Minunatele chipuri si numiri ale Maicii Domnului

Celebram din nou Nasterea lui Cristos si pe Maica cea sfanta care L-a zamislit. Cu murmur de colinde si miresme proaspete de brad, Craciunul ne bate usor in geam. La caldura molcoma a odaii, oamenii pregatesc daruri si bucate alese, in timp ce candela palpaie nestinsa intr-un colt.

E sarbatoarea luminii, a Nasterii lui Cristos. De undeva, din departare, razbate chemarea grabita a unor clopote de biserica, reamintindu-ne ca fara Dumnezeu si fara miracol, Craciunul ar fi o simpla sarbatoare civila, un carnaval pestrit, spectacol de sunet si lumini revarsate feeric si fara consistenta pe strazile prafoase si aglomerate ale orasului.
Fiecare, in felul sau, isi primeneste casa si sufletul. Ii face loc lui Dumnezeu si-L asteapta. In dreptul scaunului de spovedanie, isi spune soptit pacatele si primeste lumina iertarii. Alaturi, imbracata in hitonul ei cernit de Imparateasa a celor saraci si napastuiti, Maicuta Domnului vegheaza din dreapta Altarului. Rar e intristata si mustratoare. Refugiata intr-un suras abia desenat pe buze, intreaga ei bunatate se revarsa necontenit asupra noastra.
Privind-o, oamenii se bucura si spera. Maica Domnului e Mijlocitoare si scara nevazuta spre cer, plina de har, unica, duioasa si grabnic ajutatoare. De Craciun, chipul ei serafic capata straluciri aparte. Oamenii se apropie sfios de icoana si se reculeg tacut la lumina tremurata a candelei, pret de cateva minute. E de-ajuns. La Maica Domnului nu trebuie sa vii cu rugaminti si vorbe multe, cu gesturi si inchinari teatrale. Iti stie prea bine necazul si durerea, de cum ai pasit in biserica si ti-ai ridicat gandul la ea. Tu trebuie doar sa crezi si sa nu-ti pierzi nici o clipa nadejdea.
Din toate icoanele (de sfinti, arhangheli, apostoli si martiri), cea mai bogata in reprezentari este Preasfanta Fecioara. E prezenta peste tot, in cele mai importante momente din viata Mantuitorului: de Bunavestire, la ieslea din Bethleem, in Duminica Floriilor cea purtatoare de stalpari, la piciorul Sfintei Cruci in ziua Patimilor, la Inaltare sau la marile praznice de peste an.
Chipul ei alungit si fara patima, cu ochi negri si usor aplecati spre podea, umple intreaga biserica. Nu e frumoasa si nu are o statura anume. E dincolo de canoanele noastre lumesti, ca o transfigurare a maternitatii neprihanite, asa cum o infatiseaza Erminia bizantina a lui Dionise din Furna: "Chipul de culoarea graului copt, parul galbui, ochi vioi si curati, avand in ei vederi de nuanta olivelor, sprancene lungi si putin negre, nas potrivit, cu narile mijlocii si maini lungarete cu degete asemenea, alaturandu-se fiintei sale simple si fara vreo impodobire omeneasca - doar niste vesminte numai cu un fel de vopseala".
In van iti alegi cuvintele sa o descrii, caci nu dulceata feciorelnica a trasaturilor si nici linia grabit rotunjita a barbiei conteaza. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu e pecetluita si tacuta ca un suspin. Privindu-i icoana, iti vine sa-i saruti mainile alungite si usoare ca niste aripi de inger, alintand-o cu toate numele pamantului, intr-o sonoritate de poem mistic: Miluitoarea, Povatuitoarea, Degrab-ascultatoarea, Imparateasa Cerurilor, Platytera, Theotokos, Izvorul datator de viata, Dulcele sarut, Cu lapte hranitoarea, Bucuria tuturor, Trandafirul nevestejit, Luceafarul diminetii, Painea vietii, Holda nearata, Lacasul luminii, Crinul neatins, Nastrapa de aur, Pantonausa cea vindecatoare de boli fara leac, Hranitoarea, Lacasul luminii, Panton Vasilissa sau Imparateasa tuturor, Doamna Ingerilor sau Acoperamantul lumii.
Nu poate fi o intamplare ca cele mai multe icoane facatoare de minuni apartin Maicii Domnului. In ortodoxie, ele poarta mai multe nume pentru unul singur - aceeasi figura in mai multe ipostasuri. Axionita este Preacurata. Glycofilousa este Dulcele sarut. Dezmierdatoarea o reprezinta cu obrazul lipit de Fiul cel fara de inceput. Zoodokos este Izvorul vietii cel nedesertat, Odighitria este Povatuitoarea, Oranta se talmaceste Rugatoarea, iar Eleousa, Cea Milostiva. In inaltul boltii centrale sau zugravita deasupra altarului, tinand Pruncul in dreapta (ca la greci) sau in stanga, langa inima (cum e la noi), prinsa intr-un cearcan de lumina sau pe lemnul unei icoane, i se mai zice cand Panahia, cand Tanguirea, asa cum o numesc monahiile de la Agapia. La Iviru, in Athos, e cunoscuta ca Portarita, cea venita singura pe ape si dornica a sta in drum, chiar la intrarea in manastire, iar la Ghighiu, langa Ploiesti, i se mai spune Siriaca, in amintirea indepartatului Orient, de unde a cerut cu porunca sa fie adusa pe pamant romanesc.
La Manastirea Neamt, se afla "Maica Domnului cu trei maini". Legenda, intarita de o alta icoana de la manastirea athonita Hilandaru, vorbeste despre un pictor bisericesc caruia turcii i-au taiat mana, pentru a nu termina niciodata icoana abia inceputa. Plangand amarnic si rugandu-se intreaga noapte, omul a adormit intr-un tarziu. Impresionata de suferinta, dar si de ravna calugarului zugrav, Maica Domnului a coborat din icoana si i-a pus mana la loc. Cand s-a sculat, monahul avea sa vada minunea: nu numai ca era intreg si vindecat, dar in josul icoanei aparuse desenata o a treia mana, de alta culoare, asa cum se poate vedea si astazi in paraclisul manastirii nemtene.
Zugravita in icoane de lemn sau pe sticla, Maica Domnului se arata invaluita in singura ei bogatie: mila si ajutorul pentru cel aflat la vreme de durere. In rest, pe Catapeteasma, in tampla bisericii sau la Altar, sta mereu cu un pas in urma, in umbra Fiului, cu nespusa iubire si adanc respect, asa cum e amintita si in Biblie, unde gasim o singura propozitie rostita de ea, dand sfat ucenicilor, la nunta din Cana Galileii: "Faceti ce spune El". O singura vorba si un singur indemn - sa urmam cuvantul lui Cristos si sa nu ne preamarim in sinea noastra, cu ceea ce nu vine de la noi.

