Monique Fradot - "Iubirea nu va disparea niciodata. Este fundamentul fiintei omenesti"

- psiholog, psihoterapeut -

Traim timpuri tulburi, in care iubirea pare pe cale de disparitie. Tinerii nu mai vor sa se casatoreasca, preferand sa traiasca in "cupluri libere". Cariera pare sa devina mai importanta decat orice altceva, iar o relatie romantica pare desueta. Familia, numita candva "celula de baza a societatii", este pe cale de disparitie. In Europa, dar in ultimul timp si la noi, se nasc din ce in ce mai putini copii. Ce inseamna toate acestea? Incotro ne indreptam?
Monique Fradot este psiholog si psihoterapeut francez, specializat in ceea ce se cheama "psihologie de cuplu". In Franta, unde fenomenul de disolutie a familiei si a cuplului a atins cote uriase, conferintele si cartile sale sunt binecunoscute.

"E o diferenta enorma intre a-i spune cuiva "te iubesc" printr-un sms si a-i spune acelasi lucru privindu-l in ochi"

- Monique Fradot, ceea ce se petrece in Franta a inceput sa se petreaca si in Romania. Daca pana mai ieri, familia era considerata telul vietii, acum, din ce in ce mai putini tineri par dispusi sa se casatoreasca. Au alte prioritati: cariera, de pilda, si propasirea materiala. Cum se explica aceasta mutatie valorica?

- Aceasta mutatie a valorilor se petrece la scara planetara, si nu ma mira faptul ca se intampla si in Romania. Societatea, asa cum o concepeam pana acum, pare sa dispara si sa se reaseze pe alte baze. Traim vremuri in care oamenii sunt mai insingurati si mai alienati ca niciodata. Vorbim de o epoca a comunicarii, dar oamenii comunica mai putin ca niciodata. Internetul, televiziunea, telefonia mobila, toate aceste mijloace de comunicare care ar trebui sa ne apropie, de fapt, ne indeparteaza pe unii de altii. Lipseste comunicarea directa, afectiva, fizica, lipseste privirea in ochi, care nu poate fi inlocuita niciodata cu un mesaj pe Internet, nici cu o convorbire telefonica. Lipseste atingerea. E o diferenta enorma intre a spune cuiva "te iubesc" printr-un sms si a-i spune acelasi lucru tinandu-l de mana si privindu-l in ochi. Un fenomen asemanator se produce cand e vorba de media, de televiziune, de filme. Stam in fata televizorului si participam intens la dramele si iubirile acelea virtuale. Avem impresia ca le traim chiar noi, dar in realitate, stand la televizor, noi nu mai traim nimic. Traim emotii contrafacute, care nu ne apartin, o pseudo-viata, in timp ce viata noastra reala se imparte intre birou si iluzie. Puneti tot acest tablou acum in peisajul general al unei societati in care banii si consumismul tin loc de Dumnezeu. Vrem sa dobandim multe lucruri, crezand ca astfel vom fi mai fericiti. Ca sa le avem, trebuie sa muncim mai mult. Ca sa muncim mai mult, trebuie sa lasam deoparte orice altceva, inclusiv familia sau iubita. Nu ne dam seama ca, de fapt, abandonam ceva de care avem o nevoie fundamentala. Majoritatea oamenilor simt aceasta lipsa. Sunt oameni de mare succes profesional, carora le merge din plin, si care sunt totusi nefericiti. Cei mai nefericiti oameni de pe pamant nu traiesc in societatile sarace, ci in societatile foarte avansate tehnologic si comercial. Acolo este cel mai ridicat consum de antidepresive, cele mai multe sinucideri, cele mai multe depresii... Oamenii simt ca le lipseste ceva, dar nu stiu ce. Sunt nefericiti in ciuda situatiei bune material. Ceea ce le lipseste este exact legatura cu ceilalti, cu ei insisi si, deci, cu Dumnezeu. Aceasta legatura se numeste iubire. Cand iubim pe cineva cu adevarat, se deschid niste porti interioare. Iubirea ne pune in legatura directa cu noi insine si cu Dumnezeu. Celalalt este o oglinda pentru ceea ce suntem noi in interior. O lume in care iubirea devine o chestiune virtuala este o lume in care suntem rupti de adevarata noastra natura. Relatiile devin virtuale: iubiri virtuale, prietenii virtuale. Spuneti ca tinerii nu mai vor sa se casatoreasca. Este adevarat. In lumea noastra dominata de valori materiale, nimeni nu le-a spus acestor tineri marele secret: nimic din ceea ce este exterior nu te poate face fericit. Iar in interior nu este decat iubirea. Este fundamentul vietii fizice si spirituale. Ignorandu-l, suntem nefericiti. Carpim aceasta nefericire cu mici bucurii: o masina noua, o haina noua, o bijuterie. Apoi descoperim ca nu e destul si reincepem cautarea.

