fiind pecetluita de iudei si ostasii strajuind Preacurat Trupul Tau, inviata-I a treia zi, Mantuitorule". Si Mantuitorul invie, fara sa se strice sigiliul de la Mormant, caci prin sigiliu a trecut Transparenta insasi si Lumina - exact ca in pictura parintelui Arsenie... Nu L-am vazut nicaieri pictat asa intens si duios pe Mantuitorul Hristos.
Dupa ani si ani, eram tot la Draganescu si stateam la usa bisericii, iar parintele Arsenie Boca picta "Judecata Sufletului", chiar in dreapta stranelor. Intr-o clipa se uita spre usa, si dupa ce ne-a cunoscut cu duhul, zice: "Ma, motule, hai mai aproape!". Niciodata nu ma intrebase parintele de unde sunt. Nu intreba nimic, pe nimeni, niciodata. Numai sa te ajute, asta voia. Si eu imi tot ziceam: "Cine-i mot aici?", ca biserica era plina de oameni. Dar parintele: "Ma, motule, vino mai aproape!". Si atunci mi-am amintit ca eu sunt motul, ca doar eram din Campeni. Alta data, m-am gandit eu ca daca si parintele e mot, sa-i cumpar o donita de la Campeni, de acasa, si inainte sa ma duc la dansul, am umplut-o cu afine. Iar parintelui i-au dat lacrimile: "Mi-ai adus aminte de casa. Trebuie sa ma duc pana acolo". Parintele ar fi dorit sa vina acasa, la Vata de Sus, si sa slujeasca la mormintele surorii si mamei lui, mama care se numea Crestina, si nu Cristina cum s-a zis; iar "Crestina" vine de la Mantuitorul.

Povestea primarului indracit din Farau

- De ce v-ati dorit atat sa va intalniti cu parintele?

- Eram impresionat in primul rand de tot ce auzeam despre el. Pretutindeni, in Ardeal, ma intampina numele sau, ca un ecou sfintit. Pana si gazda mea din Sibiu, un profesor de la liceul Gheorghe Lazar, imi vorbea de parintele. Caci profesorul fusese foarte rau bolnav, iar mama lui se dusese la Manastirea Sambata (pe atunci parintele Arsenie mai era acolo) si vazuse noroade intregi de credinciosi venind la parintele, ca la un sfant viu! Ca desi plecase de 20 de ani din Fagaras, parintele era prezent cu duhul in toti care-l vazusera.Cum avea el o vorba: "Care ati trecut pe la mine o data, e destul!". Iar eu imi doream sa-l cunosc, si pentru ca parintii ma sfatuiau sa-mi gasesc preoteasa, sa ma insor si sa merg la parohie. Iar eu eram prieten cu mai multe fete si nu ma hotaram cu care sa raman; asta m-a facut prima data sa ma duc, speram ca parintele ma va sfatui. Si asa a si fost, caci la Draganescu, parintele mi-a spus: "Tu sa mai stai sa mai inveti!". Apoi, cativa ani mai tarziu, eram de-acum preot si aveam o parohie foarte grea, la Farau, langa Ocna Mures. Acolo, care nu era penticostal musai era comunist ateu. Iar eu mergeam des la parintele Arsenie, sa-mi deie putere ca sa ma lupt cu ei. Dar dintre toti vrajmasii din Farau, primarul era al mai rau, ba socot eu ca era chiar indracit. Dar a avut mai apoi si-o soarta grea primarul asta, si eu cred ca toate s-or intamplat si prin puterea parintelui Arsenie! Sa vedeti cum a pornit totul. Incepusem sa ma duc in anii aceia intruna la primar: voiam sa repar o cruce mare din fata Primariei. Acolo fusese frontul, si ungurii impuscasera fara mila si fara judecata o groaza de romani. Nici nu s-au ostenit sa-i mai care la cimitir, au facut ia, asa, o groapa comuna, si i-au ingropat chiar in mijlocul drumului, ca pe vite. Atata le pusesera nenorocitilor: o cruce si o troita mare de tabla. Dar cu vremea, crucea ruginise cu tot cu Iisus rastignit pe ea. Indracit - neam, primarul, insa, nici ca putea vedea crucea, da' s-o mai si repare! Zicea sa o aruncam si sa lasam martirii de-a surda, fara nimic la capatai! Eu insa tot am pus sa repare crucea pe ascuns, ca zicea parintele Arsenie: "Cine repara o cruce veche Ii face cea mai mare multumire lui Dumnezeu. Ca acela care va trece pe acolo se va inchina!". Atunci s-a suparat foc primarul, parca il oparisem cand a vazut crucea si troita innoite - urla cu clabuci la gura ca muta el crucea aia, scapa satul de ea!... Eu m-am dus atunci la parintele Arsenie, la Draganescu, in campie, m-am rugat aprins impreuna cu el, si cand m-am intors, sa vedeti ce s-a intamplat. Un epitrop de-al meu, de la biserica, se dusese la Primarie, ca sa-i deie o adeverinta primarul cel indracit. Si cum era timp de ploaie afara, tuna si fulgera, epitropul si-a facut cruce. "Doamne, fereste-ne!". Dar primarul care nu putea vedea crucea zice: "Cum de indraznesti sa te-nchini tu in fata mea?". Numai ca in clipa aceea, odata a si trasnit un trasnet infricosator, de parea ca s-a rupt cerul si o sa cada peste oameni. Primarul tocmai vorbea la telefon cu cineva din satul vecin si cand a trasnit a iesit si-o flacara mare prin telefon si a luat foc si plopul cel mare de langa primarie, ardea ca o lumina uriasa, de Pasti. Primarul a inlemnit! Indata a scapat telefonul din mana si, ca intr-un vis, si-a facut larg, canonic, ca la manastire, semnul crucii! Era prima oara in viata lui cand se inchina. De atunci, n-am mai avut necazuri cu el. Semna primarul nostru orice pentru biserica. Dar soarta i-a fost crunta, ca sa vedeti unde duce necredinta. Trecuse un an, in care n-am mai stiut de el, pentru ca plecase din Farau, cand a venit nevasta lui cu un parastas de Sambata lui Lazar, Sambata Floriilor, cand se pomenesc toti mortii la cimitir. Si mi-a spus ca barbatul ii murise in podul casei, spanzurat. Vai si amar de sufletul lui, sarmanul!

