Cu parintele CLEOPA, despre Rugaciunea inimii

Anul 1994. Toamna

Carti scrise pe radacini de brazi

Intr-o duminica dimineata, Parintele Arhimandrit Cleopa Ilie m-a ingaduit la chilia sa, pentru cuvant de folos. Era toamna lui 1994. Seara, statusem pana tarziu, cu bucurie, in sala in care el vorbise pentru public, pentru pelerini, raspunzand la intrebari, dand indemn si vindecare sufleteasca. Dimineata, am mers singur la el, la chilie. Dupa o frumoasa intampinare, il intreb despre rugaciunea inimii. Parintele Cleopa stie despre rugaciunea lui Iisus, si din practica, si din modelul filocalic.
Voi reda exact, in cele ce urmeaza, raspunsul parintelui Cleopa. Despre rugaciune, in genere, si despre rugaciunea inimii in special. Despre cele noua trepte ale rugaciunii. Asta era, cumva, "specialitatea" parintelui Cleopa.
Am trei inregistrari ale "Cuvantului despre rugaciune", facute la date diferite: doua inregistrari pe casete audio si una scrisa de mana. Toate sunt asemanatoare in continut si totusi, fiecare are ceva nou, mici punctari, diferente de imagistica. Parintele vorbea liber, si noutatea tasnea lesne, la tot pasul!
Era tema sa preferata. Ne zicea: "Au venit aici zilele trecute Parintele Irineu al Greciei, cu zece stareti si zece starete si douazeci de greci. Si m-au pus sa vorbesc despre cele noua trepte ale rugaciunii. Le-am vorbit, le-am aratat".
Parintele Cleopa a dobandit rugaciunea inimii in anii '50, in singuratate totala. A stat 10 ani la pustie, in munti. Era hartuit de comunisti, urmarit, cautat. Avea interdictia de a predica. Se ascundea si in niste case "care aveau incaperi cu perete dublu", in Neamt, la Poiana Largului, la Pipirig. Se ascundea si-n padure.
"Nu stia nimeni de mine, decat un padurar, Dumbrava".
"Ce faceati toata ziua?".
"Ma rugam, scriam. Am scris carti pe radacini de brazi... Multe pagini din volumul "Urcus spre inviere" sunt scrise pe radacini de brazi. Multa liniste am avut acolo!", zice.

Pentru cei ce au "dinti de lapte"

Prima treapta este rugaciunea buzelor. "Aduceti Domnului roada buzelor voastre". Rugaciunea limbii. "Si l-am invatat pe el prin limba mea". Rugaciunea gurii. "Bine voi cuvanta pe Domnul toata vremea"...
Aceste rugaciuni sunt pentru cei ce au "dinti de lapte". Cu acestea se-nvata omul intai: rugaciunea gurii, a glasului. Dar aistea sunt pe treapta cea mai de jos in scara rugaciunii. Ca trebuie sa treaca omul de ceea ce zice gura si limba sa, prin minte. Sa inteleaga mintea. Atunci cand ai facut sa inteleaga mintea, ai trecut la rugaciunea mintii. Ca mintea intelege si rugaciunea!

Iarmarocul mintii

Dar "rugaciunea mintii" este jumatate de rugaciune! Numai jumatate! Unul facea rugaciunea mintii si s-a suparat pe ala, potrivnicul. Ii zice: "Da-te jos, ma, de-acolo! Ca-i mare iarmarocul!"... La rugaciunea mintii, inca e mare iarmarocul! E pasare c-o aripa - rugaciunea mintii!
Poti zbura cu o singura aripa?... Este jumatate din rugaciune. Trebuie sa pogori mintea in inima.

Vama imaginatiei

Cand ai pogorat mintea in inima, cand mintea pogoara in inima intalneste doua vami. Prima este vama imaginatiei.
Am vorbit daunazi, au fost duhovnici din Franta, si 20 de calugarite. Aveau translatori buni. Mi-au cerut sa le spun despre rugaciune.
Cand coboara mintea in inima prima data este imaginatia.
Sa nu se opreasca mintea la inchipuire! Cu Dumnezeu nu ma pot inchipui, nici heruvimii, nici serafimii. Sa treaca precum fulgerul!

Vama ratiunii

A doua vama este vama ratiunii, la poarta inimii. La poarta inimii! Aici o ataca prin minte dracii numiti "arhiconi teologi", care stiu scriptura pe de rost, dar sunt si teologii intunericului. Da. Ca n-o ataca cu lucruri rele! Ii da ratiunii de lucru. Numai ce vezi ca sta la rugaciune si deodata ii iese in minte, ii apare in minte: "Muntii au saltat ca berbecii. Si dealurile ca mieii..." Si in loc sa se roage, se pune pe intrebari.
"De unde e asta? isi zice, ce-or fi muntii? Ce-or fi dealurile? Cum salta?". Dupa Sfantul Grigorie Palamas, muntii inseamna cei indumnezeiti, cei sub lucrarea Duhului Sfant. Mai mari decat cei de pe treapta a doua a urcusului duhovnicesc! Oare cei indumnezeiti ("muntii") au saltarile Duhului mai mari decat cei de pe treapta a doua ("dealurile")?

