Povestea unui miracol
Doamna Maria Oprea este asistent universitar la Sibiu, cu doua doctorate, unul in filologie, iar celalalt in teologie. In urma cu cativa ani, s-a confruntat cu o intamplare miraculoasa, pe care se simte datoare s-o impartaseasca si altora, pentru a-i intari pe oameni in rugaciune si in credinta in Dumnezeu. Sotie de preot si mama a doi copii...
Citeste tot articolul
Puterea rugaciunii
Mie imi place sa cred ca Sfantul Nectarie m-a gasit el pe mine si nu eu pe el. Ma aflam intr-o perioada urata a vietii mele, eram disperata, nu stiam incotro sa ma indrept, ce sa fac. Eram terminata psihic, facusem o depresie grava, slabisem vreo 10 kilograme, nu ma mai puteam concentra pe absolut nimic, numai la suferinta mea ma gandeam. Nu gaseam absolut nici o rezolvare, plangeam incontinuu, ce mai, eram o epava. Si, intr-o zi, nu stiu de unde mi-am amintit ca mama imi vorbise candva de un anume Sfant. Si apoi mi-am amintit ca avea si un acatist al acestui Sfant si ca el era grabnic ajutator si ca nu te trece cu vederea, oricine ai fi. Apoi, mi-am dat seama ca este vorba despre acelasi Sfant despre care citesc destul de des in ziarul meu de suflet, "Formula AS". Era, desigur, vorba despre Sfantul Nectarie. Mi-am zis ca trebuie neaparat sa fac rost de Acatistul sau, insa mi-a luat destul de mult timp. Am tot amanat, pana cand, intr-o zi, la Mitropolie fiind, l-am cumparat ...
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Spiritualitate"
Afisare: 841 - 880 din 1.219 articole
-
Rugaciuni si miracole
Numarul 711 -
Raiul parintelui Sofian
Numarul 710 -
Capitareasa din Luciu
Numarul 710 -
Copiii si Dumnezeu
Numarul 708 -
Scrisoare catre Dumnezeu
Numarul 707 -
Posturile Negre (ajunarile)
Numarul 707 -
Patruzeci de trepte spre mantuirea sufletului
Numarul 707 -
Biserica Miresei
Numarul 706 -
Minunile de langa noi
Numarul 705 -
Povesti cu ingeri
Numarul 704 -
In varful muntelui, mai aproape de Dumnezeu
Numarul 703 -
Biserica lui Bulete
Numarul 702 -
Rugaciune pentru suferintele noastre si ale aproapelui nostru
Numarul 700 -
Un miracol adevarat: Rugaciunea
Numarul 700 -
Sa incepem anul cu Dumnezeu!
Numarul 699 -
La Crasna, in asteptarea zapezilor
Numarul 698 -
Zvon de sarbatoare la Namaesti
Numarul 698 -
Minunatele chipuri si numiri ale Maicii Domnului
Numarul 697 -
Sub munte, la Polovragi
Numarul 696 -
Intamplari de Craciun
Numarul 695 -
Camarasesti - manastirea boierilor gorjeni
Numarul 694 -
"Ne opunem "Diktatului" bisericesc de la Cluj!"
Numarul 694 -
Vovidenia
Numarul 693 -
O "sfanta" uitata: Pe urmele Maicii Alexandra, in America
Numarul 692 -
Manastirea copilariei lui Eminescu
Numarul 691 -
Mari duhovnici: Arsenie Papacioc
Numarul 690 -
Biserica tacerii
Numarul 689 -
Urme Aproape Romanesti In Elvetia: Biserica din oglinzi
Numarul 688 -
Elogiul unei carti de capatai: Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt
Numarul 688 -
Povestea unui botez crestin
Numarul 687 -
Basca - locul unde Dumnezeu vorbeste romanes
Numarul 686 -
Miracolul rugaciunii
Numarul 685 -
Vaticanul deschide prima scoala de exorcism
Numarul 684 -
Ecouri la materialele aparute in revista
Numarul 683 -
Manastirea din nori
Numarul 682 -
Maica Domnului de la Radaseni
Numarul 682 -
Un eveniment biblic, in evocari apocrife
Numarul 681 -
Viziuni cu ingeri
Numarul 680 -
Biserica romaneasca in California
Numarul 679 -
Cu Dumnezeu in Baragan - Biserica porumbeilor salbatici
Numarul 678