Fotografiile

- De unde evlavia aceasta a dvs. fata de parintele Arsenie?

- Nu se putea altfel, ca eu vedeam ce face ca preot, imi dadeam seama de puterea si credinta lui! Odata, la un praznic mare la Sambata, am aflat ca parintele facea slujba. Trebuia sa inceapa Liturghia, dar in curtea manastirii isi instalase cineva o satra, vindea turte, adica. Parintele, care fusese instiintat ca satra aceea deranja slujba, a trimis mai intai un credincios sa-i spuna omului sa plece de-acolo. Dar acela nici n-a clintit. L-au mai rugat de doua ori, si tot geaba. Atunci Parintele atat a mai spus: "No, ca i-o ajunge cumva!". Si cand a inceput Sfanta Liturghie, a luat Sfanta Evanghelie, a facut dupa tipic cruce cu ea si a rostit: "Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Amin!". Si cand a ajuns la Duhul Sfant, odata s-a starnit ca din senin un vartej care a luat satra cu totul, nici mai mult, nici mai putin! De-asta mi-a spus parintele odata ca noi, preotii, nu facem la Teologie exact ce-i mai important: Mistica. Caci parintele era mistic. Iar pictura lui e si ea o interpretare mistica a Bibliei, una de mare folos. Este o traducere a icoanelor.

- De ce credeti ca este asa de iubit parintele Arsenie?

