Biserica lui Bulete

In vreme ce presa e plina de cazurile unor primari infractori, care trec bugetul comunitatii prin propriul buzunar, Nicolae Bulete, mai marele unui sat prahovean, a inaltat o biserica pe banii lui. Contra sumei de un miliard doua sute de milioane, mortii din Schiopoaia nu mai sunt dusi cu caruta in satul vecin.

Schiopoaia sau Satu Nou, cum i se zice micii asezari din coasta orasului prahovean Mizil, apartine de comuna Baba Ana. Abia de numara - cu copiii ce sug inca la sanul mamei si cu mosnegeii trecuti bine de opt decenii - la vreo doua sute de suflete. Nimic din modernismul si civilizatia de la oras ori din comunele mari nu a ajuns aici. Drumurile sunt ca pe vremea lui Mihai Viteazul, poate mai proaste, apa e o problema, salvarea vine cu greu, scoala abia de a fost construita, iar curent electric exista in sat doar de 13 ani. Nici biserica nu aveau oamenii. Ca sa se duca la vreo slujba de sarbatoare, ori ca sa-si duca mortul la groapa, taranii din Schiopoaia erau nevoiti sa mearga cinci kilometri, pana in satul vecin, Ciresanu. "Satul acesta a fost totdeauna napastuit", spune Nicolae Bulete, primarul din Baba Ana. "O biserica se impunea sa existe! S-un cimitir. Stiti ce inseamna sa te duci cu mortul cinci kilometri pe gheata, furtuna, ninsoare ori arsita? Ti se acreste mortul, de-atata drum. Ca vipia arde, nu tine cont de nefericirile omenesti. Asa ajungeau bietii oameni la cimitir, cu mortul acrit in cosciug. Era mai mare supararea si blestemul. Asa ca, din aceasta cauza, dar si din considerente de ordin personal, am hotarat sa fac o bisericuta in acest sat uitat de lume. Nu mi-am imaginat ca iese ceva asa de frumos".

Incercarile

Nicolae Bulete nu s-a hotarat intamplator sa faca o biserica. De-a lungul vietii a avut, cum le spune el, niste cumpene, niste incercari. Pe vremea cand nu era primar (si a tot fost vreo 20 de ani), ci doar tehnician la ferma, la Ias, a avut probleme cu vreo 50 de vaci, care se imbolnavisera rau. Parea sa nu stie nimeni ce au si nici cum sa le trateze. Daca vitele ar fi murit, ar fi fost responsabil si le-ar fi platit el, tehnicianul Bulete. Cand nu se mai gandea nimeni ca si-ar putea reveni, s-a intamplat o minune: vitele s-au insanatosit peste noapte. Mugeau dimineata de foame, de parca nu se intamplase nimic. Exista o singura explicatie: rugaciunile pe care Nicolae Bulete le spusese necontenit. Atunci, in sinea sa, a zis ca trebuie sa faca vreodata ceva, ca sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru ajutor. Nu stia insa ce si nici cand. Tot tehnician fiind, Bulete a cumparat alta data niste carne de vita, pentru un botez in familie. Cineva a anuntat militia ca a furat carnea. Noroc ca a avut acte sa dovedeasca faptul ca nu furase nimic. Dar si atunci, in spaima controlului, a avut un gand pios catre Divinitate, promitand sa faca odata ceva. Nu se gandea, neaparat, la o biserica. Mai tarziu, a avut un accident de masina, fiind la un pas de moarte. Si s-a gandit iar ca e musai sa fie recunoscator in vreun fel, pentru faptul ca au scapat cu viata el si familia lui. Cam atunci a inceput sa se infiripe gandul de a construi o biserica. Si s-a dus la Preasfintitul Teodosie Snagoveanul sa-i spuna despre gandul sau. "Preasfintitul", isi aminteste Bulete, "m-a batut pe umar si mi-a spus ca e o idee extraordinara. Cand am simtit mana lui pe spatele meu, m-a trecut un fior. A fost ca si cand ma strabatea un curent de inalta tensiune si n-am mai avut liniste. Prima piatra de temelie am pus-o in iunie 2000. Am intampinat multe greutati, mai ales inobtinerea avizelor. Unii ziceau ca fac biserica degeaba, ca daca n-am toate aprobarile, mi-o strica. M-am indarjit si am zis sa fie ce-o fi. S-o strice vreunul, daca asa vrea, eu deocamdata o construiesc. Pana in toamna lui 2000 am zidit-o. In 2001 am invelit-o. Anul urmator am tencuit-o. In 2003 am pictat-o. In 2004 am reusit si am sfintit-o. Am facut tarnosirea si am fost bucuros sa vad o multime de lume stand acolo in genunchi. A fost o reusita totala, indraznesc sa cred".
Intram in biserica din Schiopoaia in vreme ce primarul-ctitor continua cu povestitul: "Sa stiti ca usor nu a fost. Numai sa faci mancare pentru 40 de oameni, care munceau la biserica. La masa, se adunau 50. Biata sotia mea, care e profesoara de matematica, s-a trezit in multe, multe dimineti de la trei, ca sa aiba vreme, pana incepea orele, sa gateasca pentru atata lume. Dar cea mai mare greutate cu care m-am confruntat a fost terenul pe care trebuia sa construiesc biserica. Nu exista unul disponibil. Asa ca am cumparat unul, pe care apoi l-am donat pentru biserica si pentru cimitir. Inca ma omor cu obtinerea tuturor avizelor de functionare pentru acesta. Dar, in felul asta, oamenii din Schiopoaia nu se mai chinuiesc cu mortii atata cale. Uneori, cand era cu constructia, nu aveam un leut. Si ma gandeam ca n-am sa reusesc. Dar le aranja Dumnezeu pe toate de asa maniera, ca nu stiu cum, de unde, veneau banii si mergeam mai departe. Ai fi zis ca biserica voia sa se inalte neaparat. Ca eu eram doar executantul vointei ceresti. Acum, cand e gata, nu-mi vine sa cred ca e adevarat. Ce frumos zice Nicolae Iorga: "Masoara timpul cu faptele tale!". Asa am facut, si uite ca am imbatranit fara sa bag de seama. Va spun sincer: am o mare satisfactie a faptelor mele. De cand cu biserica, si oamenii se uita la mine altfel."