*

De sarbatoarea Craciunului, Maica Domnului acopera tot cerul boltit al bisericii. Nu trebuie sa o cautam cu privirea printre palpairi de candele si nori alburii de tamaie. E langa noi, alaturi, cu rodul dumnezeirii in brate, asa cum o infatiseaza icoana kieveana a catedralei Sf. Sofia, inconjurata de 7 ingeri, 7 prooroci, 7 stalpi cu 7 inscrisuri din Biblie si, alaturi, cei 7 arhangheli, fiecare tinand in maini semnele slujirilor: Mihail cu sabia de foc, Uriil cu fulgerul, Rafail cu alabastrul de mir, Gavriil cu floarea de crin, Selafiil cu mataniile, Iegudil cu cereasca ei coroana, Varaiil cu un minunat buchet de flori in brate.
In noaptea mistica si instelata de Craciun, Preacurata Maica vegheaza. Ea este limanul si pavaza noastra. La ea gasim alinare si intelegere, odihna si ajutor. E mama si femeie, ogor al Nemuririi si purtatoare a rugaciunilor noastre catre cer. Fara ea, am fi pustii, orfani, ratacitori si fara sprijin.
In murmur de colinde si arome proaspete de brad, ne pregatim pentru vestea cea minunata a Nasterii din Bethleem. E noaptea lucrurilor frumoase, noaptea intalnirii cu Dumnezeu. Din mica iconita pe care o tinem la piept sau de dincolo de vesmintele ferecate in argint din biserica, Maica Domnului isi desface bratele de la un hotar la altul al pamantului si ne cuprinde pe toti, indemnandu-ne sa ne veselim. E sarbatoarea luminii si a Nasterii lui Cristos.





Colindul Maicii Domnului

Nasterea ta, Prea Curata,
Maica Domnului,
Veseleste lumea toata,
Maica Domnului.

Soarele Isus Cristos,
Fiul tau prea frumos,
Cobori sa ia viata
Pentru pacatosi.

Tu, Luceafarul de flori
Cel de-a pururi fara nori,
Scara toata asternuta
Cu frumoase flori.
Tu esti raza soarelui
Si-ai vestit venirea Lui
Si ca iarasi va deschide
Poarta Raiului.

O, Marie, nume sfant,
Azi cand vii pe-acest pamant
Sa ne-aduci daruri multe
De la cel Prea Sfant.

Sa ne-mpaci cu Fiul tau,
Sa ne scapi de tot ce-i rau
Si cu totii sa iubim
Pe bunul Dumnezeu.