- Se poate iesi teafar din aceasta fundatura sufleteasca?

- Sa ramanem la tinerii care prefera cariera in locul unei familii si chiar in locul unui cuplu stabil. Filmul e cam acesta. Dupa terminarea scolii, incepe construirea carierei, pe care tanarul nostru, dupa modelul societatii in care traieste, o considera cel mai important lucru din viata sa. El conjuga verbul a trai echivalandu-l cu a avea. Douasprezece ore pe zi este la birou, in fata unui computer. Are relatii pasagere. Anii trec. Sfarsiturile de saptamana organizate de firma nu-l mai satisfac. Din experienta, va spun ca in jur de 30-35 de ani apar primele semne ca ceva nu este in regula. Intre timp, tanarul a avansat in ierarhie, s-a implinit material. Are tot ce si-a dorit. Dar e singur inca. Incepe sa-si dea seama ca-i lipseste ceva esential. Incepe sa-si puna intrebari. Poate ca a trecut deja si printr-un divort, asa cum se intampla de obicei in Franta. Este deprimat. Incearca sa faca sport, sa faca vacante in locuri exotice, poate ca-si va cumpara o masina inca si mai scumpa, dar acest lucru aduce doar o ameliorare temporara. Atunci intervine criza. Momentul de cotitura este acela in care isi intoarce privirile din exterior catre el insusi si se intreaba cu sinceritate: cine sunt eu de fapt? Sunt managerul multinationalei si doar atat? Sunt doar fostul sot al dnei x? Cine sunt eu? Este un moment crucial. Exista doua posibilitati. Prima: se arunca in valtoarea vietii sociale cu si mai multa fervoare, in incercarea disperata de a uita problema interioara, de a o ingropa in adancuri. Acestia sunt cei dependenti de munca, de sex sau, si mai rau, de alcool, de droguri sau de orice altceva. Dintre ei se aleg aceia care vor ajunge la psihiatru, care vor lua antidepresive, care nu-si vor mai gasi alinarea decat in manifestari extreme ale sexualitatii. De asemenea, dintre ei sunt aceia care vor incerca, pur si simplu, sa falsifice adevarul despre ei insisi, imaginand false idealuri, in numele carora si-au sacrificat viata. Vor spune ca si-au dedicat viata muncii, companiei, cercetarii etc, si ca totul a meritat. Sunt aceia care ajung liderii autoritari si singuratici, frustrati, gelosi pe vietile celorlalti, si care atunci cand raman singuri se uita la filme porno pe Internet. Dar mai exista si cealalta varianta, in care criza existentiala conduce la salvare. In care intrebarile despre sine conduc la aflarea adevarului. Ei isi dau seama, ajutati sau nu, de faptul ca dincolo de cariera, de bani, de orice rol social ar juca, exista o entitate transcendenta aflata in cautarea identitatii. Este sufletul. Sufletul are nevoie de iubire, asa cum trupul are nevoie de respiratie. Iubirea este respiratia sufletului. Aflati in cautare de sine, ei se vor uita mai atent la ceilalti. Este primul pas catre eliberare, pentru ca privirile lor vor fi altfel, energia lor va fi alta. Relatia lui cu "ea" nu va mai fi doar sex, ci mult mai mult decat atat, pentru ca apare intuitia prezentei profunde a celuilalt. Este ceea ce se numeste, in limbaj popular, "magia dragostei", care de fapt este deschidere, sensibilitate, caldura, atentie, prezenta, acceptarea celuilalt asa cum este, fara a-l judeca, fara a-i pune etichete. Este o percepere fundamentala a fiintei celuilalt. Aceasta este salvarea, care fara trecerea prin criza, nu ar fi venit. Intr-un fel, orice criza este benefica. Ea poate duce la distrugerea cuplului, dar si la renasterea lui. Daca acum asistam la o criza a familiei si a cuplului, in toate tarile, in Franta ca si in Romania, eu nu cred ca acesta este neaparat un lucru care se va termina prost. Pentru ca exista in acelasi timp o cautare, o efervescenta interioara la nivelul intregii omeniri, o intoarcere catre valorile esentiale, catre spiritualitate, catre inima, in toata lumea. Natura omeneasca este iubirea, fie ca ne dam seama de asta, fie ca nu. Intelegerea fiintei umane din aceasta perspectiva este o chestiune individuala, la care fiecare ajunge intr-un moment sau altul al vietii sale. Unii reusesc sa faca pasul, altii nu. Dar rascrucea ne este data tuturor.

- Ce se intampla dupa acest pas? Totusi traim in aceasta societate, asa cum este. Poate fi imbinat pragmatismul cu iubirea? E loc pentru amandoua?

