Horia Turcanu
- Reporter
Inainte de ceea ce avea sa se numeasca "revolutia din '89" credeam ca voi deveni poet. Ma imaginam undeva la tara, intepenit in destinul unui profesor de literatura poate, ca tatal meu, scriind poezie si band tuica. Numai ca Dumnezeu a fost mult mai generos cu mine. In 1990 faceam parte din valul acela de pusti nebuni care au intrat in presa ca si cum ar fi intrat intr-un razboi personal. Credeam - si poate ca intr-un fel a fost adevarat - ca noi vom schimba nu numai tara, dar si lumea, ca suntem in mijlocul unor vremuri fundamentale, ca ceea ce avem norocul sa traim va fi scris in cartile de istorie. Pe atunci scriam despre revolutie, despre comunism, despre abuzuri si drepturile omului, despre traficanti de droguri si despre politica. Viata era o nebunie. Au fost ani de zile in care am trait intr-un vartej. Apoi am descoperit televiziunea si filmul documentar si, mai ales am inceput sa inteleg ca cel mai important lucru despre care poti scrie sau povesti sunt oamenii. Am inteles ca povestile pe care le poti spune sunt nesfarsite. Ca tara in care avem norocul sa ne fi nascut e infinita si necunoscuta. Ca mi-as putea petrece intreaga viata scormonind dupa povesti. Cresteam. Pentru ca in cele din urma sa ma intorc, definitiv, la scris. 17 ani de presa au trecut ca o clipa. Astazi stiu ca lumea poate fi schimbata nu prin forta, ci prin emotie. Din interior. Si mai stiu ca reportajul este cea mai grozava profesie din lume.
Recomandari