- De ce se duceau iudeii la Mantuitorul? Pentru ca ii simteau puterea, ca era Dumnezeu adevarat din Dumnezeu cel adevarat. De ce vin azi oamenii la parintele Boca la mormant? Pentru ca simt ca Dumnezeu lucreaza prin parintele. Si sunt oameni cu multe probleme grele, si parca ar vrea sa ia de acolo un pic de pamant, sa-l duca cu ei, ca sa aiba si sa simta acasa duhul parintelui. Si pentru ca m-ati intrebat de ce este asa de iubit, am sa va mai povestesc ceva din minunile parintelui cum le-am cunoscut eu insumi, nu povestite de altii. Mama unui prieten de-al meu se dusese la manastire la Sambata, sa se spovedeasca de Adormirea Maicii Domnului, isi continua parintele Trifa povestea. Si cand a vazut-o, parintele Arsenie i-a zis: "Tu sa te duci acuma acasa, ca-ti arde casa!". "Parinte, eu am venit la dvs. sa ma spovedesc si sa ma impartasesc", i-a raspuns femeia. "Bine, spovedeste-te, impartaseste-te, dar mergi imediat acasa!". Femeia plecase de-acasa fara permisiunea barbatului, caruia nu-i placea ca nevasta i se duce prea des la biserica. Dar ea avea evlavie la parintele Arsenie. Si numai ce ajunge femeia acasa si intra in curte, ca vede cum barbatul ii punea toate hainele si lucrusoarele ei de-o viata intr-un car. Si cand a auzit poarta, orb de furie, caci nu se astepta sa-i vina femeia asa devreme inapoi, omul a luat un fier s-o loveasca, s-o prapadeasca. Dar de-abia ridicase drugul, ca barbatul a ramas cu mana intepenita, paralizata in veci. In clipa aceea, i s-a aratat parintele Arsenie, care i-a strigat: "Ce vrei sa faci, omule?".
*
"Dar sa va povestesc acum ce am vazut eu la Draganescu cu ochii mei", continua bland parintele. "Venise o femeie cu sotul ei, erau de pe langa Sighisoara, si femeia, Aurelia o chema, era bolnava. Ii crescuse la gat o galma mare. Fusese la medic la Targu Mures si, dupa analize, galma s-a dovedit a fi de natura canceroasa, maligna. Nu putea fi operata, ca murea. Si auzind de parintele Arsenie, a mers la dansul. Parintele era pe schela, picta. Ea nu-l vazuse niciodata. Cand a coborat de pe schela, parintele a venit direct la femeie si i-a pus mainile pe cap: "Soro! De cand te-astept!". Femeia a simtit atunci un curent electric scurt si intens. Iar parintele a sfatuit-o sa mearga acasa si sa faca Maslu cu sapte preoti. Sa caute preoti cu ravna in rugaciune care s-o ajute. Si ea a gasit preoti vajnici, care i-au facut Sfanta Taina a Maslului, cu ravna mare. Dar atunci, pe loc, bolnava n-a simtit nimic. A doua zi, insa, dimineata, cand sa se spele, a vazut ca gatul ii era dintr-o data curat! Iar doctorii de la Targu Mures nu-si credeau ochilor, ziceau ca nu-i aceeasi femeie."
*
"Prin 1977 m-am dus la manastire, la Sambata, si de acolo la Fagaras. Si acolo, am primit in dar de la un suferind care se vindecase ajutandu-se cu ea - poza parintelui Arsenie. In fotografie, parintele arata cum era el atunci, cu parul putin mai albit. M-am dus la un fotograf care mi-a facut un cliseu dupa poza aia, sa pot s-o multiplic. Stiam ca era de ajuns sa te uiti la poza parintelui cand esti la necaz, si era minunea lui Dumnezeu! Si va pot spune minuni care s-au intamplat chiar cu credincioase din parohia mea. Le-am dat poza si ele o purtau in poseta. De pilda, aveam o buna credincioasa care statea in Cugir. I-am dat o poza si i-am spus: "Tu, Ana, sa ai poza asta cu tine, ca te-o ocroti". Ana lucra la Fabrica de armament din Cugir si n-avea voie sa lipseasca deloc, la trei absente isi pierdea serviciul. Intr-o zi, a plecat la Sibiu, la soru-sa, si s-au luat ele la vorba, pana tarziu. Ana avea doua absente nemotivate, si mi-a povestit ce-a patit: "Am fugit repede, dar mi-am dat seama ca pierd autobuzul. M-am uitat dupa vreun taxi, nu era nimic. Tocmai cautam in geanta dupa niste bani, cand am gasit poza parintelui Arsenie. Am sarutat-o si m-am rugat: "Parinte Arsenie, nu ma lasa, ca-i dusa pita mea!". Atunci, in doar cateva minute, a aparut din pamant pe soseaua pustie un taxi. I-am facut cu mana, s-a oprit si l-am luat. Dar era tot degeaba, ca trenul tot il pierdeam: trecuse si vremea lui. Dar trenul a intarziat si el in gara 10 minute, si asa am ajuns la timp la munca mea"."

