Inalt, ascetic, cu o barba calugareasca, imbracat in reverenda neagra si cu palarie de paie pe cap, pare un explorator straniu sau, mai degraba, un misionar ajuns la capatul pamantului. Si este putin din amandoua. Parintele Octavian Patrascu isi cheltuie zi dupa zi, de 45 de ani incoace, pentru a pastra traditiile momarlanilor de pe Valea Jiului, pe care le cunoaste ca putini altii, si pentru a-l aduce pe Hristos in viata lor.
Nascut la Merisor, un sat de langa Petrosani, din parinti invatatori, a mostenit vocatia de constructor a tatalui sau, dascalul Patrascu, care a construit in viata sa trei scoli, la Merisor, Jiet si Slatinoara. La randul sau, preotul Patrascu a cladit biserica Sfintii Imparati din Petrosani, a restaurat biserica Sf. Gheorghe de la Salatruc, veche de peste 200 de ani, si a ridicat biserica Sf. Varvara, din parohia Livezeni a Petrosaniului. Dar parintele mai are proiecte, in care imbina ortodoxia lucratoare cu patriotismul cel mai curat. Cand vorbeste despre poruncile lui Dumnezeu, nevoile oamenilor, obiceiurile strabune si identitatea nationala, il sugruma plansul. "Aici am fo, aici suntem, aici om hi" ii place sa spuna, repetand crezul momarlanesc. Lacrimile pe care incearca sa le stavileasca discret sunt marturia trairii profunde a unor sentimente pe care multi contemporani le considera ca apartinand unei lumi apuse. Bucuria cu care parintele Octavian Patrascu se deschide celui care ii intra in biserica este molipsitoare. Cu entuziasmul si dragostea sa i-a castigat pentru Biserica si pe foarte multi copii si tineri. Unii dintre elevii sai de gimnaziu l-au ajutat pana si la pictarea bisericii, umplandu-i peretii si cupola cu stele. Cand se aprind candelabrele, ingeri si sfinti coboara intre credinciosi, sub o ploaie de pulberi scanteietoare.
"Pe langa biserica de zid se construieste si biserica vie"
- Parinte, sunteti ctitor de biserica ortodoxa, o minune inaltata din lemn de mesteri din Maramures. In ultimii 20 de ani s-au construit mii si mii de biserici si manastiri in Romania. Multe din "banul vaduvei", cu eforturi uriase din partea credinciosilor si a clerului. De unde aceasta dorinta de a cladi biserica dupa biserica? Era asa mare nevoie?
In pridvorul bisericii Sf. Varvara
- Da, era mare nevoie, pentru ca timp de 50 de ani ni s-a interzis sa facem biserici, ba ne-au si fost daramate multe lacasuri de cult. Eu am salvat de la demolare o biserica de la 1790, zisa a Sinonilor, cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, peste care autoritatile voiau sa faca un stadion. Am reusit, cu ajutorul episcopului Aradului de atunci, viitorul patriarh Teoctist, sa o includ in lista monumentelor istorice si nu a mai fost ucisa.
- Stiu ca erau locuri unde nu exista nici o biserica, dar acum pare ca este inflatie de biserici. Si apoi, dupa 20 de ani de constructii de ziduri, nu s-ar cuveni sa ne mai ocupam si de cladirea unor suflete care sa traiasca ortodoxia?
- Sa stiti ca pe langa biserica de zid se construieste si biserica vie. De exemplu, biserica Sf. Varvara, in care ne aflam, s-a nascut singura, numai si numai din dragostea oamenilor pentru Dumnezeu, pentru ca era necesara o biserica in acest cartier al orasului. Am plasat-o aici, langa cea mai mare scoala din Petrosani, care, la vremea cand am pus piatra de temelie, avea 1600 de elevi. Am vrut sa leg biserica de scoala. Si am reusit, chiar daca acum sunt mai putini elevi - caci saracia ii face sa abandoneze scoala sau sa ia drumul strainatatii, alaturi de parinti -, acestia sunt foarte legati sufleteste de scoala. Majoritatea nu intra la ore pana nu vin sa se inchine la icoane si nu pleaca acasa fara sa treaca pe la biserica. Pe urma, si oamenii maturi au dragoste de biserica. Sa veniti in posturi sa vedeti cum se fac cozi la spovedanie, de ne apuca miezul noptii marturisind. Aceasta afluenta de credinciosi ne obliga sa mai facem un altar de vara, pe care sa-l folosim la marile sarbatori, caci oamenii nu mai incap in biserica. De Pasti si de Craciun, de hram si la alte mari sarbatori, au intrat si 2500 de persoane in aceasta biserica proiectata pentru 600.
"Biserica Mariei si biserica Martei"
- Doar credinta ii aduce aici, sau mai degraba actiunile culturale si sociale pe care le faceti in jurul bisericii?
Cruce veche, cu stalp de piatra si orizontala de lemn
Incercam sa obtinem si fonduri europene, pentru un program de ingrijire la domiciliu, a 40 de batrani.
- Este Petrosaniul un oras mai sarac decat altele, sau ce anume v-a determinat sa va implicati social?
- Ne-a indemnat la aceasta insusi izvorul nostru de credinta: credinta fara fapte este moarta. Aici, in Petrosani, orasul minerilor, e o saracie lucie, si cand vezi atatia semeni care nu au ce manca sau nu au bani de medicamente, cum sa stai deoparte? Te bate Dumnezeu. Pe de alta parte, eu am fost trei mandate presedintele Crucii Rosii Petrosani si aplic si in biserica principiile de acolo. Intre altele, noi nu facem nici o discriminare religioasa in a acorda ajutor. O vreme dadeam la pranz de mancare si la 60 de elevi saraci de la scoala de langa noi. Veneau sa manance si catolici, si protestanti, si chiar iehovisti, iar unii imi spuneau: "Parinte, dar sa stiti ca noi nu suntem ortodocsi". Dar nu le-am cerut asta, nu pentru a-i cumpara cu un blid de linte faceam milostenie, asa cum fac, de pilda, neoprotestantii.
- Exista aici o presiune a cultelor protestante si neoprotestante?
- Da, se simte. Si prea multi credinciosi de-ai nostri trec la alte credinte, pentru ca li se da un pachet de haine, o farfurie cu mancare sau posibilitatea sa mearga la lucru in strainatate. Unii isi dau seama ca si-au vandut sufletul si se intorc, altii nu. Iata un motiv in plus sa facem si noi, ortodocsii, milostenie la vedere. Si pana acum faceam, dar in ascuns, "sa nu stie stanga ce face dreapta", dupa cum ne invata Mantuitorul. Traim insa vremuri care ne silesc sa fim mai putin smeriti.
- Momarlanii au o viata dura, dusa de multe ori in singuratatea muntilor, pe unde merg cu turmele de oi. In aceste conditii, cum e credinta lor? E una dogmatica, dupa carte, sau mai plina de obiceiuri precrestine si de superstitii?
Biserica Sf. Gheorghe
- Momarlanii sunt foarte credinciosi, dar ca urmasi autentici ai dacilor, desigur, au increstinat multe dintre obiceiurile pagane si au anumite sarbatori necrestine pe care le tin - ca Vinerea Verde, de pilda, in care spun ca n-au voie sa munceasca, altfel le arde casa sau le mor vitele. Eu le-am combatut astfel de obiceiuri, aratandu-le adevarata invatatura crestina, dar sunt destul de incapatanati sa mearga pe urmele stramosilor lor in privinta credintei. Incet, incet, multi incep sa inteleaga ortodoxia, mai ales daca asista la predicile catehetice sau merg in pelerinajele pe care le organizam la manastiri. Insa, important este ca momarlanii sunt statornici pastratori ai traditiilor si obiceiurile locului si dovedesc o credinta vie, lucratoare. Vin si ajuta la biserica. Mentin obiceiul nedeilor.
- Ce sunt nedeile?
- Nedeile sunt un obicei precrestin pe care l-au increstinat. De nedei, comunitatea din jurul unei biserici pregateste o masa comuna. Numai barbatii au dreptul sa gateasca, pentru ca pregatirea nedeilor e considerata de ei o lucrare liturgica, la care femeile nu au acces. Fac tocana de batal, varza calita si pasat - o mancare traditionala momarlaneasca, din faina de porumb macinata foarte mare, fiarta cu unt si branza de oaie veche. Pasatul se da la noi numai la pomeni, in loc de coliva, pentru ca aici nu creste grau si nu facem coliva. Masa este binecuvantata de preot si numai dupa aceea se mananca. In timpul mesei mai au un ritual: pun vin intr-un colac de paine scobit si beau pe rand, in timp ce un vornic spune: "Spornicul sa sporeasca, plugarul sa traiasca si invierea Domnului s-o cinsteasca, Hristos o inviat! Adevarat o inviat!". La biserica noastra se fac nedei de la Pasti pana la Rusalii si de hramul Sfintei Varvara. In alte parohii pot fi si cu prilejul altor sarbatori.
"Ma straduiesc ca obiceiurile sa ramana si dupa noi"
- Sunteti foarte legat de obiceiurile momarlanilor, iar anul trecut ati inceput si un proiect de construire a unei stane muzeu...
- Din anul 1965 sunt preot aici si de atunci ma straduiesc sa pastrez obiceiurile, sa ramana si dupa noi. Am in proiect o casa momarlaneasca-muzeu si o stana-muzeu. Deja stana am adus-o pe bucati, dar mai dureaza pana cand ansamblul va fi gata. In parohie sunt 10-15 cete de colindatori, zise de pitarai, pe care inaintea Craciunului le adun, le fac o rugaciune de binecuvantare, le dam fructe si colaci si dupa aceea pleaca prin toate satele din jur. In cetele de pitarai merg si tineri, si mosi in bat, si copii dusi in brate, toti imbracati cu straie populare si purtand steaguri multicolore. As vrea sa fie si un centru etnografic aici, langa biserica.
Ciudata cruce cu batic, a carui semnificatie nu este cunoscuta
- Care este legatura dintre credinta si obiceiurile populare?
- Pai numai in numele credintei se fac aceste obiceiuri: nedeile sunt praznice pentru morti si pentru vii, pitaraii vestesc nasterea Domnului... Cred ca Biserica este cea mai chemata sa apere si sa promoveze identitatea nationala, dimpreuna cu unitatea de credinta. Trebuie sa fim mandri de ceea ce suntem, si suntem deopotriva romani si crestini.
- Cum ajuta credinta la pastrarea identitatii nationale?
- Specificul national isi pune amprenta pe practicile din biserica si pe credinta oamenilor; vin anumite lucruri de la stramosi, care devin crestine, dar nu apartin celorlalte neamuri, ci numai neamului tau. De pilda, nedeile. Si sa stiti ca pastrarea acestor obiceiuri ii impresioneaza cel mai mult pe cei plecati din tara. Vin acasa de sarbatori si-mi spun: "Parinte, ne-ati facut sa plangem". Pai cum? "La Pasti, cu nedeile, la Craciun, cu pitaraii". (Parintele lacrimeaza)
Icoane in sculptura de lemn - biserica Sf. Varvara
- La inceput am avut o problema mare, ca momarlanii nu acceptau "barabele" - adica pe cei veniti din alte parti, sa lucreze la mina. Spuneau: "Parinte, barabele n-au ce cauta in bisericile noastre, in cimitirile noastre, la praznicele noastre". Nici nu se casatoreau intre ei. Si i-am luat cu binisorul. Mai fratilor, dar dvs. faceti sute de kilometri prin munte cu oile si va prinde Pastele sau Craciunul uneori prin sate straine, si intrati la biserici, nu? Da. Si v-o tapat cineva afara, v-o alungat? Pai, cum sa ne alunge? Doamni-feri! Dimpotriva ne-o oprit, ne-o omenit. Si v-o cazut bine, nu? Da. Atunci, voi de ce nu-i primiti pe oamenii astia, ca si pe ei tot nevoia i-o adus aici? Si atunci s-au muiat si s-au infratit momarlanii cu barabele.
"Nu-mi vand parintii si stramosii"
- Ce pacate sunt mai des intalnite pe aici?
- Betia si avortul. Beau din obisnuinta, de necaz, de singuratate. Si beau mult si multa tarie. Iar de aici vin altele, ca se iau la bataie si repede scot si cutitul, sunt iuti la manie. Iar natalitatea-i mica. Acum, fiecare se gandeste daca are pamant si oi pentru toti copiii lui si daca-i sarac, prefera sa nu mai faca prunci. Sunt insa si unii care continua sa nasca asa, ca parintii si bunicii nostri, cate zece, cincisprezece copii. Dar cazurile astea sunt rare.
"Raiul" cu stelele de pe peretii bisericii a fost pictat de copii
- Isi mai ingroapa momarlanii mortii in curti?
- Da. Cimitirile sunt prea departe de casele lor, urcate pe toate dealurile, sau au devenit neincapatoare. Au cimitirile lor familiale in curte, protejate, ingrijite cum se cuvine. Ingropandu-si mosii si stramosii, parintii si bunicii in pamantul de langa casa, au o legatura sufleteasca cu acel pamant. Nu-l vand. Zic: nu-mi vand parintii si stramosii.
- In cultul mortilor, momarlanii au multe obiceiuri straine de crestinism...
- Apropo de brad, se mai spovedesc momarlanii la brad?
- Se spovedesc la orice pom, daca nu au brad. Ingenuncheaza, se inchina, imbratiseaza copacul si spun ce pacate au facut. De altfel, ei considera copacii sacri. De cate ori taie un pom, se inchina si il saruta si apoi il taie. E facerea mainilor lui Dumnezeu, cum suntem si noi.
Fotografii de ANDREI CHERAN
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