Bilantul lui Bulete

Salariul pe 16 ani

Intrebat la cat se ridica cheltuielile cu biserica, primarul Bulete raspunde: "Am facut un calcul asa, estimativ. Vine cam salariul meu de primar pe 16 ani. Patru mandate. Ca sa fiu mai exact, undeva pe la un miliard si vreo doua sute de milioane de lei. Si eu zic ca e ceva sa faci o biserica, singur, pe banii tai".

Spirit de competitie

"De ce am facut biserica? Pe langa faptul ca promisesem, au mai fost cateva motive: am vrut sa multumesc lui Dumnezeu ca a dat ascultare parintilor mei, care s-au rugat sa aiba un fecior, eu fiind al optulea copil, dar primul baiat. Am mai facut-o si din spirit de competitie. Ca toata lumea din comuna vorbeste de unul Blagoi, care a fost primar in perioada interbelica si a facut scoala si primaria. A ramas ceva dupa el. Si-am zis sa ma pomeneasca lumea si pe mine. Dar, in primul rand, am facut-o pentru oameni, ca prea erau napastuiti cei din satul asta uitat de lume".

Crucea lui Iisus

"Eu, anual, imi fac un bilant: cate cuvinte noi am acumulat in vocabular, ce-am mai adaugat la zestrea familiei, cati prieteni mi-am mai facut, cati am pierdut, cati pot recupera, unde am gresit. Bilantul este mereu pozitiv, sa stiti. Cum eu trebuie sa ma ocup si de educatia satenilor, am uneori o durere mare in legatura cu unii dintre ei. Am obtinut la Legea 76 o suta de posturi, adica o suta de oameni puteau sa manance o paine cinstita. Nu s-au inghesuit, insa, sa se angajeze. La ortodocsi, lenea e un pacat. Ucenicii l-au ajutat pe Iisus sa duca crucea in spate, dar nu i-au luat-o s-o care ei. E un pic mai greu cu mentalitatea oamenilor, trebuie sa lucram la ea".

Pictati pe perete

"L-am intrebat pe Preafericitul Snagoveanul daca pot sa pun pictorii sa-i picteze in biserica pe nepotii mei. Si mi-a zis ca e firesc sa fie pictata toata familia, ca noi am fost ctitori si asa se procedeaza. Asa ca, iata-ne aici, cu totii, imortalizati pe peretele bisericii. Pe mine nu m-a reprezentat prea bine, si ziceam sa fie refacuta pictura, dar nu am avut timp sa ma ocup de asta".

Cel mai frumos dar

Biserica lui Nicolae Bulete are hramul "Sfantul Nicolae". In ea se tin slujbe vinerea, duminica, la sarbatorile mari. Vine sa slujeasca preotul din Ciresanu, satul unde erau dusi mortii pana sa se faca biserica la Schiopoaia. Enoriasii de aici, multi oameni in varsta, spun ca biserica e cel mai frumos dar pe care ar fi putut sa li-l faca vreodata cineva.
Nina Marcu
(Fotografiile autoarei)