"Tu ai facut pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale, para de foc"

"Sau iata ce s-a intamplat chiar aici, la noi, in Apuseni, la Vata de Sus... Am vorbit odata cu o femeie care avea peste 80 de ani. Mi-a povestit ca a vazut la inmormantarea mamei parintelui un necunoscut. Era un domn pe care nu l-a cunoscut nimeni, n-a zis la nimeni nimic, a stat la slujba si apoi a plecat. Asa spunea batrana. Ei, bine, acela a fost parintele Boca! Bine, bine, dar in vremea aceea el era inchis la Canal, inchipuiti-va ca le-a spus alora de acolo ca va lipsi doua, trei ore din lagar si i-a rugat sa nu-l dea disparut. Gardienii erau ingroziti, nu stiau ce se intampla, nu stiau unde e parintele! Daca spui cuiva toate astea, zice ca fabulezi. Cum poti sa crezi asa ceva? Dar scrie in Psalmul de la Vecernie: "Tu ai facut pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc"."
*
"Sa va spun acuma si de familia Joltes, din Campeni. O familie cu nume, cu vaza din Campeni. Sotia unuia din fratii familiei era bolnava, pe vremea cand inca mai traia parintele. Avea cancer, si eu i-am spus sa mearga la parintele Arsenie, ca i-o da un sfat bun. Femeia mai era si gravida. Era la al saptelea copil. S-a hotarat repede si s-a dus. Parintele, fiind vazator cu duhul, cum a vazut-o, i-a vorbit fara ca ea sa apuce sa-i explice ceva: "Tu esti tare necajita si tare bolnava, dar ai o problema si mai grea ca esti si gravida. Doctorii iti spun sa faci intrerupere de sarcina, dar tu sa nu faci asta. Ca si de faci si de nu faci avort, tot ai sa mori, pentru ca boala ta n-are leac. Dar daca nu vei face avort si lasi copilul, sufletul tau va merge in rai, daca esti spovedita; iar de faci avort, o sa mergi sigur in iad". Si doamna a nascut copilul, dupa care a murit. Dar copiii ei sunt azi realizati, niste bijuterii de oameni."

"Parintele Arsenie este cel mai apropiat prieten al Mantuitorului"

- Am intalnit la Manastirea Rameti, langa Alba Iulia, un calugar care intrase in monahism datorita parintelui Arsenie. I-a descoperit parintele la spovedanie un pacat pe care-l facuse cu 20 de ani inainte. Ca parintele cand spovedea te tinea cate o ora sau doua. Mai intai, te lasa sa spui tu pacatele, si daca nu le spuneai, ti le spunea el pe toate, nu-i puteai ascunde nimic. Va dati seama ce spovedanie infricosata era la parintele Arsenie: ca in fata lui Dumnezeu! Si mi-a povestit calugarul cum a fost, ca nu stiu ce functie avusese el mai inainte, ca a trebuit sa depuna odata o marturie la Tribunal. Si n-a fost o marturie dreapta, si a facut ca o femeie cu copii multi sa ramana pe drumuri, saraca lipita.Fusese martor mincinos. Acum, el uitase de treaba asta, dar parintele Arsenie i-a reamintit sub patrafir ce facuse omul meu mai demult. De atunci, de la spovedania aceea, omul s-a intors la Dumnezeu si s-a facut calugar.
Si sa stiti ca la spovedanie, parintele nu dadea canoane cu sutele de matanii. Canonul cel mai mare pe care il dadea era: "Sa nu mai faci ce-ai facut! Ca noua, toate necazurile ne vin de la greseli, nu de la Dumnezeu. Iar atunci cand gresim, Iisus, care se afla in noi, ramane flamand si insetat, gol, strain si bolnav de durerea intunecarii noastre".

