VALACIA - Muntele păstorilor pierduţi
Departe de România, în Alpi, există un munte care se numeşte Valacia. Cel mai înalt vârf al lui se numeşte Om. Nume româneşti, la mii de kilometri distanţă, în inima Dolomiţilor italieni.
Citeste tot articolul
Medicamentul medicamentelor: POLENUL CRUD
O descoperire remarcabilă pentru apicultură, nutriţie şi apiterapie a constituit-o polenul crud. În spatele lui se află o întâmplare care merită a fi relatată. În martie 1992, Patrice Percie du Sert, inginer agricol şi apicultor pasionat din Franţa, era într-o stare alterată de sănătate, din cauza muncii extenuante.
Citeste tot articolul
Amintiri dintr-o toamnă de aur
De câte ori culorile toamnei încep să aştearnă melancolii prin parcuri şi prin livezi, îmi amintesc de o întâmplare petrecută în tinereţea mea. Nu i-am dat atunci importanţa cuvenită, dar acum, când am răgaz mai mult şi pot să întorc pe toate feţele întâmplările simt, dintr-o dată, că se face toamnă.
Citeste tot articolul
PUTEREA RUGĂCIUNII
M-am gândit că nu e de ajuns să ţi se întâmple o minune şi să o ţii pentru tine, ca să te bucuri de ea din plin. Trebuie să o împarţi cu ceilalţi, să ştie şi ei cât de înălţător e să te simţi special, "alesul lui Dumnezeu”...
Citeste tot articolul
Când somnul raţiunii naşte monştri
Este un exerciţiu simplu, de logică politică, să-ţi dai seama că schimbarea de macaz a PSD în privinţa Casei Regale a fost rezultatul unui pact care excludea revenirea la monarhie şi aservea familia regală intereselor de propagandă şi imagine ale PSD şi PNL.
Citeste tot articolul
Cu suveranitatea în traistă
Uniunea Europeană trebuie să aibă puterea de a interveni în proiectele de bugete naţionale ale statelor membre. Pe fondul scandalului raportărilor mincinoase către UE ale Greciei şi în contexul incapacităţii dovedite de multe alte state membre în a-şi drămui corect resursele...
Citeste tot articolul
Speranţe pentru patrimoniul naţional
Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, însoţit de cel mai apropiat colaborator, secretarul de stat Sergiu Nistor, fost preşedinte al prestigioasei organizaţii ICOMOS (Consiliul Mondial al Monumentelor şi Siturilor), filiala România, au convocat zilele trecute o conferinţă de presă de o importanţă majoră pentru patrimoniul românesc.
Citeste tot articolul
Analiza politică a lunii OCTOMBRIE- Tia Şerbănescu
- Cred că am asistat la o schimbare de direcţie foarte periculoasă pentru USL, în mod special, dar şi pentru România, dacă va fi guvernată de USL. Era un singur lucru asupra căruia toţi politicienii noştri căzuseră de acord: integrarea europeană, iar USL a stricat şi acest consens.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru CHIS ALEXANDRINA - Bucureşti, F. AS nr. 1041 - "Am neuropatie periferică, deşi nu am diabet”
Diabetul nu este o condiţie obligatorie pentru instalarea neuropatiei periferice, deşi boala diabetică reprezintă una dintre cele mai obişnuite cauze ale ei, alături de alcoolism, malnutriţie şi carenţă de vitamine.
Citeste tot articolul
"Vă mulţumesc din suflet, d-le doctor Simu! Vă rămân datoare pe viaţă”
Vă mulţumesc că existaţi şi că prin articolele publicate aduceţi speranţă şi vindecare. Nu pot să-mi exprim în cuvinte recunoştinţa faţă de redacţia "Formulei AS”, care a adus bucurie şi linişte şi în familia noastră. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Citeste tot articolul
GABRIEL DUTCHEVICI - maestru de terapii orientale - "Tratăm orice tip de afecţiune, de la dureri de cap, la cancer în stadiul terminal”
În domeniul terapiilor orientale, maestrul Gabriel Dutchevici este un nume "cu greutate” la noi, cu recunoaştere la nivel internaţional.