"Draci psihologici"

Deci, mintea, cand pogoara in inima, o ataca draci psihologici. Si nu-i dau ganduri rele, ii dau ratiuni dumnezeiesti. Numai ce auzi: "Lipsit-au de la mancare oile, ca nu vad boi langa iesle". Care iesle? Biserica. Care oi? Biserica ascultatoare. Care boi? Biserica povatuitoare. "Lipsit-au de la mancare oile, ca nu vad boi langa iesle". Ce zice? Cand n-or fi predicatori buni in biserica, preoti vrednici, lipseste poporul de la mancare, de la predica. Asa gandeste el. Si el sta, si inca-i mai da dracu' mandrie: "Mai, bine inteleg eu lucrurile astea. Ca eu ma rog acuma". Nu se roaga, el teologhiseste.
Ioan Gura de Aur zice: "Nu teologhisi, trebuie sa ai grija sa cobori mintea in inima, cu o singura ratiune: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Sa dai la o parte orice gandire, cand ajungi la poarta inimii.

Cuiul de foc

- Cand s-a lasat mintea in inima, care-i semnul ca s-a unit mintea cu inima? intreb.
- Apare un cui de foc! zice parintele. Uite aici! Un cui de foc.Se-ncalzeste inima tare, imprejur, pieptul, umerii, coloana vertebrala, tot corpul, se-ncalzeste ca focul. Se-nalta-n inima o dulceata dumnezeiasca, pe care n-o poti exprima prin cuvant. Ce-i aici? S-a unit mintea cu inima. Mireasa cu mirele Hristos. Zice: V-am logodit pe voi, mireasa cu mirele. S-a intalnit in partea cuvantatoare sunetul nostru cu mirele Hristos. Si atunci simti o dulceata mare si-o caldura negraita.
Caldura... Asuda corpul grozav, si cand incep ochii a varsa lacrimi... Eram in padure... a venit un batran... si ne-am coborat cu mintea in inima doua ore si zece minute... In doua ore si zece minute... n-am avut la mine decat trei batiste. Le-am stors de trei ori de lacrimi, atatea lacrimi am varsat. Semn ca s-a-ntalnit mintea cu inima, si Hristos cu rugaciunea. Asta-i rugaciunea cea curata, care-i cu lacrimi din adancul inimii.
- Si ati mai trait asemenea inaltare? Alte dati?
- Eu n-am voie sa spun. Ca Sfintii Parinti nu povesteau asta. Nu-i voie sa spui. Daca se-ntampla sa spui, zici asa: "Stiu pe un om oarecare, care s-a inaltat pana la al treilea cer... Nu am fost eu acela". N-ai voie sa povestesti. Asta e nebuneala... Mi-o spus altii! Si mi-o spus ca dupa cat o fost mintea in inima, atatea bucurii dumnezeiesti si-atatea ganduri ai, ca aproape o luna de zile piciorul inimii lui nu s-o mai clintit din lumea asta, ...numai de rai, de rai, numai contemplatii dumnezeiesti si curatire cu atatea lacrimi.
Dar la aceasta rugaciune a inimii, rugaciunea cea curata, ajunge unul din 10.000, din cei care se silesc! zic Sfintii Parinti. Din cei care se silesc, unul la 10.000.

Treptele inalte

Mai sus de rugaciunea inimii este rugaciunea de sine lucratoare. Asa spune in Cantarea cantarilor: "Eu dorm si inima mea se roaga". Cand ajunge omul in starea aceasta, n-o are numai un ceas sau doua, rugaciunea. Ci totdeauna. El doarme, iar inima lui se roaga lui Dumnezeu. Asta-i mai inalta ca rugaciunea inimii.
Si este alta, mai inalta: rugaciunea vazatoare. Eu stau aici si eu vad ce se-ntampla in Sfantul Munte, in Ierusalim, in Franta, in Anglia, in America. Asa era Sfantul Antonie cel Mare. El statea de vorba cu calugarii si odata zice: "Fratele nostru Amun, de la Muntele Nitriei, a murit". Asta-i in rugaciunea vazatoare, cand omul sta aici si poate sa vada in toata lumea. Asta e faza a opta a rugaciunii.
A noua e rugaciunea contemplativa... S-a ridicat Pavel la cer. Asta-i rapirea mintii catre Dumnezeu. De multe ori cu tot cu trup.
Acestea-s cele noua trepte ale rugaciunii asa, pe scurt. Noi sa ne multumim sa ne rugam cum putem; dar sa fie rugaciune cu lacrimi!

