Diabetul nu este o condiţie obligatorie pentru instalarea neuropatiei periferice, deşi boala diabetică reprezintă una dintre cele mai obişnuite cauze ale ei, alături de alcoolism, malnutriţie şi carenţă de vitamine. Leziunile traumatice, presiunile constante asupra unor nervi, bolile autoimune (lupus, poliartrită reumatoidă), bolile hepatice, renale sau tiroidiene pot constitui tot atâtea cauze determinante pentru deteriorarea nervilor periferici şi, implicit, întreruperea comunicării nervoase către aria deservită de acei nervi şi creier. Mai mult, şi unele microorganisme pot ataca direct nervii (rezultând o deteriorare nervoasă periferică), la fel de bine cum unele substanţe toxice, metale grele, monoxidul de carbon, solvenţii organici şi chiar anumite medicamente (antineoplazice) pot sta la baza deteriorării structurilor nervoase periferice. Semnele şi simptomele neuropatiei periferice evoluează, de obicei, pe parcursul mai multor luni, dar, în situaţii speciale, cum ar fi intoxicaţia cu arsenic, debutul poate fi brutal. Sigur că, aşa cum aţi constatat şi dvs., tabloul clinic al neuropatiei periferice este complex, mergând de la senzaţii de parestezie (amorţire) la nivelul picioarelor, tălpilor, mâinilor, sensibilitate şi durere la atingere, până la slăbiciune musculară, senzaţii de arsură, paralizie şi hiperestezie pe faţa laterală a coapsei. Cu toate acestea, trebuie ştiut că, spre deosebire de nervii sistemului nervos central, cei ai sistemului nervos periferic se pot regenera, bineînţeles numai în urma unor îngrijiri corecte. Şi când spun îngrijiri corecte, mă refer la tratamentul adecvat al neuropatiei periferice, care trebuie să vizeze, obligatoriu, controlul mai bun al cauzelor subiacente (bolile determinante) enumerate anterior. Astfel, de la caz la caz, tratamentul poate include analgezice de tipul paracetamolului (Tylenol, Eferalgan), aspirinei şi ibuprofenului (Motrin, Nurofen). Antidepresivele triciclice de tipul amitriptilinei, nortriptilinei, desipraminei şi imipraminei pot ameliora durerile uşoare până la moderate datorită efectului lor asupra proceselor chimice cerebrale care vă fac pe dvs. să simţiţi durerea. Medicamentele folosite pentru controlul crizelor epileptice (anticonvulsivante), de tipul gabapentinului, carbamazepinei şi fenitoinei, se pot utiliza pentru tratarea durerilor acute, arzătoare. Totodată, Mexiletina, un medicament folosit în tratamentul aritmiilor cardiace, poate fi uneori de folos pentru atenuarea crizelor acute. Din păcate, toate aceste medicamente, destinate tratamentului neuropatiilor periferice, au şi efecte secundare dintre cele mai neplăcute, care includ dureri şi sângerări gastrice, probleme renale, astenie, ameţeli, greaţă, vomă, tremor al membrelor, dificultăţi de mers etc. De aceea, poate ar fi indicat să încercaţi şi varianta naturistă de tratament, varianta care utilizează următoarele remedii:
Acidul gama-aminobutiric (GABA) - printre numeroasele proprietăţi ale acestui neurotransmiţător (ex. anticonvulsivant în epilepsie) se numără şi reducerea manifestărilor în neuropatia periferică şi postherpetică. Se administrează 1 tabletă pe zi, la masa de prânz.
Omega 3 - stimulează eliberarea neurotransmiţătorilor (serotonina, dopamina, acetilcolina) implicaţi în propagarea impulsurilor nervoase şi contribuie la regenerarea structurilor nervoase periferice prin menţinerea concentraţiei de fosfolipide în membrana celulelor nervoase şi a învelişului mielinic. Se administrează 2-3 capsule (1000 mg) pe zi, înainte de mese.