Citeste tot articolul
Farmacia toamnei: Arţarul şi ochiul-boului
Toamna caldă şi însorită îi ajută pe adepţii tratamentelor cu plante medicinale să-şi completeze proviziile de sănătate, cu două "medicamente” noi: frunzele de arţar şi petalele de ochiul-boului
Citeste tot articolul
Avertisment din SUA: "Culturile modificate genetic vor aduce apocalipsa în agricultura românească şi europeană”
După cum se ştie, corporaţiile transnaţionale producătoare de organisme modificate genetic (OMG), în frunte cu Monsanto, au lansat un lobby furibund pentru a convinge elita politică a UE să introducă în agricultura de pe continent aceste culturi, rezistente la ierbicide (HTGE).
Citeste tot articolul
Scrisori care aşteaptă răspuns: Despre "iubirile de birou” şi alte întâmplări ale vieţii
Sunt momente în viaţă când, în loc să iei o decizie, rămâi paralizat de frică, te uiţi buimăcit în jur şi nu mai pricepi nimic din tot ce se întâmplă. Cam asta cred că se întâmplă acum cu Rodica, cititoarea dvs. plină de nelinişti şi îndoieli, care v-a scris de curând despre marea suferinţă din viaţa ei.
Citeste tot articolul
ASTRA FILM FESTIVAL - Ediţia XII -
Timp de o săptămână însorită, la mijloc de octombrie, Casa de Cultură din Sibiu s-a transformat într-un soi de turn înalt din care puteai vedea întreaga lume. Dar nu de departe, de sus, ci din mijlocul acţiunii, aproape de eroii săi.
Citeste tot articolul
TIBERIU SOARE - "Marea miză e să îi facem pe oameni să se bucure de muzică”
Ar fi putut să fie ofiţer, aviator sau fizician. Viaţa l-a dus însă la întâlnirea cu muzica. În 2010, concertul extraordinar de la Minsk, alături de Angela Gheorghiu şi de Filarmonica din Londra, i-a adus aprecierea unanimă a criticii. Spectacolele experiment "Mozart Rocks”, desfăşurate în Capitală, i-au adus - lucru rar - şi aplauzele publicului tânăr.
Citeste tot articolul
SELECŢIA "FORMULA AS”
Un cititor al revistei noastre îmi reproşează într-o scrisoare că ignor în rubrica aceasta evenimentele editoriale din zona poeziei. Iată, îmi pun cenuşă în cap şi vă recomand azi o minune de carte a unui mare poet, mai puţin cunoscut la noi decât alţi inovatori ai limbajului artistic din secolul XX.
Citeste tot articolul
RADU VÂLCAN: "E frumos când un om îţi zâmbeşte pe stradă!"
Orice rol ridică probleme de adaptare. Aşa a fost şi cu noul meu personaj, aşa de diferit de fostul şeic. Oricum, e mai uşor "să faci” pe cineva care-ţi seamănă în viaţa de toate zilele, măcar la nivel fizic.
Citeste tot articolul
FNT - Festivalul Naţional de Teatru, Bucureşti 2012
Festivalul Naţional de Teatru, cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor produse în România pe parcursul unei stagiuni, a ajuns la ediţia cu numărul 22. Aceasta se desfăşoară în Capitală, între 26 octombrie şi 4 noiembrie, având ca organizator, Uniunea Teatrală din România (UNITER)...
Citeste tot articolul
Concerte cu parfum de gutui
Anul acesta am avut parte de o toamnă rodnică în evenimente muzicale. Concertele s-au ţinut lanţ, sălile au fost pline, iar repertoriul - suficient de vast, încât iubitorii de muzică clasică, de rock sau folclor să găsească măcar un spectacol care să-i atragă.
Citeste tot articolul