- Recent, s-a scris un acatist si un paraclis inchinate parintelui Arsenie, ca unui sfant...

- Eu asa cred, ca parintele este unul dintre cei mai apropiati prieteni ai Mantuitorului. Ba chiar cel mai apropiat. Iar poporul il considera sfant. Si parintele, de pilda, se purta ca un sfant, chiar si cand savarsea Sfanta Liturghie. Atunci tot timpul plangea. Cu lacrimi rostea cuvintele slujbei. Si nici eu nu ma indoiesc ca parintele e sfant. Am simtit-o pe pielea mea, de-atatea ori! Iar parintele Arsenie ar trebui canonizat. Dar poate asa vrea Dumnezeu, sa-l canonizeze poporul, sa arate ca merita verdictul Sfantului Sinod. Desi parintele a fost smerit si a cerut sa nu fie deshumat, pana la "A Doua Venire".

- In biserica ii faceti o pomenire speciala parintelui?

- Parintele Arsenie e nedespartit de sufletul meu.

- Si in fata credinciosilor vorbiti des despre el?

- Numai cand se apropie vremea sa mergem in pelerinaj la mormantul lui, la Prislop. Pentru ca am observat ca nu chiar toti suporta sa auda numele parintelui. Si chiar parintele mi-a spus, cand era in viata: "Nu pomeniti prea des numele meu, ca pe unii ii arde!". Cu toate ca eu simt bucurie si putere cand rostesc numele parintelui. Dar si credinciosii il trec des in pomelnice.

- Si ceilalti preoti il pomenesc la fel?

- Toti preotii au evlavie la parintele Arsenie Boca, si cred ca fiecare ar fi avut de povestit tot cate v-am spus eu aici. Toti au avut experiente cu parintele. Dar noi nu suntem vrednici de asemenea bogatie ce-am avut-o si o avem. Eu ma mandresc cu o carte. Se numeste "Hristoitia" si e scrisa de Dionisie Areopagitul. Pe ea am un autograf de-al parintelui Arsenie, incat eu am in casa slova lui. Dumnezeu a vrut sa am o blagoslovenie de la parintele Arsenie.

Vestitorii

"Cel mai bine ii simti duhul si forta parintelui Arsenie Boca la mormantul lui, la care vin puzderie de credinciosi", spune parintele Trifa. "De pilda, anul trecut, in noiembrie, la praznicul mortii sale, au slujit 150 de preoti si au venit 10.000 de oameni! Parintele a lasat cuvintele acestea drept testament: "Eu acum nu va pot ajuta, dar daca am sa plec de aici sa stiti ca v-ajut, numai sa veniti la mine! Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu!". Si asa e, am simtit-o si eu, si multi alti preoti, la fel. Este, de pilda, un preot de la Valea Mica, care a mers si el la mormantul parintelui cu credinciosii. Nu s-au dus la sarbatoarea cea mare, cand toata lumea e acolo, ci peste o saptamana. Si s-au rugat acolo, la mormantul parintelui, si au dat acatiste. Si la urma, chiar inainte de a pleca, cineva l-a zarit printre pomii cimitirului pe parintele Arsenie insusi! Ii binecuvanta... Si ceilalti au vazut toti umbra aceea clara, linistita si binefacatoare. Iar dimineata devreme, in fiece zi, vin sa vegheze la mormantul parintelui caprioarele", isi incheie istoriile parintele Trifa. "Vin aici, credincioase, de 20 de ani; din chiar ziua cand a fost inmormantat parintele. Vin pentru ca le cheama chiar parintele Arsenie. Caci el a iubit animalele si le binecuvanta, se intelegea si cu lupii, si cu ursii, iar intr-o vara, pe cand era la manastire la Hateg, i-a iesit in fata o turma de zimbrii, si numai cat a facut parintele cruce deasupra lor si s-au imprastiat. Poate ca de aceea vin mereu caprioarele la mormantul parintelui Arsenie Boca: sa-i vesteasca si sa-i vegheze sfintenia..."