Resveratrolul - are efecte protectoare asupra sistemului nervos central şi periferic, reduce tulburările circulatorii periferice, furnicăturile la nivelul membrelor inferioare, combate paresteziile şi procesele de demielinizare a fibrelor nervoase. Se administrează 1-2 tablete pe zi, în funcţie de severitatea manifestărilor.
Lăptişorul de matcă - este, fără îndoială, cel mai important remediu pentru regenerarea sistemului nervos (central şi periferic). Recomand utilizarea produsului Fluxxtem (Herbagetica), în care acţiunea lăptişorului de matcă este susţinută şi de alte componente cu proprietăţi regenerante (algele AFA şi Chlorella).
Se mai pot utiliza şi produse precum drojdia de bere (pentru aportul semnificativ de vitamine din complexul B), uleiul de luminiţa-nopţii (reduce furnicăturile şi senzaţiile de amorţeală) şi unguentele care au la bază extractul de ardei iute (capsaicin) pentru aplicaţii locale.
Să auzim numai de bine!VALERIU MUNTEANU - str. Giuseppe Verdi nr. 6A, ap. 3, Timişoara
"Caut un tratament pentru stres şi agitaţie”
(Răspuns pentru ALINA M. - Bucureşti, F. AS nr. 1036)
Răspunzând solicitării dvs. de a vi se indica unele mijloace de tratament naturiste cu efect sedativ asupra sistemului nervos, de natură a vă asigura în acelaşi timp şi un somn liniştit şi odihnitor, vă recomand Ceaiul calmant Plafar. Are în compoziţia sa 5 plante medicinale, într-o combinaţie eficientă printre care menţionez: rădăcină de valeriană (Radix Valerianae), flori de tei (Flores Tiliae), fruct de păducel (Fructus Crategi) şi talpa-gâştii (Herba Leonuri).
Vă poate fi util şi un ceai de flori de tei îndulcit cu miere de albine, seara, înainte de culcare.
Vă recomand să evitaţi vizionarea unor programe de televiziune târziu, în noapte, indiferent cât de distractive ar fi unele din ele şi cu atât mai puţin cele ale unor posturi TV care incită la stări permanente de agitaţie şi ură şi care, din păcate, abundă pe micul ecran.
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie, Bucureşti, e-mail: spuderca@yahoo.com
"Am dureri de cap pe care nu le mai suport”
(Răspuns pentru VIORICA HALALAL, F. AS nr. 1037)
Dragă doamnă, am avut două cazuri cu astfel de migrene insuportabile rezistente la tratamente antiinflamatoare. Ele au în principal o cauză vasculară. Din diverse motive, arterele cerebrale de mici dimensiuni fac spasme, adică se strâng şi fluxul de sânge nu mai ajunge să irige creierul pe anumite zone. Acestea devin dureroase, datorită acumulării de lichid ce apasă pe cutia craniană. Există soluţii descoperite recent, ce pot scădea edemul. Sunt naturale, fără efecte adverse. Iar pe de altă parte, trebuie împiedicat spasmul. Dacă doriţi amănunte sunaţi la tel. 0723/51.07.37.
Dr. TIRIL GABRIELA - medic generalist, specialist homeopatie, cabinet Clinica Procardia - Oradea, tel. 0742/28.83.85, 0259/43.78.14, e-mail: gabrielatiril@gmail.com
"Nepoţica mea tuşeşte, dar numai noaptea”
(Răspuns pentru CODRESCU GHEORGHE, F. AS nr. 1040)
În cazul expus de dvs. este necesar un consult de specialitate (mergeţi la medicul de familie pentru o trimitere), deoarece simptomele pe care le descrieţi - tuse numai în timpul nopţii (probabil există şi alte manifestări asociate, pe care nu le-aţi observat) - sugerează diagnosticul de astm bronşic. Este nevoie de un tratament specific. Până ajungeţi la consult, se poate administra sirop Stodal, este un produs homeopat foarte eficient atât în tusea seacă, cât şi în cea productivă. Găsiţi acest produs şi sub formă de granule. Se administrează 4 granule la 2 ore, sublingual, până la dispariţia simptomelor.