- Dupa parerea mea, da. Eu cred ca este un timp pentru fiecare. Este normal ca tinerii sa-si doreasca succesul in cariera, este normal sa-si doreasca un statut, bani, pozitie sociala si sa faca eforturi pentru a le avea. Problema intervine atunci cand ei cred ca asta e totul. Cand neglijeaza necesitatile sufletului, ale inimii. Atunci se instraineaza de ei insisi si de ceilalti si devin nefericiti. Iubirea este o necesitate pentru suflet. Asta nu inseamna ca recunoscandu-ne latura noastra afectiva, nu mai mergem la serviciu sau ne distrugem cariera. Dimpotriva, s-ar putea sa descoperim ca intreaga noastra viata se imbunatateste, relatiile cu sefii si cu subalternii. Umanitatea noastra redescoperita va modifica integral relatiile cu ceilalti. Primim de la ceilalti ceea ce suntem in stare sa daruim. Trairea iubirii este o experienta transcendenta, o revelatie, iar pentru unii este o experienta mistica. Odata experimentata, ne schimba pentru totdeauna. Toti stim in adancul sufletului ca avem nevoie de iubire, dar atunci cand traim aceasta stare, ea se reflecta in tot ceea ce suntem. Energiile noastre se schimba, viziunile, suntem mai inspirati si mai puternici si mai generosi, mai iertatori, mai imaginativi. Cum ar putea cariera noastra sa sufere de pe urma unor asemenea transformari miraculoase?

"Rata divorturilor este extrem de ridicata, dar acest lucru nu inseamna ca oamenii au incetat sa caute iubirea"

- Si totusi, daca ne luam dupa statistici, cuplurile, familiile, se destrama mai mult ca niciodata. Criza pare sa fie mai puternica decat a fost vreodata...

- Rata divorturilor este extrem de ridicata, dar acest lucru nu inseamna ca oamenii au incetat sa caute iubirea. Poate... dimpotriva. Timp de mii de ani, familia a fost un tabu institutionalizat atat de rigid incat, stiti bine, oamenii se casatoreau din tot felul de motive, de la pastrarea patrimoniului familiei, pana la casatorii de conjunctura politica. Acum, aceste conventii se prabusesc, tocmai pentru ca oamenii se simt liberi sa caute. Prabusirea acestui mit al "casatoriei pe viata" nu mi se pare o catastrofa. Exista cupluri care sunt impreuna de zeci de ani, fara sa se fi casatorit vreodata cu acte. In acest caz, chiar constiinta libertatii de a alege ii face sa ramana impreuna. Faptul ca din ce in ce mai multi oameni aleg sa traiasca fara un statut oficializat nu inseamna altceva decat pulverizarea unor conventii. Sa nu credeti ca odata divortati, oamenii inceteaza sa caute. Dimpotriva, de multe ori, dupa o despartire dramatica, oamenii isi pun intrebari, se pun in chestiune, se autoanalizeaza si descopera lucruri importante despre ei insisi. De multe ori, divortul survine ca urmare a unei asemenea investigatii si ca un refuz de a perpetua compromisul. Deci, ca sa conchidem, o rata a divorturilor ridicata nu inseamna si o rata ridicata a cuplurilor care se despart. Tot statistic vorbind, numarul celor care traiesc in cuplu ramane constant.

- Si copiii? Cum sunt copiii care se nasc in asemenea context?

- Stiti, milioane de oameni cauta iubirea. Unii dintre ei o gasesc. Atunci cand sunt siguri de acest lucru, atunci cand iubirea exista, cand este traita, oamenii isi doresc copii, fie ei casatoriti sau nu. Este preferabil ca un copil sa traiasca intr-un mediu plin de iubire, chiar daca acesta nu respecta conventia general acceptata despre cum ar trebui sa stea lucrurile, decat intr-o familie cutremurata de crize insolvabile, in care parintii se haituiesc unul pe celalalt, prinsi in cursa. Si inca ceva: de foarte multe ori, cupluri care nu au oficializat casatoria, dar au trecut prin proba timpului, in momentul in care decid sa aiba un copil, se casatoresc.

Monique Fradot este psiholog, psihoterapeut si profesor formator specializat in terapii de cuplu. Preda cursuri in Franta, Spania, Belgia si SUA. Este creatorul Centrului de Formare si Terapie prin Relatie "Atamenvi", Franta.
Este autorul cartii "De ce el? De ce ea?" (www. efpublishing.ro), aparuta recent in Romania, care trateaza problemele cuplului. In perioada 19-24 martie, Monique Fradot va fi in Romania, unde va sustine o conferinta si un seminar despre "Puterea vindecatoare a cuplului". Contact si informatii office@efpublishing.ro, tel 021/224.45.35