Anul 1995. Toamna
Lumea-i un loc de trecere

O noua intalnire cu Parintele Arhimandrit Cleopa de la Sihastria. Sfarsit de toamna senina, geroasa, insorita, 1995. Duminica dimineata. Il caut pe Parintele Cleopa la chilia sa. Nu-l gasesc. Dar Parintele Varsanufie ma conduce la dansul.
Parintele Cleopa sta intr-un sopron, intre lemne taiate. Sopronul nu are porti: se deschide direct spre soare.
Imagine rustica, linistita. Batranul, in sopron, are fata luminata de liniste.
Zice: Stau aici, la aer. Doctorul mi-a zis sa stau la aer. Mi-a zis sa vorbesc numai o ora pe zi si sa stau la aer... Am avut patru operatii. Am 84 de ani. Fratii mei, calugari si ei, dormeau in sicrie, 3 ore pe noapte...
Teribila aceasta imagine: monahii dormind noaptea in sicrie, traind amintirea mortii, traind adevarul efemerului pamantesc.
Parintele Cleopa zice: Aici, pe lume, este o trecere. Nu suntem veniti sa stam aici.
Parintele Cleopa vorbeste tot mai des despre "trecere". Zice: "Parintele Vichente a murit pe loc... Staretul de la Lacuri este in spital"... (Este sub impresia unui accident recent, masina in care erau calugari a derapat si s-a izbit de un copac). Ii evoca pe ai sai, dusi la Domnul. Vorbeste despre tatal sau; era un om al credintei. L-a crescut in credinta de Dumnezeu. Pe el si pe fratii sai, care au fost calugari. Tatal sau avea darul rugaciunii. Mama avea alt dar, zice: "Plangea repede, avea darul lacrimilor... Monahia Agafia.. a fost 25 de ani in manastire".

Universitatea Sihastria

Aseara am fost la intalnirea parintelui Cleopa cu multimea de credinciosi. Sala era plina ochi. Public de toate varstele. Predominau femeile, care raman, totusi, garantul bunatatii, in ziua de azi. Si oameni de prin sate. Dar si pelerini oraseni, veniti sa se inchine la manastire si sa-l asculte pe Parintele Cleopa. Tineri care cauta invatatura aleasa, veniti doar pentru Parintele Cleopa. Oamenii stateau pe banci, inghesuiti, altii in picioare, altii in tinda sau in pridvor. Mitropolitul Antonie Plamadeala spunea: "Manastirea Sihastria este un fel de universitate populara in aer liber: este locul unde cei care vin isi pot reinnoi viata".
Parintele Cleopa spune pilde si parabole. Zice pilda femeii sarace care a facut milostenie doi bani, din toata saracia ei. Concluzia parintelui: "Numai cei saraci stiu sa daruiasca!".
Multimea, saraca, deci deschisa spre bunatate, este impresionata pana la lacrimi. In pilda aceasta este vorba chiar de ei. Ei sunt intr-adevar milostivi, aici virtutea milosteniei este din plin stimulata, pe masa vad o gramajoara de bani, ei dau catre biserica, la Sihastria se construieste mereu, se extinde spatiul de chilii, se ridica biserica noua, totul din darnicia oamenilor.
"Mai rezistati?", intreba parintele. "Pe cea cu imparateasa o stiti?". - Toti raspundeau: "Rezistam, parinte, ne umpleti de daruri!". Unii au mai auzit aceste parabole, dar le-ar tot asculta, sunt ca un oxigen al sufletului.
Parintele are darul zicerii frumoase. Dramatizeaza povestea. Intimizeaza faptul biblic. Imbraca personajele biblice in catrinta si itari, ca lumea sa le simta rude si consateni. Parintele are duh de scriitor moldav. Este un Ion Creanga filocalic. Scenariile biblice sunt aduse aici, in pridvor, actualizate. Dumnezeu i se adreseaza lui Adam cu strigarea: "Ma, Adame, maaaaa!".
Evocarea are farmec si, mai ales, viata si culoare. Ascultatorii sunt captati, intineriti. Asa cum erau captati si intineriti junimistii ieseni de vorbirile lui Ion Creanga.
Parintele Cleopa are cunoastere filocalica vasta, aplicata la viata. Stie pe de rost multa materie din Sbornic, din Pateric, din Filocalia. Doar la Parintele Cleopa de la Sihastria si la Parintele Teofil Paraian de la Sambata de Sus am vazut aceasta memorie uimitoare a Filocaliei, cu aplicare spontana la viata.

In liniste, la rai

Parintele Cleopa a plecat la Domnul la 1 Decembrie 1998. Se spune ca atunci cand moare un om sporit, el face bucurie in biserica cereasca. El se adauga la cetele celor cu viata sfintita.
L-am cunoscut pe Parintele Cleopa la varsta bunatatii sale reale. Unii mi-au spus ca in tinerete avea atitudini fundamentaliste, intoleranta si vehementa. A avut mereu o energie a rostirii si a marturisirii care-i speria pe cei slabi si-i sporea pe cei daruiti sporirii. Furiile sale erau pedagogice, iar smerenia sa ii dadea o candoare de copil. Zicea:
"Un putregai, asta sunt. Sunt Mos Putregai... Uite, astia au venit sa ma fotografieze. Stati, maaa, nu fotografiati, ca nu aveti ce! Un putregai!".
Am ramas in minte cu imaginea sa din sopronul fara usi, in care intra, abundent, soarele. Si Parintele Cleopa avea un pieptar din piele de oaie deasupra hainei monahale. Avea un aer familiar, de intelept al pamantului.

- Sarut mana, parinte! am zis la plecare.

- Sa ne intalnim in Rai